Cum altfel s-ar putea numi această reuşită cu “lanterna” clasamentului, după un sezon eşuat, în care planurile celor de la Cetate Deva anunţate la debut
s-au năruit pe parcurs? Devencele vor fi nevoite să evolueze în “play-out”-ul competiţiei, după ce au terminat campionatul regular pe locul opt.
Vorbim despre campionat compromis pentru echipa din reşedinţa de judeţ, mai ales prin ceea ce s-a întâmplat în tur, când s-au pierdut puncte importante pe propriul teren, o luptă relansată la începutul returului pentru locul şase, dar cu un final din nou dezamăgitor.
În acest moment, gruparea de pe Mureş nu are un lot valabil pentru prima jumătate a clasamentului. Evoluţiile au fost fluctuante, iar schimbările de antrenori, specialitatea lui Marian Muntean, impardonabile, atâta timp cât vrei performanţă.
Fără emoţii
Chiar dacă au dat senzaţia că meciul poate fi unul echilibrat, prin prisma rezultatului de la pauză (12 – 11), ceea ce a urmat a demonstrat diferenţa de valoare dintre cele două combatante, mai ales că, în tur, în Zăvoi, a fost doar egalitate. Vâlcencele Simonei Gogîrlă au început fără trac şi şi-au permis luxul de a conduce în debutul partidei, 3-4 (min. 10), 5-7 (min. 13). Numai că golgetera Carmen Cartaş şi colega ei de linie, “veterana” Melinda Toth, au dat tonul revenirii, înscriind la “foc automat”, făcând posibil avantajul fragil de la capătul primelor 30 de minute. Devencele au prins viteză în actul secund. Simion şi-a intrat şi ea în mână, iar diferenţa pe tabelă a crescut, ajungând la un maxim de opt “lungimi”, 25-17. Cu cele trei puncte acontate, Deva a rulat întreaga bancă de rezerve (una “subţire”, în opinia mea), oaspetele reuşind să mai reducă din diferenţă, dar fără a crea emoţii pe final. Urmează şase săptămâni de pauză, apoi începe Cupa României. Nu cred însă în vreo minune. Dacă se va juca “play-out”, adversarul Devei va fi CSM Ploieşti.
Un conducator de mucava acest Munteanu , care confunda echipa judetului cu bordelul lui , pe banii primariei si C>J ce sa astepti de la unul lansat de PP DD ? cum e turcul si pistolul. Pacat pt fete!