Ca sportivă, Camelia Potec nu mai are nevoie de prezentări detaliate. A fost una dintre vedetele Jocurilor Olimpice de la Atena – 2004, când a adus României o medalie de aur, dintre cele cinci cucerite în Grecia. Înotătoarea s-a impus atunci în proba de 200 de metri liber. De-a lungul prodigioasei cariere sportive, Camelia a strâns peste 200 de titluri naţionale, dar şi numeroase medalii de aur, argint şi bronz la campionate europene sau mondiale. La doar 31 de ani, titrata sportivă a hotărât că ar trebui “să ia taurul de coarne” şi să încerce, alături de echipa ei, relansarea nataţiei româneşti. În noiembrie, a fost desemnată, prin vot, drept conducătoare a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, iar la sfârşitul lunii trecute a fost prezentă, în noua ei calitate, la Campionatele Naţionale de Înot găzduite de Hunedoara, în bazin scurt. Am profitat de ocazie, am cerut şi am primit timp pentru câteva întrebări şi răspunsuri.
Camelia Potec aplaudă reţinut reuşitele actuale ale înotătorilor români, sperând ca, măcar în 2020, cineva să-i repete performanţa de la Atena, din 2004
Cum este să fii cel mai tânăr preşedinte al unei federaţii sportive de la noi din ţară?
Cel mai important lucru este că sunt lângă înot, sunt din nou lângă apă, lângă ce am iubit întotdeauna. Voi încerca să promovez acest sport care mi-a adus atâtea satisfacţii ca sportivă. Nu va fi deloc uşor pentru tine în această nouă postură, dacă ţinem cont că, în ultimii ani, sportul românesc se află pe o pantă descendentă. Referindu-ne strict la nataţie, ultimele medalii olimpice la înot au fost obţinute în 2004 la Atena, unde ai cucerit laurii olimpici la 200 m liber, iar Răzvan Florea a luat o medalie de bronz. Ca să nu mai vorbim de 2000, când la JO de la Sidney, Diana Mocanu devenea dublă campioană olimpică, la 100 şi 200 m spate. Au trecut olimpiadele de la Beijing şi Londra, vine Rio în 2016, dar din ce am văzut şi la aceste campionate naţionale de la Hunedoara, în bazin scurt (21-24 noiembrie – n.r.), viitorul nu sună roz, referindu-mă la reprezentarea internaţională.
Aveţi dreptate. Înotul este într-o cădere liberă de mai mult timp. Un specialist care vede că la principalele competiţii internaţionale ai din ce în ce mai puţini sportivi care iau startul, ca să nu mă mai refer la medalii, gândul te duce la ceea ce vine din urmă, la juniori. Federaţia trebuie să se ocupe cu mare atenţie de acest eşalon, care trebuie să dea seniori pentru competiţiile majore. Într-adevăr, ultimele medalii olimpice au fost la Atena, dar să nu uităm că şi la Beijing, chiar dacă eu personal nu am mai prins podiumul, am avut câte un loc 4, 5 şi 6, lucru care trebuie luat în calcul. Din păcate, rămăsesem cam singură, iar situaţia era destul de gravă încă de atunci. Am venit în fruntea acestei instituţii tocmai în ideea de a reconstrui ceea ce a fost înainte, pentru a da curaj, pentru a sprijini noile talente ale nataţiei româneşti. Acest lucru nu se va vedea la Rio, dar sper ca, până la Tokyo, în 2020, rezultatele muncii mele şi ale echipei să se vadă. Ţinând cont la ceea ce avem acum, nu ne putem gândi la vreo finală în Brazilia. Dar nu se ştie niciodată.
Ce ne poţi spune despre echipa cu care lucrezi şi care sunt principalele obiective?
La alegerile care au avut loc pe 1 noiembrie, a fost ales şi noul Birou Federal. De la 1 ianuarie va veni domnul Viorel Bitang, ca secretar general al federaţiei, care îl va înlocui pe un om cu vastă experienţă, Ştefan Iamandi, care sper să ne ajute în continuare cu experienţa sa. Vom scoate la concurs şi postul de antrenor federal, unul foarte important în strategia pe care ne-am propus-o. E important ca sportivii să fie “monitorizaţi”. E nevoie de un om care să ţină permanent legătura cu ei. Va ţine legătura cu toţi antrenorii din ţară. Vom încerca să mai facem o comisie a sportivilor, pe care eu mi-am dorit-o, şi care să cuprindă toţi medaliaţii olimpici. Printre cei 11 membri ai Biroului îl vom regăsi şi pe hunedoreanul Mihai Leu. El a venit la rugămintea mea, mai ales că, de ani buni se ţin aici, la Hunedoara, aceste campionate naţionale de înot. În privinţa programului, vă pot spune că am început să facem demersuri pentru renovarea şi modernizarea piscinelor pe care le avem, dar şi pentru construirea unor bazine noi. Sportivii trebuie să aibă asigurate condiţii bune de pregătire şi concurs. Vom încerca să promovăm cât mai bine acest sport, să-l facem cât mai vizibil pentru a-i motiva pe sportivi, mai ales în privinţa premierilor. Vom încerca, mai ales la nivel de copii şi juniori, să facem competiţii regionale, în care sportivii să obţină calificarea la Campionatele Naţionale, nu ca acum, când se înscriu indiferent de rezultat.
Unde suferim cel mai mult: la nivel de infrastructură, de fond uman, sau la ce?
Din fericire pentru noi, nu ducem lipsă de copii care vin să practice această disciplină. Infrastructura trebuie dezvoltată. Înotul este un sport frumos şi extrem de util pentru sănătate. Ca să vă dau un exemplu, un campionat naţional pentru copii de 10 ani adună peste 500 de competitori, la 12-13 ani, numărul lor se înjumătăţeşte, iar la seniori ajung 20 sau 30 – ceea ce nu este bine deloc. Pentru a le asigura şi continuitate în ceea ce priveşte studiile, vom încerca ca, din 2015, să punem în funcţiune un centru naţional de pregătire, într-o locaţie care să aibă şi liceu şi facultate în apropiere.
Rezultatele sportivilor ţin şi de modul în care sunt antrenaţi. O serie de antrenori care au obţinut rezultate valoroase cu sportivii lor sunt spre vârsta de pensionare. Tehnicienii tineri sunt în stare să ducă mai departe ştafeta sau le lipseşte motivaţia, în special cea financiară?
Noi nu putem plăti toţi antrenorii din bugetul federaţiei. Acest lucru intră în atribuţiile cluburilor sprtive unde muncesc. Noi vom încerca să le oferim alte avantaje, să-i premiem dacă sportivii lor se vor califica la un campionat european sau mondial. Abia atunci vom putea face diferenţa între tehnicienii de la nataţie, să-i motivăm ca să-i ducă pe sportivi cât mai sus. Sunt antrenori cu vechi state, care au avut rezultate foarte bune, iar cei foarte tineri, care vin din urmă, îşi doresc performanţă, dar ei vor imediat rezultate şi atunci uită de metodele corecte de pregătire. Noi încercăm să-i aducem pe toţi laolaltă şi, împreună cu noul antrenor federal, să găsim acea “reţetă” de succes pentru a avea performanţe internaţionale.
Ai fost câţiva ani, ca sportivă, în această ipostază, când te-ai pregătit în Franţa. Avem şi acum înotători, Coci şi Iana Popa, care se antrenează în SUA. Este o diferenţă mare în a te pregăti în ţară faţă de o pregătire “afară”?
Există diferenţe mari, dar eu nu am ales ţara în care să mă pregătesc, eu am ales antrenorul, care era francez. Nu s-au găsit soluţii ca el să vină în România şi am stat cinci ani în Hexagon. Nu este uşor, pentru că am stat singură, departe de casă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei doi care sunt în America. Ei nu au ales pentru pregătire, ci pentru a-şi desăvârşi studiile universitare. Şi pentru că fac şi înot, au ales să se pregătească acolo.
N-aş vrea să mă duc prea departe, pentru că înotul mondial este dominat de Australia, SUA şi China. Vin aproape de casă, şi mă uit la vecinii noştri, cei din Ungaria. O ţară cu o populaţie la jumătate din a noastră, dar cu rezultate foarte bune la nataţie. Care e explicaţia?
În Ungaria există foarte multe piscine, dar promovează foarte mult polo-ul, dar şi înotul. Maghiarii au acea mentalitate că toţi trebuie să ştie să înoate, au infrastructură, iar baza de selecţie este largă.
M-am uitat pe site-ul federaţiei la recordurile naţionale în bazin scurt şi am constatat cu surprindere că sunt câteva care “rezistă” din 1989, sau de cinci ori 10 ani. Ce să înţelegem?
Patru sau cinci ani nu înseamnă mult. Dar sunt şi unele “istorice”. Nefiind o federaţie puternică, susţinută de mulţi sponsori, mulţi dintre noi nu am ţinut să participăm neapărat la campionate în bazin scurt, de 25 m. Sportivii care înoată în bazine scurte sunt puţini diferiţi de cei care înoată în cele olimpice, de 50 de metri. Noi, cei din generaţia mea, nu ştiu dacă am prins mai mult de două – trei competiţii în bazin scurt, axându-ne pe cele din bazinele de 50 de metri. Federaţiile puternice au sportivi pregătiţi special pentru competiţiile din bazin scurt, ceea ce nu este încă şi la noi cazul. Asta este cauza pentru care unele recorduri încă stau în picioare de ani buni.
Prin această piscină modernă de la Hunedoara, înotul local a început să aibă rezultate notabile în ultimii ani, mai ales la juniori, dar mai nou şi la seniori. Să nu uităm că la Hunedoara au avut loc nu mai puţin de 10 ediţii consecutive ale Campionatelor Naţionale în bazin scurt. Este o bază sportivă modernă, iar rezultatele trebuiau să apară şi la cluburile din Hunedoara. Îi felicit pentru rezultate obţinute. În acelaşi timp, ţin să felicit Primăria din Hunedoara pentru eforturile care le face an de an pentru a asigura cele mai bune condiţii sportivilor care participă la aceste campionate, de la cazare, masă, până la logistică. Dacă la Hunedoara se va construi, aşa cum am înţeles, şi o piscină de dimensiuni olimpice, am promis că vom aduce aici şi o ediţie de Campionat Naţional în bazin de 50 m.
Nu îmi rămâne decât să-ţi urez succes în dificila misiune în care te-ai lansat, aceea de a redresa nataţia românească.
Vă mulţumesc foarte mult pentru urări. Sunt convinsă că nu va fi uşor, dar sunt obişnuită cu munca. Sper ca împreună cu echipa mea să reuşim cât mai mult.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.