După ce şi-a recuperat o mică parte din tezaurul prădat în urmă cu un deceniu, cetatea dacică de la Căpâlna aşteaptă ea însăşi să fie scoasă la lumină. Cinci milioane de euro ar fi necesare pentru asta. Autorităţile din Alba au şi un proiect aprobat de Ministerul Culturii. Problemă mare însă: nu dispun de aceşti bani şi nici nu ştiu, deocamdată, de unde îi pot obţine. Şansele unei alocări de asemenea dimensiuni de la bugetul ministerului amintit sunt infime – experienţa o spune. Rămâne, totuşi, speranţa unei finanţări din fonduri europene.
Acropola cetăţii a servit, în ultima vreme, şi ca loc de incins grătare pentru turişti mai puţin amatori de istorie
Pe parcursul ultimilor doi-trei ani, REPLICA a făcut incursiuni descriptive la mai toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Atenţia presei, în general, este captată de Sarmizegetusa Regia, însă şi celelalte cetăţi au importanţa şi unicitatea lor. Într-un “serial” cu frecvenţă neregulată, v-am prezentat în cuvinte şi imagini cetăţile Piatra Roşie, Băniţa, Costeşti şi Blidaru. Cantonaţi mental în limitele judeţului Hunedoara, pentru că între aceste limite apare săptămânalul REPLICA, am lăsat mereu mai la urmă cetatea dacică de la Căpâlna, deşi localitatea e la vreo 30 de minute distanţă de Orăştie. Am reuşit să ajungem şi aici.
Turiştii sunt obligaţi să încalce legile proprietăţii
Un indicator mic, la capătul unui pod din Căpâlna (comuna Săsciori, judeţul Alba), îţi arată locul în care trebuie să cobori de pe asfalt şi să apuci pe drumeagul spre cetatea dacică. Atenţie, poţi fi dezorientat de faptul că drumul de ţară mai lat merge printre case, iar un drum de pământ urcă spre stânga şi se-mpiedică de-o poartă. A doua variantă e cea corectă. Peste 150 de metri, altă poartă. Dacă ai ocazia să te întâlneşti cu paznicul cetăţii, îţi explică el simplu: “Păi, pe-acolo nu-i drum public. Îs grădinile oamenilor”. După ce treci cam ilegal prin grădinile oamenilor, drumul începe să urce din ce în ce mai abrupt. Sunt vreo doi kilometri de mers, pe care, în mod normal, ar trebui să-i parcurgi în 20 de minute. Trece însă aproape o oră până să ajungi sus, pe şaua cu băncuţă şi panou explicativ, locul în care se intră în cetate.
O cetate dărâmată…
Şaua e îngustă. Are doar vreo 10 metri lăţime. E singura zonă prin care se poate ajunge la intrarea în cetate. Panoul explicativ arată că, în urmă cu 2000 de ani, şaua era “crestată” transversal de două şanţuri şi două valuri de pământ. Urmele lor se văd doar dacă eşti atent(ă). Acelaşi panou îţi arată şi forma aproape triunghiulară a cetăţii, dată de dispunerea zidurilor. Din teren nu prea ai cum să-ţi dai seama, pentru că zidul, acolo unde încă mai rezistă, este acoperit de vegetaţie. Turnul-locuinţă de lângă intrarea principală (cea de pe şa, intrarea secundară fiind în partea opusă) este singurul care lasă urme vizibile. Câţiva metri mai în dreapta lui, puţinele rămăşiţe ale turnului de poartă sunt mai mult împrăştiate. Dacă îţi propui să urmezi traseul zidului de cetate, îţi e destul de greu să-i găseşti capătul din stânga intrării principale. E dărâmat şi mascat de lăstari de mesteacăn.
…şi înierbată
Zidul cetăţii Căpâlna abia se mai vede
Apoi se văd blocuri de piatră din zid suportând cu greu pământul şi vegetaţia adunate deasupra. Blocurile de piatră dislocate din zid şi ajunse în “buza” dealului, la marginea zonei împădurite, dau impresia că sunt la fel de multe ca şi cele ce se încăpăţânează să rămână asamblate. Câte-or fi ajuns jos, în vale… Sunt şi multe blocuri “cu babe” (decupajul făcut în piatră pentru a lăsa loc bârnei de lemn care uneşte cele două paramente ale zidului dacic, între care era pus pământ şi piatră). Dar sunt şi zone-n care găseşti, de exemplu, hârtie igienică. Alţi paşi, alte ciudăţenii. La un moment dat, blocurile de calcar (nu se ştie nici acum exact cum au reuşit dacii să transporte volume impresionante de piatră pe distanţe de zeci de kilometri, în munţi, ca să-şi ridice cetăţile) se amestecă cu bucăţi de rocă locală. În partea de Nord-Est, zidul dispare din nou sub malul de pământ pe mai multe porţiuni. La sud-est, unde cândva se afla intrarea secundară în cetate, locul e marcat de trei blocuri fasonate, aşezate la rădăcina unui copac ce nu le lasă să aibă aceeaşi soartă ca sutele de piese similare prăvălite pe versantul abrupt, prin pădure. Pe partea sudică, se vede doar o jumătate din lungimea zidului. Cealaltă jumătate e împânzită de vegetaţie. De fapt, dacă vizitezi Cetatea de la Căpâlna prin mai – iunie, când natura e la maximul său anual, ai toate şansele să nu vezi zidul deloc.
La mici şi bere, pe acropolă
Probleme sunt şi în incintă. De pe acropolă (zona cea mai înaltă a fiecărei cetăţi antice), spre Sud, tufişurile domină terasa de la picioarele tale. Noroc că pe fundal, printre ramurile încă neînfrunzite ale copacilor, se vede luciul lacului Obreja de Căpâlna, undeva jos de tot, destul de departe. Şi dacă tot eşti nefericitul posesor al unui spirit de observaţie, pe acropolă eşti deranjat de urmele a două focuri de tabără.
Pesemne că grătăriştii ce s-au cocoţat până aici au vrut şi ei să mănânce un mic şi să bea o bere într-un loc “cu belvedere”. Sunt gata să pun pariu că niciunul dintre ei nu-şi imagina că pe acel loc, cu 2.000 de ani în urmă, se afla un fel de turn de observaţie, făcut din lemn, punctul-cheie în sistemul defensiv al cetăţii. În aceeaşi zonă de 20 de metri pătraţi se mai văd, timide, urmele a două gropi săpate de “concurenţa” arheologilor. Acei indivizi care au reuşit să ia ilegal de aici podoabe dacice din aur, precum colierul de 75 de grame şi perechea de cercei de 27 de grame recuperate relativ recent de statul român şi expuse la Alba-Iulia.
“Cetatea nu va fi reconstruită total?”
Turnul-locuinţă de la Căpâlna este printre prea puţinele elemente din cetatea dacică ale căror urme sunt cât de cât clare
Consiliul Judeţean Alba a depus încă din decembrie 2011 la Ministerul Culturii un proiect pentru restaurarea şi valorificarea turistică şi culturală a Cetăţii dacice Căpâlna. De atunci şi până acum specialiştii instituţiei au tot fost nevoiţi să modifice proiectul iniţial, pentru a se conforma cerinţelor Comisiei Naţionale pentru Monumente Istorice. Proiectul nu a trecut însă şi prin Comisia Naţională de Arheologie, iar Comisia Naţională a României pentru Unesco nu a făcut încă public un punct de vedere referitor la proiect. “Bănuim că în cazul în care ar mai fi fost nevoie de aprobări de la vreo instituţie, cei de la Ministerul Culturii ne-ar fi spus, mai ales că de doi ani şi jumătate lucrăm cu cei de la Bucureşti pe acest proiect. Luna viitoare este programată şi o întrevedere cu reprezentanţi ai Unesco pe tema iniţiativei Consiliului Judeţean”, spune arhitectul-şef din cadrul CJ Alba, Eugenia Mărginean. Ea adaugă că, în ce priveşte intervenţiile pe monument, acestea vor respecta legislaţia şi recomandările în domeniu: “Cetatea nu va fi reconstruită total, pentru că e imposibil aşa ceva. Se vor curăţa de pământ şi vegetaţie zidurile cetăţii. Blocurile de piatră căzute pe versanţi vor fi readuse sus şi repuse în ziduri. Acolo unde nu vom avea destule blocuri cu care să completăm, vom veni cu material nou şi vom marca clar acest lucru. Nu va fi însă vorba de o reconstruire a cetăţii. Zidurile vor fi ridicate până la un metru – un metru şi jumătate deasupra nivelului solului şi impermeabilizate deasupra. Apoi va fi refăcut turnul – poartă, iar în zona centrală va fi amenajat un punct de belvedere pe o structură de lemn, la care se va putea ajunge pe o alee”, adaugă Eugenia Mărginean. Celelalte două componente costisitoare ale proiectului se referă la amenajarea unui drum de acces până în cetate şi la construirea unui centru de vizitare – cercetare la baza dealului pe care se afla fortificaţia antică.
Scurt istoric
Cetatea dacică de la Căpâlna a fost ridicată în a doua jumătate a secolului l î. Hr., iar rolul său era eminamente militar. Totuşi, cercetările arheologice făcute în urmă cu 30 de ani au demonstrat că aici existau şi două temple, care au fost demontate între cele două războaie, de la 101 – 102 şi 105 – 106, blocurile de piatră din componenţa lor fiind folosite la întărirea zidurilor de apărare. Fortificaţia bloca accesul spre capitala Regatului Dac dinspre Valea Sebeşului, zonă pe care se poate urca până spre Vârful Şureanu, de unde, apoi, se poate ajunge relativ uşor la Sarmizegetusa Regia sau Costeşti.
Cetatea se află la o altitudine de 610 metri, pe un vârf de deal cu versanţi abrupţi, singura cale de acces favorizată de geografia locului aflându-se înspre nord-vest. Foarte aproape de intrarea principală se află atât turnul-poartă cât şi turnul-locuinţă. De la turnul locuinţă spre interior urca o scară ce ducea spre terasele superioare, apoi spre punctul de observaţie situat în zona cea mai înaltă a locului. Cetatea mai avea o poartă secundară, situată în partea opusă celei principale, dar la aceasta s-a renunţat între cele două războaie daco-romane.
Cetatea a fost distrusă de romani la 106. Pe amplasamentul său a apărut mult mai târziu şi o aşezare medievală.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.