Câteva zeci de persoane cu handicap locomotor din Deva s-au întâlnit la sediul organizaţiei din care fac parte, pentru a celebra împreună sosirea sărbătorilor pascale. Organizaţia Femeilor Liberale din Deva, dar şi autorităţile locale au pregătit daruri pentru persoanele cu nevoi speciale şi promit că vor continua să facă acest gest altruist şi pe parcursul anilor care vor urma.
Primarul Devei, Petru Mărginean, le-a adus persoanelor cu handicap neuromotor în dar un tort şi răcoritoare, dar adaugă că administraţia locală caută soluţii, astfel încât cele două părţi să îşi poată face, una alteia, mici servicii, astfel încât şi persoanele cu nevoi speciale să se simtă utile, iar munca lor să fie apreciată. “Persoanele cu handicap au vizitat serele noastre şi colaborăm din punctul de vedere al micilor servicii pe care le pot oferi comunităţii. Nu facem numai daruri de dragul de a face daruri. Pe de altă parte, avem în vedere un proiect pentru copiii cu dizabilităţi sau un centru Mama şi Copilul. Este vorba despre o clădire situată în apropierea sediului Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotori, aşa că ar putea exista un sprijin logistic pentru acest proiect”, explică Petru Mărginean. Primarul Devei adaugă, însă, că abia în toamnă se va deschide sesiunea pentru depunerea de proiecte, aşa că administraţia locală speră ca, până la anul, să poată solicita finanţare pentru reamenajarea şi dotarea spaţiului respectiv.
80 de persoane au primit pachete de Paşte
Vicepreşedintele Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotori (AHN), Marius Boldor, spune că acţiunea prin care persoanele cu handicap neuromotor celebrează Sărbătorile Pascale este organizată încă din 1991, iar în tot acest timp atât administraţia locală, cât şi reprezentanţii PNL au susţinut financiar organizarea acestui eveniment. Mai recent, Episcopia Devei şi Hunedoarei s-a alăturat listei sponsorilor, astfel încât aproape 80 de persoane au primit daruri de Paşte. În total, Asociaţia Handicapaţilor Neuromotori are 150 de membri activi numai în zona Devei, în timp ce, în judeţul Hunedoara, sunt înregistrate aproape 600 de persoane. “Sunt nişte oameni deosebiţi, prietenii noştri de suflet şi, indiferent că este an electoral, cu campanie electorală sau nu, vom încerca să fim alături de ei, ori de câte ori este nevoie. Felul în care aceşti oameni reuşesc să facă faţă situaţiei dificile în care se află ne dă de gândit şi suntem onorate, atât eu cât şi colegele mele, că reprezentanţii Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotori s-au gândit să ne invite la acest eveniment. Vom rămâne alături de ei şi în anii următori, aşa cum am fost alături de aceste persoane minunate de-a lungul anilor trecuţi”, declară Gabriela Maracu, preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Naţional Liberal Deva.
“Încercaţi să urcaţi o bordură! Veţi înţelege tot!”
Eugenia Codrea este imobilizată de când se ştie şi spune, zâmbind împăcată cu sine, că nu ştie ce-nseamnă să mergi în picioare. Are o feţişoară de copil care-a uitat să îmbătrânească şi “sechele după poliomielită”. Aşa se numeşte boala care-a aruncat-o, pe viaţă, într-un scaun cu rotile. Avea nouă luni când s-a îmbolnăvit, în 1956, iar membră a Asociaţiei a devenit încă din anul 1990, imediat după înfiinţare. Nu poate sta acasă prea mult, aşa că fuge de singurătate şi vine aproape în fiecare zi la sediu, unde se întâlneşte cu prietenii ei dragi. Dac-o întrebi de familie, spune că “a avut”, dar “s-a destrămat” şi face cu mâna un semn în aer, ca pentru a risipi un fum. Râde şi zice că e bine. Tocmai şi-a cumpărat un mini-scuter electric, special construit pentru persoanele cu handicap. A făcut economii, a mai făcut un împrumut la CAR… N-a lucrat niciodată, dar are pensie după tatăl ei şi o indemnizaţie de handicap. Iar întâlnirile de acest gen sunt, pentru doamna Eugenia, o mare bucurie:
“De fiecare dată când sunt sărbători facem asemenea întâlniri. În plus, ne adunăm în fiecare marţi, coasem, jucăm table, remi… aici e tot timpul activitate. Întâlnirea aceasta de Paşte este foarte importantă pentru noi. Sigur, e important şi faptul că întotdeauna primim cadouri. Ne bucurăm ca nişte copii! Însă esenţial este faptul că ne vedem. Sunt persoane din satele dimprejur şi ele nu pot să vină des la Deva. Eu vin aici aproape zilnic, pentru că stau foarte aproape şi… e bine! E foarte bine! Dacă nu mai pot, cer ajutor de la colegii mei de suferinţă. Însă abia în ultimă instanţă! Şi acasă tot singură mă descurc: fac mâncare, dau cu aspiratorul, spăl aragazul… Dacă sunteţi vreodată nemulţumiţi, puneţi-vă într-un cărucior cu rotile şi încercaţi să urcaţi o bordură. Atunci veţi înţelege tot!”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.