Hunedoreni, la Marea Unire

“Fraţi Români! Când dăm mulţămită Marelui Dumnezeu, că după patru ani şi jumătate de cumplit răsboiu, la care au luat parte aproape toate popoarele Pământului, a ieşit dreptatea biruitoare, şi prin ea s’au eliberat zeci de popoare din jugul sclăviei seculare, un cuvânt mai avem cătră voi fraţi Români! Veniţi cu toţii la MAREA ADUNARE NAŢIONALÃ, care se va ţinea în 1 Decembrie a.c. la orele 10 a.m. în Bălgăradul lui Mihaiu Viteazul. Veniţi cu miile, cu zecile de mii!” Blaj, 24 Noemvrie 1918, Consiliul Naţional Român.

Şi au venit – peste 100 de mii de români din toate colţurile ţării s-au strâns pe “Câmpul lui Horea” în Alba Iulia, din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş. Din fiecare localitate mai răsărită plecau oameni purtând tricolorul cu mare fală. Dorinţa unirii cu “ţara mamă” devenise de nestăvilit şi era alimentată de apelurile Consiliului Naţional Român, care cerea ca la adunare să participe cât mai mulţi oameni. Pe lângă delegaţii oficiali, se alăturau convoaielor oameni, mulţi aleşi şi trimişi de comunitate, dintre care făceau parte învăţători, preoţi, ţărani de seamă şi tineri intelectuali. Plecau pe jos, mergeau cu caii, ori cu căruţele, se urcau în trenuri.

Căile ferate au primit ordin să pună în mişcare “trenuri fără număr, de câte va fi nevoie”. Ziarele vremii scriu că se cânta “Deşteaptă-te române” şi “Pe-al nostru steag e scris unire”, iar corurile intonau: “Sosit-a ceasul eliberării / De atâtea veacuri mult dorit…”. Părea că spre Alba Iulia plecase întreg poporul – un martor al evenimentului, Grigore Tulbure scria: “Ca la o vrajă de iubire s-au coborât miile de cărturari şi 100.000 de ţărani ai Ardealului şi s-au strâns la Alba Iulia […] Veneau ţăranii români de pe Mureş şi Târnave, veneau mărginenii din partea Sibiului cu căciulile lor mari rotunde, muntenii din Ţara Haţegului cu înfăţişarea lor de daci chipeşi şi pletoşi, maramureşenii cu sumane de lână, oltenii sprinteni cu cioareci albi şi toţi de pe Valea Someşului şi a Crişurilor, curgeau mereu în cete albe cântând, chiuind şi fluturând steagurile… La poarta cetăţii îi primeau moţii din Vidra şi Câmpeni, nepoţii lui Iancu şi ai lui Balint, cu căciulile ţuguiate […], la zidurile între care avea să se săvârşească cel mai glorios act din istoria Ardealului. Câmpia din preajma cetăţii Bălgradului era o mare de capete, care clocotea de la o margine la alta… Era cel mai mândru alai, cel mai superb tablou în istoria unui neam de ţărani”. Întreaga privelişte era un spectacol: cortegiile entuziaste care curgeau de pe toate drumurile către Alba Iulia se încrucişau cu coloanele armatei generalului Mackensen, care se retrăgea umilită către Germania. Ziarul “Alba Iulia”, scos anume pentru acea zi de sărbătoare, scria pe prima pagină: “Bine aţi venit în sfânta cetate de durere şi de slavă a neamului românesc”.

Misiune: vot pentru unire

Circumscripţiile electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului au trimis 1228 de delegaţi care au hotărât unirea pentru totdeauna cu România. Alegătorii i-au împuternicit cu nişte documente care se numesc “credenţionale”, prin care erau împuterniciţi să-şi “dea votul lor la deciderea asupra sorţii viitoare a neamului românesc din Transilvania, Ungaria şi Banatul Timişan”. “Drumul spre desăvârşirea statului naţional unitar român nu mai putea fi oprit în toamna anului 1918, de nimeni şi de minic. Acţionau acum, cu o forţă vulcanică, înseşi legile obiective ale dezvoltării societăţii umane, în rândul naţiunii române, în rândul tuturor naţiunilor oprimate. Era vremea în care aceleaşi idealuri, de unitate şi împlinire a unităţii politice, animau şi alte popoare cuprinse, tot fără vrerea lor, în Monarhia austro-ungară şi Imperiul Ţarist”, scriu dr. Marcel Ştirban, dr. Gheorghe Iancu, dr. Ioan Ţepelea şi dr. Mihai Racoviţan în volumul “Istoria României. Transilvania”, în capitolul “Unirea şi desăvârşirea statului naţional unitar”. În urma Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia a fost organizat “Marele Sfat al Naţiunii Române din Transilvania şi Ungaria”, constituit din membrii Consiliului Naţional Român şi alţi reprezentanţi de seamă ai politicii.

Pe lângă membrii episcopatului, s-au alăturat membri simpli, de fapt, spuma comunităţilor. Din judeţul Hunedoara, au fost mai mulţi: dr. Aurel Vlad, avocat din Orăştie, dr. Petru Groza, avocat din Deva, Francisc Hossu-Longhin, avocat din Deva, Vasile Demian, protopop din Brad, dr. Iustin Pop, avocat din Deva, dr. Ştefan Rozvan, avocat din Ilia, dr. Silviu Dragomir, profesor din Sibiu, dr. Victor Bontescu, avocat din Haţeg, Ioan Moţa, paroh din Orăştie, Vasile C. Osvadă, director de bancă din Hunedoara, Leo Man, egumen din Prislop, Iosif Ciser şi Achim Zamora, ambii mineri din Petroşani, alături de alt ortac din Lupeni, Ioan Ardelean. Sunt puţine fotografii care s-au păstrat de la Marea Adunare Naţională, pentru că singurele imagini au fost realizate de către Samoilă Mârza dintr-un sat din Alba, din cauză că fotograful oficial al manifestării, de origine sas, nu s-a prezentat la eveniment.

Luptătorii Hunedoarei

În afară de miile de oameni simpli din judeţ, care au umplut câmpiile şi străzile Bălgradului, Hunedoara a fost reprezentată la Marea Unire de câteva celebrităţi ale vremii. Primul ar fi Silviu Dragomir, mare istoric şi teolog, ales de mai multe ori deputat şi apoi ministru în mai multe guverne ale României, născut pe 13 martie 1888 în Gurasada. Tatăl său, Simion Dragomir – el înşuşi participant la eveniment, era notar la Ilia şi membru ai Adunării Eparhiale a Mitropoliei Sibiului. Istoricii spun că, la această adunare, Silviu Dragomir s-a adresat mulţimii de români într-un stil entuziast şi mobilizator. Profesorul a fost ales în Marele Sfat al Naţiunii Române, a devenit chiar secretar al acestuia, apoi membru al Consiliului Dirigent, la nivelul căruia a îndeplinit funcţia de director pentru învăţământul superior şi pe cea de şef al biroului de presă. “Privită din perspectiva sfertului de veac ce se împlineşte acum, Adunarea Naţională de la 1 Decembrie 1918 apare semeaţă prin ideea pe care a înfăptuit-o şi prin cadrul de o majestuoasă solemnitate, pe care i-a dat solidaritatea conducătorilor şi unanima însufleţire a maselor populare. Ideea de la Alba-Iulia cuprindea tot ce a frământat o naţiune în cursul veacurilor de restrişte, povaţa adâncă a trecutului în aceeaşi măsură ca şi credinţa neclintită în adevărurile luminoase ale lumii noi”, scria, în 1943, profesorul Silviu Dragomir.

În ziua de 2 decembrie, la prima sedinţă de constituire şi de lucru a Marelui Sfat Naţional Român, la propunerea lui Silviu Dragomir, s-a apobat textul unei telegrame adresate regelui Ferdinand, care caracteriza Alba Iulia precum “glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul”. Peste ani, publicând “Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII”, Silviu Dragomir nota pe prima pagină a lucrării: “Memoriei scumpe a tatălui meu Simion, care m-a învăţat să-mi iubesc biserica şi neamul mai presus de toate, închin această carte”. Alături de ei, judeţul a fost reprezentat şi de alţi luptători hunedoreni pentru realizarea unităţii naţionale româneşti.

Unul dintre avocaţii de elită, Fracisc Hossu Longin, născut în comuna Zam, îşi deschide la Deva un birou avocaţial după ce termină Facultatea de drept a Universităţii din Pesta şi apără numeroşi români acuzaţi de autorităţile austro-ungare învinuiţi de delicte politice antistatale. Este considerat una dintre personalităţile marcante ale românilor în perioada 1880-1918 şi în casa sa din Deva a găzduit numeroase personalităţi ale culturii româneşti, precum George Bariţiu, Nicolae Densuşianu şi pe Nicolae Iorga. În primele zile ale lui noiembrie 1918 a fost ales membru în Consiliul Naţional Român din Deva şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde a fost ales ca membru în Marele Sfat Naţional al Transilvaniei. După moartea socrului său, Gheorghe Pop de Băseşti, în 1919, s-a stabilit la Băseşti şi s-a retras din viaţa politică. A decedat în 1935 la Băseşti, unde este şi înmormântat. Este unul dintre cei care a strâns în jurul său, la Alba Iulia, numeroşi oameni de seamă ai comunităţii, inclusiv pe directorul unei bănci – Augustin Nicoară – care are scris pe crucea mormântului din Deva: “Avut-ai în viaţă un singur vis / A neamului întregire / Şi acum în cel paradis / Te rogi pentru a lui mărire”.

Un alt hunedorean de seamă care s-a zbătut pentru unitatea naţională a fost un alt avocat, dar din Orăştie, dr. Aurel Vlad. Fost deputat de Dobra în Parlamentul Ungariei, este considerat unul dintre fruntaşii mişcării naţionale a românilor din zonă, dar şi din Transilvania, a fost membru al Consiliului Naţional Român Central şi al Marelui Sfat Naţional de la Alba Iulia. În decembrie 1918, Aurel Vlad îl însoţeşte pe Iuliu Maniu la Bucureşti şi fac parte din delegaţia care a dus tratativele pentru recunoaşterea unirii şi organizarea Transilvaniei în cadrul României întregite. A fost desemnat apoi în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, unde a condus resortul finanţelor şi a fost numit şi prefect al judeţului. Ei sunt doar o parte dintre cei care au luptat pentru România, dar pentru unii nu a contat: atât Aurel Vlad, cât şi Silviu Dragomir au fost arestaţi şi închişi de autorităţile comuniste.