Sunt deja binecunoscuţi “anii” de concediu medical pe care minerii din Valea Jiului contau ca să evite şuntările din salarii dictate de neîndeplinirea planului. Un miner aflat în concediu medical primea ca regulă salariul integral, indiferent de gradul de îndeplinire a planului. În plus, statul acasă provoca societăţii miniere neajunsuri privitoare la forţa de muncă şi implicit pierderi suplimentare.
Metoda de convingere
Potrivit lui Nicolae Drăgoi, directorul diviziei miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, numărul de zile de concediu medical a scăzut semnificativ în ultimul an. „N-am stat niciodată mai bine. La nivelul lunii ianuarie procentul este de 4,6% la nivel de Divizie Minieră, iar de regulă era de 9 – 10%”, a declarat Nicolae Drăgoi. Explicaţia fenomenului e simplă: la nivelul CEH s-a decis ca plata foilor de boală să se facă cu întâziere, lucru perfect legal. Ca să-şi ia banii la timp, minerii au trebuit să se “însănătoşească” la minut. Efectul acestei măsuri organizatorice până la urmă înseamnă pe anul trecut un număr de zile de concediu medical de “doar” 114 mii. Cifra reprezintă însă o reducere drastică faţă de zilele de concediu medical ale minerilor înregistrate în 2012, când suma a fost de nu mai puţin decât 150 de mii.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.