Cei mai săraci europeni plătesc mai mult pe motorină decât cei mai bogaţi europeni. Românii ştiu de ce?

Articolul a fost vizualizat de 1,646 ori

Deşi preţul carburanţilor nu este corelat cu veniturile, în sensul că preţul la pompă nu este stabilit de vreun cuantum al veniturilor populaţiei, nu putem trece cu vederea un amănunt interesant, rezultat în ultimul raport al Oil Bulletin sau chiar în rapoartele publicate pe energy.eu.

la pompaDespre ce este vorba mai exact? Conform energy.eu, preţul la pompă al motorinei în Germania este de 1,34 de euro pe litru, cu doar 4 cenţi mai scumpă decât în România, unde un litru de motorină este de 1,30 euro.

În cea mai bogată ţară din Uniunea Europeană, Luxemburg, un litru de motorină costă doar 1,19 euro, mult mai puţin decât la noi. De fapt, Luxembourg are cele mai mici preţuri la motorină din toată UE.

Revenind la comparaţia dintre noi şi Germania, un salariu mediu în Germania este undeva pe la 3.500 de euro, conform unui raport Eurostat, cu date pe 2010. În România, un salariu mediu ajunge undeva la 500 de euro, conform aceluiaşi raport. Adică de 7 ori mai puţin.

Motivul pentru care benzina şi motorina sunt mai scumpe de la 1 ianuarie: modificarea metodei de calcul a accizei, în care nu se mai ia în calcul nivelul cursului de pe octombrie al anului precedent ci, în cazul în care acesta este mai mic, nivelul cursului înregistrat pe data de 1 octombrie din urmă cu doi ani, actualizat cu rata medie a inflaţiei din luna septembrie a anului precedent.

About Adrian Sălăgean