“Cetate” Deva – degringolada persistă

Seria neagră a handbalistelor de la Cetate continuă – a treia înfrângere consecutivă şi a patra din primele şase runde, cu doar o victorie şi un egal. Pe scurt, patru puncte mari şi late, care schimbă din mers obiectivul asumat la startul întrecerii, atunci când accederea în „play-off” părea un lucru perfect realizabil. Ba mai mult, la început se vorbea deja de participarea într-o competiţie europeană. La ora aceasta, sloganul care s-ar potrivi cel mai bine grupării de pe Mureş ar fi: „Lăsaţi-ne să ne pregătim de play-out”.

Devencele au încă probleme în joc, iar problema pregătirii fizice
pare a fi cea mai acută.

Obiectivul accederii în “play-off” mi se părea şi mie aproape imposibil de atins, pentru devence, iar ultimele două partide mi-au întărit convingerea că şi în aceste condiţii, când avem un campionat mai mult decât modest, Deva nu are potenţialul de a se clasa în primele şase locuri. Asta în ciuda faptului că antrenorii şi jucătoarele au condiţiile necesare nivelului superior al întrecerii. În plus, din punct de vedere financiar, nu există absolut nicio problemă, aşa cum este, de exemplu, la Jolidon Cluj. Intervine însă valoarea jucătoarelor, dorinţa de a progresa şi de a arăta de ce sunt în stare, profesionalismul, dragostea faţă de culorile clubului şi nu interesul pentru banii intraţi în conturi.

Amintirile sunt doar… amintiri

Sunt sigur că unele dintre handbaliste câştigă bani mulţi, pe care nu îi merită absolut deloc, până acum, în raport cu ceea ce au arătat pe teren. Precizez că nu mă refer aici la Carmen Cartaş, singura jucătoare de câmp care îşi merită banii, alături de cele două portăriţe, Miskovic şi Poenaru. În rest, multe „fâsuri”, dintre care cel mai tare pare a fi cel al extremei Ardean-Elisei, din care a mai rămas doar numele, aşa cum ne-a arătat sâmbătă seara o altă fostă mare valoare a handbalului românesc, pe numele ei Cristina Vărzaru. O admir, am mai spus-o, pe Elisei, pentru ceea ce a fost, pentru ce a făcut ea pentru hanbalul românesc, dar, să mă scuze, prezentul nu poate fi trăit cu amintiri. Ea trebuie să se raporteze la ceea ce poate (sau mai poate) acum, nu la ceea ce a realizat. Şi sunt sigur că în conturile ei au intrat sume frumoase la Cetate, bani cu care s-ar fi putut aduce trei – patru handbaliste tinere şi de viitor. Dar asta nu este problema mea, ci a celor care finanţează echipa. Mai mult, am rămas perplex când am citit că antrenorul Gheorghe Tadici, pe care îl cunosc personal şi îl stimez pentru tot ceea ce a făcut pentru handbalul românesc feminin, a convocat-o pe Valentina Elisei la lotul naţional, lăsând-o în afară pe Carmen Cartaş. Să fim serioşi! Între ceea ce joacă în prezent Elisei şi Cartaş, orice novice ar alege-o fără nicio ezitate pe a doua. Vremea lui Elisei a trecut, nu ne mai putem întoarce înapoi cu opt ani când, în Rusia, a fost declarată cea mai bună extremă stângă din lume, România condusă de Tadici devenind vicecampioană mondială. Nu cred că actualul tehnician al naţionalei va reuşi s-o readucă pe fosta mare jucătoare la un potenţial care să-i justifice prezenţa la CM din Serbia din decembrie. Şi mai scriam şi săptămâna trecută că, dacă fizicul nu te mai ajută ca altădată, măcar ajută-ţi echipa cu experienţa pe care o ai. Ori nici acest lucru nu s-a văzut la Valentina. Cert este că degringolada celor de la Cetate a continuat şi în ultimul meci, după acelaşi scenariu, o primă repriză bună, o a doua de coşmar.

După o luptă dârză…

Partida cu bucureştencele de la CSM era una extrem de importantă pentru gazde, pentru a nu pierde definitiv contactul cu primele şase locuri, cele care asigură accesul în lumea bună, dacă putem spune aşa, a handbalului feminin românesc. De aici a venit, poate, şi o tensiune mai aparte pe care am simţit-o în tabăra celor de la Cetate, începând cu jucătoarele şi antrenorii şi terminând cu oficialii clubului, şi aici mă refer în special la Marian Muntean, cel care a creat şi a susţinut financiar mai bine de 11 ani această echipă. Mulţi dintre cei prezenţi în sală, începând de la oameni oarecare sau cu funcţii, şi terminând cu unii colegi de-ai mei din media, îl critică pe Muntean pentru atitudine, ori ieşirile lui mai puţin ortodoxe, dar eu cred că fără el şi fără susţinerea lui financiară nu am mai fi vorbit de handbal la Deva. Aşa că ar trebui, cel puţin acum, ca acei contestatari, mulţi dintre ei cu cunoştinţe minime despre acest sport, să caute în altă parte, sau să tacă.
Revenind la meciul în sine, să amintesc că debutul a fost unul nefavorabil elevelor lui Eden Hairi şi Gheorghe Ionescu, ucraineanca Zaremba penetrând poarta lui Misckovic de două ori în primele două minute, în timp ce, de partea cealaltă, Tasic a nimerit bara, iar Cartaş a trimis pe lângă. Principala “gură de foc” a devencelor, Carmen Cartaş, s-a „bucurat” de o atenţie deosebită din partea adversarului, profesorul Vasile Mărgulescu punând-o „paznic” la ea pe experimentata Alina Dobrin, lucru pe care banca tehnică a celor de la Deva nu l-au putut dejuca de-a lungul celor 60 de minute. În aceste condiţii, „interul” a înscris primul ei gol din acţiune abia în minutul 26, celelalte două reuşite ale ei de până atunci fiind din aruncări de la şapte metri. S-a egalat totuşi, în minutul 7, la doi, iar în minutul 13 Cetate a trecut pentru prima oară în avantaj pe tabela de marcaj, 5-4, în urma unui contraatac început de Elisei şi finalizat de inexistenta Simion, care a avut şi în acest meci o prestaţie mai mult decât modestă alături de majoritatea colegelor ei. Chiar dacă la bucureştence apăreau nume la fel de grele – Cristina Vărzaru, Niculae sau Dobrin – primele două au avut un aport ofensiv aproape inexistent, dar s-au descurcat în faza defensivă. Pe aceste coordonate, Cetate a reuşit să se menţină la cârma meciului, 7-5 (min. 16) şi 10-8 (min. 23) datorită celor patru reuşite ale „stranierei” Krnic , care dezamăgise în celelalte jocuri, dar care nu mai avea să mai înscrie deloc până la final. A fost 12 – 9 în minutul 27, când Cartaş şi Rusu au profitat de superioritatea omului în plus, dar finalul primei părţi a consemnat doar 12-11, precum şi o eliminare de două minute a lui Chiţulescu.

… o cădere inexplicabilă

De la vestiare gazdele au revenit cu Laura Poenaru, care avea să aibă o prestaţie foarte bună în poartă, la fel cum avusese în primul mitan Miskovic, dar şi cu om în plus pentru următoarele două minute. În loc ca golurile să vină în poarta lui Iordache (foarte bună), o altă ucraineancă, Glibko, şi-a readus echipierele în avantaj, 13-15 (min. 36) înscriind toate cele patru goluri. Va fi chiar 13-16 două minute mai târziu, când, culmea, Moltea a punctat din inferioritate numerică. Şi dacă mai spunem că în repriza secundă din cele 10 minute de om în plus elevele lui Hairi au înscris doar de trei ori şi au primit două goluri, iar din minutul 42, Zaremba a fost eliminată definitiv, cred că am spus cam totul despre ceea ce nu au jucat gazdele în această perioadă. Cu toate acestea, de la minus trei, Cetate a avut putere să revină în joc şi a reuşit să întoarcă spectaculos, 17-16 (min. 44). De aici a urmat o cădere totală, atât fizică cât şi psihică, pe teren. Haosul s-a reinstalat. De la 17-16 s-a ajuns, în doar patru minute, la un incredibil 17-21, replica devencelor fiind ca şi inexistentă, greşelile venind din abundenţă (Elisei singură pe contraatac trimite în portar, Tasic oferă mingea adversarului, etc.), speculate prompt de adversar, care s-a detaşat decisiv. Va fi 20-23, o înfrângere ruşinoasă, vina fiind exclusiv în tabăra celor de la Cetate şi nu a arbitrajului, unul bun, cu unele greşeli inerente. Un eşec care le scoate aproape definitiv pe fetele de la Cetate din lupta pentru primele şase poziţii. Urmează o pauză de trei săptămâni, timp în care se mai pot remedia, măcar parţial, lipsurile care au fost constate, în special în plan fizic. În acelaşi timp, am înţeles că banca tehnică va fi menţinută (şi bine face Muntean că nu schimbă acum), dar cred că vor trebui luate măsuri, în special pecuniare, asupra celor care au demonstrat că nu-şi merită banii. Mai sunt încă 16 partide până la stabilirea clasamentului final, dar diferenţa de opt puncte care trebuie remontată pare una mare în acest moment, dacă este să ne raportăm la prestaţiile de până acum. Iar dacă nu va exista cu adevărat o schimbare pozitivă, în atitudine şi evoluţie, atunci acest prim campionat de la revenirea pe prima scenă va fi unul compromis.