Colţul cultural: Nicu Alifantis – 40 de ani de muzică!

M-am întâlnit cu Nicu Alifantis ultima oară anul trecut, la Festivalul medieval de la Mediaş. Am fost sincer impresionat de apariţia scenică, alături de câţiva muzicieni, cu care a lucrat şi la ultima producţie – “Mozaic 2013”. Aflând că este acum într-un important proiect cu genericul Turneu Naţional Nicu Alifantis “Mozaic – 40 de ani de muzică”, altfel spus 40 de ani de muzică, 40 de oraşe, 40 de concerte, am realizat interviul de mai jos.

Care este feedback-ul la un an de la apariţia albumului “Mozaic 2013”?

Destul de bun, pentru un produs de nişă care n-a fost inserat la nicio publicaţie, s-a vândut clasic, în magazine, câte mai sunt, şi online. Probabil până la sfârşitul lunii martie se va epuiza primul tiraj, care a fost de 5.000 de exemplare, deci în mai puţin de un an (albumul a apărut pe 20 mai 2013). Pe mine m-a impresionat foarte tare vânzarea online. E-adevărat că i-am făcut o promovare agresivă pe Facebook şi pe site-ul dedicat albumului (www.alifantismozaic.ro). De asemenea, albumul a beneficiat de o presă favorabilă, iar câteva dintre cele 14 piese, toate noi, au intrat în vizorul radiourilor, fiind difuzate destul de des.

De-a lungul carierei ai realizat variate formule de sunet, atât pe albumele tale, cât şi în apariţiile live. Cât de mult a contat colaborarea cu diferiţi muzicieni pentru a reuşi acest lucru?

De la primul album, “După melci”, şi până la “Mozaic”, am fost concentrat pe colaborarea cu muzicieni din prima linie. Este esenţial, cred eu, pentru că asta te obligă, pe tine ca artist, să atingi nivelul ridicat al ştachetei pe care ţi-o impun aceştia. Eu am avut mare baftă, recunosc, că muzicieni mari au acceptat să vină alături de mine în proiectele pe care le-am propus de-a lungul timpului. A fost şi este o onoare deosebită pentru mine şi pentru asta mulţumesc atât sorţii, cât mai ales acestor mari muzicieni.

A contribuit la această situaţie activitatea ta de creator de muzică de teatru?

Eu zic că da. Lucrând mult timp în teatru, am învăţat multe lucruri care mi-au fost de un real folos. Atât în studio, cât şi în live, cele învăţate de la regizori, actori, scenografi, coregrafi aveau să mă conducă, mai mult sau mai puţin conştient, spre un rezultat final cu o altă încărcătură emoţională transmisă publicului. A fost o şansă extraordinară de care am beneficiat.

Care a fost producţia cu muzică de teatru pe care o consideri mai aproape de sufletul tău?

“Swanewit”, de August Stinberg, în regia lui Alexandru Tocilescu, montată la Brăila în 1973. Acest spectacol mi-a prilejuit întâlnirea cu Tocilescu, cu poezia lui Leonid Dimov, cu această ocazie am avut prima trupa (Cornel Răileanu – tobe, Leon Siberdi – pian, Dorin Nemţoiu – chitară, Dorin Sipoş – bass).

Care sunt proiectele muzicale pe care le ai în lucru în acest moment?

Sincer, niciunul. Încă nu m-am detaşat de “Mozaic”, aşa că nu mă pot apuca de alt proiect. Am pregătite, în proporţie de 80-90%, trei proiecte, dar nu ştiu de care dintre ele mă voi apuca. Ce ştiu precis este că în decembrie va apărea vinyl-ul “După melci”, care împlineşte în acest an 35 de ani de la apariţie, primul meu album personal, LP, mai ştiu că nu l-am cântat niciodată live şi că acest lucru se va întâmpla acum, după 35 de ani, pe 6 decembrie şi vă mai pot spune că trupa va fi aceeaşi din 1979.

Cum comentezi calitatea publicului din România? Mai au nevoie românii de sensibilitate?

De câţiva ani buni am constatat că publicul a început să-şi întoarcă faţa spre fenomenul muzical care stârneşte interes. Probabil că facilul, superficialul, comerţul ieftin a ajuns la saturaţie, pentru că oamenii încep să vină la concerte, doritori să asculte muzică bine făcută. Asta cred că denotă dorinţa de îngurgitare a hranei spirituale, culturale, plină de calitate, emoţie şi adevăr artistic.

Ce părere ai despre interesul media pentru muzica bună? Iată, săptămânalul REPLICA prezintă asemenea artişti şi producţiile lor la “Colţul Cultural”.

Sincer, nu pic pe spate. Media cred că este în continuare orientată spre can-can, derizoriu, vulgar, spre ceva ce conţine mai mult forme decât fond, iar asta nu mă face să fiu optimist şi nici nu-mi dă mari speranţe. Sigur că sunt excepţii şi mă bucur că săptămânalul vostru e una dintre ele, însă mi se pare că, din păcate, este mult prea puţin. Mare problemă însă, după părerea mea, cred că este undeva în media audio-vizuală, radio-TV. Procentul de muzică românească difuzată a scăzut îngrijorător. Sub 10-15%. Cred că aici este marea problemă. De pomană scrie REPLICA la “Colţul Cultural” despre X că e genial, dacă nu e difuzat, dacă opera lui nu ajunge la public. Cine decide că e genial? Un redactor, un comentator, un binevoitor, un pasionat, un cunoscător sau publicul? Cine? Cine-i cumpără albumele, cine vine la concerte, dacă permanent auzim alte producţii muzicale pe posturi, decât cele autohtone.

Transmite un mesaj pentru fani.

Mă aflu în situaţia fericită de a mulţumi celor ce au fost şi sunt alături de mine şi de muzica mea şi pentru asta vă mulţumesc, vă respect şi vă iubesc.

Unul dintre cele 40 de oraşe din cadrul turneului naţional în care poposeşte Nicu Alifantis este Deva, aşa că vă invităm să-l vedeţi şi să-l ascultaţi miercuri, 26 martie, de la orele 19:00, la Centrul Cultural “Drăgan Muntean”.