Editorial: Două proverbe chinezeşti

În general, încerc să evit formularea de opinii politice înşiruite în acest colţ de ziar (şi oriunde altundeva), din mai multe motive. Urmăresc scena politică încă dinainte să am drept de vot şi am constatat că România NU are încă lideri politici curajoşi şi consecvenţi. În plus, nu am văzut încă un lider politic de nivel naţional de care să fiu convins că este interesat în primul şi primul rând de binele ţării, nu al său ori al partidului. Pe Corneliu Coposu l-am prins ca “elector activ”. Mai mult, ca jurnalist am rareori tangenţe cu politicienii.

Totuşi, sunt un cetăţean al României care pare-se că a făcut greşeala de a alege să rămână în oraşul natal, sperând că îi va fi respectat dreptul la un trăi corect şi decent, fără să fie nevoit să-şi lase părinţii şi bunicii să se descurce singuri şi să plece la sute, ori mii de kilometri distanţă.

Şi viaţa mea şi a ta sunt influenţate de tot ce se întâmplă pe scena politică. Din păcate, nu trăim în Italia, unde politicienii se ceartă mai abitir ca ai noştri, guvernele se schimbă de 10 ori pe an, dar economia merge. Trăim în România, unde economia încă este depedentă prea mult de decizia politică. Faptul că PDL şi PNL nu s-au înţeles nu s-a simţit prea tare în 2005, 2006 şi 2007. Traversam, ca tot restul lumii moderne, “vara” economică. Unii economişti cu ştaif spun că “iarna” economică a trecut şi ea. Acum suntem în “primăvară”. O “primăvară” economică ce tinde să aibă multe “ninsori” şi perioade de “îngheţ” din motive politice: alegeri europarlamentare, alegeri prezidenţiale, plus “divorţul” PNL – PSD.

Marţi seara, urmărind ştirile despre divorţul care ne poate afecta la buzunar pe toţi şi văzându-l pe Victor Ponta făcând apeluri de împăcare, mi-am adus aminte de un proverb chinezesc: “Ţine-ţi prietenii aproape, iar duşmanii şi mai aproape”. PNL, partid cu doctrină clar stabilită încă de la finele secolului al XlX-lea, a devenit “duşman” în mariajul cu un PSD ce nu seamănă deloc cu social-democraţia interbelică. 

Ponta a vrut şi a reuşit să-şi ţină “duşmanul” aproape vreme de un an şi ceva. Se vorbea că USL-ul se va rupe încă din toamna lui 2013. Liderul PSD spera că mai poate să-şi ţină duşmanul aproape vreo două-trei luni. Ar fi fost suficient ca să aibă timp să folosească PNL-ul drept paratrăsnet pentru nemulţumirile inerente provocate de lipsa de eficienţă a Cabinetului Ponta. Guvernul condus de liderul PSD a reuşit prea puţin, comparativ cu cât a promis.

Ruperea USL, dincolo de faptul că scoate din nou în evidenţă oportunismul politic (şi nu numai) al UDMR şi PC, ne obligă să ne aducem aminte de un alt proverb chinezesc: “Îţi doresc să nu ajungi să trăieşti vremuri interesante”. Ori noi, privitorii la televizor seara, muncitorii plătitori de taxe ziua, trăim iarăşi vremuri interesante. Un colos politic cu picioare de lut se prăbuşeşte, politicienii pe care 70 la sută dintre noi i-am ales să guverneze pierd timp preţios cu dispute şi aranjamente politice, timp în care noi suntem nevoiţi să supravieţuim cum putem acestor “vremuri interesante”.

Ele devin şi mai “interesante” dacă i-am asculta pe cei care încearcă să facă o serie de conexiuni între schimbările de la noi şi evoluţiile şocante de la Nord, din Ucraina.
Urăsc vremurile politice interesante. N-au adus niciodată nimic bun.