Câteva zile cu soare generos şi niţică ploaie au fost cele necesare pământului ca să scoată nasul verde din griul iernii. Pe zi ce trece, pieţele se umplu de salată crudă, lobode şi urzici, iar iubitorii de flori pot alege în sfârşit buchete autohtone în locul preţioaselor soiuri importate din Ungaria sau Olanda. Ghioceii, primulele şi zambilele atrag acum albinele înfometate, ieşite după preţiosul polen, după iernarea la adăpostul stupului.
Leurdă, urzici, ghiocei – semne clare de primăvară, care orăşenilor le apar, mai întâi, pe tarabele din orice piaţă agro-alimentară
Hunedorenii care caută verdeţurile ţărăneşti au de câteva zile motive să răscolească pieţele agroalimentare: pe “mesele sociale” se întind grămezi întregi de bunătăţi de primăvară. Ieftin şi bun! Dacă la “producători”, în Deva, căpăţâna de salată verde costă 2,5 lei, ţăranii vând grămada de salată cu doar un leu, acelaşi preţ pe care îl cer pentru urzici, sau legătura de lobode şi leurdă. Dacă leurda, lobodele şi urzicile sunt adunate de prin grădini sau păduri, salata e de “folie” sau din propriile solarii. Tanti Olivia Denisov din Brănişca garantează pentru “marfa” ei: adună urziciile cu propriile mâini, atât de muncite la câmp încât sunt imune la muşcăturile plantelor, care sunt un remediu recunoscut pentru anemia de primăvară. Drept dovadă, femeia nu foloseşte deloc mănuşi atunci când scoate pumnii de plante proaspete şi îi îndeasă în plasele clienţilor. Loboda verde a cules-o din grădină, dar salata a adunat-o din solar, pentru că firele din straturile din grădină sunt prea firave. Salata vândută de ţărani e crudă şi delicios de proaspătă. Mai încolo, o ţărancă mai zdravănă şi cu vreo câteva zeci de ani mai tânără vinde braţuri întregi de ghiocei – îi culeg copiii când ies de la şcoală şi ea îi dă cu un leu legătura de vreo 15 fire. În alt colţ al mesei sunt înghesuite câteva grămezi de griciorei cu rădăcină, numai buni de semănat în ghivecele din balcon. Poţi lua delicatele primule care seamănă mult cu soarele palid de primăvară cu doar 1,5 lei grămada. Importată, aceeaşi floare – numai în nuanţe diferite şi la ghiveci – costă între 8 şi 10 lei, preţ pe care florăresele îl cer şi pentru parfumatele zambile.
Cerere şi ofertă
Ţăranii nu stau de drag în piaţă, ci de dorul banilor. Sărăciţi de noile politici agricole la care nu se ştiu adapta, cu pensii micii sau fără niciun venit, prea des uitaţi de urmaşi, bătrânii din satele hunedorene se zbat să supravieţuiască într-o lume care îşi face cumpărăturile la mall şi care crede că cei care vând portocale şi banane în pieţe sunt producători agricoli, producători care de o bună vreme nu se mai sfiesc să scrie pe roşiile sau castraveţii de import “…de Arad”, doar ca să-şi vândă marfa. Şi asta în timp ce ţăranii se înghesuie la “mesele sociale” şi vând zilnic doar cu puţin mai mult peste preţul chiriei tarabei. Pielea tăbăcită de lucru şi unghiile fără ojă sunt încă un semn că produsele lor sunt chiar din grădină şi aduse cu autobuzul de la ţară. Şi tot de la nanele din piaţă puteţi afla şi reţete de preparat leurda sau lododa.
Ţăranii hunedoreni spun că cele mai bune fructe sunt cele din livada proprie, arii a căror îngrijire începe odată cu primul dezgheţ
Tot ca semn de primăvară, producătorii au adus copăcei şi arbuşti pentru plantat: soiurile de pomi fructiferi se dau cu 15 lei, în timp de puiandrii de magnolie costă 70-80 de lei. “Acum este cel mai bine să plantezi, cât altoiul nu a dat boboci”, explică Maria Lung, care vine cu marfa dintr-un sat din Podişul Transilvaniei. Şi tot de la ea afli că în ultimii ani se caută mult soiurile vechi româneşti, iar lumea cere tot mai des arbuşti precum cătina, agrişi sau coacăzi, semn bun că lumea a început să grijească din nou de grădini şi să rezerve colţuri pentru soiuri cât mai diverse: “Oricât de frumoase ar fi merele de dincolo, tot nu au niciun gust, sunt tari şi au coaja aspră. O «aranjează» aşa în laboratoare ca fructul să reziste bine la dăunători şi bolile care îl atacă. Nimic nu se compară cu un măr românesc roşu în obraji, care plesneşte de prospeţime când îl muşti. Şi să ştiţi de la mine că cel mai bun măr românesc este cel pe care îl culegi cu mâna ta, din livada unde tot tu ai plantat şi ai îngrijit pomii”, zice femeia şi vorbele ei par a ajunge la sufletul clienţilor, care pleacă încărcaţi de fire de măr, păr, gutui şi mai ales cireşi.
Gânduri de primăvară
Dar, indiferent ce-ar crede orăşanul, primăvara nu începe în piaţă. Prima şi prima dată, primăvara se “coace” în gândurile şi planurile ţăranului, în odăile încălzite la foc de lemne. Cum februarie se îndoaie de mijloc, cum încep gospodinele a se aduna la o vorbă cu folos. Se scot straiţele, se fac schimburi de seminţe, se alege arpagicul. Cine nu are, acum să-şi cumpere, cât preţul unui kilogram se învârte undeva pe la 7-8 lei, căci în martie – în plină semănătură – cererea va exploda. Prima dată, o gospodină de soi verifică ciocurile cu seminţe de salată, pentru că orice ţăran ştie că sămânţa se ţine doar în hârtie, “să poată respira”, şi niciodată în plastic. “Dacă o ţii la plasă, veac nu dă nimic din ea. Moare fără aer sau să mugegăieşte”, ştie orice nană să explice. Şi, bineînţeles, primele straturi sunt cele cu salată. Cum sunt gata planurile, plicurile cu seminţe pregătite şi cum dă un pic firul soarelui, cum ţărăncile intră în grădini înarmate mai fioros decât oştenii lui Ştefan cel Mare: coasă sau secere pentru buruieni, sape şi hârleţ, ascuţite de bărbaţi, greble cu dinţi de fier pentru bruşii tari de pâmânt, plus sfori şi pari ca să iasă straturile drepte, nu cârne. Drept e că fermierii moderni folosesc motocultoare, dar nu ai să vezi prea multe asemenea utilaje în micile gospodării de ţară. Cum toată iarna au avut timp să pregătească în şopru uneltele pentru munca în grădină, bărbaţii ies şi ei în lumina soarelui, să cureţe livezile, trandafirii şi să repare gardurile stricate de umezeala iernii sau animale. Cine a păţit-o, ştie: la ţară, nimeni nu vrea să stea în gura femeii, după ce oile vecinului au mâncat salata, ba iezii au călcat în copite straturile, sau găinile au râcâit pământul în căutare de seminţe, viermi sau doar pentru o scaldă bună în ţărână.
Vreme şi vremuri
Ca să ai o grădină bună, terenul trebuie ales cu grijă, la adăpost de vânt, într-un loc însorit, cu acces la o sursă de apă, pe un sol “mijlociu”, adică nisipo-lutos. Legumele pretenţioase la temperatură au suprafeţe rezervate în locurile cele mai însorite, iar o parcelă trebuie “dedicată” culturilor perene, precum hreanul, leuşteanul sau reventul. Specialiştii în agricultură susţin că o suprafaţă de 300 de metri pătraţi poate asigura mai toate legumele necesare pentru o familie compusă din trei-patru persoane, din moment ce dintr-o grădină obişnuită se poate obţine o producţie medie de legume de aproape două kilograme pe metru pătrat. Şi chiar dacă magazinele de specialitate oferă un număr mare de soiuri de îngrăşăminte, cel mai bun, susţin gospodinele de la sat, rămâne tot gunoiul de grajd. Numai că aici încep deja să apară probleme: cum, în ultimii ani, tot mai mulţi ţărani au renunţat să crească animale, cererea de îngrăşământ organic începe să depăşească oferta.
Într-un sat de munte, bătrânii au ajuns să se mire de aşa … record: când s-a mai pomenit în ţara asta să dai gunoiul de grajd la schimb pe tot felul de produse sau pe ore la lucru? Şi… să-ţi vină orăşanul cu ditai jeep-ul să-ţi ia balega din dosul şurii, să-ţi multumească înfocat şi să mai lase ceva de pomană. Drept este că aşa vremuri nu a mai apucat satul hunedorean nici în timp de război: “Nici când or venit nemţii nu s-or dus muierile să cumpere lapte şi brânză de la boltă…”, clatină din cap un bătrân firav, în timp ce tovarăşul de poveste zice şi el: “Nemţii?! Nici când or dat ruşii n-o fost aşa rău! Ţii minte, Toadere, că atunci or fugit fetele tinere în pădure cu turmele şi vacile de groaza ruşilor, da tot am avut lapte bun de răcit mămăliga. Acuma zici că bei apă cu var stins, nu iei leac de smântână de pe oalele cu lapte şi de covâsât nici vorbă…”.
Legumele în februarie
Tanti Olivia garantează pentru marfa ei, chiar şi pentru salata pe care încă e nevoită să o culeagă din solar, pentru că firele din grădină încă sunt prea firave
Ca să aduni roadele grădinii toamna, tot din toamnă te apuci să pregăteşti pământul, imediat ce ai strâns recolta. Terenul se sapă la hârleţ, în fâşii înguste şi adânci care rup rădăcinile plantelor şi aerisesc solul. Suprafeţele mari se întorc cu plugul, cu brazdă adâncă de 25-30 de centimetri. Operaţiunea se face preferabil toamna pentru că, pe parcursul iernii, datorită îngheţului şi dezgheţului, solul se mărunţeşte. Mulţi ţărani preferă să împrăştie “îngrăşământul organic” tot toamna, pentru ca ploile să-l incorporeze în sol, în timp ce alţii împrăştie gunoiul de grajd pe săpătură doar primăvara devreme, pentru ca acesta să aibă timp să se descompună. Acesta se împrăştie uniform şi doar în funcţie de tipul de legume cultivate, de exemplu nu se pune pe locurile destinate culturilor de mazăre şi fasole, precum şi pe locul unde vor fi aranjate straturile de morcov, pătrunjel, păstârnac şi ceapă. În schimb, straturile de castraveţi, varză, conopidă, tomate, ardei şi parcelele cu cartofi şi dovleceii trebuie să beneficieze din plin de acest tip de îngrăşământ. După săpatul la hârleţ sau arat, lucrările de pregătire a terenului sunt urmate de altele, precum: mărunţirea solului, nivelarea şi modelarea terenului, necesare pentru culturile de spanac, salată, ceapă şi usturoi verde, dar şi pentru straturile de morcov, pătrunjel şi păstârnac. În funcţie de necesităţi şi culturile alese, grădina se împarte în parcele, se fac potecile de acces, inclusiv către sursa de apă şi cele despărţitoare între straturi. Specialiştii în grădinărit îi sfătuiesc pe oameni să facă planul de cultură în funcţie de speciile de legume, de cerinţele plantelor şi durata ocupării terenului. Astfel, există plante care ocupă terenul întregul sezon, precum ardeii, vinetele, roşiile, ceapa şi rădăcinoasele şi sunt plante temporare. În plus, există culturi specifice pentru sezonul rece, respectiv ceapa, usturoiul verde, salata şi spanacul; culturile pentru sezonul cald, cum sunt castraveţii, dovleceii şi fasolea de grădină sau plantele perene. Legumele care au un necesar sporit de temperatură şi lumină se aşează în spaţiu deschis, iar cele care cresc şi la semi-umbră se pot amplasa în marginea grădinii. În afară de locul destinat plantelor perene, restul culturilor se rotesc, pentru a preveni apariţia bolilor.
Flori de sfârşitul iernii
Primăvara nu aduce de lucru doar în grădinile de legume, ci şi în livezi, păşuni şi în rondourile de flori. Pomii se curăţă de uscături, livezile trebuie greblate pentru a strânge frunzele şi a face loc ierbii, iar februarie este luna recomandată pentru transplantarea arbuştilor şi arborilor pentru că, în această perioadă a anului, sunt în stare de “somnolenţă”, fără ca mugurii să se fi deschis. Specialiştii recomandă chiar împrăştierea unui strat de gunoi de grajd în jurul pomilor. Acum se tund doar arbuştii care înfloresc vara, în timp ce aceia care înfloresc în martie – aprilie, precum forsythia – ploaia de aur – şi gutuiul japonez, care au deja mugurii florali formaţi din toamnă, se taie, mai târziu, doar după ce le-au căzut florile. În straturi apar acum primele flori de ghiocei, brânduşe, primule şi zambile moţate violet. Cele mai îndrăzneţe sunt plantele bulboase, numite şi “copiii pădurii”, urmate, uneori la doar câteva zile distanţă, de un lung şir de flori care împodobesc covorul de primăvară. Dacă viorelele, zambilele moţate şi anemonele se simt bine în locul în care au fost plantate, ele se vor extinde formând adevărate oaze, uşor de îngrijit. O vedetă în grădini, tot mai “cerută” în ultimii ani, este spânzul, floare delicată care înfloreşte încă din decembrie, unele specii chiar până în aprilie. Plantele care au fost împinse afară din pământ din cauza dizlocărilor de sol de la îngheţ, trebuie reaşezate, se plantează crinii hemerocallis, cerceii-doamnei şi crinii de toamnă, se tund şi se modelează plantele agăţătoare cu frunze căzătoare, precum caprifoiul. Tot acum, multe plante perene trebuie divizate şi mutate înainte de a da
lăstari noi. Se verifică bulbii de la plantele depozitate şi se umezesc în caz că sunt uscaţi. Şi tot la finele lui februarie, se plantează în răsadniţe de interior seminţe de la flori precum lobelia, pufuleţii, verbena, petuniile şi alte specii cu creştere lentă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.