“Cetate” are un “OFF”: este tot mai aproape de “OUT”

Echipa de handbal a Devei are mai multe şanse să joace în “play – out” decât în play-off”. Aceasta este, din păcate, concluzia pe care am tras-o după prima întâlnire oficială din acest an a echipei de handbal feminin de pe Mureş. Una dureroasă pentru iubitorii acestui sport din judeţul nostru, dar, din păcate, anunţată pe undeva după ceea ce s-a întâmplat la acest club, din debutul campionatului şi până în prezent.

Handbalistele Devei au mai multe şanse să fie nevoite să joace meciuri pentru evitarea retrogradării, decât partide pentru ocuparea vreunui loc de cupă europeană

Este din ce în ce mai clar, cel puţin pentru mine, că principalul finanţator al celor de la Cetae, Marian Muntean, a căzut din nou în capcana obiectivului propus. Unul pe care şi l-a dorit aproape an de an de când a înfiinţat această echipă, acela de a ocupa un loc care să asigure participarea într-o competiţie europeană. Dar pentru ca acest deziderat să poată fi accesibil, trebuie să îndeplineşti mai multe condiţii. Una este, fără îndoială, aceea a suportului financiar. Ai bani, ai de toate.

Ai bani, ai totul

Poţi să îţi faci un lot valoros, să aduci antrenori cu „ştaif” şi să îţi arăţi mai apoi „muşchii” în campionatul intern. Dacă nu ai acel buget consistent, trebuie să începi totul pas cu pas. Să găseşti nişte tehnicieni tineri, care îşi doresc să facă performanţă, să cauţi jucătoare la fel de tinere, de perspectivă, care nu te costă mult, dar care pot deveni, în câţiva ani, handbaliste de valoare. Ori, în opinia mea, Marian Muntean a optat greşit pentru prima variantă, perpetuând în greşelile pe care le-a făcut şi în anii trecuţi. A avut impresia că a „încropit” un lot valoros, dar s-a trezit fără o echipă. Handbalul este un joc colectiv, dar Cetate l-a transformat în unul individual. Nu este treaba mea câţi bani s-au cheltuit pentru aducerea acestor „straniere”, dar cred că era mai bine dacă aceste sume erau investite în jucătoare autohtone. Ca Petrinja, Krnic, Tasic sau Miskovic sunt multe handbaliste de aceeaşi valoare sau chiar mai bune în acest campionat şi aşa mediocru. Niciuna dintre ele nu a reuşit să facă diferenţa până acum, având evoluţii foarte oscilante. Pentru ele este bine că încasează în România nişte sume frumoase, comparativ cu ceea ce au arătat pe teren.

Elisei dezamăgeşte

O altă mare dezamăgire este revenirea acasă a Valentinei Elisei-Ardean, care, cel puţin până la meciul cu Zalăul, a arătat ca o jucătoare de „duzină” şi nu ca acea hanbalistă care în 2005 fusese declarată cea mai bună extremă stângă din lume. Nu ştiu ce contract are Elisei la Deva, dar cu siguranţă este unul consistent, care îi plăteşte doar numele, nu şi evoluţiile din teren. Ea şi Carmen Cartaş ar fi trebuit să fie principalele „motoare” ale echipei, dar, din păcate, Valentina a evoluat cu frâna de mână trasă. Chiar dacă nu merita, actualul antrenor al naţionalei, Gheorghe Tadici, a convocat-o la lot pentru CM care s-a desfăşurat în decembrie în Serbia şi unde Elisei nu şi-a depăşit condiţia. Ratarea de sâmbătă, din ultima secundă, când putea aduce un punct în faţa echipei din Zalău, antrenată de acelaşi Tadici, a fost catalogată de Muntean ca o întoarcere a serviciului făcut de acesta prin convocarea ei la naţională. Mai degrabă vreau să cred că a fost o răbufnire a finanţatorului la adresa Valentinei, care nu are nicio acoperire logică. Ratări de genul acesta i se pot întâmpla oricui. Se ştia că meciul cu Zalăul ca şi celelalte care urmau erau de fapt adevărate finale pentru Cetate, în tentativa de a se agăţa de locul şase, ultimul care duce în play-off.

Tensiunea a fost una maximă, indusă mai mult de gazde, care au crezut că îşi vor speria adversarul. Până la urmă, efectul a fost invers, versatul Gheorghe Tadici dând o lecţie de handbal la Deva, cu o echipă extrem de tânără, asezonată cu câteva „piese” cu experienţă.

Câteva sugestii

Acest nou eşec ar trebui să schimbe din mers obiectivul de la început, iar o minte limpede ar trebui să vizeze viitorul. Acela de a forma un lot competitiv, cu handbaliste din ţară, cu talente din judeţ şi cu antrenori stabili. Cum să reuşeşti să te apropii de primele şase locuri, când în 10 etape ai avut pe banca tehnică patru (?!) antrenori. Să fim serioşi, numai de performanţă nu mai poţi vorbi. Mi-e teamă însă că ceea ce s-a întâmplat până acum şi ce va fi până la final nu va fi o lecţie pentru ceea ce ar trebui să se întâmple în campionatul viitor. Pentru că numai o minune ar mai face ca „play-off”-ul să nu se transforme în „play-out”. Iar minunile sunt rare la acest nivel al competiţiei.