În 1914, un român putea cumpăra 305 kilograme de carne. În 2013, poate cumpăra doar 100

Deşi a surprins leul slăbit de inflaţie, moneda naţională a avut destulă forţă după 1 decembrie 1918 ca să acopere costurile aferente unificării monetare şi integrării economice a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei şi Banatului în Regatul României.

Unirea, mai scumpă decât Războiul de Independenţă

România a cheltuit mulţi bani numai pentru preschimbarea în lei a valutelor care circulau în provinciile care au intrat în sistem şi unde, desigur, nu circulau lei.
Mecanismul era următorul: fie Banca Naţională împrumută Guvernul, iar pentru asta „tipărea“ bani, fie Guvernul se împrumuta pe piaţa externă.
După 1918, „la împrumuturile cerute de condiţiile extraordinare ale războiului (mari împrumuturi cerute de stat Băncii Naţionale, pentru pregătirea armatei) se adaugă şi împrumuturile pentru unificarea monetară şi cheltuieli bugetare”, potrivit studiului „Evoluţia Economică a României (1859 – 1947)”, publicat de Institutul de Economie Naţională al Academiei, citat de economica.net.
Datoria externă a României a crescut, din 1915 până în 1927, cu aproape 40%, până la 519 milioane de dolari.
Pentru comparaţie, dezvoltarea României, dar şi Războiul de Independenţă au consumat credite externe de 356 milioane de dolari, crescând datoria externă de 23 de ori, de la 16 milioane dolari în 1868, până la 372 mil. dolari în 1915.

Valoarea leului

Costul unificării poate fi măsurat şi prin efectul său, deprecierea leului, fie că a fost pricinuită de inflaţie, fie de efectele îndatorării externe. Leul s-a depreciat de 40 de ori în 1923, faţă de puterea leului – aur din 1913, dar era doar de 3,5 ori mai slab în 1918 şi de 10,5 ori în 1920, potrivit studiului citat.
În 1914, leul era echivalent cu francul elveţian şi cu francul francez, iar o liră sterlină se cumpăra cu 25,5 lei, în timp ce dolarul american costa circa 5 lei.
În aprilie 1919, francul elveţian şi cel francez costau 3 respectiv 2,5 lei, în vreme ce o liră sterlină ajunsese deja la 66 de lei, iar dolarul la 15 lei. Patru ani mai târziu, inflaţia galopantă îşi făcea efectul: acum 90 de ani, în noiembrie 1923, lira sterlină se cumpăra cu peste 950 de lei, dolarul cu 206, francul elveţian cu 40 de lei, iar francul francez cu peste 13 lei.

Au urmat anii calmării inflaţiei şi deprecierii şi, în ianuarie 1929, înaintea celei dintâi reforme monetare din istoria României (prima „stabilizare”), lira sterlină se cumpăra cu 807 lei, dolarul cu 166 de lei, francul elveţian cu 32 de lei, iar cel francez cu 6,5 lei.

Preţuri şi salarii

În 1914, un kilogram de pâine costa 27 bani, pentru un kilogram de carne de porc era nevoie de 1,25 lei, iar o găină vie costa 1,6 lei/kilogram.
10 ouă de găină costau 75 de bani, un litru de lapte de vacă – 41 de bani, iar un kilogram de brânză de oaie costa 1,82 lei. „Vinul obişnuit” costa 90 de bani /litru.

Şapte ani mai târziu, în 1921, pâinea s-a scumpit de aproape 8 ori (2,06 lei/ kg), vinul de 15 ori (13,5 lei / litru), ouăle de peste 16 ori /12,5 lei 10 bucăţi), laptele de 10 ori (4,12 lei / l), brânza de oaie de 13 ori (23,16 lei/kg) şi carnea de porc de 11 ori (13,91 lei / kg). Un salariu bun, de şef de birou, era de 382 de lei în 1916, în anul intrării României în război, şi de 9.000 de lei în 1928, înaintea stabilizării monetare.