Doi cercetători germani au descoperit în Biblioteca Naţională a Moraviei o colecţie cartografică impresionantă, referitoare la exploatările miniere din Transilvania, Banat şi Maramureş. Este vorba de peste 20.000 de documente – hărţi, planuri şi chiar schiţe ale minelor. Traian Popescu şi Volker Wollmann au strâns toate aceste mărturii de secol XVll într-un volum document despre mineritul autohton, o carte care a reuşit să surprindă istoricii şi cercetătorii hunedoreni.
Traian Popescu (stânga) şi Volker Wollmann au reuşit să-i surprindă pe istoricii şi geologii români adunând într-o carte documente inedite despre mineritul din Transilvania
“Există puţine regiuni, la nivel european, în care mineritul să aibă o vechime atât de mare ca cele aflate în Transilvania şi Banat. Această constatare se bazează pe descoperiri arheologice care datează din mileniul III a. Hr., dacă ne gândim la statuile reprezentând mineri descoperite la Baia de Criş, apoi din perioada daco-romană, semnalate în special la Alburnus Maior (Roşia Montană), Ampelum (Zlatna), în zona Ruda – Brad şi în alte puncte din Cadrilaterul Aurifer al Transilvaniei, sau în Banat, la Moldova Nouă. Cu toate că mineritul practicat în Dacia în secolele II-III p. Chr. s-a caracterizat printr-un nivel tehnic destul de avansat pentru perioada respectivă, exploatarea raţională a mineralelor utile pe teritoriul actual al României a devenit posibilă abia în veacul al XVIII-lea”, scriu autorii în chiar primele rânduri. Traian Popescu şi Volker Wollmann cred că pentru urmărirea la adâncime – în special a filoanelor auro-argentifere – era nevoie de folosirea hărţilor miniere, documente cartografice care apar în primele decenii ale secolului XVlll. Lucrurile însă au evoluat şi, odată depăşite ca exactitate, aceste hărţi au fost date uitării, împrăştiate la diferiţi colecţionari şi chiar distruse. Însă unele documente despre exploatările miniere din Transilvania se păstrează în arhive din străinătate, multe la Viena, altele în Slovacia sau Budapesta, o parte la Arhiva de Minerit din Bratislava. Se consideră că doar o mică parte din aceste mărturii au intrat în “circuitul ştiinţific”, fiind amintite ocazional de literatura geologică şi foarte rar în cea istorică.
Unii dintre cei mai importanţi specialişti în domeniu sunt chiar autorii volumului “Localităţi miniere din Transilvania, Banat şi Maramureş, într-un atlas din secolul al XVIII-lea”.
Din mine, în colecţii
“Hărţile miniere, care erau adevărate opere ca documente cartografice speciale şi aveau în acelaşi timp şi un caracter de opere grafice mai aparte, au atras şi atenţia unor colecţionari încă din deceniul patru al secolului al XVIII-lea. Un astfel de colecţionar a fost Bernhard Paul Moll”. Aşa începe povestea hărţilor care descoperă acum cercetătorilor o cale de informaţii: probabil că diplomatului german din secolul 18 nici nu i-a trecut prin gând că documentele lui vor stârni vâlvă peste sute de ani, în secolul XXl.
În 2006, cu puţin timp înainte de a fi închisă Mina de la Gura Barza, metodele de lucru de aici nu erau cu mult diferite faţă de cele din secolul XVIII
“Cartea este o apariţie importantă pentru judeţ. După cum se ştie, în Hunedoara au fost numeroase exploatări miniere, atât în domeniul metalelor preţioase, cât şi în domeniul celor feroase, iar asemenea hărţi publicate acum sunt utile chiar şi pentru cercetarea actuală, fiindcă pun în valoare nişte locuri unde au avut loc asemenea exploatări în vechime”, explică istoricul Ioachim Lazăr. Hărţile sunt cu atât mai interesante cu cât Bernhard Paul Moll a strâns în colecţia sa nu atât hărţile miniere originale, cât cele ale căror imagini “să redea cât mai spectaculos şi impresionant munca în subteran pentru scoaterea bogăţiilor din măruntaiele pământului”. Se crede că autorul hărţilor este un anume “Căpitan Geyer”, iar istoricii au descoperit că acesta a reuşit “să transpună în plan informaţiile care i-au stat la dispoziţie despre localităţile miniere”, într-o vreme în care “atenţia forurilor montanistice centrale şi ale unor întreprinzători se îndrepta din ce în ce mai mult asupra bogăţiilor subsolului din Transilvania, Banat şi Maramureş”. Colecţia diplomatului german datează de la mijlocul secolului XVlll şi cuprinde 13.000 de hărţi şi planuri, împărţite în două secţiuni: “Atlas Germanicus” şi “Atlas Austriacus”, cea care conţine planurile inedite cu minele autohtone.
Căzute în uitare
Necesitatea folosirii hărţilor miniere apare la începutul secolului XVlll, iar ridicările topografice sunt făcute de specialişti – geometra (în latină) sau markscheider (în germană), care foloseau stadia, sau mira, pentru măsurarea distanţelor sau măsurători de nivelment, apoi busola cu arc suspendat. Acum, colecţia de documente cu planurile descoperite în Biblioteca Moraviei devine o adevărată comoară pentru istoricii şi geologii transilvăneni. În urma cercetării lor, autorii volumului au identificat peste 800 de localităţi unde existau în secolul XVlll exploatări miniere. “Cartea are o istorie care începe cu data reperării acestor documente la Biblioteca Naţională Moraviană din Brno, din Cehia, până la prelucrarea materialului. Cel mai greu, de exemplu, a fost identificarea localităţilor din Transilvania unde existau exploatări miniere din secolele XVll-XVlll. Prelucrarea materialului a durat destul de mult, pentru că trebuia să reperăm localităţi care nu se regăsesc în dicţionare istorice, dar nici în hărţi vechi geografice. Am dus o muncă de Sisif pentru asta, după care am pregătit cartea pentru tipar, în aşa fel încât hărţile să fie reproduse în format A3, deci hărţile se pliază în interior, ceea ce nu e puţin lucru, pentru că astfel se pot recunoaşte toate detaliile reprezentate în originale”, spune Volker Wollmann. Autorii nu doar că au publicat şi au tradus vechile documente, dar au şi identificat aşezările din hărţi. Cine dintre muritorii de rând ar face, de exemplu, legătura între vechiul Pucari şi actuala localitate Bucureşci, unde se practica un minerit intens pe filoane aurifere, care au lăsat în urmă halde de steril şi galerii prăbuşite de mină, ori care simplu cititor ar ştii că sub numele de Nagi-ay se ascunde, de fapt, localitatea Săcărâmb?
Mine de secol XVIII
În urmă cu 100 de ani, Săcărâmbul era mult mai mare, mai animat şi, automat, mai important chiar şi decât reşedinţa judeţului de acum – Deva
“Materialul nu a fost greu de procurat. De fapt, am primit materialul în formă electronică de la Muzeul Moraviei, care ne-a pus la dispoziţie aceste documente în mod necondiţionat şi toate informaţiile necesare, lucru pentru care mulţumim magistrului instituţiei, care a corespondat cu noi tot timpul şi s-a oferit să ne dea toate detaliile necesare”, spune Traian Popescu. Acesta confirmă că adevărata provocare a fost identificarea localităţilor, operaţiune cu atât mai grea cu cât nimeni nu ar fi bănuit măcar că în unele aşezări transilvane s-ar fi desfăşurat vreodată activităţi miniere: “Nu se ştia că au fost exploatări miniere în mai multe localităţi din judeţul Hunedoara. Apar, de exemplu, câteva localităţi din jurul Săcărâmbului, una lângă Dobra, este vorba şi de Ţărăţel, lângă Brad. Apare şi o hartă frumoasă cu Baia de Criş, localitate despre care se ştia că a avut o tradiţie seculară în spălatul aurului”, explică Volker Wollmann. Chiar dacă istoricii hunedoreni nu au apucat să aprofundeze informaţiile, datele din hărţile localităţilor şi schiţele cu secţiunile de mină i-au uimit peste măsură: “Există foarte multe localităţi care sunt amintite în această carte despre care nici nu se ştia că ar fi fost acolo activităţi miniere. Habar nu avem acum că, în secolul XVlll sau înainte, erau mine. Cartea este cu adevărat un unicat şi merită să fie în posesia oricărui amator sau profesionist interesat de acest domeniu şi care se ocupă de istoria mineritului, cu atât mai mult să o găsim în bibliotecile unor instituţii de profil”, crede dr. Ioachim Lazăr. Apar aici localităţi unde localnicii păstrează memoria vechilor exploatări, dar şi sate care până acum au figurat doar cu producţii agricole. Cum în Antichitate şi Evul Mediul zăcămintele minerale de suprafaţă s-au epuizat, odată ce Transilvania trece în stăpânirea Habsburgilor, se fac investiţii enorme care duc la extinderea lucrărilor miniere în subteran.
Aur de Rapolt
Schiţa minei de la Certej, făcută în urmă cu două secole, după metodele şi posibilităţile tehnice de la acea vreme
“Planul exploatării miniere Pestian şi Ivota. 1751. Localităţile sunt aşezate aproape una lângă alta, pe malul râului Haţeg, nu departe de unde acesta izvorăşte, lângă Varhely şi Ulpia Traiana, în comitatul Hunedoara, Ţinutul Unguresc”, traduc autorii din vechile documente, identificând, sub numele Pestian, actuala Peşteana, în timp ce “identificarea aşezării Ivota, pe cursul superior al Streiului, nu a fost posibilă până în prezent”. Şi nu sunt singurele informaţii inedite care apar în hărţi: de exemplu, două localităţi de pe Valea Mureşului – Rapolt şi Folt – apar ca sate unde există mine! “Planul exploatării miniere din Rapold. 1751. Minereurile existente aici se exploatează din munţii Pos şi Last”. “Rapold” este, de fapt, denumirea veche a localităţii Rapoltu Mare, deşi autorii lucrării nu reuşesc să identifice “castelul cu aspect fantezist care apare în hartă”. Niciun localnic, nici măcar autorii lucrării “Monografia comunei Rapolt” nu au ştiinţă despre vreo veche mină: “Nu am auzit de exploatări miniere în Rapolt! Şi totuşi, poate ar fi ceva…”, crede Angelica Bălos, specialist al Direcţiei de Cultură Hunedoara. Aceasta nu doar că a colaborat la realizarea “Monografiei…”, dar lucrează de ani de zile pe şantierele arheologice din zonă, iar Rapolt este satul ei natal: “Dacă îmi amintesc corect, localitatea din imediata apropiere, Uroi, se numea în vechime Arany, ceea ce, în traducere, ar însemna «aur». Mai mult, într-un document din secolul XVll, am găsit o menţiune de genul: «pe viile din Rapolt – Bobâlna găseai aur în boabele de struguri»”. La câţiva kilometri de Rapolt, pe Mureş, este Foltul, regăsit la rândul lui între hărţile diplomatului german. “Planurile exploatărilor Fold, Gilamare şi Giogy. 1751. Minereurile existente aici se exploatează din muntele Laut şi alţi munţi din apropiere”. Autorii spun că este vorba de localităţile Folt, Gelmar şi Geoagiu şi în hărţi apar, pe lângă secţiunile de mină, şteampuri şi topitoriile din Folt şi Gelmar.
Deopotrivă, pentru geologi şi istorici
“Sunt date extrem de importante pentru istoria mineritului în ţara noastră. Sunt, de fapt, cele mai vechi informaţii scrise în domeniu şi constituie o excelentă documentare în afară de cele din epoca romană, care vin de la Roşia Montană. Dacă vorbim de perioada medievală şi, mai ales, pentru sfârşitul barocului, sunt cele mai vechi documente care se păstrează şi sunt descoperite până acum”, spune Traian Popescu. Documentarea riguroasă a volumului îl recomandă drept o adevărată istorie inedită a mineritului din secolul al XVlll-lea. Pentru ca informaţiile să fie completate cu hărţile şi schiţele originale în format A3 a fost nevoie de sprijinul unei companii miniere: volumul “Localităţi miniere din Transilvania, Banat şi Maramureş, într-un atlas din secolul al XVIII-lea” a fost tipărit cu sprijinul Companiei Samax, care lucrează în perimetrul minier Rovina, lângă Brad.
“Noi facem cercetarea şi continuăm mineritul în zonă, iar această carte este sută la sută despre istoria mineritului, chiar în zona care ne interesează. Noi lucrăm şi în arhive pe parte de cercetare ştiinţifică, nu suntem doar implicaţi, suntem chiar în miezul problemei. Norocul nostru a fost că am găsit persoanele care să scoată în faţă aceste lucruri.
Nu au cum să nu te surprindă datele din această carte, este ca un lucru pe care îl vezi pentru prima dată în lume. Eu ca geolog văd, după fiecare puşcătură, un front nou. Această carte cuprinde atât de multe imagini şi informaţii valoroase apărute pentru prima dată, publicate, încât «surprindere» este puţin spus. Rămâi mult deasupra cărţii, ca să studiezi pagină de pagină. Este vorba de o etapă în dezvoltarea mineritului pe acest teritoriu, lucru senzaţional”, explică directorul general Samax, Alexandru Nicolici.
Detalii de lux pentru cercetători
Apărut la editura Honterus, albumul de hărţi miniere este inedit nu doar ca informaţie, ci şi ca prezentare, spune Alexandru Nicolici: “Fiecare fâşiuţă care apare cu negru în cotorul cărţii înseamnă o pagină pusă cu mâna, pentru că sunt copii ale unor hărţi de atunci, în format A3. Trebuia să fie A3, pentru calitate. Unde găsiţi foaie velină apare, într-un colţ al hărţilor, o ridicare topografică militară, de mare acurateţe, pentru că ridicarea cu curbe de nivel nu se cunoştea la 1750, iar în stânga paginii avem schiţa minei din subteran. Unii cred că poate fi hazlie, dar nu e deloc adevărat. Secţiunea arată exact metoda de exploatare, sută la sută prinsă de desenator, cu puţul din două părţi, cu intrările de mină, camerele şi toate nivelele de la acea dată. Tehnica aceasta este extraordinar de valoroasă ca schiţă, deşi nu este la scară, iar sutele de imagini cu hărţi asemănătoare sunt dintr-o colecţie care este nu doar prezentată cu datele originale şi apoi tradusă, dar există o sinteză, la sfârşitul cărţii, cu peste 800 de localităţi din acest teritoriu – luaţi aminte: 800 de localităţi! – iar unele sunt identificate sub formă de tabele. În acestea este trecută harta de la vremea respectivă şi numele actualizat al localităţii”. Deşi este pasionat de istoria mineritului, Alexandru Nicolici spune că şi pe el l-au suprins informaţiile despre localizarea vechilor exploatări miniere: “E o valoare extraordinară aici şi poţi să stai luni întregi deasupra cărţii. Eu lucrez de-o viaţă în domeniu şi ştiu destule lucruri, dar am găsit în aceste documente atâtea localităţi de care, până acum, nu am auzit că s-ar fi exploatat acolo ceva şi doar sunt geolog. Ideea este că noi închidem mineritul când resursele înseamnă dezvoltarea unei ţări”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.