Cel mai bogat român este al 1.372-lea bogat al lumii

Articolul a fost vizualizat de 762 ori

Ioan Niculae este cel mai bogat român, cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, ceea ce îl plasează pe locul 1.372 la nivel mondial, potrivit ultimei ediţii a topului miliardarilor realizat de revista americană Forbes. 

ioan nicolaePe primul loc la nivel mondial este, din nou, după o pauză de patru ani, Bill Gates, cu o avere de 76 de miliarde de dolari, în creştere faţă de o avere de 67 de miliarde de dolari în 2013.
Pe poziţia secundă se situează mexicanul Carlos Slim, liderul din ultimii patru ani, cu o avere de 72 de miliarde de dolari, în scădere cu un miliard comparativ cu 2013.

Spaniolul Amancio Ortega, proprietarul grupului Zara, se situează în continuare pe locul trei, însă averea sa a crescut cu şapte miliarde, până la 64 miliarde de dolari.

Cel mai mare câştigător în acest an este fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, locul 21 la nivel mondial, a cărui avere a crescut de la 13,3 miliarde de dolari în 2013 până la 28,5 miliarde de dolari în 2014.

La polul opus, cel mai mare pierzător este brazilianul Eike Batista, a cărui avere a scăzut de la 10,6 miliarde de dolari în 2013 la mai puţin de 300 de milioane de dolari în 2014.
1.645 de miliardari, un număr record (în creştere faţă de 1.426 de persoane în 2013), au intrat în cea de-a 28-a ediţie a clasamentului miliardarilor realizat de Forbes, în timp ce avuţia netă a crescut până la 4,7 miliarde de dolari, de la 4,2 miliarde de dolari în 2013. Cumulată, averea tuturor miliardarilor din acest an se ridică la 6.400 miliarde de dolari, în creştere faţă de 5.400 miliarde de dolari anul trecut. De asemenea, 2014 este primul an în care, pentru a intra în top 20, este nevoie de o avere de 31 de miliarde de dolari, în creştere faţă de 23 de miliarde de dolari anul trecut.

În rândul ţărilor, SUA au cel mai mare număr de miliardari – 492, urmate de China – 152 şi Rusia – 111.

La nivel regional, Europa are 468 de miliardari, urmată de Asia-Pacific cu 444 de miliardari. Un număr record de femei (172) au intrat pe lista Forbes în acest an, în creştere cu 25% comparativ cu 138 de femei în 2013. SUA au cel mai mare număr de miliardari femei, 58, urmate de Germania (16) şi Brazilia (14). Cea mai înstărită femeie de pe listă este Christy Walton (locul 9), cu o avere de 36,7 miliarde de dolari.

Tags:

About Adrian Sălăgean