Poveştile uimitoare ale Miciei romane

Articolul a fost vizualizat de 2,457 ori

“Nimic din ce face omul cu mintea şi cu gândul nu se pierde, pentru că pământul este cel mai fidel martor al nostru. De aceea, arheologia este o ştiinţă pe care o putem compara cu un puzzle: uşor – uşor, din pământ scoţi tot felul de indicii mici, pe care încerci să le uneşti, iar, la sfârşit, începi să spui o poveste”, spune dr. Mihaela Simion de la Muzeul Naţional de Istorie a României. De acum, povestea Miciei – actuala Mintia – este în mâinile arheologilor care se străduiesc să refacă istoria celui mai mare “sat” al Daciei Romane.

Arheologul Marius Barbu le-a explicat copiilor din Mintia cât de importante sunt, de fapt, “ruinele” de la marginea satului lor

Arheologul Marius Barbu le-a explicat copiilor din Mintia cât de importante sunt, de fapt, “ruinele” de la marginea satului lor

“La Micia este, de fapt, cea mai mare aşezare rurală de epocă romană”, explică Angelica Bălos, arheolog, consilier la Direcţia de Cultură Hunedoara. Satul, cunoscut astăzi datorită termocentralei, care a distrus de fapt o parte din vechiul sit, adăpostea acum 2.000 de ani un castru puternic, un punct vamal strategic şi o aşezare cu trei terme, băi publice cu încălzire centrală prin pardoseală. “Una dintre observaţiile mele este că, faţă de restul siturilor romane, chiar şi faţă de o aşezare ca Ulpia Traiana Sarmizegetusa, pentru un loc care în acte nu s-a ridicat la rangul de colonia sau municipium, există aici foarte multă ceramică de lux şi marfă scumpă. Este o placă turnantă a comerţului – pe aici trec mărfurile care se duc în Panonia şi vin din Panonia. Să nu uităm că peste Mureş este tot cadrilaterul aurifer din Munţii Apuseni, iar în faţă sunt marile exploatări de cupru încă din preistorie”, explică dr. Mihaela Simion. Cercetătoarea de la Muzeul Naţional de Istorie a României vorbeşte încântată zecilor de copii care au vizitat şantierul arheologic şi se simte uşor că este fascinată atât de meseria ei, cât şi de descoperirile de la Micia, o localitate – unicat în Dacia Romană.

Castru de… “mascaţi” antici

Mihaela Simion

Mihaela Simion

Mintia şi-a trăit vremea glorioasă în timpul Daciei Romane, când localitatea, deşi avea statutul de «pagus», adică aşezare rurală, era una dintre cele mai cunoscute din Dacia romană. Alături de castru s-a dezvoltat un nucleu civil, care se întinde pe 25 de hectare, o suprafaţă unde apar edificii publice, particulare şi de cult. “Este vorba de un castru, deci, când vorbim de poziţionare, ne gândim la raţiuni strategice – şi acum când mergem la Arad şi trecem de Brănişca se închide defileul Mureşului. Micia apără în primul rând calea de acces dinspre Panonia spre Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Apoi, e zonă – tampon de apărare şi să nu uităm că, la nici 30 de kilometri, este zona de aşezare a sarmaţilor iazigi. Este un punct important, nu putem spune chiar de graniţă, pentru că, de obicei, castrele mari se aflau uşor în interior, dar există tot felul de sisteme de semnalizare şi apărare până spre Brănişca. Majoritatea trupelor de aici erau trupe de cavalerie – dacă vreţi, Micia este “sediul” de unde plecau “mascaţii” de epocă romană – trupe care intervin foarte uşor.

Sunt trupe de cavalerie uşoară, pot acoperi o zonă foarte mare, pot să protejeze o zonă foarte largă. Ulterior, având în vedere cursul Mureşului şi zona deosebit de bogată, aşezarea se dezvoltă din motive economice – devine punct vamal foarte important al Imperiului”, spune Mihaela Simion. Chiar şi localnicii ştiu prea puţine despre cum arăta locul în Dacia Romană. Acum un simplu sat, Micia era în epoca imperială locul de unde se apăra drumul către Panonia.

Din colţurile imperiului

Micia era considerat “sat”, deşi avea dimensiunile şi importanţa unui oraş antic

Micia era considerat “sat”, deşi avea dimensiunile şi importanţa unui oraş antic

La Micia, arheologii au descoperit cele mai multe fragmente de edicule şi de construcţii funerare cu “baldachin”. În localitate, erau cantonate Cohors II Flavia Commagenorum şi Numerus Maurorum Miciensium, iar în 204 sunt pomeniţi la Micia Mauri Micienses. Arheologii estimează o populaţie de circa 6.000 – 7.000 de oameni: “E foarte greu să faci o evaluare a numărului locuitorilor din Micia, pentru că situl este cercetat în proporţie de cinci la sută. Este o aglomerare de tip urban de proporţii impresionante. Este un ansamblu arheologic întreg, compus din castru şi aşezările civile. De exemplu, pe fotografiile aeriene sunt vizibile urme de clădiri inclusiv în partea de vest a castrului. Pot să vă spun cu certitudine că acesta este un important centru economic şi un important centru în care vin populaţiile de neam oriental. Să nu uităm că aici staţionează maurii micienses şi, din zonă, provin câteva piese de «grad zero» pentru întreaga lume romană. Este vorba de “Larul dansator de la Micia”, care se află la Muzeul Naţional de Istorie, sau de celebrul “Eros pugilist”, care este la Muzeul din Deva”, mai spune cercetătoarea de la Bucureşti.

Chiar dacă în Dacia Romană existau mai multe aşezări de tip “pagus”, epigrafic sunt atestate doar pe teritoriul Ulpiei Traiana Sarmizegetusa: Pagus Aquensis şi Pagus Miciensis, adică actualele Călan şi Micia. Adrian Bejan scrie în Istoria Daciei Romane: “Pagus Miciensis este cel mai important pagus cunoscut până acum în Dacia. El era un târg de graniţă care avea un dublu rol: economic şi militar. Aici se făceau schimburi comerciale cu iazigii de peste Tisa, iar puternica garnizoană ce staţiona la Micia controla zona minieră a Munţilor Apuseni şi asigura siguranţa plutelor care coborau pe Mureş. Tot la Micia s-a creat şi o statio cu caracter vamal, care vămuia toate mărfurile supuse taxei tranzitând pe Mureş spre vărsarea sa ori venind de la iazigi. De asemenea, Micia dispunea de un mic port în care acostau ambarcaţiunile care transportau mărfuri din Dacia spre Dunăre, pe Tisa. Pagus-ul avea şi un important rol de apărare, indicat de marele castru de aici şi de puternica garnizoană care-l ocupa: cohors II Flavia Commagenorum, venită din Orient şi Mauretania”.

Un sat cât un oraş

Micia a fost unul dintre cele mai importante puncte militare şi economice ale Daciei Romane, însă are aceeaşi soartă ca şi celelalte situri antice: din lipsă de fonduri, nu este cercetată decât în mică parte

Micia a fost unul dintre cele mai importante puncte militare şi economice ale Daciei Romane, însă are aceeaşi soartă ca şi celelalte situri antice: din lipsă de fonduri, nu este cercetată decât în mică parte

Sat în acte, Micia era, de fapt, un adevărat oraş din punct de vedere al urbanisticii şi arhitecturii, cu therme romane, un amfiteatru şi temple. Şi cercetătorul Liviu Mărghitan crede că “prezenţa capitelurilor de marmură, a fragmentelor de coloană, a hypocaustus-ului, pardosirea camerelor cu mortar, prezenţa ceramicii fine, a paharelor de sticlă atestă caracterul unei localităţi tipic urbane”. Cercetătorii au ajuns la concluzia că, între deceniile II şi III ale sec. III, pagusul Micia devine o aşezare asemănătoare oricărui oraş din Dacia. Neînsemnată la daci, economia Miciei “explodează” după cucerirea romană: “Aşezarea cea mai apropiată şi care purta numele de Micia – pentru că Micia este un nume dacic – era pe dealurile din apropiere, aşa numita Piatra Coziei de astăzi. Acolo era un centru dacic, aici unde ne aflăm noi, pe malul Mureşului, nu era mare lucru – romanii au construit cetatea şi oraşul. Aşezarea dezvoltată în jurul castrului s-a dezvoltat in timp într-un pagus, un sătuc care în timp a devenit aproape un oraş, arăta ca un oraş, dar nu avea statut juridic de oraş”, spune arheologul Marius Barbu, de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Chiar şi cercetătoarea Lucia Ţeposu-Marinescu crede că termenul de pagus pentru Micia ar trebui abandonat, iar localitatea ar trebui să fie considerată un district din teritoriul unei colonia. Micia avea o reţea stradală ortogonală, cu edificii publice monumentale, terme, un amfiteatru şi un port la Mureş, o construcţie realizată cu cheiuri din zidărie de piatră. Aşezarea romană era pe malul Mureşului, cam la trei kilometri faţă de defileul Brănişca, locul unde valea râului se îngustează cel mai mult. Fost profesor universitar la Alba Iulia, regretatul Ioan Andriţoiu susţinea că aşezarea civilă cu necropolele se întindea pe mai mult de 15 hectare, în timp ce castrul auxiliar depăşea şapte hectare. Dacă între anii 100 şi 150 se construiesc locuinţe cu podea de lut, cu două camere, din jurul anului 150 şi până la 270, construcţiile se realizează pe baza unor planuri elaborate şi cu fundaţii de piatră.

Pericolul din noapte

“Chiar dacă acum vi se pare că avem aici o simplă săpătură, este o poveste despre oamenii care aici au trăit, au iubit, au creat, au avut copii şi care, în fond, sunt strămoşii voştri. Vom face astfel o călătorie în lumea stră-stră-străbunicilor voştri”, le explică micuţilor din sat dr. Mihaela Simion. La umbra celor două turnuri de răcire ale termocentralei, cercetările din acest an au scos la iveală o filă tragică a istoriei locului, explicată pe îndelete copiilor: prima oprire este în faţa unui şanţ unde zac resturile a trei vechi locuinţe distruse: “Micia era aproape de graniţa provinciei, iar castrul – cazarma militară – adăpostea foarte mulţi soldaţi care apărau graniţa, dar, într-un an nefericit, în cadrul unor războaie mai mari care se numeau războaiele marcomanice, cel mai probabil într-o noapte, aceşti marcomani au năvălit şi au distrus totul, întreaga aşezare. Dacă stai aşa şi asculţi în linişte, poţi auzi încă urmele bătăliei”. Printre copii se lasă liniştea.

Pe lângă explicaţii şi istorisiri, Angelica Bălos le-a şi arătat micuţilor cum se îmbrăcau femeile romane

Pe lângă explicaţii şi istorisiri, Angelica Bălos le-a şi arătat micuţilor cum se îmbrăcau femeile romane

“Noi ne-am oprit exact pe nivelul acela de distrugere când războinicii străini au venit, au dărâmat casele şi toată viaţa vechilor locuitori ai Miciei este prinsă sub pământul care acoperă nişte pereţi arşi. Trebuie multă răbdare pentru fiecare obiecţel, pentru că fiecare înseamnă o informaţie scoasă din întuneric. Pentru că suntem arheologi şi trebuie să avem răbdare, vom afla sfârşitul poveştii de-abia la anul”. Arheologii sunt încântaţi şi se străduiesc să transmită farmecul istoriei altor generaţii: “Trebuie să aveţi grijă de moştenirea noastră culturală, pe viitor, să nu mai lăsaţi uitarea să se aştearnă peste aceste locuri. Aceste ruine sunt pentru localitatea voastră o resursă cum sunt pentru altele bogăţiile minerale. Ştiţi voi ce aveţi aici pe aceste câmpuri? În această parte, este doar jumătate din sit!”

Aqualand de Micia

Pe câmpurile dintre calea ferată şi malul Mureşului sunt puţine urme ale strălucirii de odinioară: “Încercăm uşor, uşor să scoatem la lumină toate secretele Miciei”, murmură Mihaela Simion. Se strecoară între ruinele unei therme romane şi atinge pe rând straturile de zidărie: “Ne aflăm în unul dintre cele trei mari ansambluri termale de la Micia. Există şi inscripţii care ne povestesc că, în timpul împăratului Septimius Severus, termele au fost refăcute de trupele cantonate aici. E de ştiut că băile romane nu erau într-atât o instituţie sanitară, cât mai ales o funcţie socială. Romanii au fost mari ingineri şi una dintre marile lor descoperiri a fost sistemul de încălzire centrală.

La Micia, te poţi afla tocmai în interiorul unui astfel de sistem – în subsol, cum ar veni, în zona bazinului cu apă caldă. Această invenţie se numeşte hipocaust, iar la baza construcţiei se pot încă vedea pile de hipocaust, care susţin o podea foarte groasă. Aceasta este realizată dintr-un soi de mortar hidrofug şi ignifug care se numeşte opus signinum, iar podeaua se numea suspensura. Se făcea focul într-un cuptor mare –prefurnium – şi apoi, printr-un sistem foarte bine pus la punct inginereşte, aerul cald era dirijat pe sub aceste podele, pilele de hipocaust au, evident, ca orice cărămidă, şi un rol refractar, adică ţineau căldura şi tot timpul apa era caldă. Romanii aveau acest sistem de încălzire prin podea. La Micia, nu am descoperit încă, dar asta nu înseamnă că nu aveau ceea ce exista în tot Imperiul – asemenea sisteme de încălzire, inclusiv în casele particulare, printr-un sistem de tuburi în pereţi prin care circula aerul cald.” Nu se ştie nici dacă termele aveau destinaţii speciale pentru soldaţi sau populaţia civilă, se ştie însă că oamenii din Micia veneau aici în fiecare zi: “Termele aveau şi bazin cu apă rece, sală de gimnastică, sală de discuţie, vestiare, toate acestea aveau un rol social extraordinar – aici se întâmpla totul: se povestea, se făceau planuri… erau mall-urile antichităţii!”.

Poveşti din toate timpurile

Amfiteatrul militar şi băile erau construite la estul castrului, iar ruinele lor se pot observa şi acum undeva în apropierea turnurilor de răcire ale unităţii energetice. Până acum, arheologii au găsit o mulţime de inscripţii, monumente, piese din bronz şi podoabe, s-au făcut descoperiri monetare importante. Atât de multe încât este clar pentru toţi că Micia era o aşezare impresionantă şi arheologii nu îşi pot închipui de ce localitatea nu a primit titlul de municipium. Iar la Micia, poveştile nu datează doar din perioada romană, ci şi din cea comunistă: “Săpăturile sunt făcute în anii 70 şi conduse de o mare doamnă a arheologiei române, de numele căreia, de fapt, se leagă cercetarea sistematică a sitului de la Veţel, dr. Lucia Marinescu, care a dezvelit acest ansamblu termal. Povestea frumoasă este şi cea a restaurării făcute cu sprijinul Gospodăriei de Partid şi a fostului CAP de la Veţel. Înduioşat de pasiunea – pe atunci – tinerei Marinescu, şeful gospodăriei a mobilizat satul Veţel să facă această restaurare. Sigur că poate fi discutabilă din punctul de vedere al arhitecţiilor, dar, dar… ne aflăm în 2013 şi monumentul încă se ţine în picioare şi cu foarte puţin efort poate fi făcut vizitabil”, este optimistă cercetătoarea de la Muzeul Naţional de Istorie. Ea a fost doar una dintre profesoarele micuţilor din Veţel, ajutată de Angelica Bălos – costumată în nobilă romană – şi “dacul” Marius Barbu: “El este Daos, un dac care a venit la noi, de departe, din munţi, pentru că Micia, înainte de a fi o mare aşezare romană, un castru de trupe auxiliare, a fost înainte de toate, un mare târg al Daciei, unde se adunau mărfuri din multe colţuri şi totul se făcea şi se desfăcea la Micia”.

În umbra Mintiei

În faţa copiilor, Angelica Bălos poartă straie romane şi o coafură complicată: “Romancele erau recunoscute pentru coafurile lor, aveau meşe făcute din părul germanicelor şi slujnice care ştiau să împletească părul”. Cum era de aşteptat, armele şi uniforma de dac au atras pe loc atenţia elevilor, care au sorbit cuvintele arheologului de la MCDR: “Ştiţi ce s-a întâmplat, nu? În anul 106, marele Imperiu roman reuşeşte să cucerească Dacia. Noi, dacii, am opus rezistenţă, ne-am luptat, am murit şi o parte dintre noi am reuşit să scăpăm şi să fugim la fraţii noştri din munţi, în Maramureş şi uite că astăzi
m-am întors aici să văd ce s-a mai întâmplat în Dacia. După ce Traian a cucerit Dacia, la Micia a fost construit un mare castru, o cetate romană. Dacă noi, dacii, aveam cetăţile ridicate acolo sus, pe vârfurile dealurilor, romanii şi le făceau în câmp deschis. La Micia, apărau intrarea în ţară de duşmanii care ar fi venit de pe Valea Mureşului, dinspre Ungaria de astăzi. Ce au construit romanii la Micia? În primul rând, au construit cetatea, din care astăzi nu se mai vede mare lucru, pentru că a fost dărâmată de-a lungul timpului şi a rămas doar o movilă de pământ care ascunde fundaţiile şi în jurul cetăţii s-a construit un orăşel, o aşezare foarte bine dezvoltată. Ne-au rămas astăzi şi ruinele unui amfiteatru unde, în ciuda opiniei generale, nu aveau loc doar lupte cu gladiatori, ci se strângeau localnicii şi soldaţii pentru a vedea tot felul de spectacole”. Şi pe viitor, dr. Mihaela Simion îşi doreşte nu doar continuarea săpăturilor şi a conservărilor, dar şi panouri uriaşe de-a lungul căii ferate şi a autostrăzii, care să aducă turiştii pe locul în care odinioară fremăta viaţa romană şi unde acum zac doar nişte ruine şi nişte foarte cenuşii turnuri de termocentrală.

About Laura Oană