Evenimentele care s-au derulat de-a lungul ultimelor zile au dat “materie” nu numai gazetarilor sportivi, ci şi celorlalţi colegi din media, care s-au întrecut în analize şi supoziţii de toate genurile.
“Executaţi” de două judecătoare
La interval de doar câteva ore, favoritul alegerilor pentru şefia FRF, Gică Popescu (stânga), una dintre cele mai cunoscute figuri ale fotbalului românesc, a ajuns la închisoare, iar locul său a fost luat de Răzvan Burleanu, un cvasinecunoscut în vârstă de doar 29 de ani
Început în urmă cu vreo şase ani, “dosarul transferurilor” a ajuns la finish marţea trecută. Nume grele, cunoscute şi arhicunoscute mai ales pentru activitatea lor în sportul rege de după revoluţie, au ajuns după gratii. Printre inculpaţi, unul dintre simbolurile fotbalului nostru, Gheorghe Popescu, despre a cărui carieră sportivă de excepţie nu are rost să mai scriu, dar care a avut proasta inspiraţie ca, atunci când şi-a pus ghetele în “cui”, să se asocieze cu firma fraţilor Victor şi Ioan Becali. Doi indivizi care au prosperat financiar mai ales după ‘90, prin firma de impresariat sportiv pe care au înfiinţat-o, având pe mână sute şi sute de fotbalişti români.
De fapt, Ioan Becali, căruia apropiaţii îi spun Giovani, se ocupa de “şmecherii” încă de pe timpul “erei” Ceauşescu, când vindea la suprapreţ bilete la Cinema Patria din Bucureşti. Învăţat cu astfel de “afaceri” aducătoare de profit uşor, Giovani a revenit în ţară după 1990. El şi cu fratele lui s-au făcut “agenţi” cu acte în regulă, începând să “mulgă” fotbalul românesc. Şi au avut de unde, pentru că cei mai importanţi fotbalişti români, în frunte cu Hagi şi Popescu, au încăput pe mâinile lor, iar transferurile pe care le-au realizat ulterior le-au umplut buzunarele cu sume frumuşele, multe dintre ele venite prin driblarea “fiscului”.
Poate că, dacă justiţia românească ar fi intervenit mai demult în acest “paradis” fotbalistic, lucrurile nu ar fi ajuns azi aici. Însă era totuşi clar că va veni cândva şi ziua în care unii dintre cei care au profitat de pe urma fotbalului românesc vor da socoteală. Iar fraţii Becali fac parte din categoria celor care au crezut că pot dribla legislaţia românească o viaţă întreagă. Iar faptul că la ora actuală se află după gratii este corolarul a tot ceea ce au făcut ei rău pentru fotbalul românesc, chiar dacă mulţi dintre cei care trăiesc în această lume îi compătimesc.
Alături de ei se află Cristi Borcea, căruia, în multe perioade, nu îi mai ajungeai nici cu “prăjina” la nas. Dintr-un distribuitor de butelii de aragaz, Borcea a ajuns să aibă cifre impresionante în afaceri, mai ales după ce s-a identificat cu clubul Dinamo, cunoscut ca fiind sub “umbrela” Ministerului de Interne, chiar dacă banii veneau de la acţionari.
Ca să nu mai vorbesc de acest “miel” blând, pe numele lui George Copos, care a reuşit în urmă cu peste zece ani să-i păcălească şi pe cei de la Corvinul Hunedoara, club care nu s-a ales nici până în ziua de azi cu nimic de pe urma transferului lui Bogdan Lobonţ la Ajax Amsterdam. Aproape un milion de dolari “furaţi” de Copos, tergiversarea cazului avându-l la “pupitru” inclusiv pe fostul preşedinte de până mai ieri al FRF, un om uns cu toate “alifiile”, pe numele lui real Mircea Sandu, zis şi “Naşul”. Tot la “mititica” a ajuns şi MM Stoica, acest personaj lipsit de orice fărâmă de bun simţ, care nu-şi mai încăpea în “pene” de deştept ce se credea. Comportamentul lui, de multe ori huliganic, l-a dus acolo unde merita, chiar dacă motivele condamnării sunt altele.
În boxa acuzaţilor trimişi la închisoare de află şi Gigi Neţoiu, care a tăcut şi a făcut până i-a venit şi lui rândul să plătească. Aşa cum o face şi cel denumit “Lordul”, Jean Pădureanu, cel care ani de-a rândul a condus acea “cooperativă” a fotbalului autohton în care multe dintre partide erau decise în spatele uşilor închise.
Sigur că îl compătimesc la acest moment pe “nea” Jean pentru situaţia în care se află, mai ales că are o vârstă înaintată şi suferă de o serie de afecţiuni foarte grave. Pentru că au păcălit fiscul, dar şi cluburile de fotbal, cei şapte enumeraţi până acum au primit pedepse cu executare.
Din nefericire pentru el, Gică Popescu se află pe o listă dezonorantă. Chiar dacă în urmă cu câţiva ani şi-a recunoscut vina şi chiar a returnat către statul român suma necuvenită, Popescu a fost judecat cu aceeaşi “măsură” de cele două judecătoare, care au devenit şi matematiciene prin cuantumul pedepsei, trei ani, o lună şi 10 zile. Mai lipseau minutele şi secundele. Verdictul a venit ca un trăsnet pentru cel care a doua zi se pregătea să devină noul preşedinte al FRF. Un verdict dur, chiar dacă procurorii, cei care îl acuzaseră, îi ceruseră pedeapsa cu suspendare. Personal, cred că marele nostru sportiv, care a făcut atâtea lucruri bune pentru România, merita o pedeapsă mult mai blândă, mai ales că îşi recunoscuse fapta. Sigur că mulţi spun că după faptă şi răsplată.
Dar un “simbol” poate avea şi circumstanţe atenuante. Însă s-a gândit probabil că, dacă “este sânge, să fie cât mai mult”. Gică Popescu merită o a doua şansă, dacă este să punem în balanţă ceea ce a făcut bun pentru sportul “rege”, chiar dacă unii dintre jurnalişti îl “împroaşcă” acum cu diverse “invective”.
Iar în capul listei se află cel care se crede atunci când se uită în oglindă “gurul” presei interne, pe numele lui CTP (sau Cristian Tudor Popescu), care se pricepe la toate, inclusiv la sport.
A fost o decizie “şoc” până la urmă, care a venit într-o zi de 4 martie, un “cutremur”, de această dată în fotbal, din care trebuie învăţat. Alături de cei opt sunt sigur că sunt multe alte “personaje” fotbalistice care ar merita aceeaşi soartă, inclusiv Dragomir şi Mircea Sandu.
De la “mini” la “maxi” fotbal
Al doilea “şoc” a venit miercuri, 5 martie când, după un calendar prestabilit, urmau să aibă loc alegeri la FRF pentru funcţia de preşedinte, devenită vacantă odată cu terminarea a nu ştiu al câtulea mandat al lui Mircea Sandu. Prin condamnarea principalului favorit, Gică Popescu, lucrurile se precipitaseră, existând diverse scenarii, care mergeau până la anularea alegerilor, pentru a-l putea impune la şefie pe Gică Hagi.
Până la urmă, toate aceste presupuneri s-au dovedit a fi simple “bombe” de presă, iar alegerile s-au desfăşurat cu cvorumul asigurat. Principalii favoriţi deveniseră, peste noapte, Gheorghe Chivorchian şi fostul arbitru Vasile Avram. Printre candidaţi şi Răzvan Burleanu, preşedintele FR de minifotbal, un cvasi necunoscut în fotbalul mare la cei doar 29 de ani ai lui. Pe cel care avea să devină viitorul preşedinte al FRF l-am văzut anul trecut la Hunedoara, cu ocazia turneului final al Campionatului Naţional de Minifotbal, o competiţie mai mult de cartier, destinată amatorilor de ocazie, printre care se mai regăsesc şi foşti fotbalişti.
Mai aproape de alegeri îi citisem câteva declaraţii în care îi ataca dur pe “Naşul” şi acoliţii lui, şi chiar pe Gică Popescu. Îi citisem şi ceva din programul de campanie, în care, vorba aia, multe promiţi puţine faci mai apoi. După primul tur de scrutin au mai rămas în cursă Burleanu şi Avram, Chivorchian părăsind prematur cursa. Moldoveanul i-a îndemnat însă pe cei care i-au dat votul să-l îndrepte în turul doi spre Burleanu, care venea din aceeaşi zonă a ţării. Iar rezultatul a fost normal.
Absolvent al Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice, Burleanu s-a “înfipt” din secunda doi în scaunul de preşedinte şi de la tribuna lucrărilor i-a cerut lui Adalbert Kassai (mâna dreaptă a lui Sandu, un alt “şmecher”) să-şi prezinte a doua zi demisia din funcţia de secretar general, pe care i-o promisese lui Chivorchian, pentru ajutorul pe care îl primise în turul secund. A mai declarat “mini” preşedintele, devenit, peste noapte, “maxi”, că renta viageră a lui Mircea Sandu este una “nesimţită” şi că va face şi va drege. Asta a fost până a doua zi, când a apărut la conferinţa de presă însoţit de “Naşul” şi a început să bată în retragere. Semn că pălăria pe care şi-o procurase s-ar putea să fie una mult prea mare pentru funcţia venită pe neaşteptate. Îl luase gura pe dinainte, poate şi din cauza tinereţii şi îl vedea deja demis de la cârma Naţionalei pe Victor Piţurcă. S-a răzgândit însă la fel de repede după egalul cu Argentina, reconfirmându-l pe Piţi în funcţia de selecţioner. Nu ştiu dacă ceea ce a “mâncat” Burleanu la minifotbal se potriveşte cu ce ar vrea să “digere” la fotbalul mare, care este mult mai complicat, mai ales când vine vorba de România. Până la urmă este bine că am scăpat de Dragomir şi Mircea Sandu, de care “organele” nu s-au atins până în prezent (oare de ce?), dar sunt curios dacă acest tânăr care pare ambiţios, dar mult prea zelos, va reuşi să îndrepte fotbalul nostru plin încă de “spini”. E mult de lucru şi dacă va apleca urechea la “pupincuriştii” care au început să-i dea deja târcoale, nu îi prevăd un viitor prea lung.
Egal meritoriu
După două zile pline de neprevăzut, a venit şi o seară relaxantă, cu un rezultat mai puţin aşteptat de iubitorii fotbalului. Pe “Naţional Arena”, România a reuşit să ţină piept cu brio uneia dintre cele mai puternice reprezentative, favorită la CM din Brazilia, Argentina, condusă în teren de super-starul Lionel Messi.
A fost un amical agreabil, în care s-a văzut clar că oaspeţii au venit la Bucureşti pentru a onora un angajament mai vechi, iar fotbaliştii nu s-au omorât cu firea pe teren, cu gândul la meciurile din campionatele puternice în care evoluează.
Aşa că, fără a forţa, s-a ajuns la un echitabil 0-0. Trebuie, totuşi, să remarcăm că “tricolorii” au avut o evoluţie de apreciat, nu au fost inferiori tehnic şi tactic mult mai valoroşilor adversari, au încercat şi au reuşit de multe ori să ofere celor aproape 50.000 de spectatori un fotbal agreabil. Însă să nu uităm că între un amical de lux şi o întâlnire oficială este o diferenţă foarte mare. Iar Băieţii lui Piţurcă trebuie să demonstreze acest lucru în toamnă, când încep preliminariile pentru CE din 2016, acolo unde facem parte dintr-o grupă mai mult decât convenabilă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.