Mircea Nistor este, foarte probabil, primul hunedorean care are acasă imprimantă 3D. A făcut “chetă” în familie şi, împreună cu cei doi băieţi ai lui, specialişti IT, a trimis comanda peste Ocean, la o companie specializată pe astfel de produse. De o lună încoace printează fără oprire, cu entuziasmul unui băieţel care abia descoperă lumea, zeci şi zeci de obiecte. Material didactic pentru elevii săi. Care l-au declarat “cel mai iubit dascăl hunedorean”.
Imprimanta 3D funcţionează cu filament de plastic, care se vinde la kilogram, iar în România costă 260 de lei, dublu faţă de ţările vestice
Sâmbătă de sâmbătă, profesorul de info-astro-fizică Mircea Nistor face voluntariat în fosta sală de sport a Colegiului Naţional de Informatică “Traian Lalescu” din Hunedoara. De mai bine de 12 ani. Copiii, elevii lui şi-ai altor profesori, ba uneori chiar şi ai altor şcoli, vin aici să înveţe informatică sau fizică, pur şi simplu, de drag. Vreme de trei ani, unii dintre elevi au beneficiat de un proiect european: “Campania Descoperă”. Folosesc şi acum laptop-urile cumpărate pe proiect, iar locul celor care au terminat între timp liceul şi au plecat la facultate a fost luat de “copiii” care-au intrat la gimnaziu. Mircea Nistor n-a ţipat, nu a bruftuluit vreun elev şi nu a ignorat vreodată vreo întrebare. E înaintea vremurilor în care trăim, ori cel puţin a angrenajului social din care facem parte, cu cel puţin câteva zeci de ani. E convins că lumea e un miracol. Nu neapărat unul poetic, precum cel al lui Blaga. Poezia lui Mircea Nistor este ştiinţa. Şi tehnica. Şirul infinit de mirări pe care le întâlneşti la tot pasul, dacă te uiţi cu atenţie.
Imprimantă 3D din America, la Hunedoara
Stă puţin aplecat, deasupra biroului din “atelierul” burduşit cu piese de tot soiul şi cărţi, improvizat într-una dintre camerele apartamentului în care locuieşte. În dreapta, computerul, unde a realizat schema obiectului pe care tocmai îl printează. În faţa lui, “minunăţia”: imprimanta 3D, comandată în Statele Unite! Foarte probabil singura din Hunedoara, ba chiar şi din judeţ! “Nu ştiu să mai aibă cineva”, spune profesorul Mircea Nistor. Nici măcar de Facultatea de Inginerie nu a auzit să aibă o asemenea imprimantă. L-a costat şi pe el o grămadă, 1.000 de euro. Bani pe care, oricât ar fi vrut, din salariul său de profesor ar fi fost greu de tot să-i adune. Noroc cu băieţii lui, Mircea şi Andrei, acum IT-işti în Timişoara. De fapt, ei au fost cei care şi-au dorit mult imprimanta asta. Sunt specialişti în grafica 3D, iar o asemenea “jucărie” le va da posibilitatea să-şi transforme filmele în realitate palpabilă.
Super-imprimanta cu şpriţ de 0,3 mm
Dopul dublu “printat” de imprimanta 3D este doar un exemplu de obiect didactic obţinut cu costuri de zeci de ori mai mici decât dacă ar fi cumpărat
“Ei au timp şi mai puţin decât mine, aşa că mi-au dat-o mie, pentru început, s-o calibrez şi s-o testez”, spune bucuros profesorul. Imprimanta asta 3D nu pare prea mare scofală: un cadru metalic fără carcasă, iar în interior un mecanism nu foarte complex, cu dozator de plastic care funcţionează ca “şpriţ” miniatural, eliberând firul de plastic necesar pentru printare. “Imprimanta 3D nu e foarte diferită de o imprimantă obişnuită, care împrăştie cerneală sau toner pe o suprafaţă bidimensională. Aici, printarea se face pe sistemul şpriţului pentru frişcă şi constă în depunerea de straturi. Sute de straturi de 0,1 sau 0,2 milimetri. Firul de plastic încălzit şi plimbat de imprimantă are şi el o grosime de numai o treime de milimetru, dar permite obţinerea oricărui obiect tridimensional, oricât de fantezist, după comanda pe care o primeşte din computer. Calitatea obiectului şi funcţionalitatea lui, însă, sunt întocmai precum cele ale unuia produs într-o fabrică”, explică Mircea Nistor.
Imprimantă făcută la imprimantă
Când a primit imprimanta şi a “tipărit” primul obiect a fost teribil de fericit. Au trecut câteva săptămâni de când o are pe birou, însă îşi aminteşte şi acum sentimentul acela nedefinit, un fel de bucurie înălţătoare, care l-a cuprins şi nu i-a mai dat pace: “Nu ştiu cum să spun… era prima oară când creasem un obiect adevărat, concret, pe care îl puteam ţine în mână şi care fusese gândit şi făcut de mine. Cu imprimanta asta am devenit un creator în adevăratul sens al cuvântului”, povesteşte profesorul, în timp ce ochii îi râd, ca unui copil care-a luat nota 10 la matematică. O piesă complexă a imprimantei. Acesta a fost primul obiect pe care l-a făcut. O treime dintre piesele imprimantei sunt făcute, la rândul lor, la o imprimantă 3D, ţine să precizeze dascălul.
“Lumea noastră nu va mai fi niciodată la fel!”
Apoi a făcut un capac dublu pentru sticle de plastic. Un “dop pentru tornade”, cum îi spune. Vroia să le arate copiilor cum se naşte şi cum moare o tornadă. Un experiment în miniatură, derulat în două sticle de plastic. Dacă vroia cu tot dinadinsul un astfel de dop, ar fi putut să îl comande de pe Internet. L-ar fi costat 4 euro. Însă cheltuielile de transport ar fi riscat să dubleze suma. Şi, oricum, nimeni nu i-ar fi trimis lui un singur dop. Aşa, printat la el acasă, dopul ăsta “tornadă” l-a costat 50 de bani. De aceea, Mircea Nistor spune că lumea, aşa cum o ştim noi, nu va mai fi niciodată la fel: “Pentru o ţară ca a noastră este o şansă! În cel mult 10 ani, poate chiar mai puţin, fiecare dintre noi îşi va permite să aibă acasă o asemenea imprimantă şi să producă orice obiect are nevoie. Nu va mai fi nevoie de investitori strategici şi companii mamut, care să-şi facă bagajele în funcţie de conjunctura economică şi să lase pe drumuri sute de şomeri, pentru că fiecare dintre noi îşi va putea printa acasă obiectele de care are nevoie.
Imprimantele medicale pot printa deja piele din celule stem, pentru saloanele de chirurgie plastică, iar viitorul va aduce imprimante de organe sau chiar imprimante de bucătărie, care ne vor pregăti cele mai sofisticate meniuri”.
Sistemul este învins
Mircea Nistor e convins că, în următorii ani, fiecare dintre noi îşi va putea crea produse industriale pe colţul biroului. Aşa cum PC-ul a însemnat o revoluţie, de la apariţia lui, acum 30 de ani, imprimanta va schimba vieţile tuturor. Şi asta imediat ce piaţa asiatică va intra în joc. Profesorul de astro-fizică spune că, imediat ce preţul unei imprimante va cădea sub pragul psihologic de 1.000 de lei, tot mai mulţi români îşi vor cumpăra una. Imprimanta 3D funcţionează la fel ca imprimanta obişnuită, care “se chinuie” la fel de mult, fie că are de printat un punct, fie că are de printat o imagine complexă. Următoarea provocare pentru piaţa de larg consum va fi imprimanta cu pulbere, care ne va permite să “tipărim” acasă orice obiect din metal. Ţi s-a rupt rotila de oţel de la fotoliu? Nicio problemă: pui obiectul dorit în scanner-ul 3D şi în câteva minute vei avea o rotilă nouă, cu care nu-ţi mai rămâne decât să o înlocuieşti pe cea veche. Cine nu are scanner 3D va putea folosi programe pentru computer extrem de simple. “Până acum noi am lucrat în «Sketchup», un program pe care un copil de clasa a şasea îl poate folosi fără probleme. Desigur, în funcţie de complexitatea obiectului, sunt şi alte programe.
Imprimanta 3D produce obiecte cu structuri dintre cele mai complexe, chiar şi piese de rezervă pentru… ea însăşi!
În viitorul apropiat designerii 3D vor fi din ce în ce mai căutaţi”, adaugă Mircea Nistor. Profesorul de info-fizică spune că sistemul centralist este, parţial, învins. Tehnica de comunicare a răsturnat regimuri politice şi permite acum o dezvoltare mai rapidă ca niciodată. Patentele expiră, informaţia circulă, pe sub sistemele totalitare şi angrenajele corporatiste, se sapă zilnic noi şi noi “tunele”, iar individul devine tot mai independent.
“Provincia este pulverizată. E doar o chestiune de timp până când Hunedoara nu va mai fi numită astfel, peiorativ. Din confortul casei tale, din mijlocul suportului afectiv al familiei, oricare dintre noi va putea să fie un creator de produse (chiar personalizate), iar surplusul va putea fi scos în vânzare”.
Proiect: imprimantă 3D făcută din deşeuri
După ce a văzut ce şi cum face imprimanta 3D pe care a cumpărat-o din Statele Unite, hunedoreanul Mircea Nistor s-a apucat să-şi facă singur propria imprimantă. Dacă inginerii din zona New York-ului au putut să găsească idei de ieşire din criză şi-au transformat fostele hale dezafectate ale fabricilor americane în ateliere unde produc imprimante 3D pe bandă rulantă, profesorul de info-fizică de ce n-ar putea să-şi construiască singur propria tehnologie? Mai mult, în stilu-i caracteristic, Mircea Nistor vrea să îşi facă imprimantă 3D din ceea ce alţii aruncă la gunoi. Singura problemă pe care o are este că nu poate obţine, în acelaşi timp, şi precizie, şi viteză. “Din păcate, constatăm că deşeurile au caracteristica lor: sunt deşeuri! (Râde.) Motoarele noastre sunt vechi de decenii, s-au demagnetizat, sunt de tehnologie veche, cu paşi grosieri, cu curenţi mari şi cu tensiuni mici, scanerele sunt prea slabe… Nimic nu se potriveşte, dar încercăm să ne descurcăm… Cu 350 de dolari am putea să comandăm toate piesele componente şi să le asamblăm noi, dar nu ar mai avea niciun farmec! O să mergem pe precizie, la început, iar apoi vom încerca să creştem şi viteza. Deocamdată, Claudiu Pop, elevul meu, lucrează la o imprimantă 2D şi jumătate, adică un plotter. Pe el nu-l interesează a treia dimensiune, ci vrea doar să deseneze cablajele de care are nevoie pentru proiectele lui. În două luni, Claudiu va termina, iar eu sper că voi reuşi să fac imprimanta 3D cel puţin cu câteva săptămâni înainte de începerea vacanţei de vară. Deocamdată, sunt prins cu şcoala, cu concursurile, cu olimpiada, cu atelierele de sâmbătă… Însă nu mai e de aşteptat! Copiii trebuie să înveţe să «se joace» cu imprimanta 3D, iar fiind una făcută de noi ne putem permite experimente! La anul, vor construi chiar ei asemenea imprimante. Tot din deşeuri”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.