S-au găsit pe net, printre „prietenii prietenilor”. S-au văzut, s-au plăcut şi au început o prietenie despre care cele două fete spun că va fi una pe viaţă. Când a auzit povestea nemaipomenită a Alexandrei, Daria Hupov, adolescenta pasionată de cinematografie din Timişoara, şi-a zis imediat că trebuie să facă un film. Să spună tuturor, şi mai ales tinerilor: „Nu renunţaţi niciodată la visul vostru, indiferent ce vă spune lumea! Chiar dacă vi se spune: «Nu eşti în stare de nimic, eşti nebun, nu vei reuşi!» Tu trebuie să crezi în visul tău şi să nu renunţi niciodată!”.
Daria şi Alexandra, două fete extraordinare, între care s-a legat o prietenie pe viaţă
Documentarul spune povestea adolescentei Alexandra Marcu, care a pornit să escaladeze cei mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente, şi a familiei sale. Cât rulează filmul, vreme de o jumătate de oră, fetele, Alexandra şi Daria, protagonista şi regizoarea, stau în picioare, lângă uşa sălii de la intrare. Poartă ii şi brăţări cu tricolor, şuşotesc, zâmbesc, râd ori dau din cap a aprobare, pe furiş, în timp ce câteva sute de oameni urmăresc, uimiţi şi în admiraţie, povestea familiei Marcu. Alexandra e fericită. Nu poate şi nici nu vrea
să-şi stăpânească zâmbetul larg, care îi luminează ochii negri, frumoşi, ori de câte ori observă că vreun cunoscut o priveşte din sală, cu drag. Ştie că, fie şi pentru o singură zi, astăzi e mica prinţesă a munţilor, vedeta de necontestat a Devei şi-a Hunedoarei.
Un copil cu un braţ de vise
Sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar e plină. 300 de oameni, veniţi să vadă povestea unui copil care-a învăţat de la tatăl său că doar visele sunt limita. O poveste văzută şi respusă lumii de un alt copil, Daria Hupov, elevă la un liceu de arte din Timişoara. Alexandra Marcu râde mare cât tot ecranul, Alexandra învaţă, Alexandra urcă dealuri, ca să urce munţi. Alexandra recunoaşte că-i e frică. Face eforturi de neînchipuit pentru adolescenţii de vârsta ei, trece prin crize cumplite din cauza vaccinurilor, fiecare pas pe care îl face e, într-un fel, un risc adevărat. Ninge şi viscoleşte, un alt alpinist îşi pierde viaţa în aceeaşi zi, pe acelaşi traseu cu cel al devenilor…
„E îngrozitor, îngrozitor să stai acasă şi să aştepţi un semn. Un mesaj din care să afli că sunt bine”, recunoaşte, pe ecranul de proiecţie, Dana Marcu, mama alpinistei. Un val uriaş de emoţie îi cuprinde pe toţi cei peste 300 de oameni care-au venit să afle povestea Alexandrei.
Tineri, părinţi, iubitori ai muntelui, vârstnici pasionaţi de drumeţii, jurnalişti urcă, în imaginar, ori îşi ţin respiraţia în aşteptarea unui deznodământ fericit. Fac planuri de ascensiune, îşi pun întrebări, se îngrijorează şi apoi, împreună cu Alexandra şi Dan Marcu, ajung până sus, dincolo de nori, acolo unde copilul de numai 12 ani devine „cea mai înaltă fetiţă din lume”: Mont Blanc. Apoi Kilimanjaro, Kazbek, Pico de Orizaba, Elbrus, Damavand. Şi povestea nespusă a vulcanului Giluwe, din Papua Noua Guinee.
Puck, spiriduşul vieţii
Pentru a ilustra provocările unei ascensiuni alpine, Daria a vrut măcar o scenă cu Alexandra prin zăpadă (reconstituirea înregistrată video fiind infinit mai uşoară decât momentul real)
Documentarul “Evoluţii” a fost deja prezentat în premieră la Deva şi Timişoara. Urmează Cluj-Napoca, Arad şi Iaşi
Pe când avea numai câţiva anişori şi urca pe munţii din România, Dana Marcu, mama Alexandrei, i-a spus copiliţei că fiecare munte are un spiriduş al lui. Un omuleţ fermecat, pe care fetiţa şi l-a închipuit tare prietenos, aşa că a vrut să-l găsească şi să-l aducă acasă. Au trecut, de atunci, aproape 10 ani. Şi, într-o zi, din pură „întâmplare”, deveanca şi-a găsit spiriduşul. „Am descoperit-o pe Daria pe Internet. Printre «prietenii prietenilor». Am rugat-o să mă ajute un pic cu site-ul nostru: «climbforyou.com», iar apoi ei i-a venit ideea să realizeze un film despre călătoriile noastre. Un documentar. Culmea e că, peste câteva zile, Daria îl va juca pe Puck, din «Visul unei nopţi de vară» de William Shakespeare! Deci, va fi un spiriduş!”, râde Alexandra, care a încetat demult să mai creadă în coincidenţe. Daria învaţă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara. Are, deja, site-ul ei: www.dariahupov.com, unde a postat fotografii, scurt-metrajele pe care le-a realizat, desenele ei, dar şi figurinele pe care le realizează din fimo. Spune că, dacă ar fi fost după dorinţa ei, ar fi ales să facă liceul la o specializare în cinematografie, însă va putea să facă asta abia când va merge la Universitate. În Timişoara nu putea să aleagă ceva mai aproape de dorinţa ei decât teatrul: „Filmul împrumută elemente din toate artele. Muzică, pictură – ţinând cont că e o artă vizuală, teatru – pentru că sunt actori… iar eu mi-am dat seama că, dacă mă duc la teatru, pot să învăţ cum să fiu o actriţă şi, totodată, pot să învăţ cum să lucrez cu actorii”, mărturiseşte adolescenta.
“Mi-a plăcut enorm familia Alexandrei!”
Când a aflat povestea Alexandrei, a fost de-a dreptul impresionată. Şi-a dat seama că este o poveste care, zice ea, MERITĂ! „Alexandra face ceea ce-i place. Mergând pe munţi şi călătorind ea se descoperă pe sine şi evoluează. Devine o persoană mai bună, făcând ceea ce-i place. Pentru că, majoritatea oamenilor nu fac ce le place. Şi, dacă stau toată ziua la birou şi se întorc seara acasă, nedorindu-şi felul ăsta de viaţă, nu merită! Şi… mi-a plăcut foarte tare cum se susţin unii pe alţii în tot ceea ce fac şi cum familia Marcu devine tot mai unită cu fiecare nouă aventură. Mi-a plăcut că, mergând prin lume, Alexandra vede cu proprii săi ochi frumuseţea oamenilor şi faptul că nu există stereotipuri, ci numai preconcepţii de-ale noastre”, povesteşte Daria, micuţa regizoare.
Daria, autodidacta
Zice că dintr-o altă „întâmplare” a început să facă filme, când avea 12 ani, chiar în timp ce Alexandra urca pe primul ei munte cu adevărat mare: Mont Blanc. A început montaje mici cu un software accesibil online, a continuat cu scurtmetrajele, însă „Evoluţii” este primul ei film de mediu-metraj (30 de minute) şi primul ei documentar. „Sunt în ultimul an la un curs de fotografie şi film care nu are legătură cu şcoala, dar mai învăţ şi din tutorialele de pe Internet, fac şi cursuri online, citesc cărţi. Sunt o autodidactă şi sper ca, peste vreo 10 ani, să fiu regizor! Însă, nu ştiu ce va veni odată cu ziua de mâine. Uite, de exemplu, niciodată nu am crezut că voi face un documentar. Însă a venit Alexandra şi iată că l-am făcut. Însă nu ştiu ce va urma şi, oricum, îmi place imprevizibilul”.
Harta României şi Acatistul Maicii Domnului
Pentru a ilustra provocările unei ascensiuni alpine, Daria a vrut măcar o scenă cu Alexandra prin zăpadă (reconstituirea înregistrată video fiind infinit mai uşoară decât momentul real)
Documentarul “Evoluţii” a fost deja prezentat în premieră la Deva şi Timişoara. Urmează Cluj-Napoca, Arad şi Iaşi
Când a plecat în lume prima oară, Dana Marcu i-a atârnat Alexandrei la gât un medalion de aur cu harta României, având în mijloc crucea credinţei. Ca să se nu piardă. Şi să găsească întotdeauna drumul înapoi, spre casă, i-a spus. Şi i-a strecurat în buzunar „Acatistul Maicii Domnului”. Alexandra le-a purtat cu ea, cu credinţă, oriîncotro s-a întreptat. Şi, în clipele de cumpănă, atunci când munţii nu le-au permis urcuşul, ori când s-a simţit temătoare şi singură, în ciuda luminiţelor celorlalţi alpinişti, ondulând prin văile întunecate ale lumii, Dan Marcu şi-a surprins cu emoţie copila citind rugăciuni. De altfel, profesorul ei de religie, părintele Radu Scânteie, e convis că urcuşul ăsta al Alexandrei e felul fetei de a-l căuta şi de a-l (re)găsi în fiecare clipă pe Dumnezeu. Se regăsesc ele şi în rădăcinile lor amare, în ţara aceasta care nu e întocmai cum aceşti copii ar visa să fie. Cu toate acestea, spun că locul unde s-au născut le defineşte. De asta poartă ii, de asta au la încheietura mâinii, împletite cu mândrie, brăţări tricolore. Nu un naţionalism fanatic, pentru că adolescentele ar renunţa oricând, dacă ar fi cazul, la sentimentul lor, pentru un bine şi mai mare, care se cheamă universalitate şi drag de tot omul întâlnit în cale, oriunde ai merge în această lume. E doar un sentiment de apartenenţă, un fel de a te simţi implicat şi responsabil şi de a vrea să faci cât mai bine lucrurile la care te pricepi, pentru a-ţi reprezenta cu demnitate familia lărgită în lume.
“Vreau să duc exotismul românesc în Occident”
„Mie una mi-ar plăcea să duc exotismul românesc în lumea de Vest. Să aduc acest stil românesc în America, în Anglia sau în orice altă parte – recunoaşte Daria. Şi când spun asta mă refer la faptul că românii au un stil diferit de a face filme. Lumea ne vede în baza unor stereotipii, dar noi nu suntem numai Dracula şi Ceauşescu. Am învăţat multe realizând documentarul «Evoluţii», despre pasiuni, aventuri şi destine la înălţime. Am filmat patru zile, iarna şi primăvara, dar ce mi-a luat cel mai mult a fost postproducţia: scenariul, montajul filmului, muzica… A durat şase luni, ca să iasă exact cum am vrut. Pentru că, în paralel, mergeam şi la şcoală, iar prietenii chiar îmi spuneau: «Nu mai sta în casă, hai cu noi!», dar eu lucram pentru că nu mă puteam opri şi pentru că vroiam să îl termin. Uneori constatam că nu e bine şi trebuia să o iau de la capăt, ca să iasă exact cum am vrut… A fost mult de muncă, iar la un moment dat programul pe care îl foloseam a generat o eroare şi era să pierd patru luni de muncă! A fost un moment groaznic, dar am reuşit să recuperez tot ceea ce făcusem până atunci”, îşi aminteşte timişoreanca. După premiera filmului, care a avut loc la Deva şi Timişoara, documentarul va ajunge la Cluj-Napoca, Arad, Iaşi, dar şi în Bucureşti. Între timp, Alexandra Marcu va continua pregătirile, urcând de zeci de ori, cu un rucsac greu în spate, dealul ei din Almaşu Sec, când nins de ierni, când de florile aurii ale primăverii. Mai are de bifat încă două călătorii. Lungi şi teribil de grele: America de Sud şi Antarctica gheţurilor eterne. Apoi se va întoarce acasă. Doar cât să respire şi să aibă de unde pleca din nou spre alte şi alte aventuri. Destinaţia ei şi a micuţei regizoare? Fetele au ales: bilet numai dus către Fericire!
Un copil extraordinar
Prima oară a urcat pe munte când avea numai doi ani. În loc de provizii, tatăl ei o punea într-un rucsăcel special şi, împreună cu mama, Dana Marcu, se cocoţau toţi trei pe culmile fabuloase ale Retezatului. La cinci ani a plecat în Canada, dar nu i-a plăcut prea tare. Zice că pentru ea Canada înseamnă: „Nu ai voie”. În prima zi când a ajuns acolo, educatoarea i-a pus cătuşe de hârtie la mâni şi a ţinut-o aşa o zi întreagă, drept pedeapsă, după ce, în joacă, fetiţa a aruncat cu un bulgăre de zăpadă spre un băiat de la grădiniţă. După trei ani, familia Marcu a hotărât să se întoarcă şi spune că abia acum, după ce au mers până la capătul lumii şi-au venit înapoi, au înţeles că locul lor e aici, la Hunedoara. Prin intermediul Internetului, au descoperit-o pe Crina Coco Popescu, pe care o admiră sincer. S-au întrebat, ea şi tatăl ei, Dan Marcu, de ce n-ar putea să facă acelaşi lucru. La fel ca ei, tată şi fiică urcau pe munţi de 6.000 de metri sau chiar mai înalţi. Aşa s-au hotărât să înceapă, iar într-o vară, ca să-şi exerseze franceza, a intrat în vorbă cu nişte străini, pe care apoi i-a invitat acasă. Familia Marcu i-a purtat prin tot judeţul pe francezii plecaţi într-un an sabatic, iar la urmă aceştia i-au întrebat: „Noi ce facem pentru voi, acum?”. Răspunsul devenilor a fost simplu: „Mont Blanc”. Astfel, la 13 ani, Alexandra Marcu ajungea, împreună cu tatăl ei, la peste 4.800 de metri altitudine. Trecuseră 200 de ani de când prima femeie, Marie Paradis, atinsese vârful, iar pentru adolescenta din Deva acela a fost momentul când a înţeles că niciun vis nu este imposibil. Următorul munte avea să fie Kilimanjaro, cu vârful Uhuru (trad. tot „muntele alb”).
A fost „borna zero” pentru startul în circuitul celor mai înalţi şapte vulcani de pe cele şapte continente şi clipa în care Alexandra Marcu devenea cel mai tânăr român care urcase pe Kilimanjaro. În iulie 2011, Alexandra şi Dan Marcu au plecat în Caucaz, pe vârful Kazbek, realizând o ascensiune la o altitudine de 5.047 de metri. Luna decembrie a aceluiaşi an avea să-i găsească pe Pico de Orizaba. Cel mai înalt vulcan din America de Nord, muntele stelelor! Abia anul 2012 avea să le aducă expediţia pe Elbrus, „acoperişul” Europei. Vârful Damavand, din Iran, a fost o adevărată provocare. Ca să ajungă de la 4.200 de metri, unde fusese amenajat refugiul, până pe vârf, la 5.671 de metri altitudine, acolo unde aerul rarefiat le tăia, la propriu, respiraţia, au avut de mers aproape opt ore pe zăpadă şi pe gheaţă. Cea mai nouă aventură a adolescentei este călătoria în Papua Noua Guinee, unde a urcat pe vârful Giluwe. La numai 17 ani, deveanca a editat deja o carte – „Alexandra şi cei şapte vulcani”, dar are şi propriul film documentar – „Evoluţii”. Pe lista cu vise „de împlinit” i-au mai rămas doar două rânduri: ascensiunea pe Ojos de Salado, din Chile (America de Sud) şi cucerirea muntelui Sidley, din Antarctica de gheaţă.
Multumiri !