Noiembrie 2004 – Adrian Năstase raportează un reviriment economic în România. N-a fost de ajuns. În confruntarea televizată de la finalul campaniei electorale, întrebarea lui Cristian Tudor Popescu referitoare la pasiunea lui pentru vânătoare i-a fost fatală, din punct de vedere politic. A pierdut!
2005 – românii plecaţi la muncă în Spania încep să trimită din ce în ce mai mulţi bani în ţară.
2006 – băncile nu vor să-şi lase stivele de bani la dispoziţia “şobolanului” financiar al inflaţiei şi încep să dea credite cu buletinul în sume din ce în ce mai mari.
2007 – Ghiţă, muncitor pe salariul minim pe economie, ia şi el un credit cu buletinul. I s-a stricat televizorul şi fără de televizor nu poate trăi nici el, nici familia lui. Nu-şi ia televizor cu tub catodic, cu vreo 700 – 900 de lei. Îşi ia “plasmă” de 2.500 de lei. Luna următoare îi creşte factura la curent, dar nu-i bai. Într-un an de zile Ghiţă-şi trage o refinanţare, îşi acoperă cele 12 milioane rămase din creditul pentru “plasmă”, dar vrea musai şi maşină. A constatat că banii curg, de la bancă. E de-ajuns doar să aibă buletinul la el. Merge pe aceeaşi idee ca şi-n cazul televizorului: de ce să-şi ia el o Dacie?! Mai ia 200 de milioane împrumut şi îşi cumpără BMW. După ce-şi plăteşte restul de credit pentru modernul receptor TV şi după ce banca-i mai reţine încă vreo 20 de milioane din suma creditată pe te miri ce motive (ba că nu are card de salariu la instituţia financiară respectivă, ba că trebuie să-şi plătească din banii aceia asigurarea de risc… ), rămâne, în mână, cu vreo 5.000 de euro (la vreo 3,5 lei parcă era cotat un euro pe atunci). Pleacă în Germania să-şi ia BMW. Dă 4.000 – 4.500 de euro pe maşină şi ajunge lefter acasă, după ce plăteşte fel de fel de taxe şi comisioane. Nu contează. E 2007. Economia duduie. Doar un nene antipatic de la BNR (Mugur Isărescu) mai vine şi-l enervează, din când în când, la televizor, spunându-i: “Dacă aveţi salarii în lei, împrumutaţi-vă doar în lei” sau “Mi-e teamă de o supra-încălzire a economiei româneşti”.
Lui Ghiţă nu-i e teamă: doar a citit pe undeva un fragment citat din Financial Times care zicea că România este “tigrul Europei”, pentru că are creştere economică anuală de 7-8-9 la sută. Îşi vede de treabă. Rămâne pe salariul lui minim pe economie şi trăieşte bine, pe datorie.
Într-un alt plan al “filmului” apare Maria. E divorţată, are deja 40 de ani şi un băiat pe care vrea musai să-l trimită la facultate. Face şi ea credite peste credite: ba pentru renovarea apartamentului, ba pentru meditaţiile băiatului, ba pentru o Dacie din 2002.
2008 – undeva, departe, pe Wall Street, “nişte unii”, lacomi din cale-afară, se joacă aiurea cu banii băncilor la care Ghiţă şi Maria au credite. Îi pierd. Pe toţi. Banca nu concepe pierderea, aşa că se îndreaptă spre Ghiţă şi Maria. Le modifică prevederile contractuale, le creşte dobânda şi începe să le trimită acasă fel de fel de notificări. Ghiţă îşi mai ia o slujbă la negru. Maria nu e la fel de norocoasă, aşa că îşi lasă jobul din oraş şi pleacă în Austria să îngrijească bătrâni la domiciliu.
Cu slujba “oficială” şi cu cea la negru, Ghiţă o scaldă cumva până în ianuarie 2014, când vine pesedistul Ponta şi-i spune: “Nu-ţi face griji. O să-ţi plătesc eu jumătate din rată, vreme de doi ani”. Ghiţă îi mulţumeşte în gând şi-i răspunde, tot în gând: “Dacă faci asta, o să te votez! Io votez pesedeul”.
Între timp, Maria reuşeşte cum-necum să facă 900 de euro, singură şi departe de casă. Îndură zilnic fel de fel de umilinţe, dar îşi plăteşte în întregime rata la bancă, pentru că nu se încadrează în condiţiile de ajutor impuse de Ponta. Are venit mai mare de 1.600 de lei. Din ce-i rămâne îşi ţine şi feciorul plecat în studenţie. Băiatul ei, ca orice tânăr, cumpără una – alta în România. Plăteşte chirie, TVA, chiar şi impozit pe salariu, pentru că lucrează part-time ca ospătar. Din banii lui şi ai mamei sale, pe care nu a văzut-o de un an, îi plăteşte, indirect, şi BMW-ul lui Ghiţă.
Într-o sâmbătă seara, ca să se dea mare, Ghiţă vine la local, comandă doar o cafea şi, în loc să-l invite pe băiat să dea şi el o tură cu BMW-ul pe care i-l plăteşte Maria (mama tânărului chelner), îi lasă doi lei ciubuc, cu aerul cocalarului de ocazie. Peste cinci sau 10 ani, când va dori să se-nsoare, dacă va mai fi în România, tânărul va plăti dobândă mai mare, tot din cauza lui Ghiţă, care nici cu ajutorul lui Ponta n-a binevoit să-şi plătească datoria la bancă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.