În “inspecţie” la Sarmizegetusa Regia

“Sarmizegetusa Regia este ca o femeie frumoasă care abia acum îşi dă jos vălul de pe ochi”, spunea şi încă mai spune Vladimir Brilinsky, “dacul” care s-a luptat, la propriu, cu bâta-n mână, pentru ca vechea capitală să fie protejată de vandalismul indiferenţei. Noi am spune că, după ce s-a muncit un an aici, acum Sarmizegetusa Regia îşi lasă descoperită mai bine de o jumătate din chip.

Sarmizegetusa Regia

Reporterii săptămânalului REPLICA au văzut capitala daciei pre-romane şi cu buldozere printre temple, şi cu ezoterişti aprinzând focuri în sanctuare şi cu corturi instalate în incinta sacră, şi cu miniştri promiţând multe, în timp ce îşi sprijineau câte un picior pe vreun stâlp al Marelui Sanctuar Circular. Anul trecut a venit vremea să vedem primele semnele de normalitate de la Sarmizegetusa Regia. Chiar am avut onoarea să cumpărăm primele două bilete de intrare în obiectivul istoric. După un an aproape împlinit de la acel moment, am dorit să vedem cum a continuat demersul început în primăvara lui 2013.

“Descoperiri” printr-o simplă curăţenie

Schimbările apar încă din parcarea amenajată cu scandal la Poarta de Vest a monumentului antic. Două “căsuţe” hexagonale ce imită locuinţe dacice adăpostesc personalul administraţiei monumentului. De la una dintre ele se cumpără şi biletul de intrare: 5 lei pentru adulţi, 2 lei pentru copii. Chiar în dreptul Porţii de Vest stă afişat regulamentul de vizitare. Doi paşi mai încolo apare un prim panou explicativ, aşezat pe un suport din lemn, astfel încât să fie uşor de citit. În dreapta şi în stânga se vede foarte clar zidul fortificaţiei. Nici urmă de buruiană, şi nici vreo bucată de hârtie igienică, aşa cum era pe vremuri. Curăţatul buruienilor, lăstărişului şi al frunzelor are însă şi dezavantajele lui. Acum se văd clar blocurile de zid depozitate aici, cu mai bine de 30 de ani în urmă. Pe-atunci se dorea a fi o soluţie temporară şi ar fi urmat ca ele să fie repuse în ziduri. Şi atunci, ca şi acum, banii pentru proiectul de restaurare s-au terminat brusc.

Cărarea ce traversează fortificaţia e însă cât se poate de curată. În stânga şi în dreapta doar leurda mai îndrăzneşte să apară. Nu mai sunt trunchiuri putrezite şi nici copaci gata să cadă peste tine. La capătul vestic al drumului pavat acea balustradă metalică, vopsită în verde, e şi acum la locul ei, deşi era prima pe lista schimbărilor dorite de administratorul obiectivului. “Vrem să o schimbăm cu una de lemn. S-a făcut proiect, dar mai durează procedurile”, explică Vladimir (Nunu) Brilinsky.

Incinta sacră respiră altfel

Terasele incintei sacre alunecă, iar primul care are de suferit este Turnul pentagonal. În lipsa banilor pentru consolidări, se apelează la soluţii primitive

La mijlocul pantei ce coboară spre incinta sacră te opreşti. Deja de aici se vede aproape toată zona sacră a dacilor. Nici aici nu mai sunt nici tufişuri, nici trunchiuri de copaci. Printre cei câţiva copaci rămaşi pe verticală se vede totul foarte bine. Abia din acest an vizitatorii Sarmizegetusei dacice pot avea cu adevărat o imagine de ansamblu a sitului. Din acelaşi punct se văd deja şi terasele a 8-a şi a 9-a, undeva în stânga. Până acum au stat ascunse între tufişuri imense şi copaci. “Imediat după intrarea în zona militară, în stânga se văd acum terasele 1, 2 şi parte din terasa 3. Zona fortificaţiei se află pe terasa a patra. Terasele 5, 6 şi 7 nu sunt încă vizibile şi nu vor putea fi vizitate din două motive: încă nu au fost cercetate arheologic şi, acum, e de ajuns ca pe acolo să dai cu piciorul prin humusul adunat de-a lungul veacurilor şi să găseşti ceva; apoi, traseul de vizitare pe lângă zidul vestic, spre nord, nu este accesibil – sunt locuri în care poţi să-ţi rupi picioarele”, explică Nunu Brilinsky.

Terasa a noua nu este încă pe traseul de vizitare. Trebuie şi ea mai întâi cercetată de arheologi. Totuşi, de aici se vede clar anticul depozit de cereale al dacilor. Deocamdată doar ca un fel de “şanţ” lat de aproape doi metri, lung de vreo patru, ce coboară spre terasa a 10-a. În colţul nordic al terasei a 10-a tot simpla operaţiune de curăţare a lăstărişului şi resturilor vegetale a scos la iveală un depozit de andezit. Nu prea ştie nimeni exact ce e cu el aici. Sunt bucăţi mari de andezit fasonate pe o singură parte. E andezit adus de lângă Deva, asta e clar. Dar de ce sunt “îndreptate” bucăţile pe o singură parte? Să fi fost aici un fel de atelier final de prelucrare înainte ca blocurile de piatră să fie aşezate în vreun templu? Nu se ştie încă.

Pe aceeaşi margine nordică a incintei sacre mai apare un coş de gunoi ascuns într-o buturugă, la fel ca-n zona fortificată. Lângă el sunt două băncuţe făcute din doi butuci “legaţi” între ei cu vărgi de fag. E locul perfect pentru cine vrea să stea mai mult şi să admire perfecţiunea încă neînţeleasă pe deplin a incintei sacre. Întreaga arie e mult mai aerisită. Începe să semene un pic cu ce se crede c-ar fi fi fost în urmă cu 2000 de ani. Parcă nu mai simte apăsarea pădurii crescute între timp. Apăsarea trecerii timpului o simte însă Marele Sanctuar Circular, cel despre care arheologii au crezut la început că e un “circus”, apoi un manej, sau un amfiteatru, până să-şi dea seama că, de fapt, a fost un templu. Stâlpii de lemn aşezaţi cu mai bine de 30 de ani în urmă au putrezit. Mulţi dintre ei au căzut. Din cauza asta templul cu cercuri concentrice arată aproape dezolant. Refacerea sanctuarului circular este însă una dintre priorităţile pentru acest an, după cum spune Nunu Brilinsky.

Turnul care cade

Cam din dreptul templului circular, ce-a de-a doua variantă a traseului de vizitare coboară pe o cărăruie spre turnul hexagonal. Zidul e dărâmat. Terasa a 11-a se mişcă. Împinge milimetric, an de an, tot ce e mai jos de ea. Parte din zidul turnului se sprijină pe nişte propte de lemn. “E tot ce-am putut face, deocamdată”, explică administratorul sitului. Eventuale lucrări pentru consolidarea principalelor două terase din incinta sacră (10 şi 11) cer studii amănunţite şi, mai rău, foarte mulţi bani. La ora actuală nu se încumetă nimeni nici măcar să avanseze vreo sumă aproximativă pentru o asemenea operaţiune. De pe terasa turnului hexagonal se vede cabana refăcută a arheologilor. Ani la rând au dormit în condiţii total improprii. Locul nu este însă pentru public.

Urmele proiectului ’78-’82

Turiştii veniţi la Sarmizegetusa Regia au parte de informaţii transmise într-un mod modern, de pe panouri aşezate pe suporţi intr-un material tradiţional – lemnul

Templul de calcar de pe terasa 11, restaurat cu scandal în urmă cu vreo 15 ani este, scoate un “colţ” de beton la marginea sudică. La câţiva metri mai în dreapta o altă aglomerare de blocuri de piatră (mult mai mare decât cea de la Poarta de Vest) atrage atenţia, acum că a fost scoasă de sub buruieni. Nunu Brilinsky crede că aici a fost o clădire. Altfel nu îşi explică de ce sunt atâtea blocuri de piatră. La nici 10 metri de acelaşi templu de calcar, pe drumul care duce tot spre Poarta de Vest, dar “pe sub deal” (zonă neinclusă încă în circuitul de vizitare) tăierea tufişurilor a scos la iveală o grozăvie, de data asta. Două cămine de canal, cu scăriţe metalice, robineţi, ţevi şi vane. Unul este inundat. Celălalt este sec şi are încă robţineţii, scăriţele de metal, vanele şi ţevile la locul lor. La vreo patru metri mai în jos de ele o ţeavă mai groasă dă impresia că servea drept gură de deversare. Deşi erau şi atunci vizibile metodele de lucru ale dacilor în ce priveşte drenarea zonei, decidenţii vremurilor respective au considerat că o canalizare “modernă” în spiritul marilor realizări socialiste nu strică nici aici.

Cam aşa se făcea restaurare şi conservare pe vremea comuniştilor… De fapt, şi acum circulă povestea distrugerii templului de calcar pentru a face loc unui heliport pentru Ceauşescu. Proiectul de atunci începuse prin 1978 şi se derulase heirupistic până prin 1982, după un congres mondial de istorie cu tema “2050 de ani de la apariţia statului dac” şi după finalizarea filmărilor pentru producţia cinematografică “Burebista”. La vederea căminelor de canal, Vladimir Brilinsky rămâne şi el uluit. Din nefericire, i se întăreşte afirmaţia conform căreia, acum şi pe viitor, la Sarmizegetusa Regia se va lucra pentru repararea greşelilor făcute în ultimele decenii. “S-a descoperit prea mult şi s-a conservat prea puţin. Avem o mare problemă din cauza asta.”, adaugă administratorul obiectivului.

Mai e de lucru

Anul trecut, 27.000 de vizitatori au plătit bilet pentru a vedea Sarmizegetusa Regia, de două ori mai mulţi decât estimările iniţiale ale Administraţiei obiectivului. Dacă se adaugă şi turiştii veniţi pe parcursul zilelor “porţilor deschise”, numărul de vizitatori bate spre 30.000. Sarmizegetusa atrage în special turiştii români. Doar 10 la sută dintre vizitatori sunt străini. “Dacă se rezolvă problema drumului (ultimii 19 kilometri spre Regia sunt încă neasfaltaţi – n.red.), ajungem Castelul Corvinilor, ca număr de vizitatori, într-un singur an. Avem însă mare nevoie de sprijin, mai ales de la nivel central. Pe scurt, în următorii 10 – 20 de ani, Sarmizegetusa va fi înfloritoare, sau nu va mai fi deloc”, spune tranşant Nunu Brilinsky.

“E mult mai bine acum”

Acum, incinta sacră se vede mult mai bine chiar dinainte de a ajunge la marginea ei

Coordonatorul colectivului de cercetare arhologică de la Sarmizegetusa Regia, conf. dr. Gelu Florea, este categoric când este întrebat dacă lucrurile arată mai bine aici, după preluarea sitului în administrare de către Consiliul Judeţean: “Fără nicio ezitare pot spune că e mult mai bine acum. În primul rând pentru că zona este păzită 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, turismul se derulează în mod organizat, iar aria de interes este foarte bine întreţinută”.

Problemele apar când vine vorba de banii pentru cercetare. În 2011, ministrul de atunci al Culturii (revenit recent pe post), Kelemen Hunor, demara un amplu proiect de cercetare multi-anuală pentru Sarmizegetusa Regia. Se vorbea atunci de milioane de euro doar pentru acest obiectiv. În 2012, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (instituţia care coordonează cercetarea) a primit 600.000 de euro, bani cu care a cumpărat elemente de logistică cerute de arheologi. În 2013 n-a mai venit niciun ban pe acest program, iar pentru 2014 încă nu se ştie nimic. “Idiferent de sursa de finanţare, noi vom continua anul acesta munca de cercetare la Sarmizegetusa Regia. Trebuie să facem ridicarea topografică pentru terasa a opta. Pe termen mediu ne dorim chiar un muzeu virtual, cu reprezentări tridimensionale ale edificiilor dacice, amenajat lângă incinta sacră. Pe termen lung avem de rezolvat problema teraselor. Acestea alunecă, iar rezolvarea problemei cred că va fi destul de costisitoare”, adaugă dr. Gelu Florea.