La firul ierbii: Un turneu final cu multe “ciudăţenii”

Articolul a fost vizualizat de 1,493 ori

Ca orice român, nu am avut nicio emoţie la tragerea la sorţi a grupelor turneului final al CM din “ţara cafelei”, Brazilia. De fapt, noi, românii, nu mai avem asemenea emoţii de vreo 15 ani încoace, de când “tricolorii” prindeau ultimul turneu final al unei astfel de competiţii, care se desfăşura în 1998 în Franţa. De atunci doar speranţe nematerializate, de două ori pierzând chiar la “baraj”. 32 de ţări de pe toate continentele, din cele peste 200 înscrise în preliminarii, şi-au trimis reprezentanţii pe însorita coastă a Atlanticului din Rio, pentru a-şi afla adversarii din grupe.

Gazdele deschid “balul”

Cap de serie, Brazilia a fost repartizată în grupa “A”, acolo unde Neymar şi colegii de naţională şi-au aşteptat viitorii adversari din grupă: Camerun, Mexic şi Croaţia. Cu europenii vor deschide brazilienii turneul final de anul viitor, la Sao Paulo. La prima vedere, o grupă fără probleme pentru gazde, cotate ca principale favorite la cucerirea unui nou titlu mondial, dar echilibrată, pentru ocuparea locului secund, care duce şi el în optimi. Camerunul nu mai este ce a fost cândva, aztecii nu prea mai sperie pe nimeni, mai ales că au terminat grupa de calificare doar pe locul patru, după SUA; Costa Rica şi Honduras, fiind nevoiţi să se prezinte la “baraj”, unde au trecut de Noua Zeelandă. În fine, croaţii, cunoscuţi ca o naţie cu “sânge în vene”, vor încerca să obţină “biletele” pentru următoarea fază, chiar dacă în preliminarii nu au strălucit, într-o grupă dominată clar de belgieni.

Spania şi Olanda, în aceeaşi grupă

Prima surpriză a acestor trageri a venit în grupa a doua, acolo unde sorţii au decis ca finalistele ultimului mondial, Spania şi Olanda, să fie colege încă din start. Pe 11 iulie, în Africa de Sud, cele două forţe disputau finala, una câştigată de iberici, care, cu ceva şansă, au reuşit să devină campioni mondiali prin golul înscris în prelungiri de Iniesta. De data acreasta, “batavii”, care au trecut ca uraganul prin grupa din care am făcut şi noi parte, sunt hotărâţi să-şi ia revanşa şi să-i trimită, în optimi, în faţa brazilienilor pe spanioli. Cele două pornesc ca principale favorite la cele două locuri calificabile, în comparaţie cu Chile, care totuşi ar putea produce surprize, iar “cangurii” din Australia nu vor pune probleme.

Am fi putut întâlni, din nou, Columbia

Asta dacă am fi reuşit să trecem de greci, în acea “dublă” de tristă amintire din “era” Piţurcă. Aşa, noi vom sta la televizor, iar grecii vor fi pe pământ sudamerican, într-o grupă care nu epatează, una echilibrată, fără favoriţi cerţi. Totuşi, parcă un uşor avantaj ar avea columbienii, aflaţi aproape de casă şi africanii din Coasta de Fildeş. Să vedem ce ne vor oferi ambiţioşii niponi, dar şi grecii, care, chiar dacă nu practică un fotbal spectaculos, pot produce surprize.

Grupa morţii

Şocul acestor trageri a venit în grupa “D”, acolo unde au fost repartizate nu mai puţin de trei foste campioane mondiale: Uruguay, Italia şi Anglia. Italienii s-au şi grăbit să acuze forul mondial, reprezentat de Blatter, şi pe cel european, condus de Platini, că au făcut jocuri de culise, ca ţările lor de origine, Elveţia, respectiv Franţa, să fie colege într-o grupă “aproximativă”. Cert este că una dintre cele trei grupări din grupa D va trebui să plece acasă mult mai devreme, după doar trei meciuri. Personal, nu am nicio “febleţe”, aşa că le dau şanse egale celor trei la primele două locuri, acolo unde Costa Rica va juca doar rolul “Încasatorului” de serviciu. Anglia şi Italia au terminat învingătoare în grupele lor preliminare, în timp ce Cavani a trebuit să treacă prin “furcile”unui baraj fără probleme.

FIFA şi UEFA în aceeaşi grupă

Cam aşa ar spune “cârcotaşii”, conducătorii celor două foruri, Blatter şi Platini având ţările de origine în grupa “E”. Una care nu pare de loc spectaculoasă, dar cu o Elveţie care a produs o bună impresie în aceste preliminarii, fotbaliştii din “ţara cantoanelor” reuşind să domine grupa lor de calificare. Şi cine ştie unde se vor opri, mai ales că Basel le-a luat în “Champions League” toate cele şase puncte celor de la Chelsea, dar numai două steliştilor. “Cocoşii” nu au rupt gura târgului, chiar dacă au un lot cu mari individualităţi, Ribery sau Benzema, ca să dau doar două nume. Au fost nevoiţi să-şi câştige locul la baraj, acolo după ce au întors “turul” de la Kiev, 0-2 cu Ucraina, cu un sec 3-0 la Paris. Între cele două s-ar putea interpune Ecuadorul, în timp ce Honduras va termina cu siguranţă pe ultimul loc.

Messi fără adversari

Sarcină extrem de facilă pentru o altă pretendentă la lauri, Argentina, având o grupă mai mult decât facilă, dar şi un culoar care îl va aduce pe “planetarul” Messi mai mult ca sigur în semifinale. Nu cred că argentinienii vor avea probleme cu Iranul sau cu Nigeria, dar şi cu singurii debutanţi într-o astfel de competiţie, Bosnia-Herţegovina. În schimb, pentru locul doi, nigerienii şi bosniacii pornesc cu aceleaşi şanse, arbitrul putând fi Iranul. Sigur că, fiind european şi având amintiri plăcute de pe pământul bosniac, mi-aş dori ca Dzeko şi colegii lui să producă surpriza de a accede în “optimi”.

“Pantzerele” vs. Ronaldo

Penultima grupă aduce alte două favorite certe la primele două locuri, neobosita Germania şi ţara “starului” Ronaldo, Portugalia. Lusitanul a demonstrat de nenumărate ori că poate decide un meci de unul singur, aşa cum a făcut-o în returul din Suedia, când a înscris de trei ori, dar şi la echipa lui de club, Real Madrid. De partea cealaltă, nemţii sunt căliţi în astfel de “bătălii”, iar cu ei nu eşti sigur nici când meciul se termină. Nu cred că “yankeii” din SUA sau africanii din Ghana vor putea încurca socotelile acestei grupe “G”, grupă în care, atenţie, fraţii Boateng se vor afla sub tricouri diferite, Jerome sub cel al Germaniei, iar Prince în ţara de origine a tatălui său – Ghana.

O grupă “plată”

Aşa pare ultima grupă din Brazilia. Belgia, care a revenit în forţă în fotbalul european, are ocazia să demonstreze că dispune de fotbalişti care pot mai mult, în timp ce ruşii, care au investit enorm în fotbal, nu au reuşit nimic spectaculos la turneele finale. Nu ştiu ce surprize ne-ar putea oferi sud coreeni sau algerienii, dar în fotbal totul este posibil. Cert este că din 12 iunie vom fi conectaţi la cel mai important eveniment sportiv al anului 2014, iar pe 13 iulie, pe cebrul “Maracana”(renovat din temelii), vom cunoaşte noua campioană mondială. Şi daţi-mi voie să am patru favorite: Brazilia, Argentina, Spania şi Germania, într-o ordine aleatorie.

About Ion Bădin