O fetiţă de 11 ani din Călan a câştigat premiul „Rămâi cel mai bun”, oferit de Asociaţia „Călan 1387”. În ciuda sărăciei în care se zbat cei nouă copii ai familiei Deack, Ancuţa reuşeşte să aibă note bune la şcoală. Mai mult, fata n-a lipsit nemotivat niciodată şi visează cu ochii deschişi să devină profesoară de matematică.
O comodă veche şi joasă o obligă pe Ancuţa să-şi facă temele stând mai mult în genunchi
Se ghemuieşte cuminte în faţa comodei joase şi vechi şi îşi scrie temele în genunchi. Mică-mică de tot, aproape că n-o observi prin îngrămădeala din cameră: paturi suprapuse, un dulap masiv, rafturi, hăinuţe, cărţi şi caiete… o păpuşică veche, un iepuraş şi un ursuleţ… Pe un alt pat, Bety, sora ei, exersează la vioară. Le separă de frigul de afară pereţii înnegriţi de trecerea timpului şi de igrasie. Cele două surori au împărţit, dintotdeauna, încăperea mică din apartamentul cu două camere. Tot aici doarme şi învaţă Rebeca, sora mai mică, care are şapte ani. Şi Eliza, sora de 17 ani. Şi Ema, cea mai mare dintre fete. Şi mama! Care a adus pe lume nouă copii…
Fetiţa cu caiete
Aşa s-au gândit, să se împartă în două: fete şi băieţi. Şi fără să ştie, au transformat cele două camere ale apartamentului în încăperi multifuncţionale. Într-o cameră locuiesc cele cinci fete şi mama lor, iar în cealaltă cei patru băieţi. Plus tata. Toţi, îngrămădiţi în apartamentul friguros de la parterul înalt al unui bloc din Călan. Chiar la marginea oraşului. Ca să-şi poată scrie temele îngenuncheată în faţa comodei încărcată cu rechizite şi hăinuţe, peste care împărăţeşte o balerină-bibelou, încremenită-ntr-o arcuire graţioasă, Anca nu se descalţă şi păstrează şi ditamai fularul la gât. Dincolo de blocul lor nu mai e nimic altceva decât câmp: foste lanuri de porumb şi grădini arse de bruma nopţilor reci de decembrie.
Ancuţa (cu spatele) şi Bety (la vioară) împart aceeaşi cameră cu mama şi alte trei surori
Cu ceva vreme în urmă, părinţii au vrut să înlocuiască uşa de la camera fetelor. Au scos tocurile, cu gândul să facă ce-or face cu ea… dar s-au văzut nevoiţi să mai stea o vreme. Banii le-au ajuns doar pentru o mică ferestruică cu geam termopan, la bucătărie. Geamul ăla trebuia schimbat neapărat, că nu se mai putea! Locuinţa familiei Deack nu are centrală termică, nici sobe, nici… nimic. Singura sursă de căldură e o oală veche, în care mama fierbe cel mai adesea cartofi, cu vreo mână de zarzavat. Fără geamul nou de la bucătărie ar fi fost rău de tot. Pentru că, dacă şi căldura de la oala cu ciorbă s-ar fi dus pe apa sâmbetei, familia Deack ar fi făcut frigul şi-n iarna asta! Aşa că, în loc de uşă nouă la camera cu cinci fete, mama a întins o sârmă de care a agăţat o draperie mai veche.
Săraci, dar harnici şi perseverenţi
Pentru Anca, nici pereţii reci şi mucegăiţi de aburul oalei, nici vrafurile de haine şi cărţi din camere, nici frigul ori sărăcia nu-s de vreo mirare. Aşa sunt lucrurile şi-aşa au fost, de când se ştie ea pe lume. E atât de firavă că, dacă vreo rafală de vânt ar bate mai tare, ar împinge-o ca pe-o pană. Noroc cu ghiozdanul pe care-l poartă-n spate. Când merge la şcoală întotdeauna se-mbracă frumos. Niciodată n-a mers la şcoală decât cu haine curate. Iar cu ghiozandul ei cel nou a făcut senzaţie printre colege.
S-a mirat toată lumea, iar Anca s-a bucurat. Mai întâi l-a primit o vecină, dar n-a avut ce face cu el, că are un copil de numai câteva luni şi n-avea rost s-aştepte şase ani, până când micuţul ar fi mers la şcoală. I l-a făcut cadou Ancuţei şi-atunci ochii ei încercănaţi au râs, fericiţi. Şi-au mai râs, timid, şi altădată, când a primit daruri de la biserică, ori când doamna dirigintă a lăudat-o în faţa tuturor. Acum are un alt motiv de bucurie. O organizaţie neguvernamentală din Călan, Asociaţia „Călan 1387”, a ales şapte copii săraci, dar cu note mari la şcoală, şi-a decis să-i premieze. Preşedintele Asociaţiei, Claudiu Băileşteanu, spune că membrii organizaţiei sunt localnici care n-au putut sta cu mâinile-n sân. Au văzut că oraşul, cu oamenii lui, se îndreaptă spre nicăieri, şi-au zis că e de datoria lor să facă ceva. Din cauza sărăciei, unii copii nu doar că nu aveau caiete, haine şi încălţăminte, dar erau de-a dreptul subnutriţi!
Rămâi cea mai bună!
Ancuţa Deack a fost răsplătită pentru că a reuşit să înveţe foarte bine, în ciuda sărăciei în care trăieşte
Ancuţa are noroc cu laptele şi cornul. Iar doamna dirigintă, Marcela Martin, spune că în Şcoala Gimnazială de la Călan elevii mai avuţi sunt copii buni. Tocmai de asta, dacă lor nu le plac cornurile şi păhăruţul de iaurt sau lapte, s-au înţeles să le adune şi să îşi doneze porţiile celor mai săraci dintre ei. În alte şcoli copiii de bani gata le aruncă direct la gunoi. Nu le place făina de slabă calitate şi – dacă-şi permit croissante cu ciocolată şi alte bunătăţi – n-au de gând să mănânce cornurile fără niciun gust. Însă copiii din Călan ştiu, au văzut la colegii lor ce-nseamnă „să n-ai”. În Călan cam toată lumea trăişte la limita sărăciei. Tocmai din acest motiv, cei câţiva care au mai mult şi îşi permit s-au gândit că n-are rost să facă risipă. Când au realizat care e situaţia copiilor care-ar putea face performanţă, dacă ar fi susţinuţi, membrii Asociaţiei „Călan 1387” au decis să-i motiveze să nu renunţe la şcoală şi-au hotărât să acorde premiul „Rămâi cel mai bun!”, destinat elevului cu cea mai bună evoluţie a mediei notelor şcolare. Luna aceasta, doamna director Dorica Ocolişan i-a anunţat că, dintre toţi, cel mai bine a învăţat Anca Deack. Iar Asociaţia „Călan 1387” a răsplătit-o cu un DVD player, un set de DVD-uri educaţionale şi dulciuri.
Trăiesc de azi pe mâine
De ceva vreme, Ancuţa Deack visează să se facă profesoară de matematică. Îi place şcoala şi spune că ar vrea ca, după ce o să termine facultatea, să lucreze tot aici, la Călan. Să-i înveţe şi pe alţi copii cum se rezolvă exerciţiile şi să-şi facă şi ei un viitor. A inspirat-o un pic şi doamna dirigintă, profesoara de desen. S-a visat şi ea tânără şi frumoasă, fără lipsuri şi griji, venind în faţa copiilor, la catedră. Deocamdată nu prea ştie ce-o să-nsemne facultatea de matematică şi habar n-are cât ar costa-o studiile într-un oraş universitar. Ancuţa ştie doar că are un vis. Acasă, mama ei amestecă, resemnată, în oala cu ciorbă. A muncit toată vara pe ici, pe colo şi-a adus acasă, aproape-n fiecare zi, o plasă cu cartofi, una cu ceapă…
Provizii n-a apucat să facă, deci cămara e goală. Sunt nouă guri de hrănit! Aşa că… trăiesc cum pot. Ancuţa ştie că, din când în când, mama primeşte bani de la doi dintre fraţii mai mari, Alex şi Deiu, care-au plecat la muncă în Anglia. Cu banii de la ei, familia Deack mai lungeşte viaţa de la o zi la alta, dar fetiţa i-ar vrea pe cei doi băieţi acasă, dacă s-ar putea.
Exerciţii de zbor
Dac-ar fi să-şi găsească tata un serviciu, lucrurile s-ar schimba, dar în Călan nimeni nu vrea să-l angajeze. A trecut de 50 de ani şi sunt alţi hunedoreni chiar mai tineri şi fără serviciu… Dacă nu, poate mama, Maria Deack, să-şi găsească ceva de lucru! S-a gândit să-ncerce la cablaje, la Hunedoara sau la Deva, dar a realizat apoi că nu va fi în stare să stea în picioare opt ore în fiecare zi.
Cezariana pe care-a făcut-o acum şapte ani, ca s-o aducă pe lume pe Rebeca, o supără rău. Zice că, măcar o maşină de spălat dac-ar avea… Au avut una, dar s-a stricat şi, de atunci, toate hainele le spală cu mâna, după ce-ncălzesc nişte apă pe aragaz. Între timp, în cămăruţa lor, fetele s-au apucat de învăţat. Una dintre surorile mai mari exersează la vioară, iar Ancuţa îşi face tema la matematică.
În genunchi, printre mobile vechi, maldăre de haine şi cărţi, fetele familiei Deack îndrăznesc să viseze că, într-o zi, destinul lor le va duce în lume, undeva, în afara orăşelului, şi-acolo… or să crească mari. Zic ele că tot în Călan se vor întoarce, pentru că nu pot trăi departe de casă. Dar, dacă vor învăţa, Anca, Bety, Rebeca şi Eliza ştiu că vor avea o viaţă mai bună. N-or să mai stea înfofolite în casă, din cauza frigului, şi n-or să mai împartă în fiecare zi aceeaşi farfurie de zeamă, o casă cu pereţii reci şi nici grija zilei de mâine, care le-a ros vieţile ca o carie în ultimii 15 ani.
______________________
Cum putem ajuta
Preşedintele Asociaţiei „Călan 1387”, Claudiu Băileşteanu, spune că, în lunile care vor urma, organizaţia va continua să premieze copiii de la şcoala gimnazială, pentru evoluţia lor şcolară. „Premiul «Rămâi cel mai bun» face parte din «Planul 7» al Programului Structural «Copiii, Ultima Şansă!», derulat în colaborare cu Şcoala Gimnazială din Călan.
Premiile constau din donaţiile pe care reuşim să le colectăm lunar sau în produse cumpărate de organizaţie, dar este vorba strict despre produse care să faciliteze dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor, îmbunătăţirea stării de sănătate şi, implicit, creşterea performanţelor şcolare ale acestora. Premiul se acordă lunar, pentru elevul cu cea mai mare creştere procentuală lunară a mediei notelor şcolare”, explică Claudiu Băileşteanu. Hunedorenii sunt aşteptaţi să facă donaţii, pentru ca aceşti copii să nu ajungă în situaţia de abandon şcolar, din cauza sărăciei.
Donaţiile pot fi făcute în: Cont Bancar RON – RO38CECEHD0630RON0603774, deschis la Agenţia CEC BANK Călan – Sucursala Deva, HD, România. Cont Bancar EURO: RO09CECEHD06C1EURO603780, COD BIC: CECEROBU deschis la Agenţia CEC BANK Călan – Sucursala Deva, HD, România. Pentru orice altă formă de ajutor destinată acestor copii, membrii Asociaţiei “Călan 1387” vă aşteaptă să-i contactaţi, accesând pagina asociaţiei: http://calan1387.wix.com/calan1387.
bravo..Anca!
Felicitari Ancuta.Esti o fata deosebita.