Couchsurfing: reţeta de călătorii cu buget redus

Câteva zeci de hunedoreni fac parte de ani buni din reţeaua „surferilor de canapea”. Spun că maniera asta de a face turism este o alternativă la turismul „de masă”. Te costă foarte puţin, iar astfel poţi cunoaşte cu adevărat specificul unei ţări, trăind alături de oamenii ei.

Cristian Crăciun s-a înscris în reţeaua couchsurferilor
pentru că vrea să cunoască oameni şi culturi diferite

Pentru cei care încă nu ştiu, termenul „couchsurfing” înseamnă că, dacă intenţionezi să pleci într-o ţară străină, sau doar într-o vizită mai scurtă în România, nu te vei grăbi să îţi faci rezervare la un hotel sau la o pensiune turistică, ci îţi vei căuta o gazdă binevoitoare. Aceasta te va primi, fără
să-ţi ceară nimic în schimb. Vei avea astfel cazarea asigurată, iar dacă familia e suficient de ospitalieră, te va invita la masă (tot gratis). Aşa o să petreci câteva seri împreună cu familia respectivă şi vei avea ocazia să trăieşti, pentru câteva zile, viaţa oamenilor locului. Gazdele care au timp suficient te vor însoţi la muzee şi îţi vor vinde câteva ponturi legate de specificul locului, care, cu siguranţă, îţi vor uşura călătoria şi te vor ajuta să economiseşti şi ceva bănuţi. Tot efortul ăsta nu te obligă în niciun fel, însă, odată intrat în reţeaua „couchsurfer”, s-ar putea ca, într-o zi, cineva să îţi ceară ţie găzduire. Iar dacă spaţiul şi timpul îţi va permite, vei întoarce ospitalitatea primită de tine pe cine ştie ce meleaguri, unui alt grup de turişti. Pe care, desigur, nu i-ai văzut în viaţa ta.

În trei ani, niciun incident

Arpad Kovacs este unul dintre hunedorenii care fac parte din reţeaua de couchsurferi. Nu a contabilizat câţi turişti a primit până acum. Ştie doar că a primit polonezi, francezi, unguri, ba chiar şi un mexican pe nume Hugo. Nu a avut probleme niciodată, iar oaspeţii nu l-au deranjat niciun pic. Dimpotrivă. Lui Arpad i-a făcut plăcere să-i primească pe străini. Îi pare rău că nu are mai mult spaţiu. Şi, pentru că stă la bloc, cu părinţii, trebuie să le ceară acordul de fiecare dată când vrea să aducă oaspeţi noi. Spune că modul ăsta de a „vedea” o ţară străină e „mult mai prietenos”, deşi există şi riscuri, e adevărat. Cu toate acestea, de trei ani, de când e couchsurfer, Arpad nu a trăit niciun incident. „Ţin minte că anul trecut am văzut la un moment dat că un francez anunţase, în reţea, că ar avea nevoie de cazare. Eu eram în perioada aia la Castelul Corvinilor, unde am făcut un studiu. Şi, într-o zi, văd un francez cu un rucsac mare în spate. Am intrat în vorbă cu el şi mi-am dat seama că era chiar francezul care ceruse ajutor. Nu găsise încă un loc unde să doarmă, aşa că, după ce mi-am terminat treaba, l-am luat cu mine, acasă”, povesteşte Arpad.

Înconjurul lumii,pe canapea

Hunedoreanul mai spune că sunt persoane care, apelând la dormitul pe canapelele gazdelor binevoitoare de pe întreg mapamondul, au reuşit să facă chiar înconjurul lumii. O poloneză din reţea, de exemplu, a ajuns, tot dormind ba pe o canapea, ba pe alta, tocmai în îndepărtata Chină. Ca durată, oaspeţii lui Arpad nu au stat la Hunedoara mai mult de trei zile. „Cel mai puţin au stat o singură noapte, iar cel mai mult trei. De obicei, e vorba despre oameni care nu dispun de sume foarte mari. Majoritatea sunt studenţi şi nu sunt pretenţioşi, fiind mulţumiţi să aibă unde să se întindă şi să-şi pună capul pentru somn”, mai spune hunedoreanul. Până acum, el n-a fost oaspete niciodată: „Am vrut anul trecut să plec şi eu, dar ba n-au fost bani, ba n-a fost timp… Deocamdată am fost doar gazdă”.

Tot mai mulţi couchsurferi

De altfel, de la o lună la alta, numărul couchsurferilor este în creştere. Numai în judeţul Hunedoara sunt de la câţiva couchsurferi la câteva zeci în fiecare oraş, în funcţie de mărimea acestuia. Şi orăştianul Cristian Crăciun s-a înscris de vreo câteva luni în reţeaua de couchsurfing. Îi place să îşi facă prieteni, iubeşte oamenii şi crede în ei. N-a mai apucat nici să fie gazdă, nici oaspete, că a plecat tocmai în Mexic, unde învaţă să fie scafandru profesionist. „Divemaster e primul pas în scafandreria profesională. Aş fi putut să fac asta şi altundeva, mai aproape, dar asta a fost cea mai bună ofertă pe care am primit-o. Am totul asigurat: cazare, masă, echipament pentru scufundări… Vreau să devin instructor PADI, cea mai mare asociaţie internaţională de scufundări…” Când se va întoarce acasă, fără îndoială, Cristian va fi dispus să primească oaspeţi. Dar are de gând şi să călătorească, aşa că s-ar putea să fie şi oaspete în sistem de couchsurfing. Până atunci, participă la cursuri de scufundări şi probează faimoasele sombreros. Peste câteva luni, când se va întoarce acasă, o să aducă vreo câteva şi pentru prieteni.

Sebastian Popescu împreună cu prietenii pe insula Fuerteventura

Oaspete în Fuerteventura

Sebastian Popescu e şi el membru al reţelei de couchsurfing. A început acum cinci ani, pe când locuia în Anglia, şi a continuat şi după ce a revenit la Hunedoara. Are un apartament cu patru camere, aşa că e dispus să primească cel mult patru persoane. Spune că numai aşa poţi să cunoşti obiceiurile şi oamenii locului. A primit turişti din Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Cehia, dar a fost gazdă şi pentru români. „Cine vine ca şi couchsurfer este mulţumit să înnopteze chiar şi în sacul de dormit. Dar, dacă eu îi pot oferi mai mult, atunci de ce să nu o fac?”, spune hunedoreanul, care a fost la rândul său oaspete în Fuerteventura şi Newquay, în sudul Angliei, unde s-a dus să facă, pe lângă couughsurfing, surf adevărat. „Eu sunt convins că, deşi pare riscant să înnoptezi în casa unui străin, reţeaua couchsurfing este destinată oamenilor «free spirit» (trad. „cu sufletul deschis”), celor cu un stil de viaţă mai libertin. Până la urmă, riscantă poate fi şi decizia de a ieşi dimineaţa din casă”, crede Sebastian Popescu. Spune că vesticii sunt mult mai deschişi în această privinţă, aşa că nu trebuie să mire pe nimeni dacă vei întâlni persoane de peste 50 de ani, mari amatoare de couchsurfing.

Nadia: „Vrei să dai peste ciudaţi?”

De departe, însă, una dintre cele mai neobişnuite poveşti de „couchsurferiţă” o are Nadia. Abia a împlinit 18 ani şi deja a făcut couchsurfing în Estonia, Finlanda şi Elveţia. „În Estonia, am fost la un schimb de tineri. Abia împlinisem 18 ani şi mă gândeam cum să fac să vizitez şi Finlanda. Ca să ajung acolo, trebuia să mai stau o zi, iar apoi să iau feribotul. Cum bani nu prea aveam, am apelat la couchsurfing. Multă lume mi-a zis: «Ce, ai înnebunit?! Vrei să dai peste cine ştie ce ciudaţi?» Da’ eu cred că peste ciudaţi poţi să dai şi dacă mergi până la magazinul din colţ, să cumperi pâine”, zice Nadia. „Problema mea în Estonia era că nu aveam referinţe. Astea spun multe despre tine şi dau un plus de credibilitate în reţea, iar eu nu aveam nicio referinţă. Până la urmă, am vorbit cu nişte prieteni şi am obţinut câteva. M-a găzduit pentru o seară o fată din Estonia, dar nu vorbea prea mult. Era prima oară când primea pe cineva. Ei bine, până la urmă ne-am înţeles noi cumva şi a doua zi am ajuns în Finlanda. Acolo am fost primită, tot în regim de couchsurfing, într-un campus. Gazdele erau trei băieţi: un chinez, un negru şi-un finlandez. Au fost foarte cumsecade. Iar în Elveţia m-a primit Izel, o turcoaică de vreo 20 de ani, care era studentă. Gazda perfectă! Ce să zic… aveam impresia că o ştiu de o viaţă! Folosise şi ea couchsurfing-ul şi autostopul, aşa că mă înţelegea de minune! Nu v-am zis că în Elveţia am ajuns cu autostopul. M-a pus tata în tren, la Deva şi am coborât la Budapesta. Mergeam la o întrunire a tinerilor şi am profitat, ca să văd şi Elveţia. La Salzburg m-a găzduit o bătrânică şi familia ei. Eu nu aveam o hartă detaliată, aşa că ştiam doar oraşele mari. Îmi scriam pe o pancartă oraşul următor şi aşa ajungeam dintr-un loc în altul. Chestia asta nu e nesigură deloc. Ar trebui să încercaţi! Vai, Doamne! Sper să nu afle mama, că mă dezmoşteneşte!”, râde Nadia cu gura până la urechi.