Săptămâna aceasta se va disputa turul barajului de calificare la Campionatul Mondial, competiţie care va avea loc anul viitor în Brazilia. Echipele care au prins un loc la baraj mai au de disputat două partide şi de înfrânt un singur adversar pentru a ajunge la turneul final. Printre acestea se numără şi România.
Obligaţi să câştige
Naţionala României a dezamăgit în ultimii ani. Ratarea calificărilor a devenit un obicei pentru selecţionata noastră. Barajul de tristă amintire cu Slovenia a dat tonul unei perioade dominate de rezultate proaste, care a dus la decăderea naţionalei României în categoria echipelor de pluton. În fiecare campanie de calificare am avut speranţe, dar acestea s-au risipit repede. Acum, jucătorii selecţionaţi de Piţurcă au şansa de a ajunge la un turneu final de Campionat Mondial şi de a readuce România pe un trend ascendent. Înainte de tragerea la sorţi, toată lumea îşi dorea Grecia ca adversar. Sorţii au fost de partea noastră şi ne vom confrunta cu naţionala elenă. Grecii au avut o grupă uşoară în preliminarii, având adversari precum Bosnia, Lituania sau Slovacia.
N-au profitat de acest lucru şi au terminat grupa pe locul doi, la egalitate de puncte cu Bosnia. În zece meciuri au înscris doar de 12 ori şi victoriile la un gol diferenţă par a fi specialitatea casei. România a avut adversari mai valoroşi în preliminarii. Olanda este o echipă foarte bună, care va avea un cuvânt greu de spus în Brazilia. Turcia părea favorită pentru ocuparea poziţiei secunde. Are tradiţie şi jucători foarte valoroşi. Din fericire pentru noi, turcii nu au fost foarte inspiraţi în aceste preliminarii. Ungaria şi-a propus clasarea pe locul secund, dar nu este o echipă redutabilă. Cred că şansele celor două echipe de a ajunge la Campionatul Mondial sunt egale. Prima confruntare va avea loc mâine pe terenul grecilor. România trebuie să înscrie pentru a avea şanse mai mari de calificare la retur. Grecii nu au primit niciun gol pe teren propriu în preliminarii, dar nici nu au înscris foarte mule. Şase goluri în cinci partide disputate acasă nu este o performanţă de invidiat. Cred că selecţionata noastră va marca mâine cel puţin un gol. Mizez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,50 ne va aduce 5 unităţi profit.
Franţa, neînvinsă în deplasare
Ucraina va juca mâine, pe teren propriu, împotriva Franţei. Oaspeţii sunt favoriţi în această dublă manşă. Franţa este o prezenţă obişnuită la turneele finale. Are jucători valoroşi care joacă la echipe de top în Europa şi nu ar trebui să rateze calificarea în faţa unei echipe de talia Ucrainei. Gazdele au avantajul terenului propriu, dar într-o dublă manşă eliminatorie, acesta poate fi o povară. Ucraina va trebui să fie foarte atentă în defensivă, pentru a nu primi goluri. Franţa a jucat patru partide pe teren străin în aceste preliminarii şi nu a fost învinsă niciodată. A câştigat cu Belarus şi Finlanda şi a remizat contra Georgiei şi a Spaniei. Meciul va fi disputat şi echilibrat, dar cred că plusul de valoare al francezilor va face diferenţa. Franţa nu va pierde mâine seară. Mizez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,38 ne va aduce 3,8 unităţi profit.
Islanda, revelaţia preliminariilor
Islanda a fost o surpriză placută în aceste preliminarii şi a reuşit clasarea pe poziţia secundă în Grupa E, reuşind să devanseze echipe precum Slovenia, Norvegia, Albania şi Cipru. La baraj vor avea un adversar puternic, Croaţia. Prima partidă se va disputa mâine pe terenul islandezilor. Oaspeţii nu traverseză o perioadă foarte bună. În ultimele patru partide au pierdut de trei ori şi au obţinut doar o remiză. Acum trebuie să se trezească şi să se impună în faţa islandezilor. Jucători precum Modric, Kranjkar, Rakitic, Eduardo da Silva şi Mandzucik pot face oricând diferenţa. Pariez 5 unităţi pe victoria oaspeţilor. Cota de 2 ne va aduce 5 unităţi profit.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.