Antrenorul emerit Ştefan Beregszaszy rămâne una dintre personalităţile sportive de marcă ale judeţului nostru. Profesorul Beregszaszy a lăsat pista de atletism pentru postul de preşedinte al unuia dintre cluburile sportive de tradiţie ale judeţului: “Siderurgica” Hunedoara. Iată de ce, şi la acest sfârşit de an, am dorit ca pagina de sport să găzduiască un interviu cu Domnia Sa.
Ştefan Beregszaszy
Domnule profesor, la finele anului trecut v-am găsit acasă, aplecat asupra unor hârtii, aflate pe birou. Acum e acelaşi scenariu, dar s-a schimbat locaţia.
Ăsta este cursul vieţii. Mi s-a oferit şansa să vin la conducerea clubului “Siderurgica” Hunedoara, la care am activat aproape 40 de ani şi, fiind într-o situaţie, să spunem, de om liber, am acceptat ideea că voi fi sprijinit în noua mea muncă, astfel ca, în anul care vine, să putem redresa acest club sportiv care este un simbol al municipiului, atât din punct de vedere al performanţelor, cât şi din punct de vedere al sportivilor noştri în loturile naţionale.
Vom reveni şi la clubul pe care îl „păstoriţi” de puţin timp. Ştiu că, nu demult, aţi participat, la Bucureşti, la o festivitate organizată de Federaţia Română de Atletism, în calitate de invitat.
Am fost onorat, prin invitaţia pe care am primit-o, să particip la „Gala atletismului românesc”, care a avut loc pe 11 decembrie. De la noi din judeţ a mai participat atleta Florentina Marincu, dublă campioană mondială de juniori în acest an, alături de antrenorul ei, profesorul Alexe. M-a bucurat faptul că am fost răsplătit cu un trofeu şi o diplomă de excelenţă, pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba atletismului românesc. Am fost doar şase persoane premiate cu acest trofeu, este vorba de cei mai buni antrenori din toate timpurile, Ion Puică, Nicolae Mărăşescu, Mihai Zaharia, Silviu Dumitrescu, Viorica Enescu şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul, toţi fiind antrenori emeriţi.
La această „gală” a fost premiată şi deveanca Florentina Marincu. Cu toate că este încă junioară, ea a venit pe un spectaculos loc trei, în „topul” celor mai buni atleţi români din 2013. Florentina se anunţă o mare speranţă în proba săriturilor, lungime şi triplusalt. Sunteţi de acord?
Mă bucur pentru ceea ce a obţinut Florentina în acest an. Ea se anunţă a fi o „stea” în devenire, iar alături de acest loc trei, ea a mai fost distinsă împreună cu o altă speranţă, Angela Moroşanu, cu un trofeu special.
Sunteţi un priceput în proba de săritură în lungime, pentru că aţi antrenat-o pe Marieta Ilcu. Ce puteţi spune despre viitorul devencei?
Nu îmi permit să fac pronosticuri. Dar este clar că România a avut o şcoală de sărituri, care a scos în evidenţă patru atlete care au trecut peste graniţa celor „7” metri, cucerind laurii olimpici şi mondiali. Eu zic că şi Florentina este rodul acestei şcoli româneşti care a început cu Viorica Viscopoleanu, Anişoara Cuşmir, Vali Ionescu şi Marieta Ilcu.
Domnule profesor, anul trecut concluzionam că 2012 a fost unul catastrofal pentru atletismul românesc, atât la nivel de seniori, cât şi al juniorilor şi cadeţilor. Nicio medalie, la competiţiile internaţionale majore. Anul acesta, seniorii din nou fără medalii, în schimb, juniorii au adus, iar exemplul Florentinei este unul elocvent în acest sens.
Văzând rezultatele juniorilor, este îmbucurător ce au realizat în acest an. Ei urcă, în timp ce seniorii merg la „luptă” tot cu numele vechi, ceea ce nu este deloc bine pentru noi. Trebuie neapărat ca politica federaţiei să se îndrepte serios spre juniori, spre colectivul de tehnicieni care îi antrenează, în aşa fel, ca să nu mai avem „pierderi” de la nivelul juniorilor spre tineret şi seniori.
Apropo de politica Federaţiei, în acest an au avut loc noi alegeri pentru funcţia de preşedinte, dar şi pentru alte posturi de răspundere. Dumneavoastră vă regăsiţi pe undeva?
Chiar dacă am obţinut 69 de voturi, nu am prins decât un loc de „supleant” în Consiliul Federal, lucru care nu mi s-a mai întâmplat dinainte de 1990, eu fiind membru „plin” în acest interval. Pe actualul preşedinte, Ion Sandu, îl cunosc foarte bine. A fost de câteva ori şi la Hunedoara. Mi-a cerut de câteva ori părerea în problemele atletismului românesc. Au rămas doar discuţiile şi intenţiile nefinalizate, pentru că la federaţie au ajuns câţiva antrenori care nu prea meritau acest lucru. Mai mult, lupta care a fost între cele două tabere înainte de alegeri, cea a lui Sandu şi cea a Gabrielei Szabo, a continuat şi după, ceea ce nu face bine viitorului atletismului românesc.
Ce ne puteţi spune despre rezultatele atleţilor din judeţul nostru?
Din păcate, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să observăm că, în judeţul nostru, nu avem nicio bază sportivă de pregătire corespunzătoare. Nu putem organiza nicio competiţie de atletism de nivel mai decent, dacă pot să mă exprim astfel. Toate pistele de atletism din judeţ sunt sub orice critică. Până la urmă, Florentina Marincu rămâne „port-drapelul” atletismului hunedorean. În rest, puţine de spus despre rezultate deosebite.
Cu ce rezultate au încheiat anul sportivii acestui club “Siderurgica”?
Eu am preluat această funcţie de pe 21 octombrie, în urma decesului regretabil al celui care a fost timp de trei decenii preşedinte aici, Ioan Ionichente. Din păcate, la această oră, noi mai „păstorim” doar două secţii. E vorba de popice, unde avem rezultate remarcabile pentru ceea ce se poate face acum la Hunedoara. Manea Mănel ocupă un onorant loc opt în clasamentul întocmit de federaţia de specialitate în acest an. El asigură continuitatea acestui sport pe malul Cernei, care, de-a lungul anilor, ne-a adus multe bucurii. Nu acelaşi lucru pot spune despre secţia de box, care în acest an nu prea a avut activitate, participând doar la o singură competiţie, datorită lipsei resurselor financiare. Aceste lucruri mi-au dat foarte mult de gândit. Aştept să treacă Sfintele Sărbători de iarnă şi o să mă duc pe la toţi pe care îi consider că pot să sprijine sportul hunedorean. Nu mă împac deloc cu gândul că acest „brand” care a fost „Siderurgica”, cu atâtea medalii la toate nivelele, să nu îşi continue activitatea, chiar cu un număr restrâns de secţii, dar cu sportivi de valoare. Trebuie să privim în viitor. Nu putem să ne raportăm la ce a fost, pentru că acel „colos”, combinatul siderurgic, nu mai există decât în amintiri, iar ceea ce a rămas acum, prin noul patronat, ne sprijină în măsura posibilităţilor.
Până în vară aţi făcut parte din conducerea tehnică a echipei de fotbal FC Hunedoara, ocupându-vă de pregătirea fizică. A fost un campionat „eşuat” lamentabil. Din păcate, lucrurile merg şi mai prost în această nouă ediţie. Cum comentaţi situaţia?
Pentru mine, ca profesionist, eşecul din campionatul trecut nu este o „bulină” albă, din contră. A fost îndepărtat de la echipă întreg colectivul tehnic. Eu cred că eşecul neaşteptat a început din interiorul echipei. Eu, personal, nu mă simt vinovat de acest eşec, echipa fiind pregătită bine din punct de vedere fizic.
Divagăm din nou. Ce vă mai fac porumbeii? Cum au evoluat de anul trecut?
Am peste 100 de porumbei, cu care îmi ocup timpul liber. De anul trecut, a fost o involuţie, de fapt, m-am mutat de la un club la altul. Mă relaxează această activitate, îmi mai descreţeşte fruntea atunci când ajung acasă.
În interviul de anul trecut făceaţi o promisiune. Aceea că, în acest an, va apărea cartea dedicată regretatei Maria Cioncan. Anul se încheie, iar cartea nu a apărut încă. Ce s-a întâmplat?
Aşa mi-am dorit, dar nu am reuşit, din păcate. Cartea a trecut de 200 de pagini, mai am de tratat anul 2006. Lucrez intens şi în aceste zile. Am apelat la foarte multe articole scrise de ziarişti despre atletă, printre care şi ale Dumneavoastră, şi vă mulţumesc că mi-aţi permis acest lucru.
Când vom citi cartea?
Cu siguranţă anul viitor. După ce vor trece cei şapte ani de la nefericitul deces, aş dori ca lansarea acestei cărţi să o fac în satul ei natal, Maieru, acolo unde memoria Mariei este vie tot timpul. În fiecare an, aici se desfăşoară un „memorial” de cros, care poartă numele regretatei atlete. Acelaşi lucru îmi doresc să îl fac şi la Hunedoara, unde voi fi ajutat şi de edilii oraşului nostru. „10 ani, două luni şi 18 zile” se va numi această carte, care se anunţă a fi foarte interesantă.
Este sfârşit de an. Dacă aveţi ceva de transmis prin intermediul săptămânalului REPLICA, vă rog să o faceţi.
Gândul meu este unul optimist. Le doresc celor care iubesc sportul, celor care îşi apleacă privirea spre paginile ziarului dumneavoastră, un gând curat, de pace în societate şi familie şi, nu în ultimul rând, familiei mele, care mi-a fost alături mereu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.