La firul ierbii: Spre Rio, via Atena?

Toţi microbiştii ştiu: va trebui să ne luptăm cu grecii şi să-i învingem, dacă vrem să ne trimitem reprezentanţii fotbalistici la Turneul final de la RIO. Au fost fel de fel de speculaţii, înainte ca România să reuşească să termine grupa pe locul secund. Noroc că olandezii, după ce au zdrobit Ungaria cu 8 – 1, au dat dovadă de un super-profesionalism învingând şi Turcia, la Istanbul, cu 2-0, în timp ce miza lor era una destul de mică, în comparaţie cu a noastră. Batavii voiau să fie capi de serie în tragerea la sorţi a grupelor, pentru că se calificaseră demult la Campionatul Mondial brazilian, în timp ce noi aveam nevoie ca de aer de victoriile lor, pentru a mai putea avea o undă de speranţă. Acea undă de speranţă dată de faptul că jucăm o dublă de baraj.

Zile la rând, o parte a presei româneşti lega şi dezlega iţele acestei grupe, pronosticând că „portocola mecanică” va depune armele în faţa turcilor, de parcă am fi fost în campionatul nostru, acolo unde unele echipe se ajută între ele. Până una alta, atât noi, cât şi olandezii ne-am făcut treaba în ultimele două meciuri şi, uite aşa, am reuşit să mai respirăm o dată aerul care ne-ar putea duce spre Rio. Tragerea la sorţi ne oferea patru adversari posibili: Portrugalia, Ucraina, Croaţia şi Grecia. Dacă îl întrebai pe orice fan român pe cine şi-ar dori ca adversar, cu siguranţă că răspunsul oferit la unison ar fi fost fără îndoială, GRECIA. Cum Victor Piţurcă este un mare băftos, iată că sorţii ne-au îndeplinit dorinţa şi ni i-au oferit pe eleni drept „ofrandă” aparentă.

La prima vedere, Grecia pare cel mai accesibil adversar dintre cei patru propuşi. Eu unul sunt convins că dacă întâlneam oricare dintre celelalte trei reprezentative, şansele noastre ar fi fost undeva între 15 şi 40%. Aşa, măcar vom întâlni o naţională care joacă la fel de prost ca noi. Şansele sunt egale, chiar dacă acelaşi Victor Piţurcă spune că pornim tot cu şansa a doua. Dar cu cine ar fi vrut Domnia sa să cădem ca să avem prima şansă? Cu Insulele Ferroe, Andorra, sau mai ştiu eu ce naţională de mâna a patra? Sau selecţionerul nostru îşi pregăteşte terenul în eventualitatea unui eşec în această „dublă”. În mod normal, istoria fotbalistică a disputelor dintre cele două naţionale este de partea noastră, cu un palmares net favorabil.

Mai mult, tricolorii nu au fost nicicând învinşi de eleni în partide oficiale. E clar că nu va fi uşor în această dublă confruntare, dar nu are rost să ne lamentăm. Un adversar modest în opinia mea, al cărui fotbal intern trece printr-o criză accentuată şi care nu mai este la nivelul anilor trecuţi, când Grecia devenea, surprinzător, campioană a Europei. Chiar dacă, la această oră, dispunem de o naţională care, poate, este cea mai slabă din ultimii 40 de ani, avem dreptul să sperăm la o calificare mult dorită, cu care nu ne-am mai întâlnit cam de multişor. Avem şi avantajul că primul meci îl vom juca la Atena, urmând ca returul să-l susţinem în faţa unui stadion arhiplin, care să-i poarte pe băieţii lui Piţurcă spre Rio. Depinde însă de felul în care selecţionerul va şti să-şi stabilească lotul cu care să atace aceste două meciuri. Să ia în calcul toţi fotbaliştii care i-ar putea fi utili, selecţia făcând-o fără nicio patimă.

Ar fi păcat să dăm cu piciorul unei astfel de şanse care ni se oferă. Dar, pentru a răzbate cu adevărat, ai noştri vor trebui să arate pe teren, în aceste două jocuri decisive, că merită cu adevărat să îmbrace tricoul naţionalei României. Este o şansă unică pentru această generaţie.