Unica rezervaţie cinegetică din judeţ există doar pe hârtie

Rezervaţia cinegetică „Valea Lungă” de lângă Brad, în nordul judeţului Hunedoara, figurează pe unele dintre hărţile turistice, dar nu există şi în realitate. Deşi în arealul respectiv există un fond de vânătoare, la Valea Lungă nu mai funcţionează de ani buni o crescătorie de vânat. Reprezentanţii Asociaţiei „Muflonul” Brad, cei care administrează fondul de vânătoare, spun că în viitor nu este exclus ca vechea crescătorie de vânat să devină, din nou, un punct important pe harta turismului cinegetic.

Asociaţia de Vânătoare “Muflonul” Brad a reuşit să înlocuiască vreo câteva observatoare, dar mai are mult de lucru până ca rezervaţia cinegetică să revină măcar la statutul de altădată

Site-ul comunei Luncoiu de Jos prezintă cu mândrie Rezervaţia cinegetică Valea Lungă, menţionând că aceasta este unica rezervaţie cinegetică din judeţul Hunedoara. Reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare, pe de altă parte, spun că, în lipsa unei împrejmuiri ca la carte, vechiul parc nu poate fi numit rezervaţie cinegetică. Fosta Rezervaţie „Valea Lungă” a fost cunoscută de-a lungul timpului şi sub numele de Parc de vânătoare. Acesta a fost construit între anii 1933 – 1934 de Societatea Minieră MICA Brad, pe suprafaţa a 610 hectare de pădure şi fâneţe. La data construirii parcului, terenul îi aparţinea Societăţii Miniere, dar acesta a intrat în posesia statului, în urma naţionalizării din iunie 1948. Parcul a fost colonizat între anii 1933 şi 1935 cu 12 exemplare de cerb comun, care au fost aduse din Austria şi 10 exemplare de cerb lopătar, aduse de la Şarlota.

Mistreţii, decimaţi de pestă

„Este vorba despre exemplare de calitate mediocră şi, desigur, la fel au fost şi trofeele obţinute”, explică iginerul Dan Ionescu, responsabilul activităţii de vânătoare de la Direcţia Silvică Hunedoara. Potrivit unui raport întocmit în 2004 de specialişti ai Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) şi ai Direcţiei Silvice Deva, în fiecare an în parc au fost vânate câte opt sau nouă exemplare de cerb comun şi cerb lopătar, adică în jur de 500 de kilograme de carne de vânat. Societatea MICA Brad a populat parcul şi cu mistreţi, dar efectivele au avut fluctuaţii mari în timp, pentru că nu s-au luat măsurile necesare de protecţie, iar animalele au fost decimate de pestă.

Cerbii, împuşcaţi pentru că erau mediocri

În 1948 parcul a trecut în administrarea aşa-numitelor Organe Silvice Baia de Criş. Politica a rămas aceeaşi, aşa că, în 1952, în urma pierderii a aproape sută la sută din efectivele de mistreţ din cauza pestei, s-a renunţat la acest tip de vânat, iar administratorii parcului au menţinut în aici cerbii comuni, lopătarii şi căpriorii. Abia în 1973, după ce Parcul de vânătoare a trecut la Ocolul Silvic Brad, noua administraţie a decis să crească productivitatea acestuia. „Împrejmuirea originală a fost dublată cu un gard de plasă de sârmă zincată, au fost aduşi mistreţi din diferite judeţe din ţară pentru repopulare şi au fost construite câteva magazii şi depozite pentru hrană concentrată, suculentă şi porumb, capacitatea acestora fiind de 80 de tone. Mai mult: casa de vânătoare a parcului a fost modernizată. În 1983 s-a atins efectivul optim la mistreţi, care a fost stabilit pentru parcul de la Valea Lungă la 200 de exemplare”, spune iginerul Dan Ionescu, responsabilul activităţii de vânătoare de la Direcţia Silvică Hunedoara. Potrivit acestuia, pentru că trofeele care puteau fi obţinute de la cerbul comun şi cerbul lopătar nu erau valoroase, în următorii 13 ani acestea au fost vânate şi scoase din parc. În perioada anilor 1984-1985, conducerea judeţului din acea vreme a organizat în parc goane cu foarte mulţi câini, astfel că toţi mistreţii, speriaţi şi fugăriţi de câini, au rupt gardul şi au evadat. Parcul a mai funcţionat, oficial, până în anul 1985. Ulterior, din cauza uzurii şi deteriorării împrejmuirii, puţinul vânat rămas în zonă a putut să circule liber în toată pădurea şi pe întregul fond de vânătoare, care se întinde pe o suprafaţă de peste 7.000 de hectare.

Au rămas câteva zeci de exemplare

Abia în anul 2002 la Parcul de vânătoare de la Valea Lungă au început lucrările de reparaţii la împrejmuire şi s-au realizat peste doi kilometri de gard. În anul următor au mai fost refăcuţi încă patru kilometri din gardul împrejmuitor, folosindu-se plasă din sârmă zincată. Împrejmuirea a fost refăcută în zonele cele mai afectate, administraţia parcului încercând să stopeze circulaţia liberă a vânatului pe fondul de vânătoare şi să menţină un număr cât mai mare de exemplare în zona împrejmuită. Din cele peste 7.011 hectare ale fondului de vânătoare, parcul se întinde pe mai bine de 610 hectare, dintre care peste 97 la sută este pădure, iar aceasta este gestionată de RNP, prin Direcţia Silvică Hunedoara. Fosta rezervaţie cinegetică mai are, în acest moment, o împrejmuire pe o lungime de 12 kilometri. Cel mai recent raport al Direcţiei Silvice, cel din anul 2004, menţiona că aici mai există 45 de exemplare de mistreţ, 40 de căprior, şapte vulpi, patru pisici sălbatice, nouă jderi şi alte animale mici.

Pro şi contra Parcul de vânătoare

Specialiştii Direcţiei Silvice Hunedoara spun că fosta rezervaţie cinegetică ar putea fi reabilitată şi transformată într-un complex de vânătoare modern. Condiţiile permit dezvoltarea unei populaţii numeroase de mistreţi, în parc există surse de apă permanente, arboretum şi desişuri care pot fi folosite ca adăpost, iar parcul este amplasat în partea din amonte a Văii Lungi, oferind linişte. În plus, în parc există o cabană cu nouă locuri de cazare, aşa că zona ar putea reprezenta o sursă constantă de bani, conform raportului Direcţiei Silvice. În schimb, specialiştii instituţiei spun că nici lista argumentelor împotriva refacerii parcului nu este scurtă. O problemă ar putea fi faptul că Sucursala Minieră Brad din cadrul CNCAF MINVEST S.A. Deva, în calitate de succesoare a Societăţii MICA Brad, a revendicat cabana de la Valea Lungă. Mai mult, suprafaţa parcului este considerată de specialişti prea mare, iar pentru că terenul este în pantă e greu de împrejmuit şi nu pot fi înfiinţate cu uşurinţă ţarcuri de împerechere şi pentru tineret. Lipsa suprafeţelor pentru producerea hranei ar putea fi, şi ea, o problemă şi ar creşte cheltuielile cu asigurarea furajelor. Din totalul celor 610 hectare numai două ar putea fi destinate culturilor agricole, sezonul de vegetaţie este scurt, iar drumurile ar trebui reamplasate, toate acestea însemnând cheltuieli considerabile. În plus, pentru vânătorii străini, specialiştii Direcţiei Silvice spun că ar fi necesară o cabană nouă, cu opt camere şi condiţii de cazare corespunzătoare.

Mistreţii, urmăriţi cu camere de ultimă generaţie

Directorul Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv „Muflonul” Brad, Grigore Runcan, spune că organizaţia pe care o reprezintă şi care administrează fondul de vânătoare de la Valea Lungă are în vedere transformarea fostei rezervaţii cinegetice într-un complex de vânătoare, prin repopularea acestuia. Refuncţionalizarea fostului Parc de vânătoare nu va putea fi făcută, însă, fără aprobările şi avizele Regiei Naţionale a Pădurilor, administratorul fondului forestier. Ca să ştie care este situaţia pe suprafaţa fondului de vânătoare, membrii Asociaţiei au făcut câteva investiţii considerabile: au montat recipiente pentru hrănirea vânatului cu dozaj automat, au construit puncte de observaţie şi au montat camere foto-video. „Sperăm ca, în acest fel, să putem stabili cu cât mai multă acurateţe numărul animalelor de pe suprafaţa fostului parc. Echipamentul video este unul modern şi poate transmite live imagini pe telefonul mobil, astfel încât noi putem urmări în timp real ce se întâmplă în pădure”, declară Grigore Runcan.

ONG-urile cer respectarea cotelor la vânat

Reprezentanţii organizaţiei World Wide Fund (WWF), care lucrează din 2006 în România pentru protejarea mediului sălbatic şi pentru stimularea tranziţiei spre economia verde, spun că refuncţionalizarea parcului de vânătoare de la Valea Lungă nu ar fi o problemă, atâta timp cât toate procedurile ar fi respectate întocmai. „Noi încercăm să privim această chestiune nu doar din perspectiva animalului, ci şi din perspectiva oamenilor, a comunităţii, dar şi din perspectivă economică. Este important să fie respectată legea şi cotele de vânat, iar vânatul să nu fie braconat sau să ajungă carne de tun. Din păcate, ştim că în România şi, desigur, şi în judeţul Hunedoara, există numeroase cazuri de braconaj, unele chiar pe suprafaţa parcurilor naţionale sau în alte arii protejate.

Multe rămân nedescoperite, pentru că parcurile naţionale (care sunt, printre altele, şi rezervaţii cinegetice) nu au suficient personal şi nici logistica necesară pentru prinderea braconierilor în flagrant. Dacă în acest moment pe fondul de vânătoare de la Valea Lungă efectivele sunt mici, repopularea în zonă, dublată de respectarea legii, ar putea fi chiar un lucru benefic. Totuşi, organizaţia noastră militează mai ales pentru o populaţie viabilă de animale sălbatice libere”, precizează Adrian Hăgătiş, unul dintre specialiştii în ştiinţele naturii ai WWF România.