Un sanctuar circular cu diametrul de aproximativ 10 metri. Un al doilea sanctuar acum acoperit de vegetaţie, dar, se pare, cercetat în anii 1960 – 1970. Alte două temple încă nelocalizate. Sunt doar câteva dintre misterele de la Feţele Albe. Din moment ce la Sarmizegetusa Regia nu s-a cercetat nici cinci la sută din ce se presupune că ar fi încă ascuns sub pământ, ori pe sub rădăcinile copacilor, la Feţele Albe situaţia este şi mai dificilă. Asta mai ales că aici, la fel ca cetăţile de la Băniţa sau Piatra Roşie, bani pentru săpături arheologice nu sunt, iar turismul se face nereglementat şi necontrolat.
În lipsa unor măsuri de conservare, pădurea a înghiţit şi ce a fost descoperit cu 40 – 50 de ani în urmă.
Aşezarea de la Feţele Albe este una dintre cele mai mari zone de locuire civilă din preajma Sarmizegetusei Regia. Aşa spun arheologii, iar argumente care să-i contrazică nu prea există încă. Locul se numeşte aşa datorită faptului că localnicii numesc “feţe” cele aproximativ 30 de terase amenajate cu două mii de ani în urmă, de daci, în coasta muntelui.
Un urcuş destul de greu
La Feţele Albe se ajunge pe o cărare ce pleacă chiar din drumul spre Regia. Un indicator de după un podeţ situat la vreo trei kilometri mai în jos de capitala dacilor arată cărarea ce duce spre aşezarea amintită. Primii trei metri ai căii de acces sunt aproape imposibili, pentru că trebuie să urci, din drum, aproape vertical. Urcuşul este şi el destul de greu, dar pădurea de fag, apoi plantaţia de molid prin care trebuie să treci, îţi oferă destule resurse pentru a continua să pui un picior înaintea celuilalt. Mai mult, când te-aştepţi mai puţin, te trezeşti că mai mergi un pic şi “pe drept”, ca să te mai odihneşti un pic. Important este însă să nu faci pauze lungi şi dese, pentru că astfel oboseşti şi mai repede. După vreo jumătate de ceas pe care o petreci ba printre fagi destul de subţiri, care sunt atât de deşi încât se luptă unul cu celălalt pentru supravieţuire, ba printre molizi care-şi mai trântesc lăstarii peste cărare, zăreşti un gol în coronamentul pădurii.
Feţele neputinţei
La Feţele Albe nu poate fi vorba de un traseu de vizitare, din moment ce locul încă este, ca multe alte situri dacice din Munţii Orăştiei, în grija nimănui
Zona e numită de localnici “Şesul cu brânză”. Se pare că, aici, cu decenii în urmă, a fost amplasată o stână. “Şesul cu brânză” cuprinde, de fapt, cinci terase dacice amplasate una lângă cealaltă, sprijinite pe ziduri din blocuri de calcar. Cea din dreapta cărării care urcă abrupt din drumul spre Regia are forma unui pentagon neregulat. Pe terasa de sub ea, un colţ interior de zid dacic apare şi el straniu, direct de sub ramurile fagilor. Aici, câteva blocuri din zid dau impresia că s-au prăbuşit de curând. Mai încolo, unul dintre stâlpii sanctuarului circular abia se mai ţine în lăcaşul lui, săpat de daci, în pământ, cu două milenii în urmă. Dă impresia că, dacă tragi mai sănătos de el, îl scoţi foarte uşor. Undeva în stânga sanctuarului circular, lucrări de specialitate mai vechi, întocmite după cercetările arheologice din anii 1960 – 1970, spun că ar trebui să se afle un al doilea templu. Nu se vede mai nimic însă. Zona e împânzită de vegetaţie. Treci de terasa primului templu şi mergi spre vest ca să găseşti urmele unui foc aprins cu zile bune înainte şi vreo 20 de candele mici consumate. Se prea poate ca focul şi resturile să fie urme lăsate de turişti din
categoria celor care urcă la Feţele Albe, Costeşti sau Piatra Roşie pentru a se încărca cu energie meditând, ori rugându-se. (Asemenea obiceiuri au dus la distrugerea câtorva stâlpi din Marele Sanctuar Circular de la Regia şi la deteriorarea Soarelui de Andezit. Acum, la Sermizegetusa Regia asemenea ritualuri sunt interzise, însă, în celelalte aşezări dacice din Munţii Orăştiei încă se mai practică).
Tot aici e şi un panou de (dez)informare care îţi spune că te afli la “Cetatea” Feţele Albe, deşi aici e vorba de o aşezare civilă. În dreapta panoului pe care Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina îşi dovedeşte “deferenţa” faţă de daci şi aşezările lor, spre marginea pădurii, se mai află o terasă. Aici, conform cercetărilor făcute cu decenii în urmă, s-ar fi aflat o locuinţă dacică hexagonală. Acum nu sunt decât fagi şi tufe de mure. Atât!
Situaţia nu e mai fericită nici pe terasele inferioare. Cum-necum, un fag relativ tânăr a reuşit să iasă printre două blocuri ale zidului dublu de susţinere şi să-şi îngroaşe tulpina până la vreo 40 de centimentri în diametru. E cât se poate de clar că au trecut vreo 50 de ani de când, pe aici, n-a mai fost vorba de cercetare arheologică amplă, susţinută, iar dacă zona ar fi fost îngrijită, am fi văzut şi astăzi mai bine ce s-a descoperit în urmă cu o jumătate de veac. Nici nu are rost să mai întrebi “de ce”? An de an abia se găsesc bani pentru săpături arheologice în “inima” Daciei, la Regia. În ritmul actual de alocare a fondurilor de cercetare a aşezărilor dacice din Munţii Orăştiei, nu vom apuca să vedem vreodată cum arătau, de fapt, locuri ca Feţele Albe, zona civilă de pe Dealul Grădiştei, ori cetatea de la Băniţa.
Poate, peste ani şi ani…
Sanctuarul circular de la Feţele Albe a fost scos la lumină în anii 60 – 70, dar pentru că nu s-au aplicat apoi măsuri de protejare şi conservare,
acum nu se mai distinge mare lucru din el
Despre bani pentru cercetare arheologică la Feţele Albe nici că ar putea fi vorba, din moment ce la Regia planul multi-anual şi multimilionar în euro anunţat de Guvern cu doi ani în urmă s-a transformat, imediat după anunţ, într-o alocare bugetară mult mai mică, anul trecut, şi
într-un simplu “nu sunt bani”, anul acesta. Despre administrarea celorlalte obiective dacice importante din Munţii Orăştiei se va putea vorbi doar de anul viitor. După ce, anul acesta, Consiliul Judeţean a reuşit să preia în administrare Sarmizegetusa Regia, la anul se prefigurează acelaşi lucru şi pentru celelalte aşezări dacice din Munţii Orăştiei, mai puţin pentru Căpâlna, obiectiv situat pe raza judeţului Alba: “Se lucrează şi se fac demersuri pentru preluarea în administrarea Consiliului Judeţean a cetăţilor de la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa. În acest plan sunt incluse şi cartierele civile ale Sarmizegetusei Regia (zonă în care sunt peste 300 de terase antropogene şi care avea cel puţin 10.000 de locuitori în antichitate – n.red.), inclusiv zona Feţele Albe. Abia după momentul preluării vom putea discuta despre administrare şi, eventual, reluarea cercetărilor în aceste perimetre”, spune Vladimir Brilinsky, şeful Administraţiei de la Sarmizegetusa Regia.
În cartea “Sarmizegetusa Regia – capitala Daciei preromane”, autorii (Ioan Glodariu, Adriana Pescaru, Eugen Iaroslavschi şi Florin Stănescu) alocă mai multe pagini zonei Feţele Albe, pe care o consideră “o mare aşezare civilă, cu feluritele sale construcţii ridicate pe terase amenajate”. Specialiştii menţionaţi spun că aici existau locuinţe cu încăperi concentrice, făcute din lemn, pe plinte de piatră. Ei menţionează două temple în zona centrală a aşezării şi estimează că, dacă s-ar face săpături arheologice susţinute, s-ar mai găsi încă cel puţin alte două lăcaşe de cult în aceeaşi zonă. Despre zona centrală, în cartea amintită se mai arată: “Complexul de construcţii, lung de circa 82 de metri şi cu lăţimea maximă în jur de 42 de metri, constă din cinci terase de mărimi variabile, toate susţinute de ziduri puternice”. De asemenea, aceeaşi lucrare explică prezenţa canalelor de apă şi avansează teorii argumentate despre momentele la care o parte dintre edificiile de aici au fost distruse, intenţionat sau nu, lăsând locul altor construcţii sau, după caz, zona respectivă rămânând neocupată
