Nedorit de părinţi, olimpic naţional la geografie

Nu era nici măcar la şcoală când, din cauza situaţiei de acasă, autorităţile au decis că este mai bine pentru Dorin să fie crescut într-o altă familie decât cea care era, de drept, a lui. Dintre cei nouă fraţi, în drumul acesta al pribegiei printre străini şi mame de împrumut, l-a însoţit Denis. Au trecut şapte ani de atunci, iar acum Dorin este elev în clasa a şaptea şi olimpic naţional la geografie, iar Denis se pregăteşte pentru primul său turneu cu trupa de dansuri populare.
Avea şase ani când a fost luat de acasă, de la părinţi, şi dus într-un centru unde a fost “plasat” temporar. Îşi aminteşte mare parte din cele ce s-au întâmplat în acele zile, dar nu prea vrea să vorbească despre ele. De atunci au trecut şapte ani. La început, în primele trei luni după ce a fost luat de autorităţi de acasă, a fost speriat. L-au luat pentru că “nu avea condiţii”, cum îi place lui să spună. Era temător, ca un mic animal sălbatic într-un adăpost temporar, aşteptând cu inima cât un purice să vadă ce-i va aduce viitorul. Un lucru l-a ajutat mult, deşi Dorin, băiatul de clasa a şaptea olimpic naţional la geografie, poate nici nu-şi dă seama: faptul că alături de el a fost şi fratele lui Denis. Cu un an mai mic decât Dorin, Denis a fost sprijinul fratelui său fără să ştie. Săptămâni în şir şi-au fost alături unul altuia, au adormit împreună în plasa aceloraşi vise, până când soarta a făcut să ajungă în casa Anei Mălinaş.

Mama de împrumut: ospătar recalificat

Denis (în stânga) – dansatorul, Dorin – geograful şi mama lor “de împrumut”, care i-a ajutat enorm să iasă din întunericul sărăciei, cu tot ceea ce presupune el
(Pentru a proteja imaginea şi viaţa privată a minorilor,
REPLICA nu publică numele complet al acestora şi foloseşte imagini parţial cenzurate)

“Noi ne-am mutat la Hunedoara de la Aiud, că eu sunt din judeţul Alba. Cât am lucrat la o cantină, am aparţinut de vechiul ICSH, iar la un moment dat mi s-a blocat mâna din umăr şi nu am mai putut lucra. Soţul meu s-a îmbolnăvit şi el, acum e fără un picior… aşa că m-am gândit să iau nişte copii, să devin asistent maternal. Am făcut şi un curs de calificare pentru profesia de asistent maternal”, povesteşte doamna Ana. Cursul de asistent maternal a ajutat-o, însă cele mai multe dintre lucrurile pe care le-a aflat la cursurile “pentru mame” le ştia deja. Era şi ea mamă şi bunică, avea – cum se spune – şcoala vieţii, care e mai mult decât oricare altă şcoală, când vine vorba să creşti un copil. Ana Mălinaş n-a luat, însă, doar un copil, ci doi. Un frate şi o soră, de la Paroşeni. După o vreme, bunica celor doi i-a luat la ea acasă, dar Ana Mălinaş şi-a continuat profesia de mamă. Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara i-a repartizat alţi doi copii: pe Dorin şi Denis, doi dintre cei nouă fraţi ai familiei lor. Ana Mălinaş ar fi vrut două fetiţe. S-a gândit că s-ar potrivi bine în casa ei două ghemotoace de fete. Avea şi ea o nepoată, pe Diana, şi-a zis că toate cele trei fetiţe s-ar fi înţeles cum nu se poate mai bine. Poate tocmai de aia a fost un pic mai greu la început, recunosc cu toţii. Până s-au învăţat unii cu alţii.

Cum să scoţi un fluture din crisalidă

Despre viaţa lor de copii “ai nimănui”, luaţi “în grija statului”, Dorin şi Denis ar putea spune multe, dar evită să vorbească. Se feresc de tot ce e întunecat în trecutul lor ca de o apă murdară. Înainte de orice au învăţat că, pentru a supravieţui realităţii, trebuie să caute să vadă numai partea frumoasă, curată şi luminoasă a vieţii. Au vizitat-o o dată pe mama, împreună cu tanti Dana (cum îi spun ei Anei Mălinaş). S-au dus toţi trei în satul de unde ei au plecat în urmă cu şapte ani şi căruia la început i-au spus “acasă”. Când au revenit în apartamentul cu trei camere din cartierul hunedorean Micro 7 au avut certitudinea că noua lor viaţă, alături de mama de împrumut, este – oricum ai sta şi-ai socoti – mai bună decât cea căreia i-au fost hărăziţi de la început. “Când au venit aici, educaţia lor era zero. Şi eu am crescut la ţară, cu bunica, dar ea mi-a spus că aia nu-i voie, sau aia să nu fac. Însă lor, săracilor, cred că nu le-a spus nimeni nimic. I-am luat de la început, aşa cum faci cu un copil mic, apoi i-am înscris la grădiniţă. I-am trecut direct în clasa pregătitoare. După aia m-am ocupat de ei: am început să le arăt cum se descompun numere, am cântat cântece şi am învăţat poezii. Noroc că mai am ţinere de minte. Chiar râdea o vecină. M-a întrebat dacă nu mi-am dorit, în tinereţe, să mă fac educatoare. Ba da, mi-am dorit”, povesteşte Ana Mălinaş, privind înapoi, înspre trecut, cu nostalgie.

Cel mai bun geograf

Dacă nu ar fi fost dat în plasament familial, cel mai probabil, Dorin n-ar fi avut vreo şansă de a deveni unul dintre cei mai buni geografi – juniori ai României

Până pe clasa a treia a muncit cu cei doi copii ore în şir. Le-a arătat cum se face o problemă, unde începe şi unde se termină o întrebare şi care ar fi cel mai potrivit şi logic răspuns, iar după ce au priceput cum anume trebuie să studieze, i-a lăsat pe ei, singuri. Să înveţe să fie responsabili. Acum le mai controlează doar carnetul de note, lecţiile niciodată. Fără multe vorbe, Ana Mălinaş e mulţumită de cei doi băieţi ai ei. Dorin, băiatul de clasa a şaptea, a luat-o mult înaintea colegilor lui. Premiant şi în clasă, anul trecut, când era pe-a şasea s-a hotărât să meargă la olimpiada de geografie. I-a plăcut lui de domn’ profesor Adrian Sopincean, care e şi şeful Salvaspeo Hunedoara. Zice că ştie cum să explice geografia unui puşti pasionat de aventură. “Predă bine, că oricine poate să înţeleagă şi ne place de el, că e glumeţ”, recunoaşte Dorin. Tocmai de aia, când domn’ profesor a întrebat în clasă “Cine vrea să meargă la olimpiada de geografie?”, Dorin a sărit repede cu mâna în sus. N-a fost prea greu pentru Adrian Sopincean să facă selecţia. Dorin era, de altfel, şi singurul interesat. După aceea, a început să muncească serios: ore de învăţat acasă, apoi meditaţii la şcoală. Doar el şi o cu fată de la “Mate-fizică” (e vorba despre Colegiul Naţional “Iancu de Hunedoara”). Când s-a dus la olimpiada judeţeană, la Deva, a avut ceva emoţii. Dar s-a gândit repede că învăţase destule ore în ultimele luni şi a încercat să se concentreze. După câteva săptămâni, domn’ profesor a sunat-o pe tanti Ana acasă, s-o anunţe că Dorin tocmai fusese declarat de comisia care corectase lucrările cel mai bun “geograf” din clasa a şasea, pe judeţ. La naţională emoţiile au fost şi mai mari: “M-am încurcat un pic la o întrebare. Prin ce capitală trece Niprul? Aveam de ales între mai multe capitale, printre care Chişinău şi Kiev. Sincer să fiu, la întrebarea asta n-am ştiut să răspund, dar mi-am amintit că domn’ profesor m-a învăţat ca, chiar dacă nu ştiu răspunsul, să scriu ceva. Orice. Poate nimeresc”, zâmbeşte cu subînţeles Dorin. Într-adevăr: a ales Kievul şi-a nimerit-o. E un pic dezamăgit. Zice că, în ciuda acestei ezitări, a răspuns bine la 100 de întrebări dintr-o sută. Nu ştie de ce, premiul a mers la un alt băiat. Cineva din Bucureşti. Au vrut să facă o contestaţie, dar în cele din urmă au renunţat, iar Dorin s-a ambiţionat şi mai tare. Anul acesta vrea neapărat să ia locul întâi. “Vreau să le arăt că şi Hunedoara are valoare, să punem şi Hunedoara pe harta geografică”, râde fericit Dorin, cu ochii săi negri, frumoşi şi migdalaţi.

Denis, talpă iute

Denis, în schimb, nu e chiar aşa de pasionat de şcoală. Totuşi, are şi el darul lui. Îi “merg” picioarele, mai ceva ca unui staroste de căluşari. Bine… comparaţia e un pic exagerată. Pentru că, dintre toate dansurile, Denis se pricepe cel mai bine la învârtite, tropotite, bănăţene şi haţegane. S-a dus la clubul de dans împreună cu Diana, nepoata Anei Mălinaş. Le-au căzut lor cu tronc dansurile încă de la o nuntă, pe când erau doi prichindei care nici nu mergeau la şcoală. Au fost cavaler şi domnişoară de onoare, şi au dansat toată noaptea, încât se mirau şi nuntaşii, uitându-se la ei. De atunci nu le-a mai trecut. I-a cuprins aşa, ca o pornire fără astâmpăr, încât dansau prin casă în fiecare zi, aşa că tanti Ana i-a dat pe amândoi la dansuri populare. La anul, Diana şi Denis vor merge în Turcia. Primul lor turneu. Denis recunoaşte că nu se omoară cu şcoala. Are şi el ceva aplecare pentru geografie, istorie. Nu are note foarte mici, dar nici nu excelează la vreo materie. De când a luat doi (pe nedrept, spune) la franceză, nici nu mai vrea să audă de limba asta. I s-a urât de tot. În schimb, ar face orice să poată dansa. Mereu. De asta, s-a hotărât să înveţe tot ce poate de la maestrul lui, Vasile Enea, şi să se facă dansator profesiosist. “De la şaişpe’ ani primeşti ceva bani, iar de la majorat te poţi angaja”, adaugă Denis, serios, deşi e abia în clasa a şasea. A şi fost filmat de vreo câteva ori şi, chiar în seara asta, aşteaptă să se vadă la televizor. Pentru cei doi fraţi a avea un serviciu e esenţial. Prea au dus-o prin străini toată viaţa, aşa că primul gând e să aibă o meserie şi banul lor. Să nu mai depindă niciodată de alţii.

Napoleon Bonaparte şi Alexandru Machedon

Cât merge Denis la dansuri, cam patru ore pe săptămână, Dorin citeşte şi visează cu ochii deschişi. Îi place nu doar geografia, ci şi istoria, iar în ultima vreme a căzut în “patima” cititului de Jules Verne. A descoperit că-i place aventura şi a “forfecat” repede cele mai multe căţi pe care le-a găsit la biblioteca Şcolii Gimnaziale Numărul 1 (fosta Şcoală Generală Numărul 9), unde învaţă. A citit “Copiii căpitanului Grant”, “20.000 de leghe sub mări”, “Ocolul pământului în 80 de zile” şi o grămadă de alte titluri. Ba mai spune că a citit şi Biblia. De la un capăt la altul. Ca să-ţi demonstreze, aduce o Biblie făcută ferfeniţă la cotor şi pe la colţuri. Ştie bine poveşti din Vechiul Testament, deşi poate-a mai sărit peste foile cu multe înşiruiri şi pe care încă nu le-a înţeles. “Aaaa! Da! Mie îmi place şi religia. Ne-a povestit şi doamna, la ore, foarte multe şi am citit şi eu. Dintre toate, Evangheliile îmi plac cel mai mult. Şi cred că pe Isus l-au omorât din invidie.
L-au omorât fariseii, deşi ştiau că e un om deosebit”, zice Dorin convins. A învăţat şi-a citit multă istorie. Ştie tacticile de război ale lui Alexandru cel Mare, ale lui Darius şi ştie combinaţia strategică de mare succes folosită de Napoleon Bonaparte. A citit despre arme de război, ştie cum erau înarmaţi grecii lui Alexandru Macedon, cel avid după glorie, şi cum a murit fiul lui Filip al II-lea, la numai 33 de ani, în plină maturitate şi expansiune a imperiului pe care îl cucerise.

Voluntar în slujba vieţii

În urmă cu câteva luni, tot cu Adrian Sopincean, a intrat într-un proiect. A făcut alpinism şi incursiuni în peşteri cu apă pentru prima oară în viaţa lui şi-a învăţat cum ar trebui salvaţi turiştii care pleacă pe munte “în pantofi cu toc”, dar şi temerarii care se avântă nesăbuit pe vreun vârf, ori în măruntaiele pământului. Când au fost în tabără la mare, s-au mirat de ei şi angajaţii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului. “Una e când mergi în vizită şi alta e când stai cu ei cinci zile. Am fost plăcut surprinşi să-i vedem cât sunt de cuminţi, de politicoşi şi de ordonaţi”, spune Ionela Lazăr, reprezentanta Direcţiei. Doamna Ana le-a spus mereu că a fi serioşi şi muncitori e singura lor şansă în viaţă, iar Dorin şi Denis se pare că au crezut-o pe cuvânt. Vor mai sta doi ani la ea, până când Ana Mălinaş va ieşi la pensie. În căsuţa lor dărăpănată n-au de gând să se mai întoarcă vreodată, decât aşa… ca şi cum ai deschide o carte pentru o călătorie înapoi, în propria istorie. O citeşti, ca să-ţi cunoşti bine rădăcinile amare, iar apoi o închizi şi priveşti înainte, cu busola sârguinţei în mână. Pentru că amândoi, Denis şi Dorin, ştiu cu certitudine că, întotdeauna, dintr-acolo se ridică soarele.