Piaţa de artă locală, între kitsch şi formare

Articolul a fost vizualizat de 1,636 ori

„Când cumpărăm un obiect de artă, de fapt, cumpărăm imaginea noastră despre noi înşine”, spune criticul de artă Pavel Şuşară. Prin vorbele sale, lucrurile par să se dezlege: într-o ţară unde românul este prost, iar tinerei generaţii i se refuză până şi bunul simţ, pare normal ca arta – acolo unde există – să fie invadată de kitsch. Avem nevoie însă de artă, este convins eseistul: „Arta nu spală vase, nu face mortar, nu face curat în grajduri, dar ea ne construieşte ca oameni. Arta este un document esenţial pentru omenire”.

arta mare Cine şi ce artă se cumpără în România? Ce pot face factorii de decizie pentru artişti? O parte dintre aceste teme au fost discutate în cadrul unei conferinţe intitulate „Occident şi orient în arta românească, consideraţii asupra artei contemporane”, susţinute la Deva de cunoscutul critic de artă Pavel Şuşară: „Spre deosebire de arta occidentală, care este legată mult de istorie, cea românească este legată de… două istorii, paralele sau conflictuale. Când faci artă, contează mult tipul de înţelegere a lumii, chiar şi permisivitatea religioasă. (…winking Dacă înţelegem arta ca pe tabloul cu «Răpirea din Serai» nu am făcut nimic. Dacă înţeleg un tablou ca fiind un moment de cunoaştere al autorului, realizăm şi de ce este atât de scumpă arta şi nu ne-am mai întreba de ce costă atât un Van Gogh. Valoarea unui obiect nu este dată de suma componentelor, ceea ce se plăteşte la o piesă de artă este momentul de graţie, de excepţie exprimat la un moment dat”. Pur şi simplu, artistul reconfigurează lumea, o învaţă un nou limbaj, crede criticul, care vede arta ca pe un mod de a „îmblânzi” lumea: „Copiii care cresc într-o casă cu o colecţie de artă bine făcută, frumoasă, cresc într-o lume la care cei care nu au asemenea ambianţă nu au cum să acceadă şi nu au cum să o înţeleagă. Ea stimulează imaginaţia, crează ipoteze de viaţă pe care în mod real nu le poţi avea fără să fie determinate de ceva. Arta are o funcţie efectivă: ea nu spală vase, nu face mortar, nu face curat în grajduri, dar are un tip de funcţionare eficientă în ceea ce priveşte construcţia noastră ca oameni. Dacă nu am avea componenta asta, am fi nişte maimuţe puţin mai vioaie în capacitatea de relaţionare. Arta ne face oameni, pentru că ea ne dezvăluie natura, identitatea şi specificul nostru”.

La limita supravieţuirii

Pavel Şuşară

Pavel Şuşară

Timp de câteva ore, Pavel Şuşară a vorbit în faţa a zeci de iubitori de artă despre complexitatea fenomenului cultural, care bine „îndemnat” în timp de factorii de decizie poate chiar evita conflicte armate: „Dacă „Răpirea din Serai” se cumpără, înseamnă că există o cerere. Problema e cum disloci mentalitatea care face posibilă cumpărarea, dar ignorarea ei nu este o soluţie. Factorul politic nu trebuie să castreze cretivitatea, ci trebuie să lase omului o adevărată libertate de exprimare şi creaţie”. Aşa că, într-o societate românească unde dialogul între politicieni şi restul lumii este îngheţat, arta are de suferit şi artiştii fac eforturi mari să ajungă la public, dar şi să supravieţuiască: „Piaţa de artă în judeţ este destul de slabă şi nu se poate spune că vreun artist de la noi trăieşte din artă, de fapt, la nivelul întregii ţări sunt doar câţiva artişti – şi poţi să-i numeri pe degete – care trăiesc exclusiv din arta plastică. Asta nu înseamnă că nu sunt artişti foarte buni. Eu cred că lumea nu este suficient de educată să investească în acest domeniu al artei. Trebuie să facem mai mult pentru acest domeniu, cu gândul la generaţiile viitoare”, spune Torino Bocăniciu, preşedintele filialei Deva a Uniunii Artiştilor Plastici. Pictorul Mircea Popiţiu, contestat de colegii de breaslă, este mulţumit însă de cererea pentru lucrările sale: „Se poate trăi din pictură fără a cădea în patima kitsch-ului – cum am fost eu acuzat de colegi, pentru că sunt bine cumpărat. Eu cred că nu am făcut kitsch niciodată sau, în orice caz, nu cu voia mea. Am deja 15 expoziţii în ţară şi alte câteva în străinătate, pentru fiecare am pregătit 30-40 de tablouri, la care s-au adăugat comenzile care îmi asigură traiul. Pictez în ritmul meu. Mie îmi cumpără lucrările oamenii cu potenţial economic: doctori, notari, avocaţi, oameni de afaceri şi nu sunt de acord cu colegii mei care spun că oamenii cu bani nu au cultură. Preţul unui tablou oscilează mult – pot da unul cu sute de euro, dar unei profesoare nu pot să-i cer mai mult de 150 de lei, dacă atât îşi permite. Eu pot trăi din pictură, totul constă în ceea ce vrei de la viaţă – eu pot trăi şi cu 800 de lei pe lună”.

O piaţă în consolidare

Doctorul Dorin Petrui este unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari deveni: doar de la artiştii hunedoreni deţine până acum peste 30 de tablori şi vreo 15 sculpturi. Nici el nu este mulţumit de ceea ce se întâmplă pe piaţa autohtonă de artă: „Eu sunt unul dintre oamenii care cumpără artă, dar şi ajut, după posibilităţi. La noi, piaţa de artă este mult subevaluată, gândiţi-vă doar că un Grigorescu al ungurilor a ajuns la peste un milion de euro! Asta înseamnă că la noi piaţa este subevaluată şi cred că ar trebui cultivată apropierea de artă a mediului de afaceri, mediu care continuă să dea 500 de mii de euro pe un Bugatti, dar se uită dacă să dea 25 de mii de euro pe un Tonitza”. Cu toate acestea, criticul Pavel Şuşagă pare optimist şi crede că piaţa de artă în ţară este în continuă dezvoltare: „Piaţa de artă în România este în consolidare – a pornit de la nimic şi a ajuns undeva: au apărut instituţii care erau indispensabile pentru funcţionarea unei pieţe cât de cât organizate, s-a trecut de la nivelul de talcioc, la nivelul de magazin, de galerie, de casă de licitaţie. În plus, există o categorie de oameni care au identificat obiectul de artă ca obiect de investiţie, mai precis, şi ca obiect de investiţie. Tabloul, sculptura, desenul, obiectul decorativ – toate încep să aibă o funcţie concretă în imaginarul, în interiorul, în spaţiul privat al oamenilor şi, odată lucrurile acestea însuşite, există şansa ca ele să se consolideze şi generaţiile care beneficiază de acest comportament, de felul ăsta de a fi al părinţilor vor avea privilegiul de a avea nişte lucruri gata sistematizate”.

Formare de colecţionari

Acum artiştii hunedoreni par decişi să se implice cumva în atragerea publicului către artă şi formarea gustului pentru frumos: la Galeria „Forma” din Deva au loc lunar câte două vernisaje, iar cei din filiala deveană a UAP vor să reînvie „Amfiteatrul Artelor”, un eveniment cu expozeuri care avea loc în Deva, înainte de 90. Criticul Pavel Şuşagă explică însă că formarea în acest domeniu se măsoară în generaţii: „Când cumpărăm un obiect de artă, de fapt cumpărăm imaginea noastră despre noi înşine şi cel mai bine acest lucru se poate vedea în practica acelei categorii care a reînceput să reînvie după anii ‘90, a colecţionarului. Colecţionarul nu crează el însuşi imagine, dar încearcă să se definească făcând o selecţie personală din ceea ce au creat ceilalţi. Ambianţa pe care el şi-o crează îi defineşte perfect personalitatea – arată care e nivelul cunoştinţelor lui, ce repere culturale are, ce înţelege dintr-un tablou, dacă el caută imaginea în tablou sau caută modalitatea de exprimare a unui artist într-un tablou.

De fapt, colecţionarul este nucleul sau este reprezentarea „în mic” a felului în care societatea îşi înţelege şi se manifestă în faţa artiştilor pe care îi are la un moment dat, cu care vine în contact. Cu cât o societate este mai conştientă de sine, are repere mai solide în cultură, în înţelegerea lumii, în ceea ce priveşte exigenţele privind viitorul ei, cu atât relaţia cu artiştii ca prezenţe efective şi cu arta ca produs social major este mai profundă şi mai eficientă”. Chiar dacă la conferinţa susţinută de Pavel Şuşară au participat doar câteva zeci de oameni, evenimentul a fost gustat de cunoscători precum Dorin Petrui: „Când eram în Bucureşti, am oscilat între tentaţia de a rămâne acolo sau a mă întoarce acasă şi recunosc că zona provincială m-a făcut de multe ori să mă gândesc nostalgic la Bucureşti. Întâlniri ca cea cu Pavel Şuşară sunt o gură de oxigen şi sper ca existenţa extra profesională a noastră să nu mai fie între două plecări într-un mare oraş”.

Tags: ,

About Laura Oană