Florin Piersic are cheia sufletului Hunedoarei

Are şarm şi-un magnetism căruia trecerea anilor, în loc să-l ofilească şi să-l estompeze, i-a adăugat o fascinaţie irezistibilă. La Hunedoara, după ani buni în care alte spectacole abia au reuşit să umple o jumătate din sala de la etaj a Casei de Cultură, oamenii au venit să-l vadă pe Florin Piersic în număr aşa de mare, că organizatorii evenimentului au fost nevoiţi să adauge, lângă fotoliile elegante, scaune de grădină, din plastic. Spectacolul a fost dublat de un eveniment de excepţie pentru hunedoreni: Florin Piersic a devenit cetăţean de onoare al municipiului şi a primit, simbolic, cheia oraşului.

Florin Piersic, pe scena Casei de Cultură din Hunedoara: “Acum, dac-am primit cheia asta, o s-o port legată la gât. N-aş vinde-o nici dac-ar fi de aur”

Cetăţean de onoare a fost declarat în cam toate oraşele României, ba chiar şi în Nazaret. A primit întotdeauna cu bucurie un asemenea titlu, ca semn de recunoaştere a valorii pe care a adus-o teatrului şi cinematografiei româneşti, dar mai ales ca semn al preţuirii publicului pe care l-a cucerit, iar şi iar, de fiecare dată când s-a ridicat cortina şi s-au aprins reflectoarele. Oţelar “de ecran”, însă, n-a fost decât o dată: în filmul “Aproape de soare”.

Piese franţuzeşti pentru hunedoreni

Pe scena în faţa căreia tocmai a adunat în jur de 500 de hunedoreni, ca partener al ingenuei Medeea Marinescu, se declară impresionat de momentul în care a intrat în oraş şi nu a regăsit Hunedoara aşa cum o ştia. A mai fost aici, în urmă cu vreo nouă sau zece ani, când a jucat “Logodnicii aterizează la Paris”, o piesă franţuzească nostimă, care-a făcut în oraş unul dintre ultimele “succese de casă”, de erau oamenii “urcaţi şi pe pereţi”. Spune că aici, în vechiul orăşel muncitoresc, a trăit una dintre cele mai fermecătoare perioade din viaţă. Terminase Institutul de Teatru şi Cinematografie şi tocmai devenise actor la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”. Era entuziast, cu capul şi inima pline de vise şi de dorinţa de a crea şi de a dărui publicului din forţa artistică pe care tinereţea o conferă întotdeauna unui actor excepţional. Zaharia Stancu, directorul general al Teatrului în acea vreme (şi care-l preţuia mult, după ce-l văzuse în “Discipolul Diavolului” şi “Tragedia optimistă”), a fost cel care l-a anunţat că trebuie să meargă la Hunedoara. Savel Stiopul “îl ceruse” pentru două luni, dar condiţia era ca Florin Piersic să nu renunţe la spectacolele deja programate la teatru.

“Prima dată când am venit în Hunedoara, am venit singur. Cu trenul, de la Bucureşti. Eram distribuit în filmul «Aproape de soare», în care îl jucam pe oţelarul Petre Orşa. În distribuţie erau cei care astăzi nu mai sunt: Nicolae Praida, Silviu Stănculescu, Titus Lapteş, Dorin Dron, Vasilica Tastaman…”. Abia ajuns la Hunedoara, Florin Piersic povesteşte că s-a dus direct la Combinatul Siderurgic, care pe atunci se numea Combinatul “Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Au trecut de atunci 53 de ani, dar îşi aminteşte şi azi cum a fost oprit de paznic la poarta Combinatului şi apoi, cuvânt cu cuvânt, toată discuţia pe care a purtat-o cu acesta, dar şi întâlnirea cu primul erou al muncii socialiste, Ştefan Tripşa.

Film-document pentru Oţelăria Siemens-Martin 2

Când vorbeşte despre cei care-au fost, care-au făcut parte din echipa de filmare, îi dau lacrimile. Se emoţionează doar pentru câteva secunde, pentru ca apoi, histrionic, să treacă la şotiile binecunoscute: “Domn’ primar – i se adresează lui Viorel Arion, după ce acesta i-a înmânat diploma de cetăţean de onoare şi cheia oraşului – îmi pare rău că soţia vă e aici în sală, dar am văzut că… v-a cam plăcut Medeea! Ştiţi ce? Am o rugăminte. Pentru că amândoi ne ţinem ziua onomastică de Florii, haideţi să ne spunem pe nume: dumneavoastră sunteţi Viorică, eu sunt… Floricică. Şi pentru dumneavoastră, cei care sunteţi în sală, eu sunt cetăţean de onoare al Hunedoarei. Deci, sunt al dumneavoastră. Aşa că mie să nu-mi spuneţi Maestre! Eu sunt Florin”.

O legendă vie şi o actriţă adevărată: două elemente mai mult decât suficiente pentru un moment artistic de cea mai bună calitate

După care promite că va reveni chiar de Florii la Hunedoara, cu o copie de calitate a peliculei “Aproape de soare”, pe care s-o proiecteze o seară întreagă pentru hunedoreni. Pelicula aceasta, care spune povestea unui tânăr ţăran din Săcărâmb venit la Combinatul de la Hunedoara să se angajeze, este, înainte de toate, un film-document pentru Hunedoara. Oţelăria Siemens-Martin 2 nu mai există. A rămas, mărturie, doar pelicula. Şi amintirile. Amintirile actorului, de pe vremea când era proaspăt actor la Teatrul Naţional “Caragiale” din Bucureşti. Şi care se amuză mereu, spre deliciul spectatorilor: “Când mă văd pe ecran la 25 de ani, îmi vine să mă pup – ce frumos eram! – da’ mi-e frică să nu mă curentez!”

O şarjă, cu geamantanul în mână

Şi tot Ştefan Tripşa a fost cel care l-a invitat pe Florin Piersic să vadă “cum dau muncitorii o şarjă”. “Când am ajuns în prima parte a oţelăriei, tocmai se pregătea o echipă de şapte inşi. La care eu mi-am pus jos bagajul şi am spus: «Nu pot să muncesc şi eu cu dumneavoastră?”. «Dom’le, dumneata ştii unde eşti?» «Da». «Păi, aici sunt flăcări, e o nebunie!» «Da’ mie-mi place. Mai ales că o să joc rolul unui oţelar». «Bine, atunci hai să vezi!» E adevărat că n-am pus mâna pe lopată, n-am dat la cărbuni, dar i-am văzut pe ei la muncă şi nu mi-a venit să cred! După care Tripşa m-a luat şi m-a dus pe un deal, unde era Clubul Corvinul şi toată echipa de filmare. După aceea, eu am crezut că mă duc la un hotel: «Care hotel, că n-avem niciun hotel în oraş!?». M-au dus la o doamnă de vreo 60-65 de ani, iar a doua zi am mers la filmare. N-o să uit niciodată cum m-au tuns cu o foarfecă de oi, că n-aveau alta. Şi aşa am început filmările la «Aproape de soare”, de care mă leagă amintiri grozave”.

“Eşti prost, mă! De unde să ştii tu cine-i Orşa din Săcărâmb?!”

Îşi aminteşte şi de Gheorghe Stoica, care l-a confundat cu un ţăran venit la Hunedoara să se angajeze: “Vine unul şi se aşează lângă mine, pe lădiţa mea de recrut, şi numa-l văd că zâce: «Te-or angajat?» «Încă nu». «Nici pe mine, că am plaftus. Am venit dejaba». Eu eram bucuros că m-o confundat cu un ţăran din Săcărâmb, unde-am filmat eu, că aveţi un sat aicea… Săcărâmb… Eram cu cipilică ăla de moţogan pe cap… Zâce: «Da’, tu, de unde eşti?» Eu nu ştiam ce să zic, că-s din Hunedoara… Da’ am zis Săcărâmb, c-am citit scenariul! «Da’ de-al cui eşti tu din Săcărâmb?» De-a’ lu’ Orşa». «Da’ nu-i niciun Orşa în Săcărâmb!» «Mă, da’ tu eşti prost, mă! De unde să ştii tu cine-i Orşa din Săcărâmb?!». Când l-a văzut că se ridică şi se îndreaptă spre platoul de filmare, Gheorghe Stoica i-a făcut semn, bătându-i obrazul, dezamăgit că tânărul actor a reuşit să-l păcălească. Întâlnirea cu Florin Piersic îi va schimba, însă, viaţa: dus “de mână” la directorul Combinatului, inginerul Rebreanu, Stoica a fost angajat pe loc. Iar graţie experienţei şi priceperii lui, a fost trimis apoi la Combinatul Siderurgic de la Galaţi şi a ajuns, el însuşi, Erou al Muncii Socialiste.

Dacă “te ţâpă” afară din Teatru, vii la noi, oţelar!

La premierea filmului, celălalt Erou al Muncii Socialiste, Ştefan Tripşa, i-a înmânat diploma de “Oţelar 3” al Combinatului Siderurgic. “Nu mi-au dat nici numărul unu, nici şepte, câţi erau într-o echipă. Mi-au dat trei, ca să fie între ele. Era plin de lume în sală, că, dacă tuşea unul în spate, cădeau toţi pe burtă! Şi atunci mi-a zis Tripşa: «Florine, dacă te ţâpă ăştia afară din teatru vreodată, vii la noi, la Hunedoara, şi te facem oţelar, că munceşti ca un bou! Eşti harnic, eşti vesel… da’ ăştia nu cre’ că te ţâpă!”. Povesteşte cu dezinvoltură şi sala se clatină de râs. La fel ca în timpul piesei pe care-a venit s-o joace pentru hunedoreni, “Străini în noapte”, când dialogul dintre Pierre (interpretat de Florin Piersic) şi Juliette (Medeea Marinescu) face deliciul audienţei. Un singur lucru îl amărăşte, de-a dreptul: “Nu mai pot să mă uit la televizor şi să nu constat cât de tare se vorbesc unii pe alţii! Povestesc lucruri care nici n-ar trebui spuse public! Nu se poate să te duci la o fabrică de medicamente şi să glumeşti, cum am glumit eu: «Dacă tot îs la fabrică la dumneavoastră, daţi-mi nişte vitamine, ca să mă menţin bine!” Şi ăştia or spus la televizor că eu îs dependent de vitamine! Eu?! Dependent?! Acum două zile, scria pe un ecran de la o televiziune din România că eu sunt în cumpănă. Ce cumpănă, dom’le, ce cumpănă?! Că eu mă las de profesia asta… Păi, da’ cum să mă las, Doamne iartă-mă, că de-abia am început-o!”.