Testările HIV gratuite sunt din ce în ce mai solicitate

Articolul a fost vizualizat de 2,179 ori

De la deschiderea Centrului de Consiliere şi Testare HIV din Deva, în 2005, 24 de persoane au fost depistate ca fiind infectate cu virusul HIV. Anual, la Centrul de Testare din Deva, aproximativ 1.500 de persoane îşi fac analizele pentru a depista dacă sunt sau nu seropozitive. Analizele sunt gratuite, iar hunedorenii care apelează la serviciile Centrului beneficiază inclusiv de consiliere.

Majoritatea celor care solicită testări HIV sunt tineri care doresc să se căsătorească, însă nu lipsesc nici gravidele, dar nici prostituatele

În 2005, anul deschiderii Centrului de Consiliere şi Testare HIV din Deva, aproape 1.800 de hunedoreni (gravide şi voluntari) s-au testat, iar patru persoane au fost depistate ca fiind infectate cu virusul HIV. În 2006 din totalul celor puţin peste 1.300 de hunedoreni care au decis să îşi facă analizele la Centrul de Consiliere şi Testare, au mai fost depistate încă patru persoane seropozitive, dintre care doi voluntari şi două femei însărcinate. Ulterior, în 2007, o singură persoană, din totalul celor 1.500 care s-au testat a fost descoperită ca fiind infectată cu HIV. În 2008 numărul solicitărilor de testare a crescut, depăşind cifra de 1.600, iar dintre cei care au trecut pragul centrului, şase persoane au fost depistate ca fiind infectate.

Alţi patru hunedoreni care s-au testat voluntar au fost descoperiţi ca fiind purtători ai virusului, din totalul de peste 1.400 de persoane testate în 2009. Anul trecut numărul celor care şi-au făcut analizele a ajuns la aproape 1.200, însă o singură persoană a fost depistată ca fiind infectată, în timp ce în 2011, până în acest moment, personalul Centrului a testat puţin peste 1.050 de hunedoreni, dintre care trei erau purtători HIV. De la înfiinţarea sa şi până acum, numărul hunedorenilor care s-au testat la Centrul de Consiliere şi Testare HIV din Deva pentru a depista dacă sunt sau nu purtători ai temutului virusul în organism a ajuns la aproape 10.000, cifră care reprezintă doar 2,4 la sută din populaţia totală a judeţului Hunedoara, care ajunge la peste 410.000 de persoane. Sanda Cârciumaru, şefa Serviciului Epidemiologie, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, a declarat că analizele pe care le fac specialiştii Centrului de Consiliere şi Testare sunt de maximă acurateţe, investigaţiile fiind realizate prin sistemul de citire ELISA, prin centrifugare şi analiza picăturii de ser.

Nicio testare fără consiliere prealabilă

Orice hunedorean care intenţionează să îşi facă testul HIV trebuie să ştie că va beneficia de consiliere anterior investigaţiei, iar dacă rezultatul se dovedeşte a fi pozitiv, aceştia pot continua şedinţele de consiliere. Mai mult, cadrele medicale adaugă că teste similare, însă de o mai mică acurateţe, se găsesc şi în farmacii. Acestea sunt de evitat, însă, pentru că farmaciştii nu oferă şi consilierea psihologică necesară, care pregăteşte persoana în cauză pentru un eventual rezultat nedorit, iar lipsa preciziei testelor poate indica rezultate eronate care, la rândul lor, pot duce la gesturi disperate. Medicii de familie şi medicii ginecologi recomandă femeilor însărcinate să se testeze, pentru a se putea face la timp o întrerupere de sarcină, în cazul în care gravida ar fi depistată ca fiind seropozitivă.

“La noi se face consiliere pre şi post-testare. Testul este gratuit şi confidenţial, iar orice doritor poate beneficia de aceste servicii. Apelează la noi gravidele, tinerii, înainte de căsătorie, cei care doresc un copil, sau când se produce un contact sexual neprotejat. Cel mai frecvent vin pentru analize gravidele, indiferent de luna în care a ajuns sarcina, apoi hunedorenii apelează la serviciile noastre în urma unor contacte sexuale neprotejate, dar avem multe solicitări şi din partea prostituatelor. În cazul femeilor însărcinate, cel mai bine este ca acestea să vină la testări în primele trei luni de sarcină, pentru că virusul se poate transmite copilului fie intrauterin, fie trasplacentar, fie prin alăptare. De aceea se apelează la avortul terapeutic, pentru care avem truse speciale, atât pentru chiuretaj, cât şi pentru naştere. Totuşi, pentru că medicii de familie le recomandă gravidelor să facă un test complet de analize, cele care fac asta nu mai vin la noi, să se înţepe şi a doua oară. Sunt, însă, unele care vor să se testeze măcar pentru HIV şi atunci aleg să vină la Centru”, explică Sanda Cârciumaru.

250 de bolnavi în Hunedoara

Până acum doi ani, potrivit reprezentanţilor Centrului, o echipă de specialişti mergea în fiecare zi de joi la Petroşani, unde susţinea un program de analize de două ore, pentru ca serviciile să fie accesibile şi locuitorilor Văii Jiului, în condiţiile în care, din cei aproximativ 250 de hunedoreni infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, mai bine de 200 sunt din zona de sud a judeţului. Este vorba cu precădere despre adolescenţi care s-au născut în perioada 1987 – 1991 şi care au început să devină activi sexual în ultimii ani.

“Era o maşină specială pentru asistentele noastre, care mergea şi ridica inclusiv probe din Valea Jiului şi de la maternitatea din Haţeg, însă acum nu o mai avem la dispoziţie, aşa că de doi ani nu se mai merge în Vale”, adaugă şefa Serviciului Epidemiologie. Autorităţile nu au putut să ofere până în prezent un răspuns oficial referitor la modul în care au fost infectaţi aceşti copii, însă există cel puţin două ipoteze: fie copiii respectivi s-au îmbolnăvit în urma unor transfuzii cu sânge infectat sau intervenţii medicale cu instrumente nesterile, fie aceştia au fost infectaţi intenţionat. În ţară mai există două astfel de “focare” cu infecţii masive HIV-SIDA, în Giurgiu şi la Iaşi. Astăzi, în întreaga lume este marcată Ziua de Luptă Împotriva SIDA. Potrivit Sandei Cârciumaru, în total, în România sunt înregistrate peste 10.400 de persoane infectate cu virusul HIV sau bolnave de SIDA, în timp ce în întreaga lume peste 33 de milioane de persoane sunt afectate de această maladie.

Tags:

About Ada Beraru