Editorial: Majoritatea lui Apostu

Jocuri politice. Senzaţie de deja-vu. La matineu rulează jurnalul de război dintre Titulescu (cel Mic) şi Prostănac, nume de scenă. Reţin o curiozitate: noul şef al PSD nu poate câştiga, în măsura în care fostul şef este capabil să piardă. Un paradox explicabil simplu: după intrarea în eclipsă a lui Ion Iliescu, PSD-ul a ajuns slugă la prea mulţi stăpâni, şi pe-afară şi pe dinăuntru. Domnul Ponta este nevoit acum să experimenteze şofatul pe un vehicul politic cu comandă multiplă. Din păcate, domnia sa nu are categorie de profesionist. Aşa că, din când în când, îi sare muştarul şi ameninţă că se dă jos de la volan. Pe naiba! Geoană nu s-a dat nici după memorabilul fiasco branduit cu “Mihaela, dragostea mea”. Ori, mandatul domnului Ponta este, până acum, o suprapunere până aproape de contopire cu descălecatul lui Geoană în PSD: stă de-a stânga lui Crin Antonescu, se încurcă în compromisuri de mâna a doua şi, la fel ca fostul său şef, îşi consumă mediatic obsesia distructivă faţă de Băsescu.

De aceea, tot ce am mai văzut, vedem din nou. O ciorbă reîncălzită. Ce lipsă de imaginaţie politică să rulezi din nou “Suspendarea preşedintelui”! Show-ul nu mai vinde nici măcar la impresia artistică. Dimpotrivă. Opoziţia a ajuns un fel de Petrică din povestea aia cu “Petrică şi lupul”. Ei bine, în 2009 lupul a venit şi tot l-a votat lumea. Ce-i drept, l-a ajutat şi SPA-ul lui Vântu. Azi situaţia s-a schimbat. E criză, şomaj, scăderi de salarii şi perspective negre. Electoratul s-a săturat până peste cap de Băsescu, dar în aceeaşi măsură îi e lehamite şi de “don quijotismul” antiprezidenţial al cuplului Ponta & Antonescu, ce pare o clonă a fostului tandem perdant Geoană & Antonescu.

Pentru USL, tema suspendării lui Traian Băsescu este pierdere pe toată linia. Practicând ştiinţa aflatului în treabă, liderii Opoziţiei se aruncă cu capul în zid, crezând că lumea îi percepe ca vulturi ai dreptăţii lansaţi întru dezrobirea neamului. La fel s-a întâmplat şi acum patru ani. Nu a funcţionat. În 2011 e încă şi mai rău ca în 2007. Puterea are acum majoritate Parlamentară. Punct. Calculul hârtiei arată clar că trecerea prin Parlament a procedurii de suspendare a Preşedintelui e, practic, doar cronica unui eşec anunţat. “Scena suspendării” e predestinată să reaşeze coada între picioarele lui Antonescu şi a “noului Geoană”.

Şi atunci, dacă nu e paranoia pură, pe ce contează Opoziţia? La ce se gândesc cei doi lideri USL când flutură războinic steagul suspendării? Un singur lucru cu respect pentru logică îmi vine în minte. Murdar, dar semnificativ pentru reflexele mediului politic românesc. În toată nebunia asta există un firicel de care Opoziţia poate trage ca să-l suspende pe Băsescu. E vorba de majoritatea lui Apostu! Adică, o majoritate simplă a cârdăşiei hoţilor. De ce a ales USL să repună pe tapet exact acum problema suspendării preşedintelui? Diversiune? Bumbăceala interpesedistă nu justifica nicicum o manevră care să implice întreaga Uniune. De altfel, demararea suspendării preşedintelui nici nu e o diversiune. E mai degrabă o acţiune “la plesneală”, catalizată, după părerea mea, de arestarea primarului PDL a Clujului. Partidul Preşedintelui are de ce să fie nemulţumit de şeful său sub acoperire. Păi cum adică, frate, dacă şi atunci când te afli la putere trebuie să mai ai şi grija DNA-ului, s-a dus naibii bucuria. La bursa bârfelor această nemulţumire răzbate şi pe culoarele parlamentului. Ca suspendarea lui Traian Băsescu să treacă prin Parlament e nevoie doar de votul pro a circa 20 de parlamentari PDL nemulţumiţi de eficienţa protecţiei prezidenţiale. Îl va obţine USL?

Între timp, pentru orice eventualitate, preşedintele îşi pregăteşte un nou partid. Partidul generalilor! Da, e organizaţia aceea politică al cărui preşedinte vine la şedinţe de partid cu elicoptere militare, iar în timpul liber conduce Armata Română. Că aşa e la noi: politica e un film cu secvenţe în reluare şi PAC-PAC.