Bonificaţii la plata taxelor?
Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea acesteia. Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca în unele cazuri ale plăţii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, până la sfârşitul lunii martie, suma de plată este mai mică cu o pondere între 5 şi 10 la sută.
Creditul pe minus
Soldul creditului neguvernamental s-a redus anul trecut cu 3,3% (4,4% în termeni reali) faţă de 2012, pe fondul diminuării componentei în valută exprimată în lei cu 5,7% şi a majorării cu 0,7% a celei în lei, după ce în decembrie a scăzut cu 0,6% faţă de noiembrie, potrivit datelor BNR.
Se caută petrol
Panfora Oil & Gas, filiala Grupului MOL dedicată activităţilor de explorare şi producţie în România, a contractat Prospecţiuni SA, să efectueze operaţiuni de măsurare de suprafaţă în perimetrul EX-6 Curtici din vestul României, pentru a identifica resurse convenţionale de hidrocarburi, se arată într-un comunicat al companiei.
Stăm mai bine
Patru state din Europa Centrală şi de Est (Polonia, Ungaria, Cehia şi România) vor fi nevoite să împrumute, în 2014, suma de 78,5 miliarde de euro pentru a-şi finanţa deficitele bugetare şi pentru rostogolirea datoriei, iar România este ţara cu cel mai redus necesar de finanţare, de 13,2 miliarde de euro, se arată într-un raport publicat luni de agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings. Din cele 13,2 miliarde de euro, 8,9% din PIB, pe care România ar trebui să le împrumute în acest an, Fitch estimează că aproximativ 3,1 miliarde de euro ar fi necesare pentru acoperirea deficitului guvernamental, iar restul pentru rostogolirea datoriei.
Sărac bogat
Averea omului de afaceri Dinu Patriciu a scăzut dramatic. Astfel, Patriciu mai are o avere estimată la doar 250 de milioane de euro, după ce în 2007 fusese cel mai bogat om din România, cu o avere estimată la peste 3 miliarde de euro.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.