Retezatul are stână adusă cu elicopterul

Mai nou, în Masivul Retezat, stânele se construiesc cu ajutorul elicopterului. Ba, mai mult, principalele elemente de construcţie, euro-module metalice, de câte o tonă şi ceva în greutate, sunt transportate pe calea aerului, de jos, din vale, până la peste 2000 de metri altitudine. La începutul acestei săptămâni, o stână cu trei “sectoare” a fost luată cu elicopterul şi dusă până pe Vârful Borăscu. De la dormitul în ploaie, vânt şi frig, ciobanii care vor activa în zonă vor trece la un fel de “hotel de lux” al stânelor româneşti situate la peste 2000 de metri altitudine. Visul lor ar putea fi însă spulberat de Administraţia Parcului Naţional Retezat, care spune că operaţiunea a fost făcută fără ştirea şi acceptul acestei instituţii, aşa că este ilegală.

Materiale de construcţii, saltele şi euro-containere pentru o stână au ajuns acolo unde niciun cioban
nu credea că va avea vreodată aşa ceva: pe Vârful Borăscu, la 2.100 de metri altitudine

An de an, crescătorii de oi şi vaci din Boşorod îşi urcă animalele pentru păscut, la munte, în zona Vârfului Borăscu, din Masivul Retezat. E vorba de peste 150 de proprietari, organizaţi într-o asociaţie, adunând astfel aproximativ 3.000 de oi şi peste 100 de vaci. Stâna de la poalele muntelui Borăscu fusese ridicată la 1907. Acum nu se mai vede nimic din ea. Cu zeci de ani în urmă, sus, pe munte, au existat câteva adăposturi din lemn, însă, la peste 2.000 de metri altitudine, în Retezat, orice construcţie de lemn nu rezistă prea mult. De fapt, stâna “boşoroganilor” (cum îşi spun ei) are trei “puncte de lucru”, situate la câte o oră de mers pe jos unul de celălalt, pentru că doar aşa îşi pot îngriji cum se cuvine animalele. Primul este situat în “Faţa Borăscului”, al doilea e în “Zănoaga boilor”, iar al treilea se află în zona numită “Galbena”. În ultimii ani, ciobanii de aici au fost nevoiţi să îndure frigul, ploile şi vânturile năprasnice caracteristice Retezatului. Anul trecut, au reuşit să şi concesioneze păşunea pe care o foloseau de ani buni. E vorba de aproape 900 de hectare. Aşa a apărut o sursă de venit în plus: subvenţia de la APIA. Astfel, au îndrăznit să se gândească şi la condiţii mai bune pentru ciobanii lor.

Euro-containere urcate cu elicopterul

“Sus, în golul alpin, nu avem de unde să aducem lemn ca să construim ceva durabil cu adevărat. La o petrecere am intrat în vorbă cu un amic, care mi-a spus că la Recaş se fac euro-containere de dimensiuni mai mici: vreo doi metri jumătate lăţime şi vreo trei metri şi ceva lungime. Apoi, l-am întrebat cum le-aş putea duce sus, că nu e drum şi e şi o pantă abruptă rău. Mi-a răspuns că un elicopter le poate urca. Să vorbesc cu Dunca, la Timişoara. L-am sunat pe domnul Dunca la începutul anului, dar nu am reuşit să facem cumva să le ducem astă-primăvară sus. E bine ş-acuma, toamna. N-am mai vrut să aşteptăm până la primăvară, că cine ştie ce ar mai fi apărut şi iară am fi dormit sub cerul liber o vară-ntreagă”, povesteşte Emil Gruiescu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Boşorod, în timp ce se uită mândru la cele patru containere ce aşteaptă să fie ridicate până sus, pe munte.
Apare şi elicopterul. Aterizează pe o limbă de pâmânt de la marginea platoului pe care sunt maşinile ciobanilor şi TIR-ul cu euro-containere. Pilotul cere explicaţii scurte şi concise. Dă ordine în aceeaşi notă. Totuşi, pregătirile durează mai mult decât transportul în sine. Oamenii vor să-şi ducă sus şi vreo 12 paturi, tot atâtea saltele, plus materiale de construcţii: scândură, paturi metalice, vată de sticlă, placaje… Containerele au deja 1.100 de kilograme fiecare. În plus, “bagaje” grele în containere nu se prea pot pune. Din patru drumuri comandate elicopterului se fac cinci. Sus, pe Borăscu, pleacă mai întâi o parte dintre crescătorii de animale. Elicopterul ia patru pasageri, plus o primă încărcătură: o legătură de scânduri.
Aparatul revine, ia un container şi încă un om, care urmează să ajungă la Galbena. Fără să mai aterizeze, elicopterul ridică viitorul dormitor de lux al ciobanilor şi-l poartă cu uşurinţă peste apa unuia dintre braţele lacului de la Gura Apei. De cum ajunge aproape de versantul Borăscului, containerul începe să se balanseze în toate direcţiile. “Asta e!”, spune pilotul: “Nu e munte fără vânt”. Aparatul rămâne însă stabil şi-şi continuă urcarea. E mai greu la 2000 de metri altitudine. Portanţa nu e la fel ca la 200 de metri, dar pilotul şi aparatul nu par a avea nicio ezitare, nicio emoţie. Urmează o “legătură” cu saltele şi placaje. O nimica toată, comparativ cu adăposturile metalice. Apoi, încă o “cutie de dormit”.
Pentru că nu s-au organizat suficient de bine şi au anunţat că e nevoie de doar patru zboruri, reprezentanţii Asociaţiei mai trebuie să aştepte câteva zile pentru a-şi vedea urcat în munte şi ultimul container, cel de-al patrulea. Elicopterul mai are combustibil doar atât cât să se întoarcă la bază. Dar asta, după ce toţi oamenii urcaţi sus, pe munte, sunt aduşi în locul din care au fost luaţi.

Inaccesibile pentru marmote

Printre cei rămaşi pe platoul de lângă lac se numără şi nea’ Ion Totocea, deşi el ştie zona ca nimeni altul dintre cei prezenţi. De la 14 ani e cioban în Retezat. Are acum 57 de ani şi nu s-a repezit să fie primul la întrebarea pilotului: “Cine vine cu mine sus, să-mi arate locurile în care lăsăm containerele?”, întrebare la care pe chipurile crescătorilor s-a citit uşor emoţia. Unii spun că sunt emoţionaţi pentru că la un asemenea transport asişti o singură dată-n viaţă. Alţii recunosc că n-au mai zburat vreodată. De zburat şi de văzut munţii de sus, i-ar fi plăcut şi lui nea’ Ion, dar se consolează râzând: “Eh, am io elicopterele mele. Pun pă ele cât vreau şi num-aşa le fac urechile, ca elicea, până sus. Cu măgarii mei fac patru ore până acolo, da măcar îs sigur că ajung”.
Adevărata lui bucurie vine de la gândul că, în vara viitoare, nu va mai trebui să se chinuie, noapte de noapte, dormind în şubă (ţundră) şi acoperit cu o bucată de celofan. La un moment dat, Ion Totocea exclamă: “Domn’le, îs tare bune containerele estea! No acuma să le mai văd io pă doamnele marmote că mai intră la mine-n adăpost să-mi fure pita! Marmotele alea, domnule, iau tăt ce găsesc. Mie mi-or luat şî cutiile de pateu”.
Pe lângă faptul că n-o să mai aibă grija marmotelor hoţomane din Retezat, nea Ion va mai avea parte de o surpriză.
“Saltelele sunt de cea mai bună calitate. O să ducem sus şi un generator pe benzină. Dar asta numai dacă nu cumva o să reuşim să punem acolo panouri solare. E mai eficient aşa, că nu va mai trebui să cărăm şi benzină până pe vârful Borăscu”, spune Emil Gruiescu.

Premieră şi pentru companie

Transportul containerelor pentru stână a fost executat de compania Dunca Expediţii, iar managerul acesteia, Romeo Dunca, spune că şi pentru elicopterele sale “stâna aeropurtată” a fost o premieră: “Noi am mai transportat materiale de construcţii la asemenea înălţimi şi în asemenea condiţii. Am mai dus chiar şi mici refugii montane, dar niciodată nu am mai dus containere pentru stâne. Aparatul (un AS 350 B3 – n.red.) cu care s-a zburat de la Râu Mare pe vârful Borăscu pare mic, dar e puternic. Un container de acel fel avea peste o tonă în greutate, însă totul a mers foarte bine. Asta pentru că a fost şi vremea bună, dar şi mulţumită priceperii şi experienţei piloţilor companiei noastre”.

Administraţia PNR: “Nu s-a respectat legea”

Dacă nu vor găsi o soluţie de compromis şi nu vor beneficia de clemenţă din partea Administraţiei Parcului Naţional Retezat, crescătorii de animale din Boşorod vor fi nevoiţi să mai plătească un transport cu elicopterul: de data asta în sens invers. Problema este că cele două puncte în care au amplasat deja module metalice se află pe raza Parcului, iar legislaţia în domeniul ariilor protejate spune că stânele se pot reface, dar numai cu aprobarea administratorului şi doar în stil tradiţional: lemn şi volume mai mici de piatră.
“Administraţia PNR nici măcar nu a fost înştiinţată de intenţia acelor crescători de animale de a duce sus module metalice. Gestul lor este total lipsit de bun simţ. Au desconsiderat Administraţia. Zilele acestea sunt plecat din ţară. Cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare se va şti ce măsuri trebuiesc luate”, spune şeful Administraţiei PNR, Zoran Acimov.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale Boşorod, Emil Gruiescu, spune că nu ştia că ar fi trebuit să obţină vreo aprobare pentru a duce sus modulele metalice: “Recunosc că n-am vorbit cu nimeni de la Administraţia PNR. Ştiam că e parc naţional aici, dar habar n-am avut că e nevoie de aprobări, mai ales că păşunea asta o folosim de zeci de ani. Doar anul trecut am reuşit s-o concesionăm cu acte în regulă, dar asta e altă poveste. O să discutăm să vedem ce soluţii putem găsi pentru a intra în legalitate”.