Xiaoya, doamna profesoară de chineză de la Hunedoara

Aproape 150 de hunedoreni, copii şi adulţi, au început, în această săptămână, cursurile de limbă şi cultură chineză organizate de Institutul Confucius. Este o premieră pentru Hunedoara unde, până acum, puteau să studieze chineza doar cei pasionaţi şi numai cu ajutorul cursurilor de pe Internet. Cursurile de chineză le susţine Xiaoya Han, specialistă în literatură comparată şi profesoară de engleză la Universitatea din Hangzhou.

Xiaoya Han şi-a luat familia şi a venit în România, pentru a preda limba chineză

Când au auzit că în oraşul lor încep cursurile de chineză, hunedorenii au dat buzna să înveţe. Elevii care au vrut să se înscrie au fost aşa de mulţi, că a fost nevoie ca şcolile în care vor fi ţinute cursurile să organizeze selecţii, în funcţie de media generală şi de cunoştinţele de limbă engleză, interfaţa de comunicare. În cele din urmă, peste 100 de copii din oraş vor participa la cursuri, iar acestora li se adaugă o grupă de cel puţin 15 adulţi. Şcolile unde vor fi susţinute cursurile de limbă şi cultură chineză sunt Colegiul Naţional “Iancu de Hunedoara”, Colegiul Economic “Emanuil Gojdu” şi Colegiul Naţional de Informatică “Traian Lalescu”. Primarul Hunedoarei, Viorel Arion, spune că numărul limită de locuri pentru adulţi a fost depăşit de numărul cererilor chiar din prima zi de înscriere – 4 noiembrie. Asta în ciuda faptului că, dacă pentru copii cursurile de chineză sunt gratuite, adulţii vor trebui să achite câteva zeci de lei lunar.

De la Hangzhou, la Hunedoara

De câteva zile s-a mutat la Hunedoara tocmai de la Hangzhou, provincia Zhejiang. Un oraş uriaş, cu peste şase milioane de locuitori! Va locui aici cel puţin un sau sau poate chiar doi. Acum un an a plecat din provincia chineză Zhejiang şi s-a mutat la Cluj-Napoca. Înainte nu mai fusese niciodată în România, dar a semnat un contract pentru trei ani cu Universitatea din Hangzhou, acolo unde predă engleză şi chineză, şi-a făcut bagajele şi-a zburat spre Europa. Alta, în locul ei, s-ar fi gândit de două ori: avea o familie şi un băieţel de numai doi ani. Xiaoya râde şi zice că aşa e ea: “mai independentă”. Recunoaşte că, la început, chiar şi pentru ea, micuţa chinezoaică de numai un metru şi jumătate, mutatul ăsta în Occident a fost o chestiune care-a preocupat-o până la îngrijorare. Nu ştia mare lucru despre România şi, după ce-a căutat ore în şir pe Internet, a constatat că găsise şi adunase doar informaţii de acum zece ani. Marea lor parte, generalităţi. La început, din metropola unde locuieşte ea, a văzut ţara asta ca pe una un pic înapoiată. Obişnuită să trăiască în oraşe mari, aglomerate, era convinsă că avea să sufere un şoc cultural, aşa că s-a pregătit sufleteşte.

Trimite inima înaintea ta

A semnat, deci, actele, şi-a luat soţul cu ea, pe micul Shu, băieţelul de numai doi ani, şi-a venit cu avionul până în România. Când a aterizat la Cluj-Napoca a fost mirată să vadă că mica ţară din estul Europei, care avea să-i fie casă pentru următorii trei ani, nu era chiar aşa de rămasă în urmă pe cât o prezentau site-urile de pe Internet. “Mi-a plăcut mult la Cluj şi m-am simţit bine. Eu eram obişnuită cu oraşe mari, cu agitaţie… şi tocmai asta mi-a plăcut în Ardeal. Clujul e un oraş liniştit, curat şi cu oameni foarte bine educaţi – povesteşte Xiaoya. Şi m-a mai frapat ceva: românii sunt oameni foarte frumoşi. Băieţii sunt galanţi, iar fetele foarte frumoase şi graţioase. Noi locuiam lângă un lac şi ne plăcea să ne plimbăm, să-i urmărim pe pescari sau să admirăm raţele care veneau seara”. Cât a stat la Cluj şi-a făcut o mulţime de prieteni. În privinţa asta, românii sunt foarte asemănători cu chinezii, crede Xiaoya. În China este o vorbă foarte frumoasă, cu tâlc: “Oriunde pleci în lume, trimite-ţi inima înaintea ta”. Ştie vorba asta de când era o copiliţă şi, oriîncotro a umblat în lume, a făcut întocmai. Poate de asta e toată numai un zâmbet şi se poartă de parcă ar fi trăit dintotdeauna printre hunedoreni.

Ni hao (Bună ziua), Hunedoara!

Toţi cei care vor să urmeze cursurile de limba chineză de la Hunedoara trebuie să fie buni cunoscători de engleză, indiferent de vârstă, pentru a putea comunica eficient cu profesoara lor

Înainte de începerea cursurilor, cu ajutorul autorităţilor, Xiaoya Han, care este una dintre reprezentantele Institutului Confucius în România, le-a făcut hunedorenilor o prezentare. Ce este Institutul, ce înseamnă cursul ăsta de limbă şi cultură chineză şi ce vor face copiii la ore. Ca să-i motiveze şi să le facă învăţarea limbii chineze mai uşoară, a introdus în program o mulţime de activităţi: pictură, artă manuală chinezească, dar şi lecţii de folosit beţişoarele pe post de furculiţă, ba chiar şi ecologizări, caligrafie chinezească şi concursuri. A adus de la Cluj, acolo unde a predat chineza vreme de un an, o mulţime de fotografii cu activităţi similare, dar a adus şi din China fotografii cu elevi amuzaţi să-i salute pe copiii români cu ajutorul unor pancarte pe care scria, cu caractere chinezeşti: “Salut, România”. Aşa de drag le-a fost copiilor clujeni de ea că n-ar mai fi vrut să o lase să plece. La plecare, fetele au plâns şi, de ziua ei, clujenii i-au făcut o surpriză: o cutie cu bomboane de ciocolată pe care adăugaseră o felicitare mare, pe care era scris “Te iubesc”. Chestia asta a emoţionat-o pe Xiaoya până la lacrimi. N-a mai găsit niciunde, pe unde-a călătorit, atâta căldură şi s-a mirat şi ea când a realizat că România începea să-i devină tot mai… acasă.

Shu, maramureşeanul

Spune că numele chinezeşti înseamnă aproape întotdeauna ceva. Xiaoya, numele ei, de pildă, înseamnă “dimineaţa”. Băieţelului, pe care îl va da săptămâna asta la o grădiniţă din Hunedoara, i-a spus Shu. Un nume scurt, dar plin de înţelesuri: “Shu s-ar traduce cumva… cel care iartă, cel care îi înţelege pe toţi, care se poartă întotdeauna aşa cum se cuvine”, explică profesoara de chineză din Hangzhou. Un fel de “ce ţie nu-ţi place altuia nu face” sau “să rămâi întotdeauna om între oameni”. Xiaoya nu ştie româneşte. Ca să le fie românilor mai uşor şi-a luat numele occidental Helen, iar băieţelului i-ar putea spune Bogdan, numele lui preferat. I se pare cam greu să înveţe româneşte, recunoaşte râzând, şi spune că e foarte probabil să înveţe un pic de limbă română chiar de la Shu, care a fost vreme de şase luni la o grădiniţă românească din Cluj şi s-a acomodat imediat. Ca să-l integreze şi mai bine în peisaj, Xiaoya l-a îmbrăcat cu cămăşuţă de in şi i-a pus pe cap pălărie de moroşan. Are o mare satisfacţie că şi-a făcut o mulţime de prieteni care au invitat familia de chinezi la masă, aproape în fiecare sfârşit de săptămână. Aşa au putut “să simtă” cu adevărat România şi-au devenit mari amatori de ciorbă de burtă şi deserturi tradiţionale cu brânză dulce.

Tabere de vară în China

Când vor termina cursurile de chineză, profesoara din Hangzhou le promite copiilor că vor şti să citească orice caracter chinezesc cu ajutorul transcrierii latineşti, să recunoască expresiile de bază în limba chineză şi să vorbească chiar ei chineza, la un nivel minimal. Este nevoie doar de efort şi conştiinciozitate. În schimb, copiii vor putea să meargă în tabere de vară în China, iar cei mai buni dintre ei, departajaţi prin concursuri, vor beneficia chiar de burse de studiu. “Deşi asemănătoare, cele două sisteme educaţionale au diferenţele lor. În China, copiii învaţă chiar şi câte 40 într-o clasă, iar cursurile ţin cam până pe la ora 17, după-amiaza. Desigur, copiii au o pauză de aproape două ore la prânz, iar masa le este servită la cantină sau chiar în clasă. Fiecare are farfuria lui, iar aprovizionarea se face într-un sistem de livrare la fiecare clasă în parte. În plus, la noi, şcoala primară durează nu patru ani, ca în România, ci şase ani. Avem două vacanţe pe an: vacanţa de iarnă în februarie-martie şi vacanţa de vară, din iulie până în septembrie. În fiecare luni dimineaţa toţi elevii participă la ceremonia drapelului şi singura limbă străină studiată în masă în China este engleza. Toată lumea învaţă chineza, iar lecţiile vizează trei aspecte distincte: limba chineză clasică, poemele vechi şi limba chineză modernă. Franceză, germană sau rusă se studiază numai la facultăţile de limbi străine, aşa că sunt foarte puţin profesori care cunosc aceste limbi. Pe lângă materiile pe care le studiază copiii români, chinezii mai învaţă politică, fonetică şi caligrafie”, explică miniona Xiaoya.

Scarlett de pe Qiantang

Chinezoaica va sta un an la Hunedoara, cel mult doi, iar apoi se va întoarce acasă. Nu ştie ce va urma. A văzut mare parte din Europa şi s-a simţit bine aici, dar locul ei preferat este Gold Coast, din Queensland, Australia. Îndrăgostită de mare, îşi aminteşte de plajele cu cel mai fin nisip pe care l-a avut vreodată sub tălpi şi-un cer atât de senin că aproape o dureau ochii de atâta albastru, dacă n-ar fi fost norii albi şi prelungi, ca nişte animale fantastice, plutind domoale deasupra oceanului. Fiul ei, Shu, i-a moştenit dragostea pentru mare, aşa că astă vară toată familia a fost la Constanţa. Au stat la plajă, au înotat, iar micul Shu a adunat scoici într-o cutie de pantofi, aşa cum făcea şi ea, în copilărie. A călătorit mult împreună cu tatăl ei, care era director de fabrică, dar China e aşa de mare că nici măcar ea n-a reuşit s-o vadă pe toată. Xiaoya nu ştie încotro o vor mai purta anii care vin. Ce ştie e că n-are de gând să se oprească niciodată. Nici măcar atunci când îi va fi greu. Întotdeauna când are de înfruntat obstacole, în minte îi vin cuvintele lui Scarlett O’Hara, din “Pe aripile vântului”: “E şi mâine o zi”…