Fata care nu îşi doreşte decât să poată învăţa

Are 15 ani, încă trei fraţi, doi părinţi fără serviciu şi, în ciuda greutăţilor de acasă, este premianta clasei. Anul trecut a absolvit cu media 9,60, în timp ce colegi de-ai ei cărora nu le lipseşte absolut nimic au note mediocre sau chiar slabe de tot şi sunt prea puţin interesaţi de şcoală. Pe Mădălina, însă, nevoile au maturizat-o mai repede. Ştie că şcoala e unica ei şansă. Şi, spre deosebire de alte fete de vârsta ei, nu îşi doreşte decât să poată învăţa.

Pentru Mădălina Nacu, singura şansă de a scăpa de sărăcia lucie în care trăieşte este să fie admisă la un liceu militar

Îşi scrie tema la chimie într-o cămăruţă dintr-un bloc al Călanului pe care toată lumea îl ştie drept “La Hotel”. Într-adevăr, fostul hotel al oraşului. Un imobil devenit acum casă pentru zeci de familii nevoiaşe. Dacă ai scoate-o din cămăruţa în care studiază conştiincioasă,
n-ai bănui niciodată că domnişoara aceasta drăguţă, îmbrăcată curat şi corect, duce o viaţă la limita sărăciei. Mama o iubeşte mult, aşa că face pentru ea tot ce poate, ca să îi ofere un viitor bun. Dacă ea n-a avut parte de prea multe bucurii în viaţă, măcar fetei să îi fie bine. Tocmai de aceea, nu îi refuză nimic. Desigur, nimic din ceea ce… e posibil. Oricum, Mădă ştie ce se poate şi ce nu, aşa că a învăţat să nu aibă pretenţii prea mari de la viaţă. S-a înţelepţit, cumva, înainte de vreme, aşa că singura de la care are aşteptări este ea însăşi.

Sufrageria cu buşteni

În jurul ei, în camera cu mobilă veche, fraţii ei mai mici Antonio şi Florin, stau pe nişte butuci de lemn numai buni de băgat în sobă, pe care tata a hotărât că e mai bine să îi păstreze şi să îi folosească pe post de scaune. Niciunul dintre cei trei băieţi nu are nici mintea strălucită, nici ambiţia şi perseverenţa Mădălinei, aşa că toată familia şi-a pus speranţele în ea. Tocmai de aceea, fata a hotărât că, în cazul ei cel puţin, cel mai bine ar fi să facă o şcoală militară. A vorbit cu mama şi cu doamna dirigintă şi, împreună, au decis să meargă la liceul militar din Alba-Iulia. O să studieze acolo patru ani, iar la sfârşit va avea o meserie. Asta dacă reuşeşte să intre. Ce meserie va avea, nici ea nu ştie prea bine. Subofiţer în armată sau cam aşa ceva… după cum i s-a spus. Deocamdată, a reuşit să se intereseze prea puţin. I-ar fi trebuit un calculator, aşa cum au toţi colegii ei, dar, până luna trecută, când a primit unul de la Asociaţia “Călan 1387”, nu a prea avut opţiuni.

Prima recompensă adevărată: un calculator

La şcoală poate folosi calculatorul doar în timpul orelor, aşa că un computer personal i-ar fi fost de mare ajutor. Din fericire, tocmai graţie performanţelor ei, Claudiu Băileşteanu şi ceilalţi membri ai ONG-ului interesat de susţinerea elevilor din Călan, Asociaţia “Călan 1387”, au decis că fata trebuie neapărat să primească un calculator în cel mai scurt timp posibil. “Noi am ales şapte copii pe care îi susţinem. Sunt şapte copii din familii sărace, deci elevi cu probleme financiare serioase, care sunt motivaţi să înveţe din ce în ce mai bine în fiecare lună. Asta pentru că, lunar, noi îl premiem pe cel mai buni dintre ei. Ei, Mădălina era singura dintre cei şapte care nu avea un calculator. Restul aveau sau, dacă nu aveau chiar ei, primiseră cunoştinţele ori vecinii unul – tot ca donaţii, aşa că puteau să îl folosească. Mădălina are note surprinzător de mari, învaţă foarte bine, aşa că i-am cumpărat un calculator şi i l-am adus acasă, în numai câteva zile din clipa în care am aflat care e situaţia”, explică Claudiu Băileaşteanu.

Mădă şi un vis cu căpitani

Cei şase membri ai familiei Nacu trăiesc, fiecare, cu doar puţin peste 100 de lei pe lună. Mama a făcut şi ea ce a putut şi, în ciuda greutăţilor, a instalat imediat Internet. Avea fata nevoie şi, deşi îi costă mult raportat la bugetul subţire al familiei, Internetul era un rău necesar. În orice caz, a ajutat-o mult: în numai câteva săptămâni, de când l-a primit, Mădă a luat note şi mai bune. “Aveam mare nevoie şi ca să mă interesez ce-mi trebuie pentru liceu şi… ştiţi… eu sunt în clasa a opta şi profesorii ne cer foarte multe referate. Trebuia să adun datele, să fac conspecte, să adun informaţii pe un anumit subiect şi îmi era foarte greu să mă descurc doar cu manualele şi cu cărţile pe care le găseam la bibliotecă”, mărturiseşte Mădălina. De admiterea la liceu recunoaşte că se teme un pic: va avea un examen destul de greu de susţinut, mai e şi proba sportivă, iar Mădă pleacă, oricum, la drum cu un neajuns: nu are înălţimea necesară, dar speră să obţină o notă bună la examen şi să impresioneze la proba sportivă. Pentru asta, se pregăteşte zilnic la sala de sport. Ar fi aproape un miracol să se mai înalţe un pic, în următoarele luni. Pentru că, este evident, liceul militar este una dintre puţinele ei opţiuni la o viaţă altfel. Visează să fie căpitan în armată şi crede c-ar fi un bun profesionist.

Sărbători fără Moş Crăciun

A trecut, până acum, peste o mulţime de obstacole şi ştie că viaţa grea te maturizează şi te face mai cumpătat şi mai înţelept. Băieţii, fraţii ei, deşi aparent nepăsători, recunosc că nu au mintea sclipitoare a Mădălinei şi nici dorinţa ei de a învăţa. În schimb, o admiră în ascuns. Pentru ei, o profesie mult mai prozaică, precum cea de mecanic auto sau lăcătuş, ar fi meseria ideală. Între timp, seara se lasă peste orăşelul care altădată ştia să viseze, iar Călanul stinge, încet-încet, luminile. Cele mai multe ferestre s-au cufundat în întuneric. Un apartament din “Hotel”, însă, încă mai are o lumină galbenă în fereastră. Mădă încă e trează. Trage tare cu învăţatul, ca să nu-i dezamăgească pe oamenii care, tot mai mulţi la număr, au început să creadă în ea. De sărbătorile de iarnă, în familia Nacu singurul Moş care-a trecut pe la copii a fost Moş Nicolae, protectorul celor săraci. Chiar dacă, iarna asta, Moş Crăciun a uitat din nou să treacă şi pe la ea, Mădă a îndrăznit să-i ceară un singur lucru – cel mai neînsemnat şi, în acelaşi timp, cel mai preţios dar posibil: s-o ajute să înveţe suficient de bine cât să intre la liceu. Liceul militar.