Editorial: România varanilor

Au trecut 24 de ani de la Revoluţie şi ne pregătim din nou de Sărbători. Aşa cum Ceauşescu ne vorbea de democraţie şi acum politicienii ne spun că în România democraţia a învins ireversibil şi că ea se bazează pe un stat de drept solid “wie diamanant”.

Chiar aşa să fie oare? Asta e democraţia? Evident că nu! La aproape un sfert de veac de la căderea comunismului suntem încă pe traseu, pe centura democraţiei, pentru că încă nu ne-am terminat treaba începută atunci. Am câştigat dreptul de a da din gură, dreptul la gâlceavă şi pe cel de a umbla liberi prin lume. Nu e puţin. Dar nu e esenţial. Un stat de drept solid cu adevărat nu poate exista fără o Justiţie pe măsură. Din păcate, Revoluţia din 1989 a rămas blocată la poarta parchetelor şi tribunalelor. Nu avem o Justiţie care să aibă alonja necesară să lovească la cap corupţia care se află deasupra Cotrocenilor, Palatelor Victoria şi Parlamentului. Practic, în esenţă, aici e sursa care ticăloşeşte sistemul: impotenţa Justiţiei. Românii trec greşit acest aspect la capitolul “detalii”. Ce ne priveşte pe noi asta atâta timp cât suntem liberi şi avem serviciu?!

Ne priveşte în fiecare minut. Şi atunci când mergem cu maşinile prin gropi, sau aducem medicamente de acasă la spital. Atunci când copiii ne tremură de frig în clase, când facturile la întreţinere ne vin umflate, sau când, cu durerea în gât, căutăm locuri de veci pentru bătrânii noştri. Sistemul corupt se hrăneşte cu dezvoltarea şi bunăstarea noastră, ne ţine pe loc, ne sărăceşte ca să prospere varanii săi.

Şi până la urmă cine sunt oamenii sistemului? Cum arată, ce viaţă au, cum fac să controleze mustăria corupţiei? Tot ce ştim, intuitiv, este că armata sistemului e formată din securişti, nomenclaturişti cu experienţă, baronii comunismului care au ştiut cum să se aşeze, ce să ia, cum să valorifice optim pentru a obţine o putere mult superioară celei avute înainte de 1989. O sprânceană ridicată de un astfel de capo al sistemului e mai grea decât o oră de dezbateri în Parlamentul ţării. Nu e un scenariu de film, din păcate. Este trista realitate românească.
Suntem conduşi de un sistem corupt şi inteligent, puternic şi potent financiar, întărit în 24 de ani de jaf făcut din orice poziţie. El ţine România la coada Europei, el îi aduce pe toţi marii politicieni ai României la ipostaza de triste marionete care iau lozul şi fac ce trebuie, sau pleacă. 

Aniversăm 24 de ani de la căderea comunismului, chiar în mijlocul unei bătălii pe care Europa, de data asta, o duce cu sistemul ticăloşit din România.

Ca precedent spectaculos, acesta a început să piardă bătălii, dovadă arestările şi condamnările incredibile din ultimul an. Până una alta însă, micile victorii ale Justiţiei nu fac decât să ne arate că sistemul rămâne extrem de puternic, se repliază (votul superimunităţii în Parlament, legea amnistiei) şi rămâne în continuare stăpân în România. Până la urmă, rezolvarea problemei ne priveşte direct, e treaba noastră, nu a Europei, să ne luăm România înapoi. Majoritatea tăcută a românilor însă pare resemnată, mulţumită la limită cu coşul de la supermarket, vacanţa în Croaţia şi înjurăturile casnice din faţa televizorului. Şi aici sistemul şi-a făcut treaba bine: a ucis în români încrederea şi speranţa de mai bine.