In memoriam Michael Klein: Au trecut 21 de ani

Au trecut mai bine de două decenii de când toată suflarea fotbalistică românească se cutremura la auzul unei veşti teribile: Michael Klein a încetat din viaţă. Mii de suporteri ai lui Dinamo şi Corvinul, echipele-fanion la care a evoluat fundaşul stânga, au avut în acele zile câte o lacrimă într-un colţ al ochiului. Pentru că „Mişa”, aşa cum era alintat, a fost şi va rămâne unul dintre cei mai iubiţi sportivi ai României.

Michael Klein

Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai ţării, emblema fotbalului hunedorean, a văzut lumina zilei în anul 1959, pe 10 octombrie, la Amnaş, judeţul Sibiu. Alături de Andone, Petcu, Mateuţ, Văetuş, Gabor sau Rednic, Mişa Klein aparţine grupului de fotbalişti introduşi de Mircea Lucescu la Corvinul şi, ulterior, la naţională.

Lângă furnale, „neamţul” a jucat din anul 1973 (anul legitimării la juniori), până în 1989, cu o detaşare de un sezon la Aurul Brad. Primul meci oficial în divizia „A”, în tricoul „alb-albastru”, l-a jucat pe 24 august 1977, când încă nu împlinise 18 ani. A fost partida Corvinul – FC Argeş, 2-2. Perioada petrecută la Hunedoara s-a concretizat prin cele 283 de prezenţe în echipa lui de suflet, pentru care a înscris 34 de goluri. S-a remarcat prin dăruire, disponibilităţi tactice largi şi capacitatea de a evolua în funcţie de cerinţele echipei, atât în apărare, cât şi la mijlocul terenului. Promovat în naţionala României, Michael Klein nu numai că nu a dezamăgit, dar a devenit unul dintre oamenii de bază ai „tricolorilor”.

La mijlocul anilor ‘80 era una dintre cele două „furnici” neobosite din compartimentul median, împărţindu-şi “munca de jos” cu Aurică Ţicleanu. În 1989 a făcut parte din „contingentul” hunedorean adus la Dinamo, unde a realizat „eventul” un an mai târziu când, în afara campionatului, câştiga şi „Cupa României”, într-o finală de mare spectacol, cu marea rivală Steaua (scor: 6-4). În paralel, a adunat nu mai puţin de 90 de selecţii la naţională, adăugând prezenţei de la turneul final al C.E. din 1984, din Franţa, participarea la un alt turneu final, de această dată de C.M., care s-a desfăşurat în 1990 în Italia. Debutul în tricoul naţionalei şi l-a făcut sub comanda regretatului Valentin Stănescu, pe fostul „23 August”, într-un amical pierdut de ai noştri în faţa bulgarilor cu 1-2, pe 19 septembrie 1981. Era minutul 49 când Mişa îi lua locul la mijlocul terenului lui Aurică Beldeanu.

Un deces inexplicabil

La zece ani distanţă, hunedoreanul nostru îmbrăca pentru ultima oară tricoul naţionalei. 13 noiembrie s-a dovedit a fi, atunci, una cu ghinion pentru el. Era doar debutul meciului cu Elveţia (minutul 3), disputat pe stadionul Ghencea, în preliminariile C.E, pe care aveam să-l câştigăm cu 1-0, datorită reuşitei unui alt mare talent hunedorean, Dorin Mateuţ. În acel minut, Mişa s-a accidentat şi nu a mai putut continua, predând „ştafeta” lui Dorinel Munteanu, cel care avea să devină cel mai selecţionat fotbalist român din toate timpurile. Era un exemplu de conştiinciozitate şi a probat resurse fizice extraordinare. În mod normal, nu ar fi putut rata „pragul” sutei de meciuri sub tricolor, dacă nu sfârşea tragic în timpul unui antrenament de sală, cu Bayer 05 Uerdingen, formaţie germană de prima ligă la acea dată, la care se transferase după 1990.

Vestea morţii sale a căzut ca un trăsnet, cu atât mai mult cu cât verdictul medical – accident vascular – pare ilogic în cazul unui fotbalist capabil să joace toate meciurile la intensitate maximă, din primul şi până în ultimul minut. Era 2 februarie 1993. Prin Mişa Klein, naţionala a pierdut unul dintre echipierii cei mai fideli, iar lumea fotbalului de la noi a sărăcit trist şi nefiresc. În semn de omagiu, autorităţile locale din acele vremuri i-au ridicat un bust în faţa complexului sportiv „Corvinul”, iar arena pe care Mişa a jucat atâţia ani sub tricoul hunedorean i-a căpătat numele, fiind declarat, în acelaşi timp, post-mortem, „Cetăţean de Onoare” al municipiului de pe Cerna.

Duminică, la 21 de ani de la trecerea în nefiinţă, sute de suporteri, vârstnici care l-au văzut jucând pe viu, dar şi tineri care îl ştiu doar de pe „casete”, foşti colegi de echipă, oficiali ai FC Hunedoara şi Corvinul au venit la monumentul marelui fotbalist pentru a-i cinsti memoria.

Alături de ei au depus coroane şi au ţinut un moment de reculegere oficialităţi ai administraţiei locale, dar şi deputatul de Hunedoara Carmen Hărău. Fanii hunedoreni au purtat un banner în culorile alb şi albastru pe care era scris numele fotbalistului şi au scandat numele său, apoi au aplaudat.

Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara: “Mişa Klein a fost un model încă din anii de şcoală”

“Nici acum nu pot să accept că Mişa nu mai este printre noi. Un om ca el nu moare niciodată. Hunedorenii nu l-au uitat şi nu-l vor uita, dovadă fiind şi numărul mare al celor care, an de an, vin la bustul său pentru a-i cinsti memoria. Mişa Klein este unul dintre oamenii – simbol ai Hunedoarei. Spiritul lui Mişa Klein, chiar dacă nu stă la baza unei echipe precum aceea în care au jucat el şi colegii săi în anii ‘80, trebuie să stea la baza unei reconstrucţii în municipiul Hunedoara. Sunt absolut convinsă că sportul şi spiritul sportiv al tinerilor trebuie cultivat şi promovat, iar eu am început deja demersuri în acest sens, sprijinind atât susţinerea performerilor oraşului cât şi reabilitarea bazelor sportive. Am avut şi avem oameni de valoare în Hunedoara, iar acest lucru trebuie adus în atenţia întregii ţări cu fiecare ocazie. Pentru fiecare locuitor al acestui oraş, Mişa Klein este un motiv să se simtă mândru că este hunedorean. Iar eu sunt şi mai mândră, pentru că mi-a fost şi coleg la Şcoala Generală Nr. 7. Încă de pe atunci era un model pentru noi toţi”.

Dan Colesniuc: “Nu-l vom putea uita pe Mişa. Niciodată!”

Dan Colesniuc, fost coleg de generaţie şi echipă cu Michael Klein este, deja de ani buni, administrator al bazinului de înot din Hunedoara. Păstrează şi acum o fotografie cu “unicul căpitan al Hunedoarei” în biroul său. Şi nu se limitează la atât: “În memoria lui, am organizat un turneu de fotbal pe teren mic. Am participat şi noi, foştii săi colegi. Cu toate că avem, fiecare, peste 50 de ani, am reuşit să-i cinstim memoria şi să câştigăm întrecerea. Dar fiecare dintre noi ar fi preferat să nu joace în memoria lui. Mişa ar fi trebuit să fie printre noi acum”.

Într-un fel, amărăciunea lui Dan Colesniuc este provocată şi de faptul că, la ora actuală, “spiritul Mişa Klein” nu se mai simte decât în rândul suporterilor (chiar dacă unii dintre ei nici nu l-au văzut jucând decât pe înregistrări video vechi), şi nicidecum în rândul jucătorilor care evoluează la FC Hunedoara. “Pe vremuri, când ajungeai la stadionul «Corvinul», ţi se impunea din start o anumită etică, o anumită stare de spirit, de luptă, o mentalitate de învingător. Din păcate, acest spirit al victoriei, pe care noi l-am avut, a dispărut”.