Cetate Deva, o echipă resuscitată

O jumătate de campionat le-a trebuit celor de la Cetate Deva ca să arate că valoarea lor nu este cea a unei formaţii de „play-out” în acest handbal feminin românesc, mult mai sărac după „decesul” anunţat al unui club de tradiţie, Oltchim Rm. Vâlcea. Cu siguranţă că, după startul furibund din acest retur, se visează din nou cu ochii deschişi, dar, dacă e să fim realişti, accesul în primele şase locuri este foarte greu de realizat, ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat în tur, când s-a compromis în mare măsură obiectivul asumat la debutul acestei ediţii de Ligă naţională.

După trei victorii consecutive, devencele primesc mulţumite felicitările publicului

Cauzele care au generat acel parcurs nereuşit sunt multiple şi am mai avut ocazia să vorbim despre ele. Mişcarea de dute-vino pe banca tehnică a antrenorilor a fost una dintre ele. O meteahnă mai veche a lui Marian Muntean, care îşi doreşte prea mult dintr-o dată. De vină a mai fost şi modul în care handbalistele aduse la echipă au reuşit să se integreze. Un lot eterogen, care cuprinde nu mai puţin de patru „straniere”, dar şi câteva „autohtone” venite de la alte cluburi din ţară. Plus două reveniri „acasă”, din care una s-a dovedit a fi un „fiasco”, dacă pot să mă exprim aşa.

Dezamăgirea numită Elisei

Carmen Cartaş a venit mai mult cu sufletul la clubul unde s-a lansat şi s-a consacrat şi unde doreşte să-şi încheie probabil activitatea sportivă, lăsând pe planul secund partea financiară, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre o altă fostă mare handbalistă, pe numele ei Valentina Elisei-Ardean. Nimic nu-i poate ştirbi din cariera prodigioasă care a avut-o pe terenul de hanbal până în urmă cu vreo patru – cinci ani. În 2005 a fost declarată cea mai bună extremă stângă din lume, la Campionatul Mondial din Rusia, unde naţionala condusă de un alt mare tehnician, Gheorghe Tadici, devenea vicecampioană mondială, dar şi în 2008, când, după CE din Macedonia, „Alice”, aşa cum îi place să fie alintată, a fost inclusă în echipa celui mai bun „7” european al turneului final. A venit însă acel început nenorocit de noiembrie 2009 când Elisei a suferit o gravă accidentare la genunchi (ruptură de ligamente încrucişate), într-un meci de „Liga Campionilor” cu rusoaicele de la Zvezda Zvenigorod, care a scos-o din circuitul competiţional aproape şase luni. De aici, după părerea mea, a urmat căderea handbalistei. Ea a revenit pe teren abia pe finalul lunii aprilie 2010, culmea, chiar împotriva echipei la care avea să se transfere vara trecută. Evoluţiile ei nu au mai fost însă aceleaşi, reţinerea în joc fiind una evidentă.

Mai mult, în vara lui 2012, Valentina anunţa că este însărcinată şi că îşi va mai lua o vacanţă de cel puţin un an. Revenită pe prima scenă după un „surghiun” de un sezon în liga secundă, Cetate Deva s-a înţeles cu handbalista să revină pe Mureş. Însă evoluţiile ei din cele 11 meciuri oficiale jucate sub tricoul formaţiei Cetate au lăsat mult de dorit, Elisei fiind doar umbra celei din perioada 2005 – 2008. Asta cu atât mai mult cu cât ea venise la Deva pe o sumă consistentă şi un salariu la fel, care nu au avut absolut de loc acoperire cu ceea ce a demonstrat ea pe parchetul sălii. Evoluţii modeste, goluri puţine (doar 41), care au culminat cu acea ratare incredibilă din meciul cu Zalăul de la începutul anului, când l-a făcut pe Marian Muntean să izbucnească, acesta declarând că Elisei i-a întors serviciul lui Tadici pentru că a selecţionat-o în naţionala României care participase în decembrie la CM din Serbia şi unde, fie vorba, Alice a avut o comportare modestă, nejustificându-şi selecţionarea. Cred că a fost o mână întinsă de Tadici, mai mult pentru ceea ce a fost ea, tehnicianul uitând-o, de exemplu, acasă pe Carmen Cartaş, care era mult mai îndreptăţită să meargă în Serbia. Valentina a făcut deplasarea la Rm. Vâlcea, unde devencele au păţit o nouă ruşine, terminând la egalitate cu codaşa clasamentului, 29 – 29. Mulţi colegi din media s-au grăbit să o laude pe Elisei pentru că punctase de nouă ori, dar să nu uităm împotriva cărei echipe o făcuse. Şi ca paharul să fie plin, aceeaşi handbalistă nu s-a mai prezentat la şedinţa tehnică dinaintea jocului cu ocupanta locului doi, Corona Braşov, transmiţând mai apoi că va face memoriu la forul de specialitate pentru a deveni jucătoare liberă de contract.

Un şoc pozitiv pentru devence

Gestul Valentinei nu le-a dezarmat pe colegele ei de până atunci, din contră, le-a ambiţionat, elevele lui Ion Băban reuşind să dea lovitura campionatului în chiar prima etapă a returului. Nemaiavând nici presiunea obiectivului asumat, acela de a se califica în „play-off”, aşa cum declarase, după „episodul” Vâlcea, finanţatorul echipei. Cartaş şi echipierele ei s-au întrecut pe sine, obţinând o victorie de senzaţie în chiar ultima secundă a partidei cu braşovencele, în ciuda situaţiei din teren. Oaspetele beneficiau de om în plus, de atac în ultimele 20 de secunde, dar extrema stângă (acelaşi post pe care evolua Alice), Nicoleta Rusu, a înscris pentru trei puncte imense. A fost „declicul” care a pus lucrurile pe drumul pe care şi-l doriseră de la început oficialii grupării de sub „cetate”. Şi pentru a demonstra că succesul nesperat, dar pe deplin meritat, obţinut cu Corona nu a fost doar rodul întâmplării, handbalistele antrenate de Ion Băban trebuiau să confirme în decurs de doar câteva zile, în alte două meciuri, că au valoarea şi potenţa de a spera la mai mult. Ceea ce avea să se întâmple, spre lauda lor. A fost mai întâi deplasarea de la mijlocul săptămânii trecute de la Ploieşti. Un meci uşor la prima vedere, ploieştencele fiind colege de suferinţă cu vâlcencele. Oaspetele şi-au intrat mai greu în mână, echilibrul fiind unul evident până spre finalul primelor 30 de minute. Asta şi datorită faptului că principala „gură de foc” a gazdelor, interul Mirela Roman, a reuşit să puncteze de cinci ori. Devencele au accelerat însă în ultimele şase minute, când au înscris de cinci ori, faţă de un gol al elevelor lui Muşi. Şi a fost 15-11 la pauză, avantaj care avea să crească în debutul părţii secunde, 17-11 (min. 34), cu golgetera Carmen Cartaş în prim plan, ea înscriind şi în acest joc nu mai puţin de 12 goluri (şase din aruncări de la şapte metri). Pe fondul unei relaxări premature (o mai veche meteahnă), dar şi al unui arbitraj mai puţin „ortodox”, care a dus la câteva eliminări în tabăra adversă, ploieştencele s-au apropiat ameninţător, 19-20 cu doar 15 minute înainte de fluierul final. Până la urmă, experienţa şi diferenţa de valoare vor cântări decisiv, Cetate reuşind să gestioneze aşa cum trebuie finalul. 26-21 cu şase minute rămase până la o nouă victorie, care avea să se întâmple. 29-24 şi urma partida de acasă cu ambiţiosele oltence de la SCM Craiova, ambele grupări având câte 15 puncte înaintea confruntării directe.

Cartaş şi Simion au făcut legea

Întâlnirea dintre cele două combatante era una de a te face să mai visezi încă la un eventual loc şase, ultimul cu acces în lumea bună a hanbalului feminin intern sau de a-ţi arăta că acest deziderat trebuie amânat pentru campionatul viitor, cel puţin. Cu un moral „beton” după cele două „succesive”, ieşite din sfera presiunii inerente că trebuie să câştige cu orice preţ, dar şi cu o „primă” oferită de Muntean în cazul realizării unui al treilea succes consecutiv, devencele au pornit ca din „puşcă”, având 5-1 după doar şapte minute de joc. Contraatacul a funcţionat fulgerător în ambele faze, având-o în prim plan pe Ana-Maria Simion, extrema dreaptă, care avea să aibă o evoluţie de excepţie prin cele 9 reuşite. Trebuie să recunosc că, până la acest joc, nu aveam o impresie deloc favorabilă despre această handbalistă, care ratase foarte mult în alte meciuri, dar ea s-a dezlănţuit pur şi simplu şi bine ar fi să continue pe acelaşi trend. Chiar dacă pe teren au controlat ostilităţile, elevele lui Băban au avut din nou câteva momente de apatie, dând posibilitatea craiovencelor să egaleze în două rânduri, la 12 şi 13 în minutele 25, respectiv 26.

A fost însă un simplu „foc de paie”, pentru că „interul” Cartaş (10 goluri) şi aceeaşi Simion au făcut ca la pauză să se intre în avantaj, 15-13. În faţa a peste 900 de spectatori dornici de spectacol, gazdele nu le-au dat nicio şansă hanbalistelor pregătite de fosta „internaţională” Carmen Amariei. Au înscris prin toate procedeele, de pe semicerc, din extreme, de la distanţă, schemele de joc funcţionând din ce în ce mai bine, iar greşelile neforţate s-au redus simţitor. Iar rezultatul avea să se vadă pe tabela de scor, diferenţa începând să crească: 21-16 (min. 39), 25-18 (min. 47), 28-20 (min. 52), fiind din ce în ce mai clar că Cetate este pe val. Chiar dacă mai erau câteva minute de joc, bucuria era evidentă atât pe teren dar şi pe banca de rezerve, iar Marian Muntean părea un om mulţumit pe deplin de ceea ce vedea. Diferenţa maximă a fost de nouă goluri, 32-23 (min. 59), dar finalul nu a mai contat, doljencele reuşind trei goluri consecutive, care să mai atenueze oarecum din diferenţa de valoare şi de abordare a partidei dintre cele două echipe. Una, net în favoarea Devei. Visul frumos al ultimei săptămâni poate continua, cu toate că va fi foarte greu. Urmează deplasarea de la Baia Mare, unde vor da piept cu actualele campioane, dar şi cu liderul detaşat al acestei ediţii. Chiar dacă calculul hârtiei le indică favorite clare pe maramureşence, acolo unde a poposit între timp şi Valentina Ardean – Elisei, plăcerea de a juca hanbal poate să producă surprize imense. Mai ales când nu ai nimic de pierdut.

Regal de handbal la TV

Nu pot să trec cu vederea regalul hanbalistic care ne-a fost oferit de postul naţional de televiziune timp de două săptămâni. Turneul final al Campionatului European masculin desfăşurat în Danemarca a fost de un înalt nivel tehnic şi spectacular. Iar finala de duminică a fost una incredibilă, spectacolul fiind total. În faţa a peste 14.000 de spectatori, „cocoşul galic”, Franţa, i-a îngenuncheat pe „vikingii” Danemarcei chiar în propriul lor fief. A fost probabil cel mai frumos meci din istoria handbalului masculin, cu nu mai puţin de 73(!!!) de goluri, cu execuţii de vis, Franţa devenind noua campioană a Europei, după o partidă pe care a controlat-o de la un cap la altul, 41-32. Un coleg de-al meu din presa scrisă posta pe un site de socializare că dacă România va juca cândva la acest nivel, este în stare să mănânce petec cu petec o minge de handbal. I-am răspuns că are mare noroc, pentru că noi, cei care i-am învăţat cândva acest sport şi pe francezi şi pe spanioli şi pe alţii, suntem, din păcate, foarte departe de ceea ce se joacă azi.