Inaugurat la finele anului trecut, drumul care scoate din izolare 2.000 de oameni din şapte sate ale Ţinutului Pădurenilor este afectat de alunecări de teren şi căderi de roci.
O asemenea alunecare a fost surprinsă duminică de un turist pe drumul care face legătura între Topliţa şi Lunca Cernii. La fel de drept este şi faptul că, luni dimineaţă, volumul de pământ, piatră şi lemn din imagine era înlăturat. Probleme apar însă în mai multe puncte ale drumului. Bolovanii ajung pe carosabil, iar cei care circulă pe cea mai nouă şosea din judeţ trebuie să fie cu băgare de seamă, în încercarea de a evita eventuale necazuri provocate de vreo piatră aruncată de roată sub maşină, vreun bolovan mai mare ajuns între roţi, ori, Doamne fereşte!, mai rău.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) spun că lucrarea a fost realizată conform proiectului, iar alunecările de pe versanţi au loc din cauza rocilor friabile din zonă, sensibile la fenomenul de îngheţ – dezgheţ.
Proiectant luat la întrebări
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, bănuieşte însă că fenomenul este posibil şi din cauza unor eventuale erori de proiectare. “Sunt sigur că angajaţii Consiliului nu ar fi semnat recepţia lucrărilor, dacă acestea nu ar fi fost conforme cu proiectul. Fiind vorba de o lucrare efectuată cu bani europeni, proiectantul trebuie să fie diferit de executant. De proiectul pentru acel drum s-a ocupat o firmă din Bucureşti. Drumul are o perioadă de garanţie, oferită de constructor, de 12 ani, mult mai mare decât în alte cazuri, iar, dacă se va impune, lucrările suplimentare vor fi făcute din garanţiile de bună execuţie reţinute la momentul semnării contractelor. Am început deja verificări în ce priveşte problema asta”, adaugă preşedintele CJ Hunedoara.
Primarul comunei Lunca Cernii de Jos, Liviţuc Lupulescu, declară că drumul a fost curăţat în doar câteva ore de către angajaţii asocierii Drupo – Transconstruct, firmele care l-au şi construit. “Nu am avut nicio problemă până acum. De câte ori au fost solicitaţi, au intervenit şi şi-au făcut treaba. Toată iarna au căzut bolovani în drum. Acum, cu aceste evenimente, drumul a fost curăţat rapid de pământul şi bucăţile de piatră ajunse pe carosabil. Noi nu am cheltuit şi nu vom cheltui vreun leu de la buget pentru întreţinerea acestui drum, pentru că lucrarea are un termen de garanţie destul de generos – 12 ani”, punctează şi primarul din Lunca Cernii.
Un drum care trebuia să ajungă la Rusca Montană
Transformarea drumului imposibil dintre Topliţa şi Lunca Cernii într-o adevărată şosea a început în 2009. Pentru cei 30 de kilometri de drum montan asfaltat s-au cheltuit 23 de milioane de euro, cea mai mare parte a sumei provenind din fonduri europene. Lucrările au fost gata la finele anului trecut. Dorind să realizeze o legătură suplimentară cu judeţul Caraş – Severin, edilii hunedoreni au decis prelungirea drumului cu încă 3 kilometri dincolo de Gura Bordului, ultima localitate din comuna Lunca Cernii, până la limita cu judeţul vecin. Autorităţile din Caraş nu au reuşit însă acelaşi lucru, pe o distanţă de 9 kilometri (de la Rusca Montană până la limita cu Hunedoara), invocând lipsa banilor şi existenţa altor priorităţi în ce priveşte infrastructura. Aşa se face că, în loc să realizeze un “inel” rutier într-o zonă cu potenţial turistic, drumul construit de CJ Hunedoara se termină bursc, în pădure.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.