Editorial: Şi săraci, şi cu banii luaţi

Într-unul dintre cele mai scumpe oraşe ale lumii, Vaduz – Lichtenstein (unde chiria pe o singură lună face aproape cât o jumătate de garsonieră în Hunedoara), am cumpărat, cu câteva luni în urmă, cam tot ce aş fi avut nevoie în casă, la un preţ prea bun ca să îl pot compara cu preţurile produselor din hipermarketurile de la noi. Într-un oraş unde salariul minim pe economie este 3.600 de euro (în jur de 160 de milioane, în lei vechi), poţi cumpăra orice-ţi trece prin cap, de la un tub de şampon, la o cutie de ciocolată, la un preţ mult mai bun decât acasă, în România, unde acelaşi salariu este de 18 ori mai mic!

Cu stupoare, m-am întrebat, desigur, cum e posibil?!!! Astăzi, iată, am ocazia să aflu răspunsul: nimic altceva decât o mare bâlbâială, care mă face încă o dată să cred că românaşul nostru se aseamănă foarte tare cu boul care trage-n jug mai bine şi căruia-i mai dai vreo două bice pe spinare… să aibă de cheltuială!

Un jurnalist de la publicaţia sibiană Turnul Sfatului, preocupat ca şi mine de aceleaşi frământări existenţiale, a încercat să dea un răspuns paradoxului, apelând la directori de magazine şi specialişti în marketing. El a comparat preţurile aceloraşi produse, vândute într-o anumită reţea de hypermarket-uri prezentă atât în România, cât şi în Ungaria, Grecia, Germania, Franţa şi Marea Britanie, pentru a constata că toate produsele comparate erau mai scumpe exact acolo unde sărăcia era mai mare – la noi acasă, în Românica cea de toate zilele…

Potrivit autorului, serviciul de presă al companiei nu a oferit un răspuns solicitării trimise de la jurnalist, însă un director de magazin de retail din Sibiu a venit, totuşi, cu următoarea explicaţie: “Aceste diferenţe de preţuri se găsesc şi în alte reţele, totul ţine strict de departamentul de achiziţie. Acum, majoritatea produselor se fac în China şi POATE NU AR TREBUI SĂ FIE DIFERENŢE atât de mari, care să fie puse în seama transportului, dar nu trebuie scos din calcul acest cost”. Transport să fie, deci, coane Fănică, dar să ştim şi noi! Nu pot să nu mă întreb, însă, cum oare transportul pe distanţe mai lungi face produsele să fie mai ieftine? “Pe de altă parte – continuă în articolul din Turnul Sfatului specialistul în retail, sunt şi diferenţe faţă de magazinele din Bulgaria, probabil că aici diferenţa e dată de priorităţile fiecărei reţele naţionale. POATE CĂ acolo se mizează pe alte produse şi atunci acelea sunt mai ieftine decât cele de la noi. Mai există şi posibilitatea ca la nivel de ţară COEFICIENTUL DE PROFIT IMPUS magazinelor să fie altul faţă de alte state şi atunci cei de acolo ÎNCEARCĂ SĂ-ŞI FACĂ TARGET MĂRIND PREŢUL!”. Iată, deci, explicaţia căutată!

Scriu cu amărăciune acest editorial, gândindu-mă că situaţia descrisă mai sus nu e decât una dintre nepotrivirile, paradoxurile ori nedreptăţile (spuneţi-le cum puteţi) care, alături de multe alte neajunsuri, ne fac viaţa cenuşie, prăfoasă şi grea. Mă întreb, mai ales, ce-or face familiile de câte patru, cinci şase sau chiar mai multe persoane, nevoite să trăiască dintr-un salariu minim şi ceva bonuri de masă, care ridică veniturile casei la doar 800-900 de lei. Cum să drămuieşti banii şi unde să-i împarţi mai întâi, când pe o lună de prăşit la ceapă “eco” în Austria câştigi cât acasă într-un an. Sau mai bine să faci un CAR şi să-ţi plăteşti taxa de intermediere a unui loc de muncă pentru zări mai senine şi mai umane, acolo unde – deşi nu umblă câinii cu covrigi în coadă, mai ales pentru emigranţi – întrebările au, cel mai adesea, răspuns logic, iar paradoxurile sunt doar pentru rafturile cu literatura absurdului şi nu pentru viaţa adevărată? Încă mai sper că nu! Şi, pentru amintirea bunicului şi străbunicului meu, care-au făcut fiecare câte-un război în numele României, încă mai sper că, totuşi, speranţa nu e, şi în acest caz, o formă de prostie…