A venit, a venit toamna… momentul în care nu doar codrii se umplu de culorile tari şi calde ale pământului. Octombrie este luna în care gospodinele încarcă rafturile cămărilor cu dulceţuri, compoturi sau felurite murături. Îţi vine să tot adulmeci în jurul bucătăriilor de ţară mirosurile delicioase care se împletesc cu fumul de lemn ars în sobe.
Pentru gospodine, octombrie este una dintre cele mai solicitante luni din an
La ţară, gospodăriile forfotesc de mişcare. Nu e timp pentru leneveală, nici măcar duminica, zi în care, după ce ies de la slujbă, ţăranii iau calea pădurii după ciuperci. Mai demult, cucii, cunoscuţi în alte locuri drept “piciorul căprioarei”, erau feliaţi şi uscaţi pe scânduri de lemn în cuptoarele de pâine, în timp ce ghebele erau păstrate în borcane mari cu sărătură. Mai nou, ciupercile se fierb şi se ţin în lăzile frigorifice, în timp ce ghebele se caută mult pentru zacuscă. Sub gerul din ultima vreme, plantele din grădini au terminat cu rodul: gospodinele au cules deja ardeii, gogonelele şi au scos zarzavaturile. Doar verzele au mai rămas să facă faţă frigului nopţilor. Toate produsele ajung în aceste zile în bucătării, de unde, cu diferite reţete şi amestecate cu condimente, devin murături care întregesc mesele de iarnă. Aproape fiecare casă are propriile reţete, preparate după gustul bucătăresei – sunt reţete de “succes”, probate de ani de zile, sau noi, încercate pentru prima dată la recomandarea vreunei vecine. Din comuna Veţel, Veronica Vîrşag este una dintre puţinele hunedorence care trăieşte de pe urma muncii în bucătăria de la ţară. A semănat, a plantat, a cules, iar acum asezonează murături sau fierbe de zor tot soiul de compoturi şi siropuri: “Se culeg fructele şi, în aceeaşi zi, se şi pregătesc, dar sunt produse pe care le punem la macerat şi au un proces mai lung de preparare. Tot anul am muncit toată familia, am pregătit foarte multe borcane şi încă mai avem, chiar dacă s-au vândut foarte bine. Încă mai avem de lucru şi urmează să culegem ce ne mai dă acum pământul – nuci, cătină…”
Cu cămara plină
La 40 de ani, pădureanca îşi vinde produsele frumos ambalate în Piaţa Centrală din Deva, dar cel mai mare succes l-a avut la Ziua Recoltei: “Am fost impresionaţi de faptul că devenii şi toţi cei care au trecut au apreciat foarte mult produsele noastre: siropurile de fructe de pădure sunt extrem de căutate, pentru că sunt gustoase, dar au şi proprietăţi benefice pentru organism. E foarte important că sunt culese pe pământ românesc, sunt sută la sută naturale, fără conservanţi, pentru că noi le facem prin procedeul numit de noi <>”. Până şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a rămas minute în şir la standul ei, pentru a degusta zacusca şi o parte din dulceţuri: “Ministrului agriculturii i-am prezentat, de exemplu, dulceaţa de gogonele, care i-a plăcut mult, la fel ca cea de nuci verzi, din care nu mi-a mai rămas nimic, s-a cumpărat tot. Cea de gogonele, la noi la pădureni, se face de multă vreme – mama mi-a povestit că aşa au încercat ei să fructifice ce rămânea în grădini pe lojele de roşii, pentru că nu apucau să se coacă şi ca să nu consume peste iarnă doar murături cu gogonele. Au inventat această dulceaţă pe vremea când pădurenii aveau multe stupine, se pregătea doar cu miere de albine. Acum pământul, din păcate, îl mai lucrează doar bătrânii şi câţiva mai tineri întorşi de dincolo, care nu vor să se piardă tradiţiile şi gustul de acasă. Te arde sufletul în străinătate de gustul unei gutui sau a unei roşii de grădină, a unui fruct”.
O… maravilla
Veronica Vîrşag încearcă să-şi vândă produsele atât în mod tradiţional, la tarabă, dar şi modern, pe Internet.
Veronica a lucrat 15 ani în Spania, iar când s-a întors
s-a gândit să facă o afacere din pasiunea ei pentru gătit: “Asta de fapt m-a şi determinat să ies cu produsele româneşti pe piaţă şi este doar începutul. În Spania, mi-a fost foarte dor de gustul de acasă. Eu de meserie sunt bucătăreasă şi sunt specializată în bucătărie mediteraneană, dar aici acasă la noi, la pădureni, sunt mai mulţumită. Oricum, vorbim de nişte reţete pe care eu le-am pregătit întotdeauna în casă. Am deja o reţea de clienţi, oameni care au cumpărat şi s-au întors la standul meu”. Gospodina nu îşi dezvăluie niciodată reţetele în totalitate, secretul stă în proporţii de care nu vorbeşte, dar reuşeşti totuşi să smulgi ceva: “Zacusca de vinete este pregătită la cazan de alamă, la ţară, pe foc de lemne şi merge bine la vânzare. Mai întâi, toate legumele vin coapte pe sobă, le decojim, iar apoi le punem la fiert în foarte puţin ulei, după ce le tocăm manual. De aceea arată diferit de cele de la alţi producători. Ardeiul îl tăiem fâşiuţe şi, fiindcă nu e tocat, nu dă culoarea roşie la zacuscă. Nici măcar boia nu punem, dar o fierbem între patru şi şase ore, timp care activează procesul de conservare. Poate ţine astfel şi doi ani, gustul rămâne acelaşi, nu înfloreşte, doar se formează o pojghiţă deasupra şi scade”, promite femeia, care garantează pentru produsele ei: “Noi lucrăm în familie, merem împreună şi la sapă şi la cazan, avem cam din toate fructele, cum îi stă bine omului gospodar. Noi suntem oameni buni de la ţară şi când spun că sunt naturale, aşa este”. Este decisă să meargă înainte cu afacerea ei bazată pe tradiţie şi pasiune: “Bucătăria este o artă şi este foarte frumos să te joci cu ea, când îmbini utilul cu plăcută, iasă… o…maravilla, o minunăţie”.
În piaţă şi on-line
Femeia vinde în piaţa din Deva, pentru că nu sunt îndeajuns de mulţi cei care vizitează Ţara Pădurenilor pentru ca ea să-şi poată vinde produsele la poartă. Şi preţul este bine calculat: “Într-un borcănel de dulceaţă de nuci intră 30 de nuci – pe numărate – şi câteva linguri de miere”. Reţetele sunt bine stabilite şi întotdeauna respectate, pentru că este vorba de “moştenirea de la mama, care a învăţat de la bunica şi tot aşa, din generaţie, în generaţie”. În plus, toate produsele sale sunt legate în tricolor: “Prezentarea fură prima dată ochiul, mai apoi vine gustul, savoarea. E suficient să deschizi o sticluţă de sirop sau un borcănaş de dulceaţă ca să te îndrăgosteşti de ceea ce ai gustat. Noi, românii, avem gustul ăsta intens al mâncării în sânge, nu suntem obişnuiţi cu arome artificiale şi recunoaştem imediat o legumă de grădină, putem să o diferenţiem de una de seră, lucru cu care străinii nu se pot lăuda. Vă pot spune că am întâlnit străini care habar nu aveau că roşiile pot fi atât de gustoase”. Veronica Vîrşag nu este singura care prepară şi vinde conserve de casă. La poalele Retezatului, pensiunile “Iancu” din Sălaşu de Sus şi Mălăieşti pun pe masa turiştilor produse pregătite în gospodărie, dar care sunt vândute cu mare succes şi pe Internet: dulceţuri de casă, siropuri, mezeluri, ţuică de prune şi afinată. Un borcan de dulceaţă costă opt lei, o sticlă de un sfert de litru de ţuică este 10 lei, în timp ce preparatele din carne de porc costă între 20 şi 40 de lei kilogramul.
Vânzări pe Internet
Cum rareori micii producători îşi permit standuri în pieţe (de exemplu, o masă în pieţele din Deva se închiriază cu zeci de lei pe zi), a luat naştere o platformă dedicată celor care vor să-şi vândă produsele: “În ţara noastră există o veche tradiţie în ce priveşte producţia agricolă, însă micii producători, care cultivă pământul cu dedicare şi pasiune, au rareori acces la rafturile magazinelor sau la pieţele din oraşe. Platforma MiciProducatori.ro vine ca un răspuns la cererea tot mai mare de produse româneşti şi este menită să îi pună în contact direct pe producătorii români cu consumatorii individuali sau cu cei din categoria HORECA (…). Învăţăm împreună să consumăm local, sustenabil şi să ne reîntoarcem la valorile autohtone”, se arată pe platformă. Câteva zeci de producători, în speciali cei care au de vânzare produse pregătite în casă, s-au înscris deja pe site şi îşi aşteaptă cumpărătorii.
