Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenţia către campionatele din Anglia, Italia şi Spania. Liverpool, Roma şi Atletico Madrid sunt implicate în lupta pentru primele poziţii şi au meciuri relativ uşoare, pe care trebuie să le câştige.
Liverpool reintră în cursă
Săptămâna trecută a fost una favorabilă pentru Liverpool. A câştigat categoric pe terenul celor de la Manchester United şi a profitat de eşecul celor de la Chelsea în deplasarea de la Aston Villa, reducând diferenţa de puncte care o despărţea de prima poziţie în Premier League. Diferenţa dintre echipa antrenată de Mourinho şi Liverpool este de patru puncte. Chelsea are un meci dificil la finalul acestei săptămâni, pe teren propriu, contra celor de la Arsenal. Liverpool ar putea profita de un eventual pas greşit al londonezilor, dacă se impune în deplasarea de la Cardiff, echipă clasată pe locul 19 în Premier League. Gazdele au doar 25 de puncte după 30 de etape şi sunt implicate serios în lupta pentru evitarea retrogradării. Pe teren propriu au jucat de 15 ori şi au obţinut cinci victorii şi patru remize. Oaspeţii au avut un parcurs foarte bun până acum şi au şanse să câştige titlul de campioană. Trebuie să recupereze o diferenţă de patru puncte faţă de Chelsea şi au o restanţă de disputat. Dacă o câştigă, diferenţa se reduce la doar un punct. Liverpool a disputat 15 etape în deplasare şi a înregistrat şapte victorii, patru remize şi patru înfrângeri. Este echipa cu forma cea mai bună din prima ligă engleză şi vine după cinci victorii în ultimele cinci meciuri. În tur a câştigat cu scorul de 3-1. Între cele două echipe există o diferenţă clară de valoare şi de formă. Cred că oaspeţii se vor impune. Mizez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,40 ne va aduce 4 unităţi profit.
Meci de trei puncte pentru Roma
Roma a început foarte bine acest campionat, dar s-a pierdut pe parcurs. A pierdut prima poziţie în faţa celor de la Juventus şi acum se află la 14 puncte în spatele torinezilor. Diferenţa este destul de mare şi mai sunt doar 11 etape până la final. Şansele celor de la Roma de a câştiga titlul sunt foarte mici. Un obiectiv realist pentru aceştia ar fi poziţia secundă. Pentru aceasta se bat cu cei de la Napoli. Napoletanii au un handicap de trei puncte şi un meci în plus disputat. Roma va juca la finalul acestei săptămâni pe terenul celor de la Chievo. Meciul nu va fi simplu, dar echipa antrenată de Garcia este favorită şi are şanse mari să câştige cele trei puncte puse în joc. Chievo este o echipă modestă în Serie A şi, momentan, se clasează pe locul 16, foarte aproape de zona retrogradării. Ambele echipe au nevoie mare de puncte şi cred că oaspeţii dispun de mijloacele necesare pentru a le obţine. Au un lot mai valoros, sunt mai experimentaţi, au un moral mai bun şi n-ar trebui să se împiedice în această confruntare. Pariez 9 untiăţi pe victoria oaspeţilor. Cota de 1,60 ne va aduce 5,4 unităţi profit.
Oportunitate pentru Atletico
Dumincă, Real Madrid va primi vizita Barcelonei. Va fi un meci foarte disputat, cu o miză uriaşă. Dacă Barcelona pierde, şansele ei de câştiga titlul scad considerabil. Dacă Barcelona va obţine un rezultat pozitiv, va reintra în lupta pentru titlu. De pe urma unui astfel de rezultat ar avea de câştigat şi Atletico Madrid. Echipa antrenată de Simeone va juca în deplasare, pe terenul celor de la Betis Sevilla. Gazdele se clasează pe ultima poziţie în Primera Division şi au şanse mici să rămână în prima ligă. Atletico are 67 de puncte, cu trei mai puţin decât liderul Real Madrid şi cu unul mai mult decât Barcelona.
În această confruntare trebuie neapărat să obţină cele trei puncte puse în joc pentru a profita de pe urma confruntării dintre Real şi Barcelona. Atletico a avut un parcurs constant atât pe teren propriu, cât şi în deplasare şi cred că va câştiga pe terenul celor de la Betis. Sunt mai valoroşi, traversează o perioadă bună şi au nevoie mare de victorie. Pariez 10 unităţi pe victoria oaspeţilor. Cota de 1,62 ne va aduce 6,2 unităţi profit.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.