Un singur sat, două judeţe, o mulţime de necazuri

Oficial, nu există. În realitate, deşi e rupt de restul lumii, are şanse să mai supravieţuiască o vreme. Oficial, locuitorii săi domiciliază în două localităţi total diferite, din două judeţe diferite. În realitate, oamenii sunt vecini, pe aceeaşi uliţă. Oficial, satul nu are nicio problemă pentru simplul motiv că… nu se află pe hartă. În realitate, localitatea se străduieşte să răzbească, deşi nu are nici vreun drum practicabil şi nici energie electrică. Oficial, între judeţele Hunedoara şi Alba “graniţa” este clar şi cu cap trasată. În realitate, ea trece prin mijlocul satului Frăsinei. Din cauza asta, în vieţile oamenilor de aici apar o grămadă de necazuri.

Frăsinei, satul pe care uliţa principală îl împarte în două: jumătate în judeţul Alba, jumătate în Hunedoara

Satul Frăsinei există în realitate, nu şi în scriptele administraţiei şi nici pe vreo hartă mai nouă. A “dispărut” din evidenţe în 1968, în urma reorganizării administrative a României. Până atunci, oraşul Cugir, dar şi cea mai mare parte a actualului judeţ Alba, aparţinea Regiunii Hunedoara. În ciuda dezbaterilor organizate şi pe plan local, la acea vreme, nu s-a ajuns la o soluţie mai bună, astfel încât satul, cu păşunile sale, să treacă la noul judeţ (Alba), ori să rămână la judeţul Hunedoara. Aşa se face că, acum, şase case din sat, aflate pe dreapta drumului ce merge de la Sud spre Nord, aparţin administrativ oraşului Cugir, din judeţul Alba, iar celelalte opt, de pe stânga drumului, sunt în grija Primăriei comunei Romos, din judeţul Hunedoara.

Puterea obişnuinţei

La Frăsinei, limita dintre cele două judeţe este chiar drumul care taie satul în două, de la un capăt la celălalt. Localnicii merg la cumpărături în acelaşi loc, la Cugir, pentru că e mai aproape – 10 kilometri. Când vine vorba de rezolvat o problemă cu ajutorul Primăriei, unii trebuie să bată drumul până la Romos, vreo 20 de kilometri. Spun însă că nu-i deranjează distanţa şi nu vor nici acum să fie trecuţi “dincolo”, sub administrarea Cugirului. Motivele diferă de la caz la caz. Unii spun că au terenuri mai multe pe raza comunei Romos, iar impozitele sunt mai mici, în timp ce subvenţiile APIA sunt mai mari, alţii spun că, pur şi simplu, aşa au fost obişnuiţi. Nici cei care au trecut în buletin Cugirul ca localitate de domiciliu nu vor să dea oraşul din Alba pe comuna din Hunedoara, tot din obişnuinţă. Aici subvenţiile pentru animale sunt mai mari decât la Romos, dar tot obişnuinţa este cea care decide şi-n cazul lor.

Aurel Filimon şi Niculae Ioani sunt vecini dar, oficial, domiciliază în judeţe diferite

Tot obişnuinţa a fost cea care a dus şi la “scindarea” administrativă a satului. “În anii ‘60 s-or tăt făcut discuţii să trecem tăţ’ la Cugir. Unii n-or vrut şi gata. Degeaba s-o tăt vorbit, că oamenii de dinjos de drum or zâs că ei rămân la Romos. Până la urmă s-o stabilit că drumu’ limită între judeţă şî gata o fost. Noi, pentru că suntem pă drasupra drumului, cum vii de la Romos, am ajuns la judeţu’ Alba, oraşu’ Cugir şi suntem trecuţ’ ca locuitori ai localităţii aparţinătore Feţeni. Ăilalţ’ îs trecuţ pă satu Ciungu Mare – comuna Romos, judeţu’ Hunedoara. Io n-am mai auzît să fie la fel pă altundeva prin ţară, dar asta-i situaţia. Eu ştiu cum o fost atunci c-am fost implicat”, spune Aurel Bâldea (84 de ani).

Adaptare la situaţie

Din Frăsinei, până în centrul comunei Romos, se fac trei ore pe jos. Drumul spre oraşul Cugir este de două ori mai scurt. Aşa se face că toată lumea din sat îşi face cumpărăturile din oraş. Când au nevoie de ajutorul vreunei instituţii administrative, localnicii domiciliaţi în judeţul Hunedoara se interesează la Cugir despre ce şi cum trebuie să facă, abia apoi bat drumul lung spre Romos, ori pe cel şi mai lung, spre Deva. Când vine vorba de probleme edilitare, au două rânduri de uşi la care pot să bată, atât la Primăria oraşului Cugir, cât şi la cea a comunei Romos. Iar probleme sunt. Mari. Atât drumul dinspre Cugir cât şi cel dinspre Romos sunt impracticabile. La Frăsinei se urcă doar cu câte un 4×4, “dat pe mic”, în viteza întâi, maxim în a doua. Ambele căi de acces spre sat sunt, altfel, imposibile: şleauri de jumătate de metru, porţiuni cu nămol până la genunchi mai tot timpul anului, urcuşuri şi coborâşuri abrupte – pe scurt, drumuri pe care doar TAF-urile răzbat fără probleme.

Tot la lampa cu petrol

Dacă cu mersul pe jos erau obişnuiţi şi, mai nou, de vreo trei-patru ani, câţiva localnici au reuşit să-şi cumpere maşini capabile de “off-road” (pentru că nu se poate numi “drum” niciuna dintre căile de acces), acum spun că nu se mai prea pot descurca fără curent electric. “Am mai pune şî noi o mâncare la rece, într-on frigider. Baba me-i bătrână şî nu mai poate găti tăt în fiecare zî”, se plânge Niculae Ioani (77 de ani). Omul, care vorbeşte cu accent de Mărginimea Sibiului, ori de câte ori iese pe poarta casei sale, situată în judeţul Alba, din punct de vedere strict adiministrativ, trece prin judeţul Hunedoara ca să ajungă unde are treabă. El povesteşte că n-a mai văzut un medic în sat de mai bine de 10 ani, iar poştaşul, când poate, se scapă de drumul greu până la Frăsinei încredinţând corespondenţa vreunui localnic al satului pe care-l întâlneşte la Cugir. Până şi scrisorile venite pe adresa celor trecuţi oficial în judeţul Hunedoara ajung la Romos, dar sunt aduse spre sat tot via Cugir, după cum zice nea’ Niculae.

Drumul dinspre Romos – Romoşel spre Frăsinei va deveni practicabil peste un an,
pe o distanţă de 11 kilometri. Drumul dinspre Cugir este la fel de greu de parcurs

“Nu mai găsim petrol de lampă. Tot cu motorină ne descurcăm. Da’-i rău cu motorina, că scote fum negru şi mult”, mai zice bătrânul. Cât despre plictis în lipsa televizorului, nici vorbă: “Avem tăt timpul de lucru, inclusiv duminica. Iaca, ce ne mai scăpăm în câte-o zi când coborâm la Cugir, la târg. Da şi atunci e greu, că-i drumu’ lung.”. Drumul lung îl face şi pe vecinul său, Aurel Filimon (63 de ani), să coboare rar în “civilizaţie”. Stă peste drum de Niculae Ioani, dar, administrativ, domiciliază în judeţul Hunedoara, nu în Alba. “La Romos, mai rar, foarte rar, numa’ când îi musai mă duc. La Cugir cobor cam o dată la o lună”, zice Aurel Filimon

Trai greu, dar rentabil

Lipsa energiei electrice îi deranjează şi pe fraţii Gheorghe şi Pavel Ioaneş, de 27, respectiv 22 de ani. Amândoi au ales să rămână în Frăsinei. Familia lor, ca toate celelalte din sat, creşte animale, iar veniturile sunt bunicele. “Dac-am avea curent, am mai putea folosi şi noi un calculator. Aşa… suntem aici ca-n Vestu’ Sălbatic. Noroc că, în week-end, mai coborâm la Cugir, pentru distracţie. Sâmbăta dormim la hotel, acolo, că altă variantă nu avem”, spune râzând Pavel Ioaneş. Tânărul spune c-ar pleca, totuşi, din sat, însă numai dacă ar găsi un post conform pregătirii sale. “Sunt licenţiat în controlul şi expertiza produselor alimentare, iar un fost coleg de facultate şi-a găsit un post pe care ia vreo 4.000 de lei salariu. Pentru un asemenea salariu aş pleca şi eu de-aici. Altfel, nu se merită”. Altfel spus, familia celor doi tineri câştigă mulţumitor de pe urma celor 16 porci şi şapte văcuţe declarate ca fiind în proprietate. Plus hectarele de teren aflate în zonă considerată greu accesibilă… Tatăl lor, pe care-l cheamă tot Pavel, este singurul din sat care are un loc de muncă în sensul obişnuit al cuvântului: muncitor la spitalul din Cugir. Face naveta doar pentru că-şi doreşte o pensie.

Şi mai greu par a se descurca cu munca cei patru membri ai familiei Cărpinişan, soţii Dumitru (53 de ani) şi Ana (43 de ani), ajutaţi de fiica lor Ioana (13 ani) şi fiul Dumitru (22 de ani). Aceştia cresc acum 20 de porci, 40 de vaci şi 70 de oi. “Oi am avut şi mai multe, vreo 200. Da’ nu mai putem duce atâta. Am lăsat-o mai moale. Nu ne putem plânge că o ducem rău, câte vreme un porc se vinde cu 1000 – 1.200 de lei, iară o vacă e undeva între 4.000 şi 5.000 de lei. Ne-ncurcă numa’ baiu’ ăsta cu curentu’. Dacă s-ar trage, pă direct, din valea Cugirulul până la noi în drum ar fi nici un kilometru. D-apoi cine să mai tragă. Şi ăi de la Cugir or promis că fac, şi ăi de la Romos. Acuma încă mai aşteptăm, poate, de undeva, vine şi minunea asta”, spune Dumitru Cărpinişan senior.

În grija hunedorenilor

Reprezentanţii Primăriei Cugir par să nu ştie prea multe despre cauzele situaţiei administrative de la Frăsinei. În actele lor, cele şase case din sat situate pe partea estică a drumului sunt în satul Feţeni, localitate aparţinătoare oraşului. Singurul care-şi mai aduce aminte câte ceva este arhitectul-şef al oraşului, Victor Sava, unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Primăriei Cugir. “Când am venit eu în Primărie, aşa era deja situaţia, cu acel sat împărţit. Ştiu că prin anii ‘90 s-a făcut un studiu de fezabilitate pentru electrificarea zonei, dar proiectul s-a împotmolit pe undeva. Îmi amintesc că o problemă mare era faptul că traseul liniei urma să treacă prin fondul forestier. O complicaţie majoră în plus”, spune Victor Sava.

Din încăpăţânare, în urmă cu aproape 50 de ani, localnicii din Frăsinei au lăsat limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara să treacă prin mijlocul satului. Aşa se face că mulţi au şura într-un judeţ şi casa în celălalt

Primarul comunei Romos (judeţul Hunedoara), Mircea Pătrânjan, recunoaşte că a fost nevoit să recurgă la un mic tertip pentru ca toţi localnicii din Făurei, indiferent de judeţul în care domiciliază, să poată avea apă în curte:

“Cu vreo doi ani în urmă am reuşit să le aducem apă în sat de la o distanţă de vreo cinci kilometri. Am avut noroc cu faptul că drumul, pe care e şi limita de judeţ, este în administrarea noastră. Noi am tras linia principală pe drum, iar din drum, fiecare s-a branşat pe cont propriu (unii localnici şi-au săpat singuri şanţuri lungi şi de 200 de metri – n.r.).

Acum se lucrează la drumul de acces dinspre Romos. E un proiect de aproximativ 6 milioane de lei. La anul, pe acest drum, se va putea urca la Frăsinei şi cu o maşină obişnuită, nu doar cu 4×4. În ce priveşte electrificarea, am făcut şi continuăm să facem şi noi demersuri. Acei oameni, cred c-aţi văzut, muncesc de zor şi vor să rămână acolo. E păcat să nu-i ajutăm”.