Enduro Panorama 2014 – cea mai grea cursă

“Traseul a fost foarte greu pentru concurenţi, dar pentru noi a fost dezastru.

Toţi oamenii din organizare au stat în ploaie şi frig până s-a terminat totul. Şi s-a terminat ca niciodată: din cei aproape 400 de rideri înscrişi, duminică nici 50 nu au terminat cursa, de fapt, procentul e undeva pe la 15%. Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva”, mărturiseşte Paul Grecu, unul dintre organizatorii Enduro Panorama. Inundată de ploaie şi bine înnămolită, competiţia a ajuns o cursă de infern: “Au venit riderii – şi cei străini – şi ne-au spus: «Băi, a fost cea mai grea cursă din viaţa mea»”.

Doar cei care au fost acolo, la ediţia 2014, pot mărturisi cât de greu a fost cu adevărat. Din prima clipă! Pentru că nici nu au ieşit bine riderii din ţarc către start, când cerul a slobozit peste Ghelari un potop cu gheaţă. “Este prima ediţie cu grindină. Ediţia a şase a însemnat noroi, multă putere şi adrenalină. Chiar dacă în ultimele două săptămâni a tot plouat, concurenţii au venit, pentru ei nu a contat că e apă sau e soare”, zice Paul Grecu, poreclit Ursu Grizzly, singurul urs care a reuşit să conducă o… haită. “Moto Club Haita” Deva a venit în acest an cu un spectacol mai “acvatic” decât în anii precedenţi. Mulţi dintre cei aproape 400 de rideri din Europa şi Statele Unite au gustat la propriu şi din plin relieful accidentat din Ţara Pădurenilor. Până şi televiziunile centrale au titrat: “raliu periculos şi extrem de murdar”.

Prologul de vineri s-a întins pe 30 de kilometri şi acolo unde natura nu a aşternut obstacole, au avut grijă organizatorii să aducă buşteni, cauciucuri sau bolovani. De parcă enduriştii ar mai fi avut nevoie de “încurajări” după atâta ploaie şi grindină. Concurenţi, motoare şi spectatori s-au noroit laolaltă: riderii s-au aruncat prin băile de nămol, au urcat pe grohotişuri, au defilat la treceri pe coamă, au plonjat în vaduri de râuri, toate devenite “speciale” în jurul unei foste cariere din localitatea Ghelari. Eforturile organizatorilor au fost dublate de vreme, aşa că traseul a fost numai bun pentru scamatorii pe motor. Campionul Haitei, Paul Harpa, zis Pictoru’, a tras linie: “Traseul este foarte frumos şi foarte ud. Este plin de noroi, este un adevărat hard enduro”.

Polonezii: abator!

Toţi s-au aşezat la start, unii fremătând de nerăbdare precum un pur sânge, alţii tremurând deja de frig (amatorii). Chipuri vesele, piele şi dantură curată, costume strălucitoare şi colorate. La final, pentru unii după câteva ore, toţi purtau aceeaşi culoare: mâl roşu de carieră stropit cu nămol gros de pădure. Din loc în loc, riderii aveau aplicaţii fanteziste cu frunze, sau bucăţi de iarbă. Dacă la vedere spectatorii au avut show cu căzături şi sărituri spectaculoase, în pădure, pentru zeci de endurişti s-a deschis iadul: pe coasta dealului, ei par albine neajutorate prinse în miere şi bâzâind îndrăcit. Cât vezi cu ochii la vale, riderii zac într-o coadă imensă, se zbat să scape şi să atingă coama. Concurentul împinge motorul, organizatorii trag câte doi de o roată şi tot e greu ca naiba. Se strigă, motoarele taie gros în pânza udă a pădurii, fumul se ridică în rotocoale. Nimeni nu scapă fără ajutor, cizmele lunecă, aşa că unii preferă să împingă din genunchi. Polonezii de la Enduro Team Pilica au filmat scena şi scriu că, pe doi kilometri, imaginile spun mai mult decât vorbele: abator! Ajuns la capătul zilei, transpirat şi murdar, Ionuţ Moşteanu, de la AMCKart Bucureşti, le povesteşte, gâfâind, celor de la finiş: “Cum lăsai gazu’ un pic, cum mureai”. Gazdele îl privesc lung, dar tânărul continuă: “Brutal, a fost cea mai brutală zi pe motor şi vin cam la toate cursele din 2006 încoace. La Ghelari, ajung pentru a patra oară şi vin cu plăcere, cred că e cea mai tare din ţară, dar ploaia din ultimele zile a făcut traseul infernal. Ziua de prolog a fost foarte frumoasă, dar pe câteva porţiuni terenul s-a făcut impracticabil, cei care vin în spate vor găsi totul râmat! E, cum spunem noi, unul care separă bărbaţii de băieţi”.

“Brutal” by Haita

Niciun rider nu a scăpat cu faţa curată: suedezii se distrează din greu, chiar dacă au motoarele atât de pline de noroi de nu le mai vezi numerele, iar pielea poartă urme groase de pământ românesc. Sunt aici pentru a treia sau a patra ediţie şi sunt convinşi de-acum că vor reveni: “Foarte frumos concursul, alunecos, dar distractiv. Vin pentru a patra oară, dar anul acesta a fost cel mai frumos, din cauza ploii”. Alt suedez adaugă într-o engleză desăvârşită: “Foarte greu prologul, traseul a fost alunecos din cauza ploii, mă bucur că s-a sfârşit! Mă duc să beau o bere”. Nici românii nu-s mai curaţi: “Din cauza noroiului, lucrurile cele mai simple au devenit foarte grele, mai ales la urcări în pădure. Am ieşit, dar am mai luat câte-o trântă”. Un altul îi spune Lixianei, fata “Haitei” de la finish, cum i s-a părut ziua: “Greu pe ud, ritm susţinut, foarte frumos traseul, era să rămân fără benzină, dar am ajuns la capăt, cel puţin azi. Un prolog de tipul ăsta face să te dai”. Şi nu doar ploaia a îngreunat lucrurile – seara, temperatura a coborât bine sub 10 grade, iar vântul rece zburlea epiderma tuturor, mai puţin a suedezilor. Înghesuiţi prin corturi şi înveliţi în geci, românii se holbau de-a dreptul la nordicii care ieşeau aburind din cabană, de la duş şi se plimbau senini către rulote, în pantaloni scurţi, în timp ce îşi stergeau apa şiroind din păr. Bââârrr!!! În timp ce o parte dintre organizatori socotesc motoarele sparte şi concurenţii răzleţiţi în afara traseului, alţi doi nefericiţi îndură palele reci de vânt lângă ţarcul moto. Cătălin Barbu, poreclit ad-hoc “the gate man”, nu ar trebui să se mişte din zonă până ce ultimul motor nu e parcat după gard. Tremură din toate încheieturile şi se vede pe faţa lui cât este de “fericit” că face parte din echipa de organizare. Lângă el, Ionuţ Adam, “John” al Haitei şi şeful de revizie tehnică, cu faţa roşie, muşcată de vânt, nu-şi găseşte vorbele: “Nu îmi aminteam nicicum cum se zice gard de lemn în engleză. Am tot zis “wall” şi trebuia să le spun concurenţilor să nu mai sprijine motoarele de lemnul ţarcului. N-au înţeles, aşa că sâmbătă noaptea gardul a căzut. Prin urmare, asta făceam noi, după o zi grea, noaptea la unu: ne chinuiam să ridicăm vreo 20 de KTM-uri prăbuşite”.

“Murdar de enduro!”

“Sâmbătă, chiar la începutul cursei, riderii au avut de trecut un râu. Toţi ştim cât de «mari» sunt cele din pădurenime, numai că ăsta era umflat de ploi. Stăteam, priveam şi mi-am zis că apa devenise cam mare şi că maxim 10% vor trece pe motoare. Am avut dreptate”, îşi aminteşte Paul Grecu. Numai că râul a fost doar începutul şi riderii s-au trezit pe “speciale” abrupte, unde noroiul gros şi lipicios înghiţea cizmele şi cauciucurile. Se înainta la milimetru. “Sâmbătă au mai intrat în concurs vreo 280 şi duminică au rămas vreo 80 de concurenţi. Sâmbătă am avut soare, numai că era o zi frumoasă după o săptămână de ploaie şi s-a simţit în teren. În fiecare zi, ne-au rămas concurenţi pe traseu şi motoare stricate. Noroiul e moale şi poate de asta nici nu am avut accidente grave: un deget rupt vineri; sâmbătă, un picior; duminică, o mână. Cred că mai multe răni avem noi, organizatorii”, zice Paul. Felix Predescu, zis Motanu’, vede altfel ultima ediţie: “400 de concurenţi, peste 30 de oameni la organizare, peste 1.000 de kilograme de piese moto rupte, câteva maşini de spălat stricate de la noroaie”, în timp ce Paul Lazăr, poreclit “Cafei”, se gândeşte deja la 2015: “La sfârşitul cursei, se trage linie şi începem un nou an, căutăm trasee, poteci, trebuie să avem targetul de kilometri, cam 200-210 de kilometri pe an”. Duminică, ploaia a început cu noaptea-n cap şi a ţinut toată ziua, aşa că unii concurenţi nici nu au mai ieşit din adăposturi. De exemplu, suedezii, după ce au postat foto grăitoare cu ceaţă şi ploaie, le-au urcat pe facebook şi au scris: “Practic, toţi suedezii se vor abţine de la rulare în ziua 3, din cauza vremii. […] Terenul de aici în acest tip de vreme este okörbart şi periculos. Vom merge înapoi acasă în schimb!”. Câteva zile mai târziu, suedezul Jon Svensson comenta la o ştire despre eveniment: “Murdar de enduro!”

“M-am săturat!”

Ediţia a fost câştigată pentru al doilea an consecutiv de cehul Martin Volny, la clasa A (profi) şi de ungurul Nagy Peter, la B (hobby). “Niciodată nu mi-am imaginat că voi putea spune că mă impresionează motociclismul (mă simt plin ca după o porţie uriaşă de mâncare). Pot să spun că, după a doua zi de enduro la clasa A, am petrecut şase ore în pădure şi am ajuns în atât de multe locuri minunate, porţiuni extreme, când la vale, când la deal, încât mă simt sătul, nu mai pot să mănânc. Am nevoie de cel puţin două săptămâni de odihnă, fără a fi obosit, doar “ghiftuit” cu ceea ce-mi place: enduro extrem”, a scris, după eveniment, pe pagina de facebook ZsirFeri ZsitTv. Bravos! ZsirFeri ZsitTv, adică ungurul Hazoc Ferenc, intrat în competiţie cu numărul 47, a filmat părţile dificile ale competiţiei şi le-a postat împreună cu explicaţii: “În ceea ce priveşte traseul, din cauza ploii, clasa hobby a fost în câteva locuri A extrem, cu foarte multe coborâri şi urcări, care, din cauza noroiului, au fost foarte dificile.

Atât de dure încât pot spune că, practic, traseul de B a fost de fapt de A, iar specialele de la A au fost locuri de odihnă. Deci, pentru mine, traseul extrem de A a fost locul de care m-am bucurat, unde m-am odihnit şi am făcut fotografii şi am filmat. A fost minunat, foarte bine, a fost cea mai bună cursă de până acum, ceva asemănător cursei organizate de regiment 13 în 2012, cu noroi şi părţi extreme. Mulţumesc, Paul Harpa şi întregii echipe”, scrie în engleză pe Facebook.

Alături, un alt comentariu, în maghiară: “EnduroPanorama 2014 – M-am săturat! Dacă cineva pomeneşte de o panoramă, ne gândim la o privelişte frumoasă, dar nu şi în cazul acesta. În cazul ăsta era vorba de total altceva. […] Să vă imaginaţi situaţia în care, al doua zi eram aşa de sătul de mersul pe motor, încât nu vroiam mai mult, era de ajuns. Am mers târât, pe jos, pe motor, pe patru roţi. […] A fost noroi. Mult noroi!” şi concluzionează: “un mic RedBull Haita, pot să zic asta!”.