„Vreau se me însor! Nu rîdeţi. Fiţi serioşi! Şi dacă vreau se me însor, vreau se-mi capet o nevestică frumuşică-frumuşică, (F), poate fi şi bogăţică şi se fie tinerică, să nu fie chiar băb…ică. Brunetele preferite, blondele tare iubite” – aşa sună primul anunţ matrimonial al unui hunedorean. Textul apare în 1900, în numărul 35 din ziarul „Bunul econom”, iar autorul a plătit o coroană pentru ca dorinţa să apară în ultima pagină a publicaţiei, între alte „inserţiuni mici”.
La 1900 Orăştie avea ziar local în limba română
“Bunul Econom” este o “revistă pentru agricultură, industrie şi comerciu” care apare la finele anului 1899, la Orăştie. Sunt de ajuns câteva ore de studiu ale vechilor numere pentru ca lumea veche a judeţului să înceapă să prindă contur. În paginile ziarului găsim însă, pe lângă obişnuitele sfaturi pentru agricultori, şi frânturi din viaţa oraşelor şi a satelor hunedorene, cu mici sau mai mari tragedii. Inundaţii, molime, crime sau sinucideri, incendii sau furturi chiar şi din biserici fac obiectul unor anunţuri care astăzi par naive pe lângă ştirile răscolitoare ale jurnalelor TV din 2013. Înainte, tragediile din viaţa strămoşilor le regăseai în jurnalele personalităţilor vremii, ori notate scurt pe cărţile bisericeşti. La sfârşit de secol XlX şi început de secol XX, toţi abonaţii hunedoreni ai “Bunului Econom” pot afla, de exemplu, cum, la începutul lunii septembrie 1900, are loc un accident: “Nenorocire. Mercuri s’a întęmplat în Deva o nenorocire mişcătoare. Un Rittmeister (căpitan de husari) mčrgînd cu trăsura şi spăriindu-se caii, a voit së sară din trăsură, dar’ a sărit rëu că trăsura i-a prins un picior şi i-l’a rupt. Nenorocitul a fost transportat la spitalul din Sibiu. Când s-au ridicat së-’l ducă la tren, răcnea de dureri ca un leu rănit”. Şi tot din numărul 36 aflăm că: “In viile delŕ Homorod, în comitatul nostru al Hunedoarei, s’a constatat că s’a încuibat filoxera. Asemenea în viile comunelor Mohaci şi Dombro din corn. Turda-Arieş. Comunele sunt, în privinţa viiei şi productelor ei, puse sub carantină”. Alteori ghiceşti poveşti romantice, desluşind nume şi punând cap la cap anunţuri. „Lui Nicu. Tot cea veche a remas. Dorinţa ei de a se vedea lângă tine, creşte pe zi ce merge. Adeseori o ved stând cu buzele tocmai ca în momentul, când… ţi-aduci aminte de petrecerea din V… Flueraş”, scrie în numărul 34, iar „romanţa” continuă în numărul următor: „Lui Flueraş. Ai atins coarda carea demult n’a mai vibrat. Că ea e tot cea veche… asta o cred, dar ştii că altcum nici nu-i şede bine decât aşa. O singură dată am mai vezut-o de atunci. N’am îndrăsnit înse se-i vorbesc, fiind-că nu puteam înţelege de me vrea, ori voeşte numai se me fluere… Nicu.” Şi uite aşa, fără să vrea, „Bunul Econom” înlesnea mesajele de dragoste ferite astfel de ochii iscoditori ai părinţilor…
Toate-s vechi…
„Teribilul foc ce pustii sëptëmâna trecută comuna Vaidei, së aducă aminte fiecărui om de zilele nenorocirii, së fie ca o ameninţare a degetului lui D-zeu pentru toţi câţi auzim, pe aproape şi pe departe, de el. Vre-o sută de familii de fraţi de ai noştri, au trebuit së petreacă cu ochii lor şi cu sufletul lor grozava vedenie, cum focul, teribil şi lacom, pe o zi caldă, în valuri puternice şi bobotind sare din vęrf în vęrf de case şi şuri şi stoguri de grâu şi clăi de fęn, pentru-ca în câteva minute së le prefacă în cenuşe neagră, ca neagra desnădejde a bietului econom. Şi chip de apărare nu era. Satul fiind aşezat pe deal şi apă de tot puţină în el, nu era cu ce së lupţi contra potopului. Trebuia së stai înmărmurit şi së priveşti cum grozavul element vine-vine-vine din casă ‘n casă de o învălue şi o înghite şi pe a ta, şi sboară mai departe, pustiind! Nenorocirea e mare, şi noi avem cu toţii datorinţa a sări în ajutorul fraţilor Vaideeni, adunând, în oraşe şi în sate, ca së-’i ajutăm la repararea măcar în parte a marei pagube indurate”, scriu redactorii într-un articol de primă pagină, intitulat “In zilele tale albe, gândeşte-te şi la cele negre!”. La o privire mai atentă realizezi că este o pledoarie în favoarea asigurărilor: “In zilele tale albe, adu-’ţi aminte, creştin muritor, şi de rëul zilelor negre, şi pregâteşte-te ca de cumva vor da şi peste tine, së nu te afle nepregătit, cât se-’ţi smulgi përul de durere! (…) puteau uşor së preîntâmpine durerea ce azi îi îneacă. Dar’ în zadar, căci poporul nostru primeşte foarte greu şi prea rare-ori sfaturile ce i-se dau de a pune şi el mâna pe mijloacele descoperite de oamenii învăţaţi, pentru a fi mai ferit de rele. Contra focului avem: asigurările. Sunt zeci de bănci de asigurare şi în ţară la noi, care pentru sume de tot neînsemnate, pentru fleacuri de sume anume pentru câte 1 fl. 50 cr., pentru 50 cr. ba şi pentru 18 cr. plătiţi ei pe an, îţi chezeşueşte cu Contract întărit de legile ţerii, câte 1oo fl., şi de te va lovi nenorocirea focului, ea, banca, îţi va întoarce în bani gata toată paguba până la suma ce «ţi-ai asigurat»”.
Afaceri şi caritate
Acum 113 ani, anunţurile de la capitolul “diverse” se numeau “mici inserţiuni”
Este un discurs care pare extrem de actual şi… mulat pe campania din ultimii ani a statului, care impune chiar prin lege întocmirea de asigurări. Numai că textul
nostru “actual” este mai vechi de un veac: “In Vaidei, sat mult-puţin regulat, cu casele şi şurile aproape, unde dacă apucă focul la un om, sunt în primejdie toţi, mai ales că apă n’au, — abia au fost 10—12 asiguraţi între cei peste 70 de arşi ! Şi şi aceia-’s asiguraţi mai numai cei siliţi de banca cutare, de unde au luat împrumut pe casă şi cărora banca le-a cerut să-’şi asigure casa!” Câteva rânduri şi pagini mai jos afli şi care este rostul campaniei: “Asigurări în contra focului, se mijlocesc în cel mai repede şi prompt chip, în Orăştie prin agentura dlui Ioan Moţa, paroch. In 3, mult 4 zile, contractul de asigurare e la mâna asiguratului”. Numai că Ioan Moţa nu e doar paroh al Orăştiei, ci şi “redactor responsabil”, ghiciţi unde?… Culmea, tocmai la “Bunul Econom”, publicaţie care permite, totuşi, şi un anunţ caritabil: “Pentru nenorociţii prin foc din Vaidei s’a făcut în Orăştie o colectă de bani prin mult stimata dnă Victoria Dr. Erdélyi şi nepoata d-şale d-şoara Friderica. Lista, care se va publica la timpul seu, se află încă în curgere”. Câteva săptămâni mai târziu, redactorii făceau socoteala donaţiilor: ”Pentru nenorociţii prin foc din Vaidei s’a adunat sëptëmâna trecută prin preŕ stimata d-na Victoria Dr. Erdélyi şi gentila d-sale nepoată Fridetica, suma de 466 Coroane 85 fil. delŕ următorii mărinimoşi contribuenţi din Orăştie…”. Urmează o listă cu aproape 30 de nume, printre care şi un senator care a donat o coroană… “Dumineca trecută apoi, (…) au eşit la faţa locului în comuna nenorocită, şi punęndu-se în înţelegere cu comitetul comunal de împărţire a ajutoarelor, au făcut împărţirea între cei lipsiţi. Au fost oamenii împărţiţi în 3 clase: I. vëduvele, II. cei căror le-a ars şi casa şi şura şi bucate, III. cei căror le-a ars mai puţin”.
Cu lapte şi fără pompieri
Centrul Devei, cu mai bine de un veac în urmă
Ce foloseau strămoşii la începutul veacului trecut pentru a stinge incendiile?! Apă, probabil, iar din “Bunul Econom” aflăm care sunt şi recomandările specialiştilor: “Cel mai bun stingëtor al petroleului! Câţi oamen fripţi, câte începuturi de foc, din pricina unei lămpi răsturnate! Obiceiul de a se arunca apa spre a stinge petroleul aprins, e zadarnic. Cenuşa şi nësipul ating adesea scopul, dar’ nu le ai totdeauna la îndemână. Laptele stinge petroleul aprins mai bine ca ori-ce!” Din paginile ziarului afli că asemenea incendii erau multe şi cu efecte grave: “În comuna Balomir (lângă Orăştie)- au ars Luni 19 case a 19 famili de ţerani, cu toate cele din jurul lor. Întristare şi suferinţă mare. Căci numai 2 case au fost asigurate”. În alt număr, un alt anunţ arată că asemenea nenorociri, în lipsa intervenţiei pompierilor şi a echipelor de intervenţie în situaţii de urgenţă, erau destul de dese: “Foc grozav. Joi în săptămâna trecută după ameazi, pe la 2 ore, în coasta satului Lepindea s’a aprins o jireadă de paie, delŕ care în scurt timp aproape întreg satul a luat foc. Şeptezeci de case împreună cu toate clădirile economice şi cu toate ce se afla în ele au ars scrum. Nenorociţii scoţend ce biet puteau, îşi puseseră la adăpost haine şi bucate într’un përëu mare, ce trece prin sat. Focul însă mînat de vént a pătruns şi acolo. Şeptezeci de familii au rămas sub cerul liber şi numai cu ce aveau pe ele. Asigurat nu a fost nimenea! Eată de ce-am zis-o şi o repetăm: Asiguraţi-vă!”
La început de veac
Orăştia Veche
Într-un număr din iarna lui 1900 se scrie: “În România a nins bine peste toată ţeara. (…) In România së simte şi acum urmarea secetei de astă-vară. Cei mai mulţi economi n’au orz si ovës de-ajuns nici pentru semenţă, cum n’aveau în toamnă grâu. Trebue se le vie societăţile şi statul într’ŕjutor”. Şi veştile rele nu se opresc aici pentru cititor: “Marilor mori din ţeară, le merge de-o vreme tot mai rëu. Cele din Pesta mai ţin cum se ţin, dar’ cele din provinţă încep a bancrota una după alta”. O săptămână mai târziu, alte “noutăţi” îngrijorează comunitatea: “În urma înmuierii timpului, s’a pornit ghiaţa pe Mureş şi pe alocurea sloii mari înecând curgerea, fac ca apele së se reverse peste câmpii vecini (…) Din toate porturile dunărene române se semnalează temeri de revărsarea apei. Nu numai
Dunărea, dar’ şi celelalte rîuri din Ţară sunt foarte mari. Unele s’au revărsat deja, ear’ altele ameninţă së strice mai multe poduri”. La sfârşitul lunii, redactorii scriu despre o… minune: “Zăpadă neagră. În împrejurimile orăşelului Mödling, lângă Viena, s’a vëzut o arătare stranie a naturei, aşa numită «Zăpadă neagră», adecă înegrită de mii de insecte”.
În numărul cinci al publicaţiei se scrie despre: “Starea sanitară în comitat. Din raportul proto-medicului comitatens vedem, că în luna trecută au bântuit bubatul mic şi mare în 6 comune, ear’ difteria în mai multe comune”. Şi, în februarie 1900, apare în sfârşit o veste bună, trecută pe pagină cu litere mari: “LUMINA ELECTRICĂ ÎN ORĂŞTIE a început së funcţioneze de Sâmbăta trecută seara. Atunci s’a fâcut întâia încercare cu lampele dar’ cele mai multe n’au ars, abia vre-o 4-5 de cele mici. Duminecă a mers mai bine şi acum arde în chip mulţumitor. Lumina e curată şi plăcută, albă faţă de galbena lumină a lampelor cu petroleum”.
De la lume adunate
Nu lipsesc din ziar nici veştile despre moartea “vip-urilor” vremii, ştiri de care abundă numărul de la sfârşitul lunii martie 1900: “George Pogány, fostul comite-suprem (fişpan) al comitatului Hunedoarei, a încetat din vieaţă sâmbăta trecută dimineaţa în Deva”, ori: “Ioan Şerban, proprietar mare în Deva, virilist al comitatului Hunedoara etc. etc. după un morb greu, a reposât la 26 Martie n. în etate de 34 ani, la Deva. Odichnească în pace”. În altă ediţie, o faptă hoţească rupe gura comitatului: “Din Ilia se scrie urita faptă, că in noaptea de 23 spre 24 Febr. rëufacëtori nedescoperiţi au spart sfânta biserică şi-au jefuit-o. Multe lucruri le-au rësturnat şi risipit prin biserică, căutând, se vede, obiecte de preţ ori bani, ce n’au putut afla. De Urma păcătoşilor nu s’a putut da”. Şi, în acelaşi număr, apare o ştire demnă de ziarele de scandal: “Minune! Din Oieşdea se scrie «Tribunei»: În comuna noastră se află o femee veduvă în etate de vre-o 80 de ani, care de mult timp nu mai avea nici un dinte şi nici o măsea. Acum însë, lelei Oniţa îi cresc dinţii dinainte!”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.