Andrada, artista pe care trebuie să o salvăm

Articolul a fost vizualizat de 2,170 ori

O tânără artistă din Deva are nevoie de ajutor: face dializă şi se pregăteşte pentru o operaţie dificilă – un transplant de rinichi. Cheltuielile pentru intervenţie se ridică însă la aproape 10.000 de euro, bani care depăşesc cu mult posibilităţile sale. Posesoare a unui talent deosebit, Andrada Bara este dispusă să muncească din greu pentru bani – poate realiza, la comandă, icoane pe sticlă sau lemn, sau pictură pe faţă.

Andrada, artista care poate trăi doar dacă  noi o ajutăm făcând donaţii în lei în contul deschis la  ING Bank: RO71INGB0000999904170536,  pe numele mamei, Preda Cornelia

Andrada, artista care poate trăi doar dacă
noi o ajutăm făcând donaţii în lei în contul deschis la
ING Bank: RO71INGB0000999904170536,
pe numele mamei, Preda Cornelia

Firavă, cu o fire delicată şi nişte minunaţi ochi mari, de căprioară, Andrada Bara are 28 de ani. De mică, şi-a dovedit talentul, aşa că părinţii au înscris-o la cursuri de specialitate. Făcea masterul la Bucureşti, în artă sacră, când s-a îmbolnăvit: a început să aibă probleme de sănătate, care apoi s-au agravat şi acum un an şi jumătate a primit diagnosticul. L-a aflat în ultimul moment, când a ajuns, în final, la Clinica de Transplant Renal din Cluj-Napoca: “La Centrul de Dializă sunt foarte mulţi tineri, unii chiar mai mici decât mine şi de 22, 23 de ani. Majoritatea au păţit la fel ca mine: o simplă răceală, am transpirat două nopţi una-ntr-una şi m-am deshidratat rău. Am zis că este o banală răceală şi, când am ajuns la spital şi am făcut analizele, au văzut că erau scăzute toate. Şi hemoglobina a fost sub cinci. Boala de rinichi este imprevizibilă, este posibil să nu simţi nimic şi dintr-o dată să te simţi rău, este o boală care vine direct, nu te anunţă, să zic aşa. Norocul meu a fost că Dumnezeu ne-a călăuzit: am avut un prieten care este doctor şi m-a luat repede, m-a dus la el la spital şi am făcut transfuzii, că altfel nu-mi mai reveneam. Apoi, am fost la clinica din Cluj şi acolo m-au pus pe dializă imediat ce au venit analizele. Am avut pe cineva sus, care sigur m-a ajutat”, crede Andrada. S-a întors acasă la Deva să lupte cu boala. Face dializă de trei ori pe săptămână şi a primit certificat de handicap. Pentru ea, speranţa este transplantul de rinichi. “Fata s-a îmbolnăvit acum doi ani şi, de un an şi trei luni, face dializă de trei ori pe săptămână. Am fost la Cluj, am tot sperat că îşi revine un rinichi, măcar unul, dar se pare că analizele nu sunt mulţumitoare: ureea şi creatinina sunt tot mari şi va trebui să facă transplant. Asta este soluţia până la urmă”, spune mama Andradei, Cornelia Preda. Dacă Andrada este plină de speranţă şi are ochii plini de lumină, în privirea mamei se citeşte uşor disperarea.

“Ar fi bine…”

Este de înţeles de ce ochii mamei cer ajutor – orice mamă ştie ce înseamnă să-ţi priveşti copilul bolnav, dar când şi ştii că poţi face prea puţin pentru el, sentimentele devin prea apăsătoare: din cauza vârstei şi a unor complicaţii medicale, Cornelia Preda nu îi poate dona rinichiul fetei, deşi sunt compatibile. Şi nici financiar nu poate face prea mare lucru, pentru că o asemenea operaţie nu este uşoară şi nici ieftină. Costurile se ridică undeva la 10 mii de euro, bani pe care familia nu îi are. Tatăl Andradei a decedat în 2001, iar mama ei este pensionară: “Eu sunt pensionară, cu o pensie ridicolă, ea are pensie de handicap şi de boală, deci… Nu ştiu cum ne vom descurca, cum va fi, dar trebuie să o salvăm, nu pot să o las aşa”, zice mama, cu vocea înecată în lacrimi. Pe hârtie, după 31 de ani de muncă, Cornelia Preda câştigă 670 de lei, “venit” la care se adaugă 350 de lei primiţi ca pensie de boală de Andrada, plus 293, cea de handicap. Imposibil de trăit bine, de neconceput să mai şi pui ceva deoparte în contul pentru sănătatea fetei. E înscrisă pe lista de transplant la Clinica de la Cluj, ţine mereu legătura cu medicii pentru a afla cum merg lucrurile, ce analize trebuie făcute. În principiu, medicii trebuie să găsească un donator compatibil, spune tânăra: “Ar fi bine să se întâmple cât mai urgent, dar nu mai depinde de mine…”.

Disperare de mamă

Mama Andradei clatină din cap: “Nu v-aş putea explica în cuvinte ce simte un părinte în situaţia asta… E greu, foarte greu… Ţi-ai da propria viaţă, dar nu poţi! E greu să vezi aşa ceva, să ştii că a fost bine, să speri că fetiţa ta poate să se bucure de viaţă, să lucreze… Pasiunea ei de când era la grădiniţă a fost să deseneze, să picteze… asta a urmat, asta a vrut să facă, ar putea să facă în continuare lucruri minunate, care să dăinuie – mozaicul este tehnica de lucru cea mai rezistentă. Vreau să o ajut, pentru că orice mamă ar gândi la fel – copiii sunt tot ce ai”. Operaţia urmează să fie realizată de vestitul profesor Mihai Lucan la Clinica de Transplant Renal din Cluj-Napoca: “Diagnosticul este insuficienţă renală cronică, în ultimul stadiu, fac dializă deja de mai bine de un an. Cea mai bună soluţie ca să ajung cât de cât să am o viaţă ca înainte de dializă este transplantul de rinichi, operaţie care îmi poate aduce sănătate şi libertate. Dializa, pe o parte, face bine, că te menţine în viaţă şi face treaba rinichilor, adică ea curăţă sângele de toxine. Pe de altă parte, dacă faci dializă atât de des cum fac eu, de trei ori pe săptămână, câte patru ore, ea afectează şi celelalte organe, de la inimă, inclusiv ficatul, vederea şi inima”, murmură Andrada. Ridică ochii de pe piesa la care lucrează: “Când am auzit diagnosticul, prima reacţie a fost de genul: “Nu cred că mi se întâmplă mie asta…”. Ştiam, de la început, că soluţii există, dar nu mi-am imaginat că o să treacă atâta timp şi că o să rămân tot cu problema asta”. Cei care doresc să o ajute cu bani pe Andrada îi pot depune în contul în lei: RO71INGB0000999904170536, pe numele mamei, Preda Cornelia.

Terapia prin artă

Până atunci, Andrada se ajută de terapia prin artă – desenează în tuş, pictează icoane pe sticlă sau îmbină mozaicuri. Acestea din urmă sunt cel mai dificil de realizat: o muncă migăloasă, care cere timp, cu piese îmbinate din mici bucăţi din gresie şi faianţă de diferite culori. Pentru artă, Andrada ar avea tot timpul din lume, dar, în realitate, are numai atât cât îi va permite boala: “Acum pot spune că sunt stabilă – cât de cât – mai am probleme cu anemia şi acum încerc să echilibrez fierul în organism. Încerc din răsputeri să nu mă gândesc numai la boală, aici am un prieten de nădejde, să zic aşa, desenul. Pictura mă ajută foarte mult. Pictez de la icoane, la tablouri, fac grafică, lucrez cercei handmade, broşe… până la urmă, orice poate fi înfrumuseţat. Mă ajută foarte mult şi este cea mai bună terapie pentru mine: asta ştiu să fac şi asta, de fapt, şi este meseria mea, este terapia mea cea mai bună”. Lucrează de mică, a făcut Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Deva, secţia arte plastice, din clasa I până în a XII-a, apoi a reuşit să intre la facultate, la Bucureşti, la Teologie – Artă Sacră, adică a învăţat tot ce ţine de pictură monumentală şi pictură de icoane: “În timpul liceului, am fost la Palatul Copiilor, la cursul domnului Mircea Lac şi acolo am început să prind drag de icoane, acolo le-am pictat pe primele şi mi-am dat seama că asta vreau să fac. Pe măsură ce desenez sau pictez, îmi vin foarte multe idei şi, când lucrez la ceva, deja ştiu ce voi desena în următoarele piese. Şi, când încep o lucrare nu mă las până nu o finalizez într-o formă în care să iasă bine. Cred că talentul l-am moştenit de la bunica mea care, în tinereţe, a fost profesoară de lucru manual, desena foarte frumos, apoi mama a moştenit talentul şi acum eu. Mama mea este de fapt cel mai bun critic, unul pozitiv”. Icoanele ei costă între 50 şi 400 de lei, în funcţie de dimensiuni şi materialele folosite, pentru că în unele dintre lucrările sale Andrada pune şi foiţă de aur. Lucrează la comandă, aşa că persoanele care vor să o ajute îi pot comanda icoane pe sticlă sau tablouri, iar Andradra poate fi contactată pe pagina de Facebook “Hand Made Andrada Bara”.

Visuri în culoare

În timp ce vorbeşte, Andrada lucrează în tuş un copac cu suflet. Poţi să îţi dai seama uşor că ochii sufletului Andradei văd cu mult dincolo de realitate. Poate de asta are, în ciuda bolii şi a greutăţilor vieţii, ochii la fel de senini ca sfinţii din icoanele pe care le pictează: “Mă gândesc că pasiunea mea pentru pictură, pentru arta sacră, este un dar pe care nu-l au mulţi, un dar prin care mi-am dat seama că toate au un sens, chiar şi boala aceasta – m-a ajutat să mă descopăr pe mine. Eu sunt foarte optimistă, sunt sigură că o să reuşesc chiar dacă este o listă lungă de aşteptare. Cred că o să se găsească şi pentru mine un rinichi, ca să pot să scap de această problemă şi să am o viaţă normală”. Andrada crede cu tărie că se va face bine şi îşi va putea ajuta semenii cu ajutorul talentului ei. Visul ei cel mai drag este să îşi deschidă un atelier pentru copii unde să predea lecţii de creativitate micuţilor: “Cum îmi imaginez eu viitorul? Îmi închipui că va fi bine, că voi picta, în rest, îmi doresc de la viaţă cam tot ce îşi doreşte un om obişnuit – o familie, copii… Visul meu este – am mai multe, dar… -, îmi plac foarte mult copiii şi îmi doresc să îi ajut să se descopere prin artă. Părinţii ar trebui să-i încurajeze şi să ştie că, prin desen şi prin artă, copiii se exprimă mult mai uşor. Mi-ar plăcea foarte mult să fac nişte cursuri pentru micuţi, să îi descopăr pe cei talentaţi, să îi îndrum, să îi fac să viseze în culoare şi să pună totul pe hârtie”.

About Laura Oană