Colţul cultural: Duo Continuo, la Bucureşti

Săptămâna trecută, grupul hunedorean Duo Continuo a concertat la Casa de Cultură a Studenţilor “Grigore Preoteasa” din Bucureşti, în cadrul festivalului Mica săptămână de muzică veche.

După un drum pe căile ferate române, care a durat nu mai puţin de nouă ore, am ajuns în Gara de Nord din Bucureşti, animată de grupuri de oameni care mergeau în toate direcţiile de parcă li se stricase busola. Din loc în loc, vedeai doi trei angajaţi ai gării, ce se încălzeau la o ţigară şi o cafea, şi care discutau aprins despre ce se mai petrecuse în vecinătatea lor cu o zi înainte, pe la palatele Cotroceni şi Victoria. Festivalul la care am participat împreună cu Nicolae Szekely a ajuns la ediţia a V-a şi a avut în program, în prima seară, un concert de muzică medievală şi renascentistă cu “Duo Continuo”, interpretată la viola da gamba, fidula, lăută şi cobză.

În seara a doua, melomanii au putut asculta muzică renascentistă cu Omen est Nomen din Bucureşti, iar în seara a treia, organizatorii au programat un recital de muzică medievală şi tradiţională cu Truverii din acelaşi oraş. Prin urmare, un regal de muzică medievală, renascentistă şi tradiţională, ce mai rar se poate asculta pe plaiurile mioritice în vremuri când, în general, la festivalurile deja cunoscute muzica este reprezentată mai ales prin puternice sonorităţi saxone, sau irlandeze, cu instrumente nu neapărat specifice. Amatorii de muzică veche au putut asculta în cele trei seri o pleiadă de instrumente istorice şi exemplific aici lăuta, fidula, viola da gamba, cimpoiul, cobza, block flute, simphonia, saz, rebecul. Sonorităţi şi lucrări muzicale ce au acoperit o perioadă de câteva sute de ani şi care au creionat o cultură ce a influenţat domeniul muzicii, de la blues, rock, electronic şi, bineînţeles, simfonic.

Foarte apreciată, prestaţia hunedorenilor a însemnat un program format din două părţi, întâi lăută şi viola da gamba, cu un repertoriu renascentist de la compozitori anonimi până la Diego Ortiz, iar apoi muzică medievală cântată la fidula şi cobză. Inedita combinaţie între cele două instrumente a surprins auditoriul atât prin sonorităţile arhaice cât şi prin caracterul vesel, dinamic al pieselor muzicale. Am să prezint acum mai multe informaţii despre fidula, un instrument cu rădăcini în secolul XIII-lea, deoarece este singurul instrument din această familie la care se cântă în acest moment în România. Cu un acordaj specific perioadei medievale, când posibilităţile tehnice nu erau prea avansate, instrumentul aflat în patrimoniul duetului hunedorean a fost construit de lutierul Lorinczi Gyorgy din Târgu Mureş.

Iată câteva elemente referitoare la istoria fidulei de-a lungul timpului. Se presupune că a apărut din lira bizantină. În Spania există indicii ale existenţei acestui instrument din secolul al X-lea, iar în Europa apare în reprezentările iconografice în secolele XII-XIII. Din anul 1300 nu a mai fost în centrul atenţiei, deşi a continuat să fie folosită până în secolul al XVI-lea, în special în Insulele Britanice, unde a apărut prin anul 1200. Având în vedere numărul mic de instrumente care au supravieţuit de-a lungul timpului, reproducerile actuale sunt realizate după iconografii, în primul rând după sculptura “Portico de la Gloria”, ce se găseşte în catedrala din Santiago de Compostela, un portal în stil romanic realizat de Maestro Mateo, unde se găsesc mai multe modele în mâinile celor 24 de bătrâni. În Renaşterea italiană, instrumentul a evoluat de la lira cu arc bizantină, la lira “da braccio” şi “viola da braccio”, care erau folosite pe umăr sau piept.

Printre artiştii interpreţi sau constructori, cei mai cunoscuţi din această perioadă au fost Francesco şi Alfonso di Viola şi Leonardo da Vinci, care, după Vasari, a fabricat propriul său instrument care include inovaţii tehnice. Revenind la festival, în a doua seară, prestaţia scenică a muzicienilor de la “Omen est Nomen” a fost bine primită de publicul prezent în Sala Pod, programul renascentist prezentat pe o durată de 90 de minute oferind satisfacţii spirituale iubitorilor de muzică veche. Atmosfera de sărbătoare transmisă prin interpretarea specifică unei perioade în care muzica şi dansul ofereau reale posibilităţi de socializare, a inundat spaţiul destinat concertului, transformând pentru un timp auditoriul în personajul principal din poveste.

Grupul Truverii, cu ale sale pizzicarela, tarantella şi cântece din Maramureş, a incendiat Sala Pod în seara a treia a manifestării, reuşind să asigure prin voioşia şi exuberanţa muzicii un final de eveniment demn de ţinut minte. De remarcat ar fi şi prezentarea în primă audiţie a unor colinde vechi, ce vor putea fi ascultate în zilele următoarele şi pe noul lor CD, “Cantus Hibernus”. Felicitări organizatorilor: Casa de Cultură a Studenţilor “Grigore Preoteasa” din Bucureşti, Asociaţia Scat Concret şi, în primul rând, domnului Todor Mihai Serghei, iniţiatorul şi animatorul evenimentului.